- Te rog, mai dă-mi o șansă!

 - Te rog, mai dă-mi o șansă!

- Așa ai spus de fiecare dată. Mai dă-mi o șansă. Și te-am crezut. Te-am crezut când mi-ai promis că te vei schimba. Oamenii nu se schimbă. Poate încearcă. Poate mai au câteodată o sclipire de curaj, sau o vinovăție care îi deviază pentru o clipă de la felul lor de a fi, dar știi că nu durează mai mult de o clipă. După aceea se întorc la cine au fost dintotdeauna și cine vor fi întotdeauna. 

- Nu-i adevărat. Oamenii se pot schimba. Și se schimbă. Din necesitate, de cele mai multe ori. Dar și datorită unei hotărâri puternice, susținută de o voință fermă și o motivație extrem de puternică. Motivația mea ești tu! 

- Da, da, de câte ori am auzit-o pe-asta. Dacă nu te iubeam atât de mult...

- Dar eu sunt exemplul cel mai relevant. Nu m-am schimbat eu, în toți acești ani, atât de mult? 

- Ba da, nu am zis că nu ai făcut eforturi. Ai făcut eforturi uriașe. Le apreciez și cred chiar că te admir pentru voința asta a ta, de neclintit. Dar în esență, ai rămas aceeași. Și, în plus, câți neuroni mi-ai măcelărit în toți acești ani, până să schimbi definitiv un obicei care mă înnebunea zi de zi. Și mă înnebunea nu pentru că aș fi avut eu o plăcere - cum sunt convins că ai gândit de multe ori - să te critic, să te pisez cu acceași frază: '' de câte ori ți-am spus să nu mai ...  '' ci pentru că vedeam atât de clar că îți faci rău singură, și singura mea dorință era să te protejez și să te fac să renunți la lucrurile care îți făceau rău.... 

- Știu, și de fiecare dată când îmi încălcam promisiunea făcută, în care credeam din tot sufletul, mă simțeam atât, atât de vinovată...

- Am vorbit împreună despre acest subiect, din nou și din nou: '' poate sunt eu nebun, poate sunt eu de vină că încerc să o schimb, poate ar trebui să mă potolesc o dată și să o las să fie așa cum e; să greșească  încă o dată și încă o dată  - asta e - să suporte consecințele, să sufere, să sufăr și eu împreună cu ea, pentru ea, și să se lovească singură de toate pragurile din lume, până când învață...''.

Și poate ar fi fost mai bine așa. Poate e mai bine așa. Dar nu mă pot abține - vezi, nici eu nu mă pot schimba - să te las să greșești și apoi să îți repar - cu greu, cu mult efort - eu de fiecare dată greșelile. 

  Te-am scos dintr-un mediu atât de toxic. 

- Lucru pentru care îți voi fi recunoscătoare toată viața. 

- Nu trebuie. Nici măcar nu știam atunci dacă vom fi împreună. Îți aduci aminte foarte bine, sunt sigur, ce ți-am spus atunci:  ''  Nu știu dacă va fi ceva între noi, dar eu te voi scoate de aici, asta ți-o promit! ''  

- Singură nu mai puteam să ies, oricât aș fi încercat. 

- O, cu siguranță! Știu că ai încercat. Ai încercat din răsputeri. Și de fiecare dată, cum încercai să ieși din acel cerc vicios al manipulării, de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva, ca un înotător care încearcă să scape de un vârtej lăsându-se purtat către adâncuri, până în vârful vârtejului, unde forța de absorbție este cea mai slabă, pentru ca apoi să înoate în lateral și să țâșnească spre suprafață, dar nu reușește să se îndepărteze suficient și este tras la loc în turbion, știe că va trebui să se lase prins din nou, inspiră adânc și se lasă în voia lui, și apoi o ia de la capăt - de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva ajungeai din nou în același punct. 

- Singură nu aș fi avut nici o șansă. 

- Niciodată nu ai avut nici o șansă, înainte de a mă întâlni - întâlnire pentru care și eu voi fi recunoscător toată viața, pentru că mi te-a adus în brațe - pentru că niciodată până atunci nu ai avut curajul să înfrunți până la capăt pe cine trebuia să înfrunți. 

- Nu le venea să creadă că îi înfrunt - zâmbi, și ochii superbi, albastru - cenușii străluceau atât de intens, parcă  proiectând  în fața ei imaginile scenei de o cruzime emoțională inimaginabilă ale înfruntării, că le scap din gheare! Câte tertipuri nu au încercat ulterior pentru a mă atrage înapoi - promisiuni, amenințări, capcane bine deghizate, strecurate subtil prin persoane interpuse, pe care nu le cunoșteam, exploatarea celor mai mari slăbiciuni ale mele, pe care mi le cunoșteau atât de bine... degeaba - plecasem și plecată urma să rămân, pentru a nu mă mai întoarce niciodată...

Prin câte am trecut împreună de atunci...

- Da. Atât de multe - un oftat profund, apoi o pauză lungă. Fața lui cu trăsături aspre, colțuroase, dure, privirea lui care intimida, atitudinea lui disuasivă, care își atingea întotdeauna ținta, fără excepție, se îndulciseră pentru o fracțiune de secundă - îmblânzire perceptibilă doar pentru un ochi foarte avizat - și puteai citi durerea și suferința iubirii totale, iubirea care devorează și distruge, iubirea care vrea tot, tot, tot. 

- Nu vreau să îmi fii recunoscătoare. Cel puțin nu în modul în care Lujin, din Crimă și pedeapsă, îi pretindea Duniei: femeia trebuie să fie recunoscătoare soțului ( în cazul nostru partenerului) pentru siguranța pe care i-o oferă, pentru statut și pentru protecție. Nu suntem în secolul XIX, și nici nu îți pretind, cum pretindea Lujin, un respect cumpărat și cerut amenințător, sub sancțiuni. 

'' Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate..." 

Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate că ne păstrează pentru un scop anume! ''

Sursa citată (citation source): http://gradinacumagnolii.blogspot.ro/2012/08/crima-si-pedeapsa.html

Dostoievski a cunoscut profund sufletul uman. Fericirea se naște din suferință. Aici suntem de acord. 

Eu cred însă că noi suntem meniți a fi fericiți. 

Fericirea este o binecuvântare cu care Dumnezeu ne-a înzestrat la naștere. Este o dotare standard. 

Doar că pentru aducerea în ființă a fericirii în viața ta, și pentru păstrarea ei, trebuie să plătești opționalele, care sunt extrem de scumpe: sacrificiu, durere, suferință, credință și luptă.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu! 

Da, să-i mulțmim! Pentru că el ne-a întâlnit. Probabilitatea ca noi să ne fi întâlnit era sub 0, 00000...

Asta nu mă poate conduce decât la concluzia că am fost sortiți unul altuia. 

-  Deci? Șansa mea? 

- De ce mai întrebi? Nu știi deja răspunsul?   - și cu un zâmbet complice, îi șterse tandru lacrimile de pe obraji.
Photo by Jason Strull on Unsplash

DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

Acest lucru care mi se intampla,

Mi-e atât de frică să îl spun.

Inima mea rănită, te rog

Ca ceea ce trăiesc acum să fie adevărat.

Te rog ca iubirea mea să fie adevărată,

Cauza și motivul la care am visat,

Reflectate în acești ochi pe care îi privesc

În care dragostea să o găsesc în sfârșit.

Dacă tu ești o stea

Care-și revarsă lumina în viața mea goală,

Să nu te stingi niciodată.

Niciodata sa nu ma părăsești,

Niciodata sa nu pierzi iubirea asta.

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

'' Dacă ești o stea '' este o melodie interpretată de Nikos Vertis.

'' Din Melbourne, Sydney si New York si pana la Tel Aviv si Londra, pe marile scene ale lumii, Nikos Vertis a incantat de fiecare data publicul iubitor de muzica greceasca. Cel mai râvnit burlac al Greciei, pentru care fanele din diferite colturi ale lumii au făcut o adevărata pasiune si care a primit in dar de la admiratorii sai canadieni chiar si o strada cu numele sau, stârnește adevărate isterii la concertele sale.

Nikos Vertis, care a fost supranumit “Noul mare interpret Laïka”, mix-ul de muzica tradiționala greceasca cu pop si dance, ambasador in toata lumea a modului de a simti grecesc exprimat in muzica, s-a născut insa in Olanda si a ajuns in Grecia abia la varsta de 6 ani. Inca de pe atunci stia deja sa cante la instrumentul traditional grecesc bouzouki, iar cativa ani mai târziu a inceput sa studieze canto.

Cluburile din Salonic au fost primele scene pe care a cantat Nikos Vertis, iar treptat faima celui care devenea una dintre cele mai bune voci ale Greciei s-a raspandit in toata tara si i-a adus si un contract cu Studiourile Universal. Piesele de pe primul sau album, „Se insereaza repede”, devin rapid hituri, iar Vertis castiga premiul pentru cel mai bun debut. Primul single lansat de "Cel mai bun interpret Laïka", „Spune-mi iar”, este si el recompensat cu platina, la fel si albumul pe care Vertis il va scoate ulterior – „Cum petrec serile singur”. Sensibilitatea pieselor de pe cel de-al patrulea album al cantaretului grec le transformă imediat în   hituri la radio si o vara intreaga, in 2007, intreaga Grecie a fredonat cu preponderenta doar muzica lui Nikos Vertis. Doua discuri de platina a primit si acest album, unul dintre preferatele publicului.

Faima lui Nikos Vertis a inceput sa depaseasca granitele Greciei si curand artistul a inceput sa concerteze pe marile scene din Australia, Statele Unite, Canada si Europa.''

Sursa citată: http://www.eventim.ro/ro/bilete/nikos-vertis-daca-tu-esti-steaua-bucuresti-sala-palatului-402560/event.html

DACĂ ESTI O STEA - este un cântec care m-a cucerit de la primele acorduri de chitară.

Link-ul meu preferat, pentru a asculta melodia  este: 

http://www.yourepeat.com/watch/?v=K-mvWJhprng&start_at=0&end_at=279

Cum nu stăpânesc limba greacă, în afară de câteva cuvinte (frică, iubire, inimă, adevăr, ochi...) am combinat câteva traduceri, destul de aproximative, găsite în mediul virtual, cu traducerea rigidă de robot a google translator-ului. 

Rezultatul s-ar putea să nu fie satisfăcător pentru un cunoscător de limbă greacă, dar esența cred că am reușit să o surprind. 

Sunt artiști, cum este Nikos Vertis, înzestrați cu o sensibilitate deosebită și cu o voce cu totul specială. 

Înainte de a  fi înțeles versurile, am simțit în timbrul vocii durere, bucurie, tristețe, teamă, bucurie, ezitare, căutare. 

Chiar dacă ar putea fi o barieră, o piedică pentru a ajunge la tine mesajul melodiei, limba greacă are o melodicitate aparte, are o muzicalitate proprie, care mie îmi este foarte dragă. 

Linia melodică sinuoasă, melancolică, te învăluie și te introduce în atmosfera de visare, care este începutul iubirii: ai visat atât de mult ca iubirea adevărată să te întâlnească, încât atunci când acest lucru se întâmplă, conversezi cu inima ta rănită și o rogi ca de această dată să nu mai fie doar o himeră. 

Și cum ochii sunt oglinda perfectă, în care se reflectă nu doar sufletul celui pe care îl privești, ci și propria ta imagine, propriul tău suflet, doar în ochii celuilalt vei putea afla adevărul pe care îți este și teamă să îl crezi sau să îl șoptești măcar: este sau nu iubire(a) (mea) adevărată? 

Viața este goală și lipsită de sens fără iubire.

Iubirea dă viață vieții cu lumina ei. 

Lumina pe cerul nopții, lumina la care privești, la care vrei să ajungi, la care aspiri și care răzbate din depărtare prin întunericul nopții, pe care o vrei aproape, este lumina stelei.

Iar dacă EA este STEAUA, atunci A EI va fi și lumina nestinsă, iubirea eternă. 

Iubirea pe care nu vrei să o mai pierzi niciodată, iubirea care nu te va mai părăsi. 

Cred că este una dintre cele mai sensibile, adevărate și sincere declarații de dragoste. 

În special aceste două strofe, pe care le voi lăsa să își mai reverse din nou frumusețea fragilității metaforei stelei, să îți (re)trezească acest minunat sentiment, acest Miracol, această Misterioasă Regăsire, IUBIREA: 

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

 Cei care se iubesc nu se întâlnesc într-un final într-un loc anume. Vor fi fost unul în altul în tot acest timp. (Astfel încât întâlnirea este, de fapt, regăsirea, descoperirea a ceea ce era deja acolo) - Rumi.

Photo by Aziz Acharki on Unsplash

Como si fuera esta noche la ultima vez..

Ca și cum în noaptea asta ar fi ULTIMA OARĂ ( când m-ai săruta)...

Cât de fragili suntem... cum ne naștem și ne respirăm viața sub semnul pierderii și al speranței că vom păstra ce avem...

Chiar și când apreciem, când reușism cu adevărat să apreciem ce avem, ce suntem, ce primim, și când reușim să ne bucurăm plenar de clipe efemere de fericire, chiar și atunci suntem expuși la a pierde totul într-o răsuflare neglijentă...

Cesaria Evora desculță... Saxofonul își plânge dragostea pierdută, chitara este încercarea detașării în armonia gamei neutre a vieții, vioara te sfâșie cu fiecare tremolo, iar pianul își stinge resemnat ultimele acorduri, înainte ca flacăra irealei iluzii de fericire să aibă ultima tresărire pentru a a se stinge apoi pentru totdeauna...

Sprâncenele ridicate într-o modestă suferință surdă, durând o viață întreagă, refuzând să renunțe la acea ultimă scânteie...

Ascult-o live, ascultă live suferința sordidelor cârciumi în care a cântat zeci de ani, fără nici o încurajare, ascultă inima ei și inima ta dansând valsul melancolic al viorii și îți vei asculta tristețea aceea irațională, îți vei simți zâmbetul acela pe care nu îl poți opri când înțelegi că vei răni și vei fi rănit, fără să vrei și fără să scapi de ce te așteaptă inevitabil: SODADE/ SAUDADE - acea dureroasă, insuportabilă stare de - la fel de intraductibil ca și sodade - DOR - nostalgie, melancolie a acelei persoane și a acelui lucru absent, după care tânjești atât de mult, inexprimabil și insuportabil de mult...

Mi-e frică să te pierd! Mi-e frică să te iubesc! Mi-e frică să mă las iubit! Mi-e frică să mă las iubită! Mi-e teamă să te țin atât de aproape de mine, vreau să mă uit în ochii tăi, vrei să te uiți în ochii mei, dar ce vom găsi, ce vom vedea acolo? 

Mâine ne va apropia pentru totdeauna sau ne va pierde pentru eternitate? 

Cât de mult pot lua în mine în noaptea asta, din sărutul tău, cât de intens mi te pot dărui, cât de profund te pot atinge, cât de departe vom putea fi împreună, pe același drum? 

Ce ne va aduce sfârșitul nopții, cum ne vor găsi primele cuvinte și prima tresărire a dimineții? 

Nu știu. Nu știi. Nu putem ști. 

Sărută-mă! Sărută-mă cu tot sufletul tău! Iubește-mă în toată împreunarea buzelor noastre!

Mi-e teamă că nu voi ști să te iubesc, ți-e în egală măsură teamă că nu vei ști, la rândul tău. 

Mi-e teamă că nu vei avea curaj să mi te dăruiești, sau poate eu nu voi avea curaj. Și apoi mă/te voi pierde...

Dar DACĂ ASTA AR FI ULTIMA NOAPTE....

Photo by Clarke Sanders on Unsplash

In the mood for love

Mainile noastre se ating.

Iti desenez conturul degetelor tale, cu degetele mele,

Trasand o linie imaginara pe hartie.

Suntem un călugar si o calugarita destinati să nu cunoastem niciodata dragostea.

Si dragostea doare atat de tare,

Sentimentul este atat de puternic.

Inima, pe strunele vioarei,

A plecat demult din piept,

Și fiecare acord ne sfâșie mai adânc și mai adânc.

Ne privim și nu aveam curaj să ne oglindim.

Sufletul nostru plânge lacrimi de disperare.

Este prea târziu și prea devreme să ne fi întâlnit.

Ne regretăm unul pe altul și știm că suntem pierduți fără a avea șansa de a ne bucura că ne-am găsit.

Seducția este interzisă.

Dragostea noastră nu se va consuma niciodată.

Zâmbetul este cenzurat.

Privirea complice este suprimată.

Nu este nici un semn exterior ca să fim siguri că noi suntem noi, noi, unicii.

Cu toate astea, știm.

Știm că noi am fost întotdeauna.

Noi, nimeni alții.

Când am aflat?

Doar acum, în ultimul acord...

Photo by Everton Vila on Unsplash

Robotul

Știi că este o voce care îți spune tot timpul: NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT!

Știi că este o voce care îți șoptește tot timpul, extrem de deranjant și de invaziv: nu vei reuși, ai încercat de atât de multe ori, las-o, las-o, nu mai insista atât, chiar nu ai înțeles că nu poți, nu meriți, nu e de tine, las-o așa, și fă ce știi, ce poți, ce ai învățat, nu mai cerceta, nu te mai întreba, nu mai căuta, ce atâta zbatere, lucrurile pot fi mult mai simple, de ce să îți pui atât de multe întrebări...

Vocea aceea nemernică te-a însoțit tot timpul. Vocea aceea te trage în jos, te înșfacă cu lăcomie când ești pe punctul de a te smulge de ea, de a ți-o dezlipi din creier cu tot cu membrană, nu îți permite să te debarasezi de ea, nu, nu, nu...

ROBOTUL ĂLA NENOROCIT!

Care continuă să ruleze aceeași placă stupidă, aceeași păcăleală imbecilă și cretinoidă, pe care în continuare o crezi, aceeași poveste de circ, același clown neanderthalian care te sugrumă cu o persistență diabolică de atâtat timp.

Același robot atât de umil și de rău, acel Gollum meschin, care îți înveninează viața, clipă de clipă.

Plesnește-l fără milă în față. Calcă-l în picioare. Rupe-i brațele. Dezmembrează-l fără ezitare. Zdrobește-l! Distruge-i și ultimul circuit! Spintecă-l, spânzură-l, arde-l, fă-l cenușă, dezintegrează-l!

SNOPEȘTE ÎN BĂTAIE NENOROCITUL ĂLA DE ROBOT!

Șterge-i memoria perversă și mistificatoare, anihilează-i glasul ăla mincinos și las, rupe-i fibrele optice de o răutate dincolo de descriere, care ți-au intoxicat cu otrava lor netrebnică privirea sinceră și răbdătoare a sufletului tău!

Rescrie-i programele demolatoare de imagine proprie, rupe-i cu toată furia ta dezlănțuită circuitele mârșave care ți-au răstignit fără nici o decență visurile tale inocente și le-au torturat în copilăria lor crudă, le-au lipsit de viață înainte de respirația lor adolescentină!

Îneacă și sufocă acel robot dement care nu știe decât să te amăgească și să te întoarcă împotriva ta, cu orice ocazie!

Prinde-l și țintuiește-l în cele mai grele și mai rezistente lanțuri, umilește-l ca pe cel mai mizer sclav, așa cum te-a înlănțuit el cu atâta plăcere sadică în temnița subaprecierii, amânării și toleranței impuse în fața mârșăviei lui!

Acel nenorocit de robot care s-a desfătat cu nesaț din încrederea ta, care ți-a devastat toate depozitele de speranță și de pozitivism, acea legiune de falsitate care te-a mințit cu atât de senină nerușinare în toți acești ani!

POST TENEBRAS, LUX! - După întuneric, lumină!

Acum poți să activezi magnetul care va atrage tot fierul ruginit al lașității, ezitării și rușinii pe care ți le-a injectat în sânge - cel mai distrugător drog - DEPENDENȚA DE PROPRIUL EȘEC!

ÎNCĂ NU L-AI RECUNOSCUT?

NENOROCITUL ĂLA DE ROBOT, NU ÎL ȘTII?

NU ÎȚI DAI SEAMA DESPRE CINE VORBESC?

Sigur?

Chiar nu sună nici un clopoțel? Nu simți nici un fior? Nu ai ghicit încă?

Nu mai ții minte cine l-a creat? Ai uitat cine l-a adus în viața ta?

Să-ți aduc aminte?

TU.

TU L-AI CREAT.

TU I-AI DAT VOIE ÎN VIAȚA TA.

TU I-AI DAT VOIE SĂ INTRE ÎN POSESIA TA.

TU I-AI DAT VOIE SĂ TE STĂPÂNEASCĂ.

CUM?

Cum ai făcut acest lucru?

Cu fiecare clipă în care ai hotărât să mai accepți încă un COMPROMIS.

De fiecare dată când ai acceptat LAȘITATEA în locul curajului.

De fiecare dată când ai preferat să rămâi CUMINTE și NEVĂZUT în banca ta, sus, aproape de capătul superior al arenei, în loc să pășești cu temeritate în arenă și să LUPȚI, chiar dacă nu ai fi avut nici o șansă.

Nici măcar NU AI ÎNCERCAT. Și a devenit o obișnuință.

De fiecare dată când ai ALES CALEA CEA MAI UȘOARĂ.

De fiecare dată cînd ai evitat să LUPȚI LUPTA CEA DREAPTĂ.

De fiecare dată când ai TĂCUT și ai lăsat să SE VORBEASCĂ ÎN LOCUL TĂU: NEADEVĂRAT, CU RĂUTATE ȘI NEDREPTATE.

De fiecare dată când ai preferat să FUMEZI, SĂ BEI, SĂ DORMI, SĂ TE UIȚI LA TELEVIZOR, SĂ EVIȚI CONFRUNTAREA CU TINE ȘI CU LUMEA.

De fiecare dată când TE-AI REFUGIAT ÎN MÂNCARE și ai preferat să ÎȚI RONȚĂI VIAȚA ÎN LOC SĂ O TRĂIEȘTI.

De fiecare dată când AI VISAT LA O VIAȚĂ FABULOASĂ, PLINĂ DE AVENTURĂ, DE GLORIE, DE FAIMĂ, DE NEPREVĂZUT, și ai preferat să rămâi ÎN ÎNTUNERICUL SĂLII DE CINEMATOGRAF sau în clarobscurul SUFRAGERIEI TALE, ÎN FAȚA TELEVIZORULUI, în loc să IEȘI ACOLO, AFARĂ ȘI SĂ ÎȚI TRĂIEȘTI VIAȚA!

De fiecare dată când ai ACCEPTAT TOATE SCUZELE, deși erai pe deplin conștient că erau jalnice, nici măcar simpatice în irealitatea lor patetică!

De fiecare dată când ai zis: DE MÂINE, LA ANUL, .... CÂNDVA... POATE,,, SAU MAI BINE... DELOC... DAR TOTUȘI... AR FI FOST POSIBIL... POATE CĂ DA... DACĂ AȘ FI...SAU AȘ FI FĂCUT AȘA...

Iar acest NEMERNIC DE ROBOT, acest MONSTRU pe care tu l-ai creat, NU TE VA PĂRĂSI NICIODATĂ.

Va fi tot timpul însoțitorul tău. Va încerca tot timpul să te FACĂ SĂ DEVII EL.

Îți va spune fără nici o remușcare că TU EȘTI EL.

Dar nu este decât O CLONĂ FALSĂ a ta, este exact OPUSUL A CEEA CE TU EȘTI.

De fiecare dată când îl prinzi CĂ ÎNCEARCĂ SĂ SE DEA CA FIIND TU, surprinde-l și SNOPEȘTE-L ÎN BĂTAIE!

Folosește-ți imaginația și REDU-L LA TĂCERE!

Fii FERM!

Strunește-l! Este slab și va ceda după o luptă îndârjită!

Și atunci vei fi liber să FII TU, nu un robot, pe care l-ai creat de fiecare dată când ai acceptat SĂ SE GÂNDEASCĂ, SĂ SE HOTĂRASCĂ ÎN LOCUL TĂU, SĂ FII CONSTRUIT după nazurile și bunul plac al altora!

Nu te lăsa păcălit de trucurile lui! Va încerca să te înduplece! Îți va cădea în genunchi, îți va cere iertare, va spune că nu este vina lui!

Nu îl crede!

Snopește-l în bătaie psihic și imaginativ!

Nu este decât un CONGLOMERAT DE GÂNDURI NEGATIVE DESPRE TINE!

Și nu uita că perioada de liniște pe care o vei avea, după ce te va lăsa în pace în urma victoriei tale, în urma reușitei tale în lupta cu el, se va lăsa dominat numai pentru a reveni cu persistență viageră!

După fiecare bătălie câștigată, bucură-te de rezultat și pregătește-te pentru următoarea înfruntare!

Pentru că tot ce știe este să încerce să își îndeplinească scopul lui de robot malefic: SĂ TE DISTRUGĂ, SĂ TE NIMICEASCĂ, SĂ TE FACĂ SĂ NU TE MAI IUBEȘTI ȘI SĂ REUȘEASCĂ SĂ TE FACĂ SĂ TE URĂȘTI, SĂ TE DISPREȚUIEȘTI ȘI SĂ TE ÎNTORCI ÎMPOTRIVA TA!

Nu îl lăsa să câștige!

SNOPEȘTE ÎN BĂTATIE NENOROCITUL ĂLA DE ROBOT și

DĂ-ȚI VOIE SĂ TE VEZI CINE EȘTI CU ADEVĂRAT, LIBER, FERICIT, ÎNCREZĂTOR ȘI PUTERNIC!

VEI CÂȘTIGA DE FIECARE DATĂ!

Photo by Jason Yuen on Unsplash

NU RENUNȚA! DUMNEZEU TE IUBEȘTE. PRIETENUL/SOȚUL TĂU TE IUBEȘTE. PRIETENA/SOȚIA TA TE IUBEȘTE. COPIII TĂI/PĂRINȚII TĂI TE IUBESC. NU RENUNȚA!

Momentul în care ești pe punctul de a renunța este de obicei momentul exact înainte ca miracolele să se întâmple. Nu renunța!

Ești atât de dezamăgit/ă. Simți că viața ta nu mai are nici un rost. Lumea ta s-a sfârșit. Nu mai suporți. Este prea mult. Nu mai ai energie. Ești secătuit/ă de puteri.

NU RENUNȚA. EL TE IUBEȘTE. EA TE IUBEȘTE. DUMNEZEU TE IUBEȘTE.

Știu că nu mai suporți să auzi: '' Va fi bine. O să vezi că va fi totul bine. Am trecut împreună prin atâtea. O să depășim și asta. Trebuie să mai ai răbdare puțin. Lucrurile se vor schimba. ''

- În bine. Spune-mi că lucrurile se vor schimba în bine. Nu decât se vor schimba.

- Evident că în bine. Schimbarea o asociez întdeauna cu o transformare benefică.

- Până acum lucrurile s-au schimbat în rău. Din rău în mai rău. Din ce în ce mai rău... Toată viața mea nu a fost decât o nesfârșită suferință. Tot timpul a trebuit să fiu puternic/ă pentru mine, pentru tine, pentru toți. A trebuit să rezolv problemele tale, ale lor. Să mă lupt tot timpul.

Vreau liniște. Tot ce vreau este liniște. Și tot timpul apare altceva. Mereu altceva. Sunt epuizat/ă. Nu mai am resurse. Nu mai am nici lacrimi măcar.

- Dar nu a fost tot timpul așa. Au fost momente frumoase, momente fericite. Avem atâtea amintiri frumoase. Și eu te iubesc. Tu ești iubitul/iubita mea. Eu te voi iubi tot timpul. Voi fi tot timpul lângă tine, voi fi aici. Voi avea grijă de tine. Nu știi care este motto-ul meu? Iubiți, protejați și răsfățați iubitul/iubita.

Tu ești cel mai frumos lucru în viața mea, cel mai frumos care mi s-a întâmplat vreodată. Ești minunat/ă, ești frumos/frumoasă, ești atât de valoros/valoroasă, avem atât de multe de făcut în viața asta, ne așteaptă atât de mult lucruri minunate. Va fi totul bine. Îți promit. Vei vedea.

- Ce să văd? Ce să văd? Optimismul acesta al tău... Mi-ai promis atât de multe lucruri... Ai spus că va fi așa... și așa... că mai avem puțin și lucrurile se vor schimba... că va fi bine...Eu nu trăiesc în imaginație, în fantezie, într-un viitor nesigur, poate niciodată realizabil, nu mă pot hrăni cu himere, fum, ceață și efemer... Eu mă uit la ce a fost în toți acești ani... Ce a fost, real, palpabil, concret.

- Adevărat. Însă lucrurile mari, lucrurile de esență pe care ți le-am promis, pe acelea le-am dus la îndeplinire. Acelea nu sunt reale? Iar restul vor veni de la sine. Poate că nu este timpul lor acum. Poate sunt atât de aproape, încât se vor întâmpla peste un an, peste o lună, peste o zi, sau chiar peste câteva ore.

NU RENUNȚA. NU TREBUIE SĂ RENUNȚĂM.

- Nu cred că înțelegi. Îți va fi mai bine fără mine. SUNT UN MONSTRU. Îți vei reface viața. Vei fi fericit/ă. Meriți mai mult. Mult mai mult decât mine. Mai am decât o picătură de energie, și din ea trebuie să rezist, trebuie să rezist. Nu mai știu cât mai pot rezista.

- Și eu ți-am spus de atât de multe ori, și nu înțelegi. Viața mea nu are rost fără tine. Nu are sens. Suntem făcuți, suntem meniți să fim împreună. Împreună vom și pleca. Și după noi vor pleca și ceilalți. Pentru că nu vor rezista prea mult fără noi. Nu pot să spun că nu îmi pare rău, mai aveam atât de multe de făcut. Dar dacă simți că trebuie să pleci, vom pleca împreună. Cred că cel mai frumos aș pleca, dacă tu mă iei prin surprindere, îndreptându-mă către soare, în mijlocul deșertului. Dându-mi jos hainele, una câte una, până când rămân gol/goală. Apoi, treptat, euforia adâncirii în misterul deșertului va fi înlocuită de picioare de plumb, mă voi simți obosit/ă, și voi dori să ațipesc puțin. Mă voi întinde pe eternul nisip al deșertului și voi deveni una cu el. Mă voi strecura ușor într-un somn dulce, și voi pleca. Și te voi întâlni. NU PUTEM FI DECÂT ÎMPREUNĂ.

Știu că ar trebui să îți spun: '' Pe mine cui mă lași? Pe ei cui îi lași? '' pentru a îți devia gândirea de la tine, într-o responsabilitate forțată pentru mine și pentru ei.

Însă nu voi face asta. Pentru că responsabilitatea trebuie să fie o alegere, nu o povară.

- Nu, vei fi bine. Eu nu mai suport. Sunt sfârșit/ă. Mi-a ajuns. Este mult prea mult pentru mine. PUR ȘI SIMPLU M-AM SĂTURAT. NU MAI VREAU.

M-ați înnebunit. Toți. Și tu, și ei. Sau poate sunt eu nebun/ă. Poate eu sunt cel/cea care nu înțelege, care nu acceptă, care nu se adaptează. Nu mai pot. Nici corpul meu nu mai poate. Nici mintea.

- Mai încearcă încă o dată. Vom reuși. Va fi bine. Nu mă întreba cum știu, nu mă pune să argumentez. Pur și simplu știu că va fi bine. 

Și te rog să mă crezi, să mă crezi cu adevărat, că noi suntem legați, suntem legați, și dacă tu pleci, nu pot decât să plec cu tine. 

TE IUBESC. DUMNEZEU TE IUBEȘTE. DUMNEZEU NE IUBEȘTE. NU RENUNȚA! 

Cel puțin nu încă! 

Toate acestea sunt un test. Un test al vieții. Un test al lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care nu le putem înțelege. Sau cel puțin nu acum. 

Ai văzut că după ce s-au întâmplat în trecut, lucruri care au presupus suferință, dramă și schimbări majore, stres, disperare și durere, și-au dezvăluit peste timp sensul și utilitatea. Îți aduci aminte și îți dai seama acum că nu am fi putut să le înțelegem atunci. 

DRAGOSTEA NOASTRĂ ESTE CEA MAI PUTERNICĂ. 

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE INFINITĂ. 

DRAGOSTEA NOASTRĂ, DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NE VOR PROTEJA ȘI NE VOR HRĂNI. 

VEI SIMȚI DIN NOU ENERGIE, VEI SIMȚI DIN NOU POFTĂ DE VIAȚĂ, VEI REDESCOPERI BUCURIA, ȘI ACEST MOMENT, ÎN CARE ERAI PE PUNCTUL DE A RENUNȚA LA VIAȚĂ VA FI O AMINTIRE AMUZANTĂ ÎN TRAGISMUL EI, ȘI CU ZÂMBETUL NOU, ASTFEL NĂSCUT PE BUZE, NE VOM DEDICA VIAȚA IUBIRII NOASTRE ȘI IUBIRII DE OAMENI, ȘI ÎI VOM AJUTA ȘI PE CEILALȚI, CARE ÎN ACEST MOMENT, PESTE TOT ÎN LUME, MULȚI, ATÂT DE MULȚI, SUNT PE PUNCTUL DE A RENUNȚA...

- Dumnezeu mă iubește. Tu mă iubești. Eu te iubesc. Nu voi renunța. Niciodată!

ȘI ÎMI VOI ADUCE AMINTE ACEST MOMENT ȘI NU ÎI VOI LĂSA, NU ÎI VOM LĂSA NICI PE EI SĂ RENUNȚE!

LE VOM SPUNE, ÎI VOM AJUTA, ÎI VOM ÎNCURAJA, LE VOM ZÂMBI ACESTE CUVINTE MINUNATE, ACESTE ADEVĂRURI ELIBERATOARE ȘI SALVATOARE: 

NU RENUNȚAȚI! EL/EA TE IUBEȘTE! EI VĂ IUBESC!

DUMNEZEU VĂ IUBEȘTE!

Photo by Marc-Olivier Jodoin on Unsplash