joi, 3 decembrie 2015

ANUL SABATIC



Anul sabatic este un an de odihnă, de obicei al 7-lea an, precum shabbat ( sabat-ul), care este a 7-a zi a săptămânii în religia iudaică.


Originea anului sabatic, numit și sheviit (în limba ebraică: שביעית‎ - al 7lea) este cel de-al 7-lea an al unui ciclu agricol de 7 ani, cuprins în Torah ( Tora - Cele cinci cărți ale lui Moise, care constituie Pentateuhul, ansamblul legilor și judecăților conținute în scriptura evreiască, în celelalte scrieri sfinte și în tradiția orală) și este respectat în prezent, în continuare, în religia iudaică.


În timpul acestui an sabatic (shmita) orice activitate agricolă, incluzând aratul, semănatul,  recoltarea, este interzisă de către halakha ( legea iudaică).


Alte tehnici de cultivare, cum ar fi udatul, fertilizatul, combaterea buruienilor, curățarea arborilor, cositul, pot fi executate doar ca o măsură preventivă, nu pentru a îmbunătăți creșterea pomilor sau a plantelor.

În plus, orice fructe care cresc de la sine sunt considerate hefker (fără stăpân) și pot fi culese de oricine.


Capitolul 25 din Cartea Leviticului promite recolte abundente celor care respectă shmita și descrie supunerea față de această lege ca un test de credință. 


În accepțiunea modernă, anul sabatic este un concediu de un an, prin care profesorii universitari ( dar și angajații unor companii, în special multinaționale) sunt scutiți de obligațiilor lor profesionale, fiind plătiți cu aceeași sumă, ca și când ar lucra, anul putând fi pentru studiu, odihnă, ori recreere. 


În oricare din variante, fie că salariul pentru acest an îți este plătit de universitate sau de companie, fie în varianta în care deși nu ești plătit de altcineva, ai resursele și disponibilitatea necesare pentru a lua pauză un an de la jobul/profesia/business-ul tău și iei această DECIZIE, se creează un CONTEXT UNIC: LIBERTATE. 


Libertate financiară, în primul rând și poate și mai important decât atât TIMP LIBER. 


Dacă privești puțin conceptul de timp liber, cu care ne-am obișnuit atât de mult încât pur și simplu sună ca atare, nu îi mai luăm în seamă accepțiunea alternativă și îl asociem, de obicei, cu week-end-ul sau cu câteva zile de concediu/de sărbători legale. 


Nu vorbesc despre concediu, pentru că și acela de câteva săptămâni, nu este simțit în totalitate ca timp liber, știind că sfârșitul lui va veni destul de repede, după ce abia a început. 


O accepțiune alternativă a timpului liber ar fi TIMP CARE NU ESTE OCUPAT CU GRIJA ZILEI DE MÂINE, care nu este ocupat cu GRIJA DE A PRODUCE BANI, care nu este ocupat cu PROBLEME DE SERVICIU/BUSINESS, un timp din care DIMENSIUNEA STRESULUI, A RESPONSABILITĂȚILOR, TARGET-ULUI, PLANULUI, etc, dispare. 


Un TIMP NE- OCUPAT. 


Și atunci acest timp îl poți UMPLE, nu ocupa, CU ORICE VREI TU. 


Poate că unii au avut această experiență, poate că alții și-o doresc, nu o pot încă avea, din varii motive, dar își propun în viitor, poate că unii nu au avut-o niciodată - și fac o distincție clară între anul sabatic și momentul pensionării, deoarece după anul sabatic, reîncepi să muncești, cel mai probabil cu altă energie, viziune, forță, cu alte idei, după pensionare, se presupune că nu mai muncești, unii poate nici nu își doresc acest lucru. 


CE S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA ÎNTR-UN ASTFEL DE AN? 


Să vedem: În primele zile, probabil, nu ai mai vrea să mai auzi de serviciu/business, ai dormi până mai târziu, te-ai uita mai mult la televizor, ai lenevi mai mult. 


După câteva săptămâni, echivalentul concediului întregului an normal de muncă, ai începe să ai un sentiment destul de suprinzător: chiar nu trebuie să mă mai întorc la muncă? Da, chiar nu trebuie. 

Abia atunci începe anul sabatic, cu adevărat: ai timp și bani să faci orice vrei. 


Ce ai face? 


Ai călători? Cu siguranță. 


Te-ai relaxa, te-ai distra, te-ai destinde total, ți-ai face toate micile plăceri? 


Ooooo...


Mai întrebi? 


Te-ai întâlni cu prietenii, ai petrece mai mult timp cu ei, i-ai înțelege și asculta cu mai multă atenție, pentru că nu te-ar mai preocupa lucrurile care îi preocupă pe ei, știind foarte bine cum e acest lucru, din proprie experiență? 


Destul de probabil. 


Ai citi? Cât și ce? 


Pentru că te-ai sătura destul de repede de atâtea știri și filme. 


Ai face mai mult sport, mai multă mișcare? Nu știu, asta oricum depide de tine. Dar oricum, te-ai plimba mai des. 


AI PRIVI CU ALȚI OCHI LUMEA? 


100%. 


Poate ți-ai descoperi o pasiune, sau dacă acest cuvânt este prea intens, un hobby, căruia să îi dai curs, nemaiavând acum eterna scuză: nu am timp? 


Știind că ai un an întreg în fața ta, ai aloca din oceanul tău de timp liber, câteva minute, câteva ore, pentru a studia ceva important pentru tine? 


Nu decât a răsfoi, ci  a studia, a înțelege, a aprofunda? 


Nu știu. Poate da, poate nu. 


Poate l-ai descoperi pe Dumnezeu, sau poate l-ai redescoperi. 


Poate ai avea mai mult timp să REFLECTEZI LA VIAȚA TA, să te întrebi și să înțelegi ce s-a întâmplat de fapt, de ce, care au fost cauzele, care a fost impactul, unde te îndreptai dacă nu ai fi avut parte de acest an, unde te vei îndrepta cînd se va termina, sau care ar fi variantele pe care încă nu le-ai clarificat, dar le iei în calcul. 

Sau poate nu. 

Poate ai dori să trăiești experiente noi, exclusiv. 


Poate ai vrea să faci lucrurile cu totul altfel decât până acum. 


Poate ai dori SĂ TRĂIEȘTI MAI DEGRABĂ decât să gândești, să reflectezi. 


SĂ TRĂIEȘTI INTENS, VIU, să NU DAI SENTINȚE, să NU TRAGI CONCLUZII, să NU FACI PLANURI, să lași VIAȚA SĂ TE SURPINDĂ. 


Să încerci N ACTIVITĂȚI, în fiecare zi altceva. 


Poate ai încerca să vezi ce înseamnă voluntariatul. Poate ar începe să îți pese de comunitatea ta. 


Sau poate ai descoperi altă comunitate. 


Poate ai investi mai mult în sănătatea ta. În obiceiuri sănătoase. De gândire, de comportament, de alimentație, de ....


Sau poate nu. 


Poate ai vrea ca fiecare zi să fie altfel decât precedenta. 


Poate ai vrea să te lași surprins (plăcut) de tine însuți în fiecare nouă zi. Să afli lucruri despre tine pe care nu le știai. 


Să CUNOȘTI și SĂ ÎNȚELEGI OAMENI NOI, LOCURI NOI, CULTURI NOI, MODALITĂȚI NOI DE A PRIVI ȘI A TE RAPORTA LA OAMENI ȘI LA STILUL LOR DE VIAȚĂ. 


Poate NU AI MAI CĂUTA CERTITUDINI. 


Poate ar fi amuzant să te răzgândești în fiecare clipă, să ieși din orice ordine se prefigurează a te înregimenta din nou, să eviți elegant și suplu orice rutină. 


Chiar și cafeaua să o înlocuiești cu un ceai. 


Poate să te lași de fumat sau de gânduri negative, pesimism și lipsă de încredere în oameni. 

Sau poate îți place prea mult să fumezi. 

Poate ce ai hotărât tu despre viață și despre oameni nu este chiar așa cum credeai. 


Poate au fost câteva experiențe subiective care au generalizat într-o statistică absolută cam cum stau lucrurile în lumea asta. 


Ce crezi că ai face? 


Cum crezi că te-ai simți? 


CEVA ORICUM S-AR SCHIMBA, CEVA MAJOR S-AR SCHIMBA, S-AR DEMONTA, S-AR DEZMEMBRA ȘI S-AR REASAMBLA, S-AR RECONSTRUI. 


POATE ACEST AN ȚI-AR DA TIMPUL SUFICIENT PENTRU CA SĂ FACI, ÎN SFÂRȘIT, CEVA CE IUBEȘTI CU ADEVĂRAT!


CEVA CE IUBEȘTI LA NEBUNIE SĂ FACI!


Cum ar fi? 

Presupunerea mea norocoasă este că orice ai alege să faci și oricine ai alege să devii, ai sfârși anul sabatic UN OM NOU, MAI ÎNȚELEPT, MAI ENERGIC, MAI VIU, TRANSFORMAT ȘI GATA SĂ ÎMBRĂȚIȘEZI VIAȚA CU UN ALT TONUS MENTAL, SPIRITUAL, MORAL, FIZIC ȘI RELAȚIONAL!


Ce crezi? 

Photo by Ethan Robertson on Unsplash