" Cred ca tot ce facem si traim are propria sa cauzalitate; este bine, totusi, ca nu putem vedea prin aceasta cauzalitate" - Albert Einstein
Pentru ce trăiesc?
De ce fac ceea ce fac?
Îmi este dat, pot să înțeleg?
Îmi aduce cu adevărat mulțumirea vizată?
Cum să procedez să fiu mulțumit/ă de mine însumi/însămi?
Cum să fac? Care este rețeta infailibilă?
Pot să fiu fericit sau măcar pot să am o stare de bine, chiar dacă nu sunt mulțumit cu cine sunt sau cine aș putea fi, cu ce pot face, cu ce am făcut, cu ce aș fi putut face, cu ce mai am încă șansa să fac, sau provocarea atât de eluzivă a unui plus adițional
peste ce mi-a adus satisfacție majoră, mie și celorlați până acum este un joc
aleatoriu pe care nu mă hotărăsc dacă vreau să îl aleg?
Este determinism sau atât de ironizatul de către Einstein '' indeterminism"?
Cât pot să cunosc și când? Pot să fiu sigur?
Einstein, pe măsura ce înainta în vârstă și trecea prin schimbări majore - într-o evoluție genială - cauzate atât de traseul personal, cât și de evenimentele politice și sociale ale timpului său, își retracta parțial, rafina și modifica idei extrem de valoroase, unice, inovatoare, ale tinereții sale.
De ce această întrebare de debut, având în centru MULȚUMIREA DE SINE, STAREA DE PACE INTERIOARĂ, DE SIGURANȚĂ A CĂII ALESE?
Pentru că aceasta este UNA dintre cele mai importante întrebări, în viziunea mea.
Care este CAUZA?
CAUZA A TOT CE SUNT, AM FOST SAU VOI FI?
Care este nivelul real la care mă aflu? În sensul evaluării corecte, exacte, a capacității mele de cunoaștere, analiză și evaluare cu acribie epistemologică?
Pe măsură ce citeam această carte - Albert Einstein - Cum văd eu lumea, raportându-mă în mod special la un anumit pasaj, mi-a apărut în minte o întrebare, care cred că este extrem de relevantă pentru a răspunde, la rândul ei, întrebărilor de mai sus. Nu voi enunța întrebarea. Vă las să alegeți varianta pe care o considerați oportună, să o personalizați și apoi să reflectați câteva minute asupra problemei create și asupra posibilelor rezultate:
'' În primul rând, cred că neînțelegerile care se întâlnesc în problema cauzalității se datorează în bună parte formulării prea rudimentare a principiului cauzalității, aflată în circulație până în prezent. Când Aristotel și scolasticii au definit ceea ce înțelegeau ei prin cauză, ideea de EXPERIMENT OBIECTIV ÎN SENS ȘTIINȚIFIC nu apăruse încă. Așa că ei s-au mulțumit cu definirea CONCEPTULUI METAFIZIC DE CAUZĂ. Același lucru este adevărat despre Kant. Newton pare însă a-și fi dat seama că această formulare preștiințifică a principiului cauzal avea să se dovedească insuficientă în fizica modernă. Și el s-a MULȚUMIT să descrie ORDINEA REGULATĂ în care se petrec evenimentele în natură și să construiască sinteza sa pe bază de LEGI MATEMATICE. În ce mă privește, cred că EVENIMENTELE din natură sunt CONTROLATE de legi mult mai stricte și mai inflexibile ( closely binding) decât ne închipuim astăzi când spunem că un EVENIMENT este CAUZA ALTUI EVENIMENT. Acest concept al nostru este limitat la ceva ce se petrece înăuntrul unei secțiuni temporale, fiind RUPT de procesul întreg. Această aplicare grosso modo a principiului cauzal este cât se poate de SUPERFICIALĂ.
Suntem ca un COPIL care JUDECĂ UN POEM după rimă, neștiind nimic despre structura ritmică.
Sau ca un ÎNVĂȚĂCEL la PIAN, care abia izbutește să lege o notă de cea imediat anterioară sau următoare.
Până la un punct, aceasta POATE SĂ FIE FOARTE BINE când avem de-a face cu compoziții foarte simple și primitive; DAR NU MAI MERGE ÎN INTERPRETAREA UNEI FUGI DE BACH.
Fizica cuantică ne-a adus în față PROCESE FOARTE COMPLEXE și, pentru a le putea înțelege, trebuie să LĂRGIM ȘI SĂ MAI RAFINĂM CONCEPTUL NOSTRU DE CAUZALITATE.''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu