Voi face abstracție de problemele prezente ale Greciei, de cauzele și efectele acestor probleme și voi scrie despre acele părți ale ei care o fac unică în lume.
De fiecare dată când intru în Grecia, am aceeași senzație repetitivă, că am intrat în țara zeilor.
Imediat ce am ieșit din Kulata și am lăsat Bulgaria în urmă, deja binedispus de zâmbetul ofițerilor de frontieră greci, care aproape de fiecare dată mai strecoară pe lângă atitudinea prietenoasă și câteva cuvinte în română, simt că am ajuns acasă.
Același orizont deschis, care îți lasă privirea să rătăcească în voie peste câmpii întinse, munți cu pante line și vegetație luxuriantă.
Îmbarcându-mă din Ouranoupoli în croaziera de- a lungul coastei Muntelui Sfânt (Agion Oros) Muntele Athos, mă așteptam la o călătorie surprinzătoare, însă așteptările mi-au fost mult depășite: ascultând vocea feminină a ghidului, care anima difuzoarele vasului, detaliind istoricul fiecărei mănăstiri, în momentul în care trecusem prin dreptul ultimei mănăstiri de pe traseu, și vasul începea să se întoarcă în port, o frază care mi se pare că rezumă miracolul ortodoxiei, care este Muntele Athos, mi-a rămas întipărită în memorie: aici unde marea se îngemănează cu pământul și cerul, cultura, istoria și credința se unesc într-o spiritualitate eternă, spre gloria lui Dumnezeu.
In Psakoudia am stat într-o vilă tradițională grecească, văruită proaspăt în acel alb curat și liniștitor și acel albastru marin, care contrabalansează simplitatea albului, cele două culori ale drapelului național, cu balustrade de fier forjat și structuri de lemn negru lăcuit, cu acel aspect nefinisat, rural, eliberat de corectitudinea liniilor drepte și formelor geometrice rigide ale arhitecturii moderne, cu obloane mari, clasice și pardosele cu piatră de munte, cu măști și figuri mitologice.
La capătul aleii înguste, mărginită de măslini, care făcea legătura între vilă și drumul principal, m-am trezit în mijlocul unei livezi de măslini, leandri, lămâi, portocali, smochini negri, dafini și alți arbuști, intr-o simfonie de culori, sunete și forme.
Pornind de la etimologia cuvântului simfonie ( συν = împreună și φωνη = sunet), termen care desemna o compoziție muzicală instrumentală în renaștere, baroc, conducând apoi la stilul galant, și ascultând sunetul făcut de cicadas ( acele insecte care concertează ritmat pe toate plajele și în toate grădinile Greciei, dându-i melodia specifică, atât de cunoscută, când masculii își cântă în cor cântecul dragostei, pentru a atrage femelele, depășind uneori și 100 de decibeli, cicadas fiind numite simpatic de către greci tzitzikas - onomatopee care imită zgomotul lor), nu puteam să nu mă gândesc, zâmbind, că până și greierii de copac (semnificația cuvântului latin cicada) fac artă în Grecia, folosindu-și corpul ca propriul lor bouzouki.
Ospitalitata gazdelor a fost impecabilă: prietenoși, atenți la fiecare detaliu, dându-ne informații despre cele mai bune plaje, cele mai bune restaurante, ce obiective sunt aproape, cum și când pot fi vizitate.
To be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu