MASCA ȘI AUTENTICITATEA

Ce se află în spatele măștii?

Ce se întâmplă când îmi dau jos masca în fața ta, presupunând că am acest curaj? Dar când tu îți dai jos masca în fața mea, presupunând că ai acest curaj, având încredere totală, sau forțat pentru că am ghicit ce se află sub mască și nu mai are nici un rost să te mai ascunzi?

Când masca este îndepărtată, rămâne ceea ce este adevărat, ceea ce este conform cu realitatea, caracterul original, nefalsificat, veritabil.

Autenticitatea este absența măștii, iar masca este absența autenticității.

Autentic: Fii tu însuți. Îmbrățișează ce este real și natural. Și nu uita să visezi în stil mare.

Dar masca este atât de seducătoare.

Masca în sine este seducătoare, în egală măsură cu tentația de a folosi masca, frumusețea ei, misterul și atracția pe care le exercită, confortul ascunderii identității și libertatea de a fi oricine dorești sau îți imaginezi.

De ce Veneția Serenissima a fascinat atâte secole? Splendoarea și fastul exorbitant al superbelor ei palate, grandoarea și bogăția etalate ostentativ, puterea și dominația ei, măiestria, originalitatea și imaginația creativă inepuizabilă a faimoaselor sale măști și costume, într-un amețitor spectacol de culori, forme, artă, eleganță și libertinaj.

Rafinamentul și luxul carnavalului și al balurile mascate, plăcerile vieții, mai mult sau mai puțin vinovate.

În spatele enigmaticelor măști puteau fi bărbați sau doamne din înalta aristocrație, curtezane, artiști, militari, artizani sau simple calfe, oameni din păturile cele mai de jos ale societății. Oricine stăpânea arta conversației, limbajul curtenitor și elevat, retorica jocului seducției, spontaneitata și verva cuvintelor de spirit ar fi putut trece fără probleme drept un elegant aristocrat, chiar dacă avea o origine umilă, după cum respectate doamne artistocrate ar fi putut avea insinunatele si decadentele gesturi ale unei curtezane.

Fantezia și imaginația, curajul și inventivitatea inversau, anulau și mixau într-un colaj al mozaicului restricțiilor sociale inexistente, orice convenție sau regulă.

Jocuri de putere, atracție, liberatate, intuiție, îndrăzneală, distracție, simțuri și emoții dezlănțuite.

"Mulți oameni cred că a fi spiritual înseamnă a fi pozitiv, dar a fi spiritual înseamnă a fi conștiință și conștiență. A deveni conștient este un lucru mult diferit față de a deveni pozitiv. Pentru a deveni conștient și a avea conștiința acestui lucru, trebuie să devenim AUTENTICI. Autenticitatea include atât pozitivul, cât și negativul." - Teal Swan.

"AUTENTICITATEA cere/presupune VULNERABILITATE, TRANSPARENȚĂ & INTEGRITATE."  - Janet Louise Stephenson

Când ești autentic, ești tu însuți. 

Când ești autentic, ești natural, ești relaxat, îți exprimi individualitatea și unicitatea, gândești, vorbești și acționezi cu pasiune, despre ce te motivează, ce te determină să faci click. 

Când ești autentic, ești liber de orice temere, te eliberezi de frici, de ezitări, îți asumi cine ești și încotro te îndrepți, nu mai cauți aprobare și nici nu mai încerci să eviți dezaprobarea.

Îți dai voie să îți asumi riscuri, îți dai voie să fii văzut, iar celorlalți le oferi oportunitatea de a alege dacă te plac sau nu, astfel cum ești cu adevărat. 

Oricât ar fi de seducătoare masca, vei avea o satisfacție și o bucurie infinit mai intense, dacă îți vei dezvălui chipul și îți vei lăsa adevărata ta frumusețe și urâțenie să fie descoperite de tine și de ceilalți, în egală măsură. 

După cum există o estetică a frumosului, există și o estetică a urâțeniei. Există bine și rău în noi. Există lumini și umbre. Albul și negrul personalității noastre există simultan și se vor revelate.

Grotescul este opusul sublimului, se atrag si se generează reciproc:

Chipul uman, ca oglindă a emoțiilor, are o paletă foarte largă de expresie, și tocmai descoperirea acestor fațete este adevărata călătorie a vieții.

"Omul este cel mai puțin el însuși când vorbește propria persoană. Dă-i o mască și îți va spune adevărul." - Oscar Wilde 

Acest adevăr, gândit de Oscar Wilde, poate fi contrazis numai prin curajul de a trăi liber și cu adevărat, numai prin curajul autenticității. 

Când ești autentic, poți spune '' nu''. 

"Un ''nu'' rostit cu cea mai profundă convingere este mai bun decât un '' da'' rostit doar pentru a face pe plac, sau mai rău, pentru a evita necazurile." - Mahatma Ghandi.

Pecetluiește-ți viața cu sigiliul autenticității, pentru a nu te mai privi și a nu mai privi/ a nu mai fi privit prin mască și păstrează pergamentul adevărului tău, astfel sigilat, în suflet, pentru tot restul vieții!

Photo by John Noonan on Unsplash

ILUZII Pierdute

Îmi aduc aminte de percepția pe care o aveam în urmă cu douăzeci și ceva de ani, când, adolescent fiind, devoram cu lăcomie filă după filă din Comedia Umană, trăind intens fiecare scenă a acestui univers fascinant, proiectat cu atâta claritate și impact în imaginația cititorului, de către genialul Balzac. 

Dramele vieții de provincie, dramele rafinatului și necruțătorului  Paris, studiul moravurilor epocii, detaliul realistului, care pictează cu o ultimă tușă trăsătura definitorie a unei personaj, care îți dă înțelegerea în profunzime a celor mai adânci și întunecate dorințe, care îl răscolesc în interor și îl vor propulsa către mărire, pentru a îi pregăti implacabil, în cele din urmă, compromisul și decăderea. 

Percepția era aceea a unei minți dornice să înțeleagă, să pătrundă viața în cele mai tainice cotloane, să experimenteze prin libertatea infinită a fanteziei acel carusel amețitor de situații de viață, acea mutație permanentă a posibilităților nelimitate în manifestarea lor incertă și surprinzătoare. 

Viziunea artistică a trecutului exercită o atracție specială:  acele epoci apuse, acele versiuni ale fericirii atât de diferite și atât de asemănătoare cu prezentul: ce își doreau personajele acelui secol nouăsprezece? - ce își doresc și oamenii din zilele noastre: aventură, faimă, bani, iubire, dragoste, pasiune, statut, celebritate, bogăție, lux, opulență, putere, recunoaștere publică, mărire, depășirea propriei condiții/condiționări, ascensiune socială, a fi cel mai bun, cea mai frumoască, cea mai aclamată, cea mai elegantă, cel mai inteligent, cel mai influent, cel mai ... cea mai ... 

În romanul Iluzii Pierdute (Illusions perdues), personajul principal, Lucien de Rubempré, un tânăr provincial, înflăcărat de visurile unei glorii literare în mijlocul elitei intelectuale pariziene, este, pe rând, erou și anti-erou, purtat în vâltoarea vieții de slăbiciunile sale, se îndrăgostește de o femeie măritată, care răspunzând declarațiilor sale de dragoste în versuri, îl introduce în cercuri mondene aristocratice din societatea înaltă a orașului Angoulême; idila lor - între un tânăr poet talentat și o femeie mai în vârstă, îi determină să fugă în Paris, unde Lucien începe să scrie un roman, sperând să devină un scriitor celebru. 

Ajuns la Paris, Lucien este frustrat din cauza hainelor lui simple și lipsite de stil și glamour, din cauza locuinței modeste, în comparație cu ținutele și casele luxoase ale eleganților parizieni. Orgoliul lui de cuceritor este lezat prin comparația pe care o face între amanta sa și femeile aristocrației timpului. 

Sărac și neinițiat în manierele și uzanțele sociale ale unei lumi mult peste nivelul său, se acoperă de ridicol atunci când face primii pași în înalta societate, la Operă,și pierde și sprijinul amantei sale. 

Toate tentativele sale de a publica se soldează cu eșec după eșec. 

Cunoaște apoi un scriitor, care îl introduce într-un cenaclu al unor tineri pasionați de artă și de știință. 

Nerăbdător să își câștige independența financiară necesară pentru a se dedica exclusiv scrisului, Lucien cedează tentației jurnalismului, și intră în acea lume coruptă, unde cunoaste rapid succesul, scriind articole la comandă, pentru a satisface gusturile și interesele puternicilor vremii. 

Cunoaste o actriță, care se va îndrăgosti de el și duc împreună o viață de lux și distracții. 

Ambiția îl împinge să treacă de la un ziar liberal la unul regalist. Acestă absentă totală a principiilor îl face să își piardă respectul atât al vechilor colegi de cenaclu, cât și al noilor colegi de breaslă. 

Iubita sa actriță se îmbolnăvește grav și Lucien asistă neputincios la agonia ei. 

Rămas fără venituri, retrage bani în mod fraudulos din contul unui prieten, falsificându-i semnătura, și printr-un șir de evenimente nefericite, devine și cauza falimentului afacerii prietenului și a încarcerării acestuia. 

Cuprins de remușcări, și nemaivăzând nici un viitor pentru el, decide să se sinucidă. Atunci când era pe punctul de a se arunca in apă este salvat de un spaniol misterios, care îl convinge să se răzgândească în schimbul promisiunii unei vieți de lux și posibilitatea răzbunării, cu condiția de a îl asculta orbește. 

ILUZII.....ILUZII....ILUZII...

Nimic sau aproape nimic nu este ceea ce pare a fi, nu? 

Romanul Iluzii Pierdute este întrucâtva autobiografic: și Balzac și-a prostituat geniul literar și inteligența creativă, creând '' porcării literare'', astfel cum singur le-a calificat în anii de maturitate, pentru că așa ceva i se cerea și astfel câștiga banii pe care îi cheltuia fără măsură, în tinerețea lui nebună. 

Ce se întâmplă când ceea ce părea câștigat, al tău, al tău și numai al tău, se dovește a nu fi fost altceva decât o înșelătoare iluzie? 

Faima, care se disipează ca aburii dimineții, după ce te-a învăluit în mantia ei amăgitoare, pentru a te lăsa acum gol, rușinat, singur, părăsit, trădat și dezamăgit? 

O recunoști? Ți-o mai dorești? Ți-ai dorit-o? 

Pasiunea, care te însuflețește și te poartă în valuri amețitoare de extaz, pentru a te otrăvi apoi cu trădarea brutală și tăioasă, privindu-te cu un zâmbet ironic și degajat...

Ai trăit-o? O aștepti? Încă mai crezi în promisiunile ei? 

Angajamentele ferme și declarațiile emfatice, sigure de trăinicia lor, care se revarsă într-un torent de persuasiune când scopul este pe punctul de a fi atins...

Le-ai primit? Ți s-au părut convingătoare? Le-ai făcut? O vei lua de la capăt, indiferent ce mască vezi în fața ta sau îți pui pentru o deghizare confortabilă, în spatele căreia vei fi cerebral, cinic și calculat?

Și toate acestea pentru ce? 

Pentru ILUZII pe care le cumperi sau pe care le vinzi? 

TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI SUS ÎȘI ARATĂ CHIPURILE AMAGITOARE DIN PAGINILE COMEDIEI UMANE. 

În această fabuloasă esență de viață, viața își dezvăluie capriciile ei ireversibile. 

De ce Comedia Umană? 

Pentru că tragedia în viață este cea mai spumoasă comedie, și, de multe ori, comedia este, de fapt, cea mai dureroasă tragedie. 

JOCUL ILUZIILOR ESTE CEL MAI SEDUCĂTOR JOC. 

Mă aflu în contemplarea lui de peste treizeci și ceva de ani ... am mai pierdut, am mai câștigat în acest cazinou atragător al iluziilor...încă mai pierd, încă mai câștig. ...

Diferența față de adolescentul de acum douăzeci și ceva de ani este doar de ATITUDINE: 

Nici nu mai calific acest joc al iluziilor ca fiind rău sau bun, benefic sau malefic, nici nu-l condamn, nici nu-l justific, nici nu încerc să -l înțeleg, nici să-l explic, nu ofer nici jucătorilor metode inovatoare pentru a îl câștiga, nici scuze consolatoare perdanților...

Pur si simplu sunt SPECTATORUL/CĂLĂTORUL/PASAGERUL, care privește misterul, fără a încerca demistificarea lui, care pășește pe drum și se minunează de miracolele pe care le întâlnește, care se lasă purtat și surprins de călătoria în sine- singurul adevăr în mijlocul iluziilor. 

Călătoria. 

Photo by Charles "Duck" Unitas on Unsplash

O dimineață magică... ca multe altele care vor urma...

O ceață filigranată, volatilă, lucrată de vreun misterios meșter orfevrier levitează ireal...

Liniște deplină. Dimineață de octombrie friguroasă. Punctul roșu din vârful țigării se aprinde intermitent ca lumina unui far abia zărită în depărtare de pe puntea unui vas, în largul mării. 

Își aude doar respirația și zgomotul discret pe care îl face când trimite rotocoalele de fum în aerul clar și tăios. 

Câtă frumusețe, câtă eleganță în combinarea culorilor: verdele intens al chiparoșilor și pinilor, frunzele roșcate, brune, arămii, aurite, în degradeuri spectaculoase...roșul intens al trandafirilor și tulpina grená...

Câtă bucurie, câtă abundență estetică risipită atât de generos pentru satisfacția efemeră a privirii...

Și emoțiile, sentimentele au propriile lor alăturări și asocieri în nuanțe suprinzătoare. Au culori și intensități complementare și antagonice, atașate simultan aceluiași suflet...

Zâmbetul lumii, surâsul reținut și șoapta intuită a viselor ei...

Îl simți? Este acolo, apare și dispare...

O poezie atât de sensibilă și o dramă cu personaje grotești...

Scenarii atipice și scene iverosimile... Și sunt totuși reale. 

O lume nebună, nebună și fără sens, fără logică, de neînțeles .. Frânturi disparate de viață și hazard, șansă, coincidențe...

Coincidentia oppositorum - unitatea contrariilor. Nimic nu este, totuși, întâmplător.

Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? 

Hedonism sau contemplare? Căutare, întrebări versus acceptare...

Oare nu sunt toate același lucru? 

Suntem meniți pentru un anumit lucru? Am un destin pe care trebuie să îl împlinesc? Sunt liber să aleg în ce să cred și cine să fiu sau am ca opțiuni fie să aflu misiunea predestinată pentru mine, fie să aleg să cred că am aflat-o? 

Bucuria înțelegerii unor părți din misterele relevate, aventura călătoriei și evenimentele drumului sunt miza reală, indiferent de punctul terminus?

Nu sunt mai importante întrebările decât răspunsurile, corectitudinea, adevărul sau relevanța lor? 

Ai încercat vreodată exercițiul conversației în care tu să vorbești cu entuziasm despre ce te pasionează în mod natural, ce îți trezește interesul viu, ce te face să vibrezi și să fii exaltat, iar celălalt, cu aceeași intensitate, să vorbească despre cu totul altceva și fiecare să considere subiectul de discuție al celuilalt total insipid, lipsit de valoare și esență, inutil sau chiar ridicol? 

Azi va fi o zi frumoasă. Cer limpede, a început să se încălzească...

Ce călătorie minunată este viața! 

Va îmbrățișa în continuare fiecare zi cu iubire, ochii vor râde și pofta de viață îi va inunda toate simțurile...

Știi, de fapt, și ce este viața și cine ești tu, cu adevărat și cum ai ajuns aici și de ce și este bine că este așa...

Nu înceta însă să cauți, să ceri, să vrei, să întrebi, să creezi, să inventezi și să redescoperi mister și sens...

O dimineață magică... ca multe altele care vor urma...

Photo by Carsten Stalljohann on Unsplash

LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII DEPRESIEI; LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII ENERGIEI POFTEI DE VIAȚĂ

Nu înceta niciodată să privești VIAȚA prin Ochii Mirării/Miracolului/Admirației/Minunii/Surprinderii.

Viața ta este compusă din conversații: conversații despre tine, despre ei, despre voi, despre noi; conversații despre viață, conversații despre trecut, despre viitor, conversații pe care le porți în fiecare clipă, în fiecare secundă a prezentului tău unic, conversații interioare, conversații exteriorizate, cuvinte care își grupează sensul în observații, analize, concluzii, sentințe, hotărâri, decizii surprinzătoare, ezitări, sau cuvinte ale căror litere gravitează într-o înlănțuire fără sens, imagini disparate, frici, senzații nedefinite, sclipiri luminoase sau impulsuri întunecate:

- Ce timpuri nemernice trăiesc. De ce trebuie să trec prin toate aceste încercări, de ce trebuie să sufăr și să fiu înnebunit/ă de atâtea schimbări, de ce eu? 

- La vita e bella. Sunt atâtea lucruri frumoase în lumea asta, sunt atât de multe motive ca să trăiești, să te bucuri. Ai tot ce îți trebuie. De ce te plângi? Ești tânăr/ă ( ești încă tânăr/tânără), ești frumoasă, ești puternic/ă, ai bani, te plimbi, ai un job stabil/ai o afacere frumoasă, EȘTI SĂNĂTOS/SĂNĂTOASĂ. Gândește-te la toți oamenii din lumea asta care suferă, care nu au ce bea, ce mânca, nu au adăpost, casele le-au fost distruse de inundații/ de cutremur, sunt refugiați, sunt în mijlocul teatrului de război, sunt persecutați, sunt îngrădiți de teroarea dictaturii, de conflicte religioase, sunt atâtea femei și copii bătuți, exploatați, tramumatizați, ȘI TU, TU SUFERI? 

- Nu înțelegi. Nu mă poți motiva așa. Nu este același lucru. De ce faci astfel de comparații? Mintea lor este captivă în închisoarea nevoilor primare: hrană, locuință, siguranță, prezervarea vieții. Ei luptă pentru supraviețuire. Ei nu au cunoscut libertatea. Nu au cunoscut confortul. Nici liniștea civilizației. Mintea lor nu a depășit acest prag. Nu știu că este posibil să trăiești altfel. Își urmează decât instinctul, se agață de viață. Nu înțelegi. De ce nu îmi vorbești despre eșecul civilizației nordice? Au cel mai înalt standard de viață din lume, calculat ca rezultat al câtorva zeci de indicatori: servicii de sănătate, asistență socială, infrastructură, educație, șomaj, poluare, criminalitate, etc... Și totuși au una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderii... Ce îi împinge către această fără logică pentru tine renunțare la viață: faptul că nu se pot gândi la toți acești oameni care suferă, de care îmi vorbeai? 

- Acceptă lucrurile. Nu te mai opune. Ar putea fi mult mai rău. Mulțumește-te cu puțin. De ce să ceri atât de mult? 

- Nu mai rezist. Simt că înnebunesc. Am început să citesc despre depresie. 

- Nu îți face bine. Găsește-ți o preocupare. Caută să îți direcționezi gândurile către ceva pozitiv. Încearcă voluntariatul. Renunță la tine, măcar pentru puțin timp. Ajută necondiționat. Te vei simți mai bine. 

- Simt cum palpită în mine energia vieții. Sunt un fluviu care curge prin venele lumii, elegant și liniștit. Undele mele ating sufletele oamenilor, îi inundă cu fluxul meu pozitiv, eu sunt luna superbă, poezia și misterul mă atrage în armonia universului, mareea magică a recunoștinței și gratitudinii. 

- Crezi că mă vor calma câteva metafore? Crezi că imaginația și muzica artei cuvintelor vor fi antidepresive eficiente pentru dezamăgirea mea? Nu vrei să pricepi că este suficientă încă o problemă, încă un eveniment frustrant ca să îmi declanșeze un blocaj al arcului roții zimțate a orologiului echilibrului ființei mele, astfel încât timpul calm și ritmic al existenței mele să rămână nemișcat, în terifianta lui nefuncționalitate? Crezi că nu pot face un exercițiu de improvizație artistică? La ce îmi folosește? Ești cu capul în nori. Nu vezi realitatea din jurul tău. 

- În orice direcție privești, cu cine vorbești, vezi numai probleme, frustrare și FRICĂ. Toți au ajuns la limita răbdării. Nu știu ce se întâmplă. Cred că vor să ne înnebunească pe toți. Nu mai țin minte de când nu am mai auzit un: Bine sau Foarte Bine, la întrebarea Ce mai faci? Toți se plâng, au probleme la serviciu, vor să renunțe, nu mai suportă presiunea, reacțiile stupide și agresive ale clienților. Nu mai merge nimic. 

- Dar viața este atât de frumoasă. Întotdeauna poți găsi ceva pentru care merită să trăiești, să lupți, ceva în care să investești toată pasiunea ta, un scop care să te țină alert. Ai răbdare. Ai încredere. Ai credință. Totul va fi în regulă. Practică cele trei virtuți teologice: Iubire, Nădejde și Credință. 

- Orice lucru, oricât de mărunt, îmi declanșează temeri, frici, frustrare, deznădejde. Este atât de multă suferință în lume. Cum mă liniștesc puțin, trebuie să mai apară ceva. Vreau, pur și simplu, liniște. Dacă nu e una, e alta. Sunt sătul/ă de atâta impostură, de atâta minciună, toate merg prost. Nu mai suport atâta nerecunoștință, nu mai suport atîta răutate, izbucnesc în accese de furie, apoi mă simt lipsit/ă de vlagă, mă simt sfârșit/ă. 

- Cum am ajuns aici? De ce eu? De ce să mi se întâmple mie toate? Cu ce am greșit?

- Trebuie să te controlezi. Ia lucrurile mai ușor. Nu îți mai face atâta sânge rău. Calmează-te. Respiră și inspiră adânc. Gândește-te la ceva frumos. SAU FĂ O SCHIMBARE. 

- ABIA ACUM VĂD O TRESĂRIRE. 

- CE SCHIMBARE? 

- ALEGE SĂ CREZI. ALEGE SĂ VREI. ALEGE SĂ SPERI. ALEGE SĂ IUBEȘTI. ALEGE SĂ PRIMEȘTI ȘI SĂ DĂRUIEȘTI. 

- E greu. Nu pot.

- E UȘOR. E ATÂT DE UȘOR. ORICE AI FACE, NU RENUNȚA. ÎNCEARCĂ ORICE. 

- Am încercat. 

- NU SUFICIENT. Mai încearcă o dată. Și apoi încă o dată. Și încă o dată. Până reușești. POȚI. VEI REUȘI.

- CUM? 

- Nu știu. Nici tu nu știi acum. Dar vei afla. Cere ajutor. Oferă ajutor. ALEGE SĂ IEȘI DIN CAPCANĂ. Oricum. 

- Cât timp va dura? 

- De tine depinde. Va dura începând de acum, de când ai luat hotărârea, până când vei începe să crezi. Apoi, urcușul, oricât de dificil, oricât de imposibil îți pare acum, va deveni foarte ușor. Într-o bună zi, VEI FACE UN SINGUR PAS. UN PAS DE URIAȘ. ȘI ATUNCI URCUȘUL SE VA FI TERMINAT. Vei fi ajuns în vârful muntelui. ȘI DE ACOLO ÎȚI VEI VEDEA TOATĂ VIAȚA. 

VEI ZÂMBI CU MULȚUMIRE, VEI SIMȚI CUM TE CUPRINDE UN CALM ELIBERATOR ȘI O ÎNCREDERE CARE NU TE VA MAI PĂRĂSI NICIODATĂ. ȘI ÎȚI VEI DEDICA RESTUL VIEȚII CA SĂ TRANSFERI RECUNOȘTINȚA REUȘITEI TALE ÎN CEL MAI EFICIENT AJUTOR PENTRU TINE ȘI PENTRU EI, PENTRU VOI ȘI PENTRU NOI. 

- VEI ÎNCHIDE PLEOAPELE OCHILOR DEPRESIEI ȘI VEI DESCHIDE OCHII ENERGIEI POFTEI DE VIAȚĂ PRIN CARE VEI VEDEA LUMEA ȘI ÎI VEI FACE PE EI, PE NOI, PE VOI SĂ VADĂ ȘI SĂ VEDEM FRUMUSEȚEA EI!

Photo by Eric Ward on Unsplash

Aegean: Să nu regreți niciodată...

3 august 2015. 

Mă simt incredibil. Sunt pe malul Mării Egee ( Aegean), în portul Volos.

Viața este absolut superbă. Mă pot obișnui să trăiesc la mare.

Ideea fundamentală este, cred, frumusețea imperfecțiunii vieții și renunțarea la control, la a găsi cea mai bună frază, cea mai bună tușă pe pânză, cele mai inspirate cuvinte.

Ideea principală este, cred, să te bucuri de viață, de imperfecțiunea ei, de neprevăzutul ei, aici și acum. 

Marea, minunata mare, pe care o zugrăvesc poeții și o cântă legendele, este atât de liniștitoare, atât de sălbatică în perpetua ei mișcare. Nu mă pot sătura de bucuria aceasta năvalnică electrizându-mi fiecare fibră a umanității mele. 

De la mare am învățat acceptarea, renunțarea, încercarea, flexibilitatea, curajul, inspirația, forța și încrederea. 

Fiecare zi este unică. 

Viziunea vieții, atât de mult timp în fața mea, atât de mult timp dorită, măreția scopurilor și dorința de a dăinui peste timp.

Totul este atât de frumos, tocmai pentru că este atât de efemer. 

Pași pe nisip... Un loc comun, ca oricare altul... Valuri care spulberă nisipul țărmului, îl trag către sine, pentru a-l naufragia din nou...

Nimic nu poate fi mai plin și mai lipsit în același timp de sens, decât a trăi, pur si simplu. 

A fi cu adevărat liber. Atât de important este pentru mine a fi cu adevărat liber, atât de important...

Singura libertate pe care o cunosc - acum - este libertatea de a înțelege și de a scrie despre viață trăind.

O, desigur, este minunat să îți imaginezi. Nu vei înțelege niciodată, în schimb, cu adevărat, natura umană, netrăind toate aceste sentimente, toate aceste valuri înspumate, toți acești nebuni chiparoși, la fel de nebuni în suplețea lor orgolioasă și nonsalantă ca genialul obsesiv al turbioanelor culorilor, Van Gogh.

Nu vreau să mai regret nimic, niciodată, în viața mea. 

Nici ceea ce am făcut, nici ce nu am făcut, nici ce aș fi putut face, nici ce nu aș fi putut face, nici ce voi face, nici ce nu voi putea niciodată face, nici ce nu aș mai putea vreodată face. Sau fi. Sau crede. Sau cere. Sau dărui. 

Să nu regreți niciodată nimic, pentru că atunci, cândva, asta a fost exact ce ți-ai dorit.

Natura umană... Natura umană, responsabilă pentru tot și pentru toate... 

Photo by Ozan Aksun on Unsplash

GRECIA FASCINANTĂ - partea a doua

τιρκουάζ νερά της θάλασσας - Apa turcoaz a mării. 

Marea este un androgin magic, este tatăl, mama, iubita, iubitul, copilul, puterea și slăbiciunea.

άνδρας și γυναίκα ( pronunțat andras și ghineca) - bărbatul și femeia.

Marea este geneza grecilor. 

Marea este atât imaginea lui Poseidon, zeul grecesc al mării, cu temutul lui trident, simbolul puterii și al supremației, al furiei distrugătoare și puterii de neînfrânt a valurilor, cât și 

o femeia frumoasă și atrăgătoare. 

Înotând în marea de smarald, valurile ei te învăluie într-o mișcare hipnotică, într-o îmbrățișare plină de erotism. 

Este un act de seducție foarte rafinat, o perpetuă șoaptă amoroasă, o nesfârșită tandrețe insinuantă, în mângâieri surprinzătoare, într-un dans ritmat al mișcărilor amețitoare și în atingeri de neuitat.

Dacă aș personifica Grecia și atracția pe care a exercitat-o în timpul atâtor secole, aș personifica-o în cele două imagini de mai sus, în cele două tipuri de frumusețe, voluptuoasă și suplă, statică și zvelt - suplă, în mișcare, aruncându-și mrejele bănuite, sau vizibile, pentru a atrage și pentru a genera dorința de a reveni. 

Renașterea italiană și apoi clasicimsul francez au eliberat Europa medievală de eresurile, tragediile și rugurile Inchiziției incipiente, de superstiții și ignoranță, prin readucerea la lumină a celebrării frumuseții și misterului revelat al corpului uman, a naturaleței sexualității și a idealului de armonie și perfecțiune al artei și libertății creative a expresiei ( În imaginea de mai sus - mitul androginului).

Grecia a dăruit atât de mult umanității: de la primele sisteme filozofice europene, până la fundamentele artelor liberale: artele cuvîntului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, muzica, astronomia, esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu, textul fondator al artelor liberale find Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella, artele liberale având ca punct de pornire pe genialii greci și fiind singurul far călăuzitor al educației, științei, inteligenței și înțelepciunii, în timpuri întunecate și periculoase.

Nume care au schimbat cursul istoriei, care au influențat Europa și indirect lumea modernă, cu mult dincolo de granițele Europei: Socrate, Platon, Aristotel, Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Esop, Hesiod, Homer, Pindar, Saffo, Herodot, Tucidide, Arhimede, Aristarh, Euclid, Hippocrate, Pitagora, Alexandru cel Mare, Pericle, Solon, și pe listă sunt încă multe nume de adăugat, acoperind domenii atât de vaste: filozofie, dramaturgie, toate genurile literare, istorie, medicină, matematică, astronomie, geometrie, sculptură, arhitectură, politică, jocurile olimpice, organizare și geniu militar.

Grecii ne-au dăruit cel mai de preț dar pentru valoarea, demnitatea și libertatea unui om: democrația. 

Dacă aș alege o altă țară în care să trăiesc temporar sau definitiv, aceasta ar fi: acolo unde cerul, pământul și marea își unesc frumusețea și inspirația, într-o vegetație luxuriantă, cu o climă perfectă, care alături de bucătăria mediteraneană, și de bucuria și explozia poftei de viață dansată de Zorba Grecul, alături de liberatatea și curajul de exprimare, frumusețile naturale și artistice, comunicarea, socializarea și valoarea familiei, formează secretul longevității. 

" Sunt nu ceea ce mi s-a întâmplat, sunt ceea ce am ales să devin" - Carl Jung.

Photo by Ryan Spencer on Unsplash

GRECIA FASCINANTĂ - prima parte

Voi face abstracție de problemele prezente ale Greciei, de cauzele și efectele acestor probleme și voi scrie despre acele părți ale ei care o fac unică în lume.

De fiecare dată când intru în Grecia, am aceeași senzație repetitivă, că am intrat în țara zeilor.

Imediat ce am ieșit din Kulata și am lăsat Bulgaria în urmă, deja binedispus de zâmbetul ofițerilor de frontieră greci, care aproape de fiecare dată mai strecoară pe lângă atitudinea prietenoasă și câteva cuvinte în română, simt că am ajuns acasă.

Același orizont deschis, care îți lasă privirea să rătăcească în voie peste câmpii întinse, munți cu pante line și vegetație luxuriantă. 

Îmbarcându-mă din Ouranoupoli în croaziera de- a lungul coastei Muntelui Sfânt (Agion Oros) Muntele Athos, mă așteptam la o călătorie surprinzătoare, însă așteptările mi-au fost mult depășite: ascultând vocea feminină a ghidului, care anima difuzoarele vasului, detaliind istoricul fiecărei mănăstiri, în momentul în care trecusem prin dreptul ultimei mănăstiri de pe traseu, și vasul începea să se întoarcă în port, o frază care mi se pare că rezumă miracolul ortodoxiei, care este Muntele Athos, mi-a rămas întipărită în memorie: aici unde marea se îngemănează cu pământul și cerul, cultura, istoria și credința se unesc într-o spiritualitate eternă, spre gloria lui Dumnezeu. 

In Psakoudia am stat într-o vilă  tradițională grecească, văruită proaspăt în acel alb curat și liniștitor și acel albastru marin, care contrabalansează simplitatea albului, cele două culori ale drapelului național, cu balustrade de fier forjat și structuri de lemn negru lăcuit, cu acel aspect nefinisat, rural, eliberat de corectitudinea liniilor drepte și formelor geometrice rigide ale arhitecturii moderne, cu obloane mari, clasice și pardosele cu piatră de munte, cu măști și figuri mitologice.

La capătul aleii înguste, mărginită de măslini, care făcea legătura între vilă și drumul principal, m-am trezit în mijlocul unei livezi de măslini, leandri, lămâi, portocali, smochini negri, dafini și alți arbuști,  intr-o simfonie de culori, sunete și forme.

 Pornind de la  etimologia cuvântului simfonie ( συν = împreună și φωνη = sunet), termen care desemna o compoziție muzicală instrumentală în renaștere, baroc, conducând apoi la stilul galant, și ascultând sunetul făcut de cicadas ( acele insecte care concertează ritmat pe toate plajele și în toate grădinile Greciei, dându-i melodia specifică, atât de cunoscută, când masculii își cântă în cor cântecul dragostei, pentru a atrage femelele, depășind uneori și 100 de decibeli, cicadas fiind numite simpatic de către greci tzitzikas - onomatopee care imită zgomotul lor), nu puteam să nu mă gândesc, zâmbind, că până și greierii de copac (semnificația cuvântului latin cicada) fac artă în Grecia, folosindu-și corpul ca propriul lor  bouzouki.

Ospitalitata gazdelor a fost impecabilă: prietenoși, atenți la fiecare detaliu, dându-ne informații despre cele mai bune plaje, cele mai bune restaurante, ce obiective sunt aproape, cum și când pot fi vizitate. 

To be continued...

Photo by Charlie Marusiak on Unsplash

FILMELE ȘI ARTIȘTII: NOSTALGIA TRECUTELOR VIEȚI VIITOARE

" Cafeneaua Terasă din Piața Forumului, Noaptea, Arles,  1888" pictură de Vincent Van Gogh.

Întotdeauna am considerat că această pictură este o ilustrare perfectă a ideii mele de Nostalgie a Trecutelor Vieți Viitoare.

Am crezut întotdeauna că faptul de a fi pictor, scriitor, actor, regizor, poet, sculptor, artist, în general, îți conferă libertatea de a trăi, a imagina, a întruchipa atât de multe vieți, atât de multe personaje și o infinită paletă de sentimente și emoții ... 

 Nostalghia (Nostalgia)  lui Andrei Tarkovsky este de asemenea o capodoperă, arătând sfârșitul trist și tragic al artistului, damnat să fie consumat de propriile obsesii.

Linia aceea subțire dintre ficțiune și realitate, dintre realitate îmbogățită cu emoția artistică și nevăzuta lume a penelului pictorului sau a gestului actorului, dezvrăjită și redusă  la indiferență și la lipsă de înțelegere, diminuată atât de crud de către realitatea lumii statice, a mundanului vieții obișnuite, acea linie încercând să despartă două lumi, vizibilă și invizibilă...

Lăsați poezia expresiei artistice să vibreze în mințile voastre, încercați să vedeți povestea astfel cum se desfășoară înaintea ochilor voștri...

Și acum încercați să vedeți aceași imagine în cadrul imaginii lărgite, în cadrul imaginii grandioase a vieții și artei. Cum ar fi fost viața lui dacă  ar fi reușit să renunțe la epuizanta lui căutare a răspunsurilor ?

Îl puteți simți cum călătorește prin fostele lui vieți, reale și imaginare, îl puteți simți refuzându-și posibilitatea de a-și găsi liniștea și începând să îmbrățișeze fatalitatea inevitabilului sfârșit. 

Atât pictura cât și fotografia relatează povești născute din ficțiunile minții artistice, povești în care cel mai probabil - și preferabil - nu vă veți găsi, luând în considerare suprema provocare pe care ambii artiști - Vincent Van Gogh  și scriitorul rus Andrei Gorchakov - personajul principal al fimului Nostalghia - care călătorea în Italia pentru a studia și afla adevărul despre viața compozitorului rus
Pavel Sosnovsky, care trăise acolo în secolul 18, și care se sinucisese după întoarcerea sa în Rusia- au eșuat să o depășească: provocarea de a trăi.

Frumusețe, tinerețe eternă, aventură, legături interzise, splendoare, glorie, faimă..."Portretul lui Dorian Gray"

A păstra echilibrul între lumea periculoasă a artelor, creație, transformare, dualitate, notorietate și foamea de mai mult, și lumea normală și sigură a realității vieții zilnice, a familiei, modestiei și simțului măsurii este o provocare, iar această provocare poate fi câștigată:

Van Helsing și în același timp Hugh Jackman: ( Dualitatea personajului întruchipat de actor, logo-ul filmului fiind: Aventura trăiește întotdeauna și  a bărbatului zâmbitor și relaxat, împreună cu familia, ignorând  propria celebritate și recunoaștere internațională ) 

Alege nostalgia trecutelor tale vieți viitoare, alege să călătorești între real și ireal, alege să trăiești aventuros și diferit în fiecare zi, alege să întruchipezi, să dai naștere unor personaje variate, alege s[ creezi,  dacă simți că vrei să faci această alegere, dacă tânjești după această alegere, nu uita însă nici o clipă cine ești de fapt  și pe cine iubești!

Nu uita să te întorci printre noi, muritorii, și nu uita să te bucuri de simplitatea și frumusețea vieții și a oamenilor!

Nu uita ca întotdeauna să îți aduci aminte calea de întoarcere...

Photo by Kinga Cichewicz on Unsplash

AZI MĂ VOI BUCURA DE VIAȚĂ. PUR ȘI SIMPLU.

Azi mă voi bucura de viață. 

Mâine îmi voi aduce aminte poate de ce am experimentat până acum, și de ce îmi doresc în viitor. 

Azi, însă, mă voi bucura de fiecare clipă. 

Azi voi redescoperi totul în jurul meu. 

Azi mă voi uita la persoana iubită ca și când aș vedea-o pentru prima dată în viața mea. 

Azi mă voi îndrăgosti din nou. Azi voi simți din nou aceeași emoție puternică, același fior ca prima dată când am văzut-o. Azi voi conștientiza cu fiecare fibră a sufletului de ce o iubesc atât de mult.

Azi voi fi recunoscător pentru șansa incredibilă de a fi întâlnit-o.

Azi îi voi mulțumi lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le-a revărsat asupra mea în nesfârșita Lui generozitate. 

Azi voi aprecia faptul că sunt sănătos, că sunt în putere și am în față o viață întreagă pentru a construi, pentru a crea, pentru a ajuta, pentru a genera în permanență ceva nou, ceva benefic, ceva util.

Și voi începe acum să fac toate aceste lucruri. 

Azi mă voi bucura de această dimineață minunată, azi voi simți prezentul, voi simți frumusețea și parfumul fiecărei petale de trandafir, voi admira suplețea fiecărei frunze de palmier din grădina mea, azi mă voi lăsa copleșit de magia vieții și de vibrația ei. 

Azi voi întâmpina fiecare om cu un zâmbet.

Azi voi strânge cu putere mâna prietenilor mei, mă voi uita în ochii lor și le voi spune că mă bucur să-i revăd. 

Azi îmi voi aduce aminte cât de fericit sunt.

Azi mă voi accepta și îi voi accepta pe ceilalți așa cum sunt. 

Azi nu voi încerca să schimb nimic la mine, nici la ceilalți. 

Azi voi lua o pauză în a mai încerca să schimb lumea. Azi o voi privi cu ochii larg deschiși, o voi iubi și o voi învălui în mister, fără a îl dezvălui. 

AZI VOI AUZI MUZICA VIEȚII ȘI VOI DANSA CU EA.

Mâine?

Mâine poate voi face lucrurile la fel, sau poate le voi face diferit!

Azi, însă, AZI MĂ VOI BUCURA DE VIAȚĂ. 

PUR ȘI SIMPLU.

Photo by Priscilla Du Preez on Unsplash