Como si fuera esta noche la ultima vez..

Ca și cum în noaptea asta ar fi ULTIMA OARĂ ( când m-ai săruta)...

Cât de fragili suntem... cum ne naștem și ne respirăm viața sub semnul pierderii și al speranței că vom păstra ce avem...

Chiar și când apreciem, când reușism cu adevărat să apreciem ce avem, ce suntem, ce primim, și când reușim să ne bucurăm plenar de clipe efemere de fericire, chiar și atunci suntem expuși la a pierde totul într-o răsuflare neglijentă...

Cesaria Evora desculță... Saxofonul își plânge dragostea pierdută, chitara este încercarea detașării în armonia gamei neutre a vieții, vioara te sfâșie cu fiecare tremolo, iar pianul își stinge resemnat ultimele acorduri, înainte ca flacăra irealei iluzii de fericire să aibă ultima tresărire pentru a a se stinge apoi pentru totdeauna...

Sprâncenele ridicate într-o modestă suferință surdă, durând o viață întreagă, refuzând să renunțe la acea ultimă scânteie...

Ascult-o live, ascultă live suferința sordidelor cârciumi în care a cântat zeci de ani, fără nici o încurajare, ascultă inima ei și inima ta dansând valsul melancolic al viorii și îți vei asculta tristețea aceea irațională, îți vei simți zâmbetul acela pe care nu îl poți opri când înțelegi că vei răni și vei fi rănit, fără să vrei și fără să scapi de ce te așteaptă inevitabil: SODADE/ SAUDADE - acea dureroasă, insuportabilă stare de - la fel de intraductibil ca și sodade - DOR - nostalgie, melancolie a acelei persoane și a acelui lucru absent, după care tânjești atât de mult, inexprimabil și insuportabil de mult...

Mi-e frică să te pierd! Mi-e frică să te iubesc! Mi-e frică să mă las iubit! Mi-e frică să mă las iubită! Mi-e teamă să te țin atât de aproape de mine, vreau să mă uit în ochii tăi, vrei să te uiți în ochii mei, dar ce vom găsi, ce vom vedea acolo? 

Mâine ne va apropia pentru totdeauna sau ne va pierde pentru eternitate? 

Cât de mult pot lua în mine în noaptea asta, din sărutul tău, cât de intens mi te pot dărui, cât de profund te pot atinge, cât de departe vom putea fi împreună, pe același drum? 

Ce ne va aduce sfârșitul nopții, cum ne vor găsi primele cuvinte și prima tresărire a dimineții? 

Nu știu. Nu știi. Nu putem ști. 

Sărută-mă! Sărută-mă cu tot sufletul tău! Iubește-mă în toată împreunarea buzelor noastre!

Mi-e teamă că nu voi ști să te iubesc, ți-e în egală măsură teamă că nu vei ști, la rândul tău. 

Mi-e teamă că nu vei avea curaj să mi te dăruiești, sau poate eu nu voi avea curaj. Și apoi mă/te voi pierde...

Dar DACĂ ASTA AR FI ULTIMA NOAPTE....

Photo by Clarke Sanders on Unsplash