Pe cine mai disecăm azi? Pe cine mai analizăm și cui îi găsim cu maximă satisfacție cât mai multe greșeli, defecte, eșecuri?
Pe cine mai învinuim azi și deasupra cui ne ridicăm cu dispreț suveran?
Pe cine mai băgăm azi în malaxorul comentariilor malițioase și pentru cine mai găsim azi soluții atât de simple la problemele pe care le are, reale sau imaginare, pentru că noi știm, evident mai bine decât el, mai bine decât ea, de ce are nevoie, unde a procedat eronat și de ce a ajuns unde a ajuns?
Se aude că ... Se spune că ... Se zice că... Se zvonește că .... - toate sunt verbe impersonale, pentru că veninul din limbă trebuie dispersat în viața altor persoane, prin plăcerea bârfei, altfel generatorul zvonului s-ar îneca în propria otravă.
Intensitatea răutății este dublată de perversitatea lașității prin care este livrată bârfa inițială sub anonimatul sursei, justificarea cea mai facilă ascunzându-se în spatele ipocritei griji pentru verosimilitatea a ceea ce urmează să debiteze apoi precicipat, într-o lacomă frenezie a detaliilor:
'' Acum nu știu dacă este adevărat, știi cum e lumea - vorbește - ( și aici începe să se pună la adăpost, că nici el/ea măcar nu crede de fapt, în totalitate, dar...) , nu îl/o cunosc prea bine, ne-am întâlnit de câteva ori (aici poate adăuga, pentru a da bine, două - trei calități, inventate pe loc, pentru a se delimita, chipurile, de ce va urma) și eu am fost suprins/ă, nu aș fi crezut ( încă își pregătească terenul...) dar știi ce se aude despre X? '' - abia acum se dezlănțuie și tempo-ul ezitant de la începutul conversației se transformă într-o pledoarie orchestrată impecabil, în cele mai mici detalii, într-o acuzare intransigentă - nu mai sunt scuze, nu mai sunt motive de clemență și nici circumstanțe atenunate - înverșunarea crește, persoana care face subiectul povestirii se transformă parcă în cel mai teribil dușman, cel mai periculos adversar al povestitorului - a greșit, e vinovat - să plătească!
Și așa începe denigrarea unei persoane - o bârfă ''nevinovată'' - '' Ce am spus? Discutam și noi...'', un zvon vag - '' Parcă am auzi și eu ceva...'' - o încurajare timidă '' Se poate - mai știi?'' și în curând imaginea persoanei ajunge să fie tăvălită și murdărită de guri mârșave cu cele mai absurde și dureroase minciuni.
La fel ca un banc, spus de fiecare dată altfel, interpretat diferit, căruia i se adaugă un cuvânt sau un personaj pe care povestitorul îl găsește mai amuzant sau ca având un impact mai puternic - bârfa, această plagă devastatoare, este o creație colectivă, o creație de care cei care au inventat-o ajung să se atașeze foarte puternic, care este îmbogătiță și rafinată cu detalii cât mai credibile și justificări cât mai solide.
Doamne ferește ca cineva să ia apărarea persoanei în cauză: '' Nu cred, de unde știi tu? '', '' X este un om de calitate, nu ar face asta'' sau, mai grav : '' Este prietenul/prietena mea, și nu voi lua parte la asemenea discuții. Dacă ai ceva să îi spui, sau dacă vrei să îl comentezi, spune-i-o în față. Nu este prezent, pentru a se putea apăra. Nu mi se pare corect.''
Apărătorul va intra în gura haitei: '' Dar ce te interesează pe tine? Știi tu mai bine ca noi? '' - și argumentele care susțin povestea otrăvită vor începe să se rostogolească într-o avalanșă uriașă care îl va năuci, îl va intimida, și de cele mai multe ori, se va retrage discret. Data viitoare mai bine să își țină gură. Până la urmă nu este vorba despre el/ea, nu?
Poate nu acum.
Ce mi se pare fascinant este profilul persoanei care generează zvonul inițial. De cele mai multe ori o astfel de persoană folosește inconștient unul dintre cele mai cunoscute mecaniseme de apărare împotriva dezvoltării angoasei în relație cu exigențele pulsionale ale sinelui: proiecția.
Spiritul critic exagerat față de defectele și acțiunile altora ascunde de fapt atribuirea propriilor înclinații și trăsături de caracter acestor persoane.
Inventatorul bârfei se proiectează de fapt pe sine asupra altora în povestea lui/ei. Este un fel de lup moralist, care găsește o plăcere deosebită în a-și acuza propriile victime, după ce le-a sfâșiat.
În plus este ușor de constatat că o astfel de persoană nu se va simți niciodată vinovată de nimic, pentru că sentimentul de vină îl proiectează întotdeauna asupra victimelor sale.
Pasiunea cu care vorbește îi trădează dorința secretă de a fi fost el/ea în centrul poveștii, să facă lucruri care îi par interzise, de neatins și îl/o frustrează teribil sau să ajungă în poziții pe care niciodată nu le va atinge, pentru că este prea mic/mică, prea lipsit/ă de valoare, viziune sau integritate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu