CUM VEI FI ȚINUT MINTE?

Dacă viața ta s-ar sfârși mâine, vei fi trăit o viață care să conteze cu adevărat? 

Un exercițiu interesant este să îți imaginezi dacă mâine nu ai mai fi, câți oameni ar veni la ceremonialul tău final...

Ce ar spune despre tine, care ar fi amintirea ta, câți ar spune lucruri frumoase despre tine și câți nu?

Din când în când ar putea fi oportun să ne gândim ce lăsăm în urma noastră...

De câte ori am reușit să fim generoși? De câte ori am putut ierta? De câte ori am încercat sau am reușit să facem bine?

Cât de mult ne-am implicat, cât de mult am ajutat, cât de mult am contribuit?

Cât de mult rău am făcut, cu voie sau fără de voie, cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul?

Câți oameni am jignit? Cât de grav i-am umilit și devalorizat? Oare au reușit să ne ierte sau rănile au fost atât de adânci încât dispariția noastră nu le va aduce pe chip nici o reacție, poate cel mult o tresărire indiferentă?

Cât și cum vom trăi în memoria afectivă a celorlalți?

Care este moștenirea noastră?

Și noi, noi am reușit oare să ne fi trăit viața pe care ne-o dorisem? Am reușit oare să oferim și celorlalți viața pe care și-au dorit-o?

Câte regrete avem dacă azi ar fi ultima zi? Cât de mult ne-am mai supăra pentru lucruri mărunte, atât de neînsemnate? 

Oare nu am fi avizi să ne bucurăm de fiecare clipă, oare nu am îndrăzni mai mult, oare nu am fi mai deschiși, mai liberi și mai frumoși? 

Oamenii care au fost în situația de a simți acest prag, între a fi și a nu fi, cât de mult s-au schimbat, cât de diferit au privit viața lor și oamenii... Cât de recunoscători au fost apoi pentru fiecare zi, cât de intens și-au trăiat viața după acel moment critic...

Este nevoie de un astfel de șoc ca să ne reinventăm? 

Este atât de scurt timpul pe care-l avem pe pământ... atât de scurt... atât de efemer și de fragil...

Dacă ne-am trăi viața azi ca și cum ziua de azi ar fi ultima... Am avea în permanență în fața noastră responsabilitatea unei vieți frumoase, intense și bune... 

Mult timp m-a înspăimântat prima parte a acestei afirmații: '' Trăiește-ți ziua de azi ca și când ar fi ultima '', această afirmația din cartea lui Og Mandino - "Cel mai celebru vânzător din lume", pentru că simți cum te cuprinde panica în momentul în care la începutul zilei ai gândi că ar putea fi ultima. 

Partea a doua a afirmației este însă o încununare a acestei înțelepciuni, este o liniștire eliberatoare și o răsuflare ușurată de mulțumire: '' Dacă totuși nu a fost ultima ta zi, mulțumește-i lui Dumnezeu pentru încă o zi din viața ta și bucură-te din suflet! '' 

Cum vei fi ținut minte? 

Cum îți pregătești posteritatea? Vei fi doar un fir de praf spulberat de vârtejul vieții printre atâtea alte fire de praf? 

Sau vei trăi mai departe prin oameni? Cuvintele tale, faptele tale, iubirea ta, pasiunea ta, influența ta, benefică sau distrugătoare, vor rămâne, vor dăinui? 

Gândește: 

CUM VEI FI ȚINUT MINTE?

Photo by sarandy westfall on Unsplash

'' POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA''

'' POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA'' este titlul cărții scrise de Louise L. Hay, bestseller internațional.

Cartea începe cu următoarea dedicație: 

'' Fie ca această carte să te ajute să îți DESCOPERI acel LOC din INIMA ta, alcătuit din IUBIRE PURĂ, în care îți poți RECUNOAȘTE PROPRIA VALOARE și în care TE ACCEPȚI pe tine însuți.'' 

Cele 2 cuvinte cheie, IUBIRE și ACCEPTARE, vor apărea ca un fir roșu călăuzitor pe tot parcursul cărții, de foarte multe ori, fiind și esența vindecării spirituale și fizice. 

Toate citatele care vor urma sunt luate din cartea  '' POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA'', publicată de Editura Adevăr Divin, Brașov, 2010 .

Iată  liniile directoare ale filozofiei autoarei: 

'' Cu toții suntem RESPONSABILI pentru EXPERIENȚELE noastre. 

Fiecare GÂND pe care îl emitem contribuie la făurirea VIITORULUI nostru. 

CAPACITATEA MAXIMĂ a fiecărui om este în MOMENTUL PREZENT. 

TOȚI OAMENII de pe această planetă SUFERĂ din cauza NEMULȚUMIRII DE SINE și a VINOVĂȚIEI. 

 În final, ei ajung la concluzia că  ''  NU SUNT SUFICIENT DE BUNI.  ''  

Acesta este însă un simplu gând, nu o realitate, iar GÂNDURILE POT FI SCHIMBATE. 

Așa-zisele BOLI fizice sunt CREATE chiar DE NOI, prin gândurile noastre. 

Cele mai DĂUNĂTOARE TIPARE MENTALE care conduc la declanșarea bolilor sunt 

- RESENTIMENTELE

- CRITICA excesivă

și 

- VINOVĂȚIA.

ELIMINAREA completă a RESENTIMENTELOR poate VINDECA până și CANCERUL.

În acest scop, noi trebuie să ne ELIBERĂM de TRECUT și să îi IERTĂM pe toți cei care ne-au făcut vreodată rău. 

Dar mai presus de toate, trebuie să învățăm să NE IERTĂM și trebuie să începem să NE IUBIM pe noi înșine.   

APROBAREA și ACCEPTAREA DE SINE  în MOMENTUL PREZENT sunt principalele două căi prin care putem declanșa SCHIMBĂRILE POZITIVE în ființa noastră. 

ATUNCI CÂND NE IUBIM CU ADEVĂRAT PE NOI ÎNȘINE, toate celelalte domenii din viața noastră funcționează impecabil. ''  

În continuare, ideile majore din capitolul I al cărții: 

 ''  Viața este extrem de simplă: noi PRIMIM întotdeauna CEEA CE DĂRUIM.

UNIVERSUL NE SPRIJINĂ prin AMPLIFICAREA fiecărui gând pe care îl emitem și în care credem cu tărie. 

PUTEREA UNIVERSALĂ NU NE CRITICĂ și NU NE JUDECĂ niciodată. 

Majoritatea oamenilor au IDEI NAIVE  legate de EI ÎNȘIȘI și prea multe REGULI RIGIDE despre felul în care ar TREBUI SĂ-ȘI TRĂIASCĂ VIAȚA. 

În PRIMII ANI DE VIAȚĂ, noi învățăm ce trebuie să simțim în legătură cu noi înșine și cu viața  prin imitarea adulților din jurul nostru. 

Atunci când CREȘTEM, noi avem tendința de a RECREA MEDIUL EMOȚIONAL din primii ani de viață. 

Oricum, noi NU trebuie să ne ÎNVINOVĂȚIM PĂRINȚII pentru acest lucru. 

Eu cred că NOI SINGURI NE ALEGEM PĂRINȚII înainte de a ne naște. 

CAPACITATEA MAXIMĂ este în MOMENTUL PREZENT. 

Întreaga REALITATE se rezumă la GÂNDURILE NOASTRE, iar aceste gânduri POT FI SCHIMBATE. 

Îți vine să crezi sau nu, noi ne alegem singuri gândurile. 

După părerea mea, RESENTIMENTELE, (AUTO)CRITICA  excesivă, VINOVĂȚIA și TEAMA generează cele mai multe  PROBLEME din viața oamenilor. 

Noi ne putem SCHIMBA oricând dorim ATITUDINEA față de TRECUT. 

Dacă dorim să ne eliberăm de trecut, noi trebuie să învățăm să IERTĂM. 

TOATE BOLILE SE NASC DIN INCAPACITATEA DE A IERTA.  ''  

La finalul fiecărui capitol este plasat un text conținând 6/7 fraze, care cred că poate fi folosit zilnic, ca o mantră, cel puțin o dată, și care 100% va produce rezultate vizibile, indiferent cât de mici sau insignifiante ar părea, ceva (bun, plăcut, benefic) se va întâmpla. 100%. 

 ''  În infinitatea vieții mele, TOTUL este PERFECT, INTEGRAL și DESĂVÂRȘIT. 

Eu CRED într-o PUTERE mai mare decât mine, dar care SE MANIFESTĂ clipă de clipă prin mine. 

Optez pentru a mă DESCHIDE în fața ÎNȚELEPCIUNII din interiorul meu, știind că în întregul Univers nu există decât O SINGURĂ INTELIGENȚĂ. 

De la această INTELIGENȚĂ UNICĂ provin toate RĂSPUNSURILE, toate soluțiile, toate actele de vindecare și toate noile creații. 

Am ÎNCREDERE DEPLINĂ în această Putere și în această Inteligență, știind că Ea îmi va REVELA tot ceea ce trebuie să aflu și că Ea îmi va TRIMITE tot ceea ce am nevoie la MOMENTUL POTRIVIT și în succesiunea necesară. 

Totul este perfect în lumea mea.  ''  

Photo by Yoann Boyer on Unsplash

ILUZII Pierdute

Îmi aduc aminte de percepția pe care o aveam în urmă cu douăzeci și ceva de ani, când, adolescent fiind, devoram cu lăcomie filă după filă din Comedia Umană, trăind intens fiecare scenă a acestui univers fascinant, proiectat cu atâta claritate și impact în imaginația cititorului, de către genialul Balzac. 

Dramele vieții de provincie, dramele rafinatului și necruțătorului  Paris, studiul moravurilor epocii, detaliul realistului, care pictează cu o ultimă tușă trăsătura definitorie a unei personaj, care îți dă înțelegerea în profunzime a celor mai adânci și întunecate dorințe, care îl răscolesc în interor și îl vor propulsa către mărire, pentru a îi pregăti implacabil, în cele din urmă, compromisul și decăderea. 

Percepția era aceea a unei minți dornice să înțeleagă, să pătrundă viața în cele mai tainice cotloane, să experimenteze prin libertatea infinită a fanteziei acel carusel amețitor de situații de viață, acea mutație permanentă a posibilităților nelimitate în manifestarea lor incertă și surprinzătoare. 

Viziunea artistică a trecutului exercită o atracție specială:  acele epoci apuse, acele versiuni ale fericirii atât de diferite și atât de asemănătoare cu prezentul: ce își doreau personajele acelui secol nouăsprezece? - ce își doresc și oamenii din zilele noastre: aventură, faimă, bani, iubire, dragoste, pasiune, statut, celebritate, bogăție, lux, opulență, putere, recunoaștere publică, mărire, depășirea propriei condiții/condiționări, ascensiune socială, a fi cel mai bun, cea mai frumoască, cea mai aclamată, cea mai elegantă, cel mai inteligent, cel mai influent, cel mai ... cea mai ... 

În romanul Iluzii Pierdute (Illusions perdues), personajul principal, Lucien de Rubempré, un tânăr provincial, înflăcărat de visurile unei glorii literare în mijlocul elitei intelectuale pariziene, este, pe rând, erou și anti-erou, purtat în vâltoarea vieții de slăbiciunile sale, se îndrăgostește de o femeie măritată, care răspunzând declarațiilor sale de dragoste în versuri, îl introduce în cercuri mondene aristocratice din societatea înaltă a orașului Angoulême; idila lor - între un tânăr poet talentat și o femeie mai în vârstă, îi determină să fugă în Paris, unde Lucien începe să scrie un roman, sperând să devină un scriitor celebru. 

Ajuns la Paris, Lucien este frustrat din cauza hainelor lui simple și lipsite de stil și glamour, din cauza locuinței modeste, în comparație cu ținutele și casele luxoase ale eleganților parizieni. Orgoliul lui de cuceritor este lezat prin comparația pe care o face între amanta sa și femeile aristocrației timpului. 

Sărac și neinițiat în manierele și uzanțele sociale ale unei lumi mult peste nivelul său, se acoperă de ridicol atunci când face primii pași în înalta societate, la Operă,și pierde și sprijinul amantei sale. 

Toate tentativele sale de a publica se soldează cu eșec după eșec. 

Cunoaște apoi un scriitor, care îl introduce într-un cenaclu al unor tineri pasionați de artă și de știință. 

Nerăbdător să își câștige independența financiară necesară pentru a se dedica exclusiv scrisului, Lucien cedează tentației jurnalismului, și intră în acea lume coruptă, unde cunoaste rapid succesul, scriind articole la comandă, pentru a satisface gusturile și interesele puternicilor vremii. 

Cunoaste o actriță, care se va îndrăgosti de el și duc împreună o viață de lux și distracții. 

Ambiția îl împinge să treacă de la un ziar liberal la unul regalist. Acestă absentă totală a principiilor îl face să își piardă respectul atât al vechilor colegi de cenaclu, cât și al noilor colegi de breaslă. 

Iubita sa actriță se îmbolnăvește grav și Lucien asistă neputincios la agonia ei. 

Rămas fără venituri, retrage bani în mod fraudulos din contul unui prieten, falsificându-i semnătura, și printr-un șir de evenimente nefericite, devine și cauza falimentului afacerii prietenului și a încarcerării acestuia. 

Cuprins de remușcări, și nemaivăzând nici un viitor pentru el, decide să se sinucidă. Atunci când era pe punctul de a se arunca in apă este salvat de un spaniol misterios, care îl convinge să se răzgândească în schimbul promisiunii unei vieți de lux și posibilitatea răzbunării, cu condiția de a îl asculta orbește. 

ILUZII.....ILUZII....ILUZII...

Nimic sau aproape nimic nu este ceea ce pare a fi, nu? 

Romanul Iluzii Pierdute este întrucâtva autobiografic: și Balzac și-a prostituat geniul literar și inteligența creativă, creând '' porcării literare'', astfel cum singur le-a calificat în anii de maturitate, pentru că așa ceva i se cerea și astfel câștiga banii pe care îi cheltuia fără măsură, în tinerețea lui nebună. 

Ce se întâmplă când ceea ce părea câștigat, al tău, al tău și numai al tău, se dovește a nu fi fost altceva decât o înșelătoare iluzie? 

Faima, care se disipează ca aburii dimineții, după ce te-a învăluit în mantia ei amăgitoare, pentru a te lăsa acum gol, rușinat, singur, părăsit, trădat și dezamăgit? 

O recunoști? Ți-o mai dorești? Ți-ai dorit-o? 

Pasiunea, care te însuflețește și te poartă în valuri amețitoare de extaz, pentru a te otrăvi apoi cu trădarea brutală și tăioasă, privindu-te cu un zâmbet ironic și degajat...

Ai trăit-o? O aștepti? Încă mai crezi în promisiunile ei? 

Angajamentele ferme și declarațiile emfatice, sigure de trăinicia lor, care se revarsă într-un torent de persuasiune când scopul este pe punctul de a fi atins...

Le-ai primit? Ți s-au părut convingătoare? Le-ai făcut? O vei lua de la capăt, indiferent ce mască vezi în fața ta sau îți pui pentru o deghizare confortabilă, în spatele căreia vei fi cerebral, cinic și calculat?

Și toate acestea pentru ce? 

Pentru ILUZII pe care le cumperi sau pe care le vinzi? 

TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI SUS ÎȘI ARATĂ CHIPURILE AMAGITOARE DIN PAGINILE COMEDIEI UMANE. 

În această fabuloasă esență de viață, viața își dezvăluie capriciile ei ireversibile. 

De ce Comedia Umană? 

Pentru că tragedia în viață este cea mai spumoasă comedie, și, de multe ori, comedia este, de fapt, cea mai dureroasă tragedie. 

JOCUL ILUZIILOR ESTE CEL MAI SEDUCĂTOR JOC. 

Mă aflu în contemplarea lui de peste treizeci și ceva de ani ... am mai pierdut, am mai câștigat în acest cazinou atragător al iluziilor...încă mai pierd, încă mai câștig. ...

Diferența față de adolescentul de acum douăzeci și ceva de ani este doar de ATITUDINE: 

Nici nu mai calific acest joc al iluziilor ca fiind rău sau bun, benefic sau malefic, nici nu-l condamn, nici nu-l justific, nici nu încerc să -l înțeleg, nici să-l explic, nu ofer nici jucătorilor metode inovatoare pentru a îl câștiga, nici scuze consolatoare perdanților...

Pur si simplu sunt SPECTATORUL/CĂLĂTORUL/PASAGERUL, care privește misterul, fără a încerca demistificarea lui, care pășește pe drum și se minunează de miracolele pe care le întâlnește, care se lasă purtat și surprins de călătoria în sine- singurul adevăr în mijlocul iluziilor. 

Călătoria. 

Photo by Charles "Duck" Unitas on Unsplash

Cele 12 Evanghelii

Joia patimilor. Seara trecută. 

Sluba începe la ora 19.

Mai sunt câteva minute.

Pardoseala bisericii este acoperită cu folie. 

Slujba Învierii va umple biserica de creștini, lumină, lumânări și ceară. 

Mă așez în strană. Vorbesc cu bărbatul mai în vârstă de lîngă mine. În șoaptă. În seara asta este Denia Mare - îmi spune. 

Este Slujba Celor 12 Evanghelii, adaug eu. O să dureze mai mult. 

Doi adolescenți de 12 - 13 ani. Ca de obicei, numărul femeilor îl depășește cu mult pe cel al bărbaților. Majoritatea 50, 60, 70 de ani. 

Mai intră câțiva oameni. La fel, în tăcere, cu o sfială anume. Biserica este un spațiu sacru. Este o seară specială. Presimțirea patimilor și a suferinței menține vocile și subiectele de discuție la o limită de acceptabilitate pe care fiecare și-o definește singur. Poate un zîmbet reținut sau râsete ușoare. 

A venit părintele. Se aprind candelele. Este o lumină specială. O lumină de priveghere, care îndeamnă la reflecție, la abandonarea grijilor lumești, la o cufundare în lumea tainică a spiritualității Săptămânii Patimilor. Îmi vine în minte etimologia cuvântului "denie", respectiv slavonul "vdenie" - priveghere/slujba nocturna.

Priveghere. Străjuire.Pază. Veghe. Supraveghere. Control. Grijă. Atenție. Precauție. Circumspecție. Luare -aminte.

Pe fața fiecăruia dintre cei prezenți poți citi cel puțin una dintre aceste nuanțe. 

'' Privegherea ... conduce pe om la curatire, la iluminare si indumnezeire. Hristos insusi este un exemplu de practicare a privegherii, asa dupa cum se vede din textele evanghelice.

Sfantul Evanghelist Luca scrie: "Si in zilele acelea, Iisus a venit la munte ca sa Se roage si a petrecut noaptea in rugaciune catre Dumnezeu. Si cand s-a facut ziua a chemat la Sine pe ucenicii Sai si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli" (Luca 6,12-13). Alegerea Apostolilor s-a petrecut dupa o noapte de rugaciune, dupa o priveghere in munte. Iar dupa minunea inmultirii celor cinci paini, "dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa se roage singur. Si facandu-se seara, era singur acolo" (Matei 14,23). Interpretand urcarea lui Hristos in munte pentru rugaciune, Sfantul loan Hrisostom spune ca Hristos a facut acest lucru pentru a ne invata "ca ... insingurarea este bună, deoarece simtim nevoia sa ne intalnim cu Dumnezeu".

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/religie/privegherea-traditia-ortodoxa-69572.html

Catapeteasma. În partea de sus, crucea din neoane. Parcă aștepți ca în momentul în care vei auzi: 

Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"

lumina să se stingă și să se aprindă intermintent, ca o prezență vie, care reiterează drama și suferința fără margini a Fiului Omului, pe umerii căruia, pe cruce fiind, apăsa povara inimaginabilă pentru mintea omenească, a păcatelor întregii lumi, pe care și le luase asupra sa. 

Fiul Omului. 

'' Pentru a arăta realitatea firii Sale umane, Hristos nu-și atribuie titlul de „fiul păcatului” (ben adam), ci pe acela de „fiu al slăbiciunii” (bar enaș), așa cum este ilustrat în profeția lui Daniel (7, 14), arătând că El și-a însușit natura noastră umană, cu toate slăbiciunile ei, dar nu a fost atins de păcat, așa cum este orice om. Sfântul Apostol Pavel subliniază dorința lui Hristos de a suferi alături de noi, în slăbiciunile noastre, când spune: „Având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat (Evrei 4, 14-15).

Dar, pentru a-și demonstra umanitatea, Hristos nu S-a numit pe Sine „fiu al omului”, ci „Fiul Omului”, articulând substantivul „fiu”, pentru a se înțelege că El este un fiu unic al umanității, cu totul deosebit, așa cum este Fiul unic al lui Dumnezeu, mai precis, că este Mesia, Cel care a unit pe om cu Dumnezeu.'' 

Sursa:http://www.doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/de-ce-fiul-omului

Prima Evanghelie. 

Cea mai lungă. 

În genunchi, ascult. Vocea părintelui este puternică. Ritmul este alert. Cuvintele apăsate. Mesajul Domnului este clar. Oricât am încerca să punem în locul Adevărului Simplu și Etern al Logicii Iubirii, sofismul expiator, în toate variantele lui, nu va trece testul.

Hristos ne vede. Hristos ne cunoaște slăbiciunile. Hristos ne iubește. Ne iartă. Și ne dă încă o șansă. Și încă una.

Cuvinte de înțelepciune. Cuvinte de adevăr. Fiecare frază urmează, ca intr-un silogism implacabil. A implică B. B implică C. A implică C. 

Eu sunt întru voi. Voi sunteți întru mine. Cine va cere de la mine, de la Tatăl Meu va primi. 

Cred. Cred din tot sufletul.

A doua Evanghelie. A treia...

Iisus discută cu Pilat. În mod repetat, Iisus îi spune: '' Tu zici.''

Acest '' Tu zici'' capătă pentru mine valența unei epifanii. Îmi este revelată ca lipsa capacității noastre de a înțelege pe deplin ce trebuie să înțelegem, de a accepta ce trebuie să acceptăm și de a cere ce trebuie să cerem. 

La fel ca Pilat, simțim adevărul cuvintelor lui, îl intuim, și totuși slăbiciunea naturii umane ne face să ne spălăm pe mâini, la fel ca el, de acest adevăr și să greșim în continuare. 

Ecce Homo (Iată, Omul!). O pictură de Antonio Ciseri. În această imagine Pilat îl prezintă pe Isus biciuit și îmbrăcat cu o hlamidă mulțimii, în dreapta lui Pilat fiind soția îndoliată a acestuia.

A patra, a cincea ... cea de-a douăsprezecea Evanghelie. 

Slujba s-a încheiat. 

Ies pe poartă, ca de fiecare dată, cu același sentiment de ușurare, de liniște, de pace și de încredere, iubire și speranță. 

Iisus te vede. Te iubește. Și, dacă îți deschizi inima, va fi întru tine, iar tu întru El!

Photo by Alicia Quan on Unsplash

DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

Acest lucru care mi se intampla,

Mi-e atât de frică să îl spun.

Inima mea rănită, te rog

Ca ceea ce trăiesc acum să fie adevărat.

Te rog ca iubirea mea să fie adevărată,

Cauza și motivul la care am visat,

Reflectate în acești ochi pe care îi privesc

În care dragostea să o găsesc în sfârșit.

Dacă tu ești o stea

Care-și revarsă lumina în viața mea goală,

Să nu te stingi niciodată.

Niciodata sa nu ma părăsești,

Niciodata sa nu pierzi iubirea asta.

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

'' Dacă ești o stea '' este o melodie interpretată de Nikos Vertis.

'' Din Melbourne, Sydney si New York si pana la Tel Aviv si Londra, pe marile scene ale lumii, Nikos Vertis a incantat de fiecare data publicul iubitor de muzica greceasca. Cel mai râvnit burlac al Greciei, pentru care fanele din diferite colturi ale lumii au făcut o adevărata pasiune si care a primit in dar de la admiratorii sai canadieni chiar si o strada cu numele sau, stârnește adevărate isterii la concertele sale.

Nikos Vertis, care a fost supranumit “Noul mare interpret Laïka”, mix-ul de muzica tradiționala greceasca cu pop si dance, ambasador in toata lumea a modului de a simti grecesc exprimat in muzica, s-a născut insa in Olanda si a ajuns in Grecia abia la varsta de 6 ani. Inca de pe atunci stia deja sa cante la instrumentul traditional grecesc bouzouki, iar cativa ani mai târziu a inceput sa studieze canto.

Cluburile din Salonic au fost primele scene pe care a cantat Nikos Vertis, iar treptat faima celui care devenea una dintre cele mai bune voci ale Greciei s-a raspandit in toata tara si i-a adus si un contract cu Studiourile Universal. Piesele de pe primul sau album, „Se insereaza repede”, devin rapid hituri, iar Vertis castiga premiul pentru cel mai bun debut. Primul single lansat de "Cel mai bun interpret Laïka", „Spune-mi iar”, este si el recompensat cu platina, la fel si albumul pe care Vertis il va scoate ulterior – „Cum petrec serile singur”. Sensibilitatea pieselor de pe cel de-al patrulea album al cantaretului grec le transformă imediat în   hituri la radio si o vara intreaga, in 2007, intreaga Grecie a fredonat cu preponderenta doar muzica lui Nikos Vertis. Doua discuri de platina a primit si acest album, unul dintre preferatele publicului.

Faima lui Nikos Vertis a inceput sa depaseasca granitele Greciei si curand artistul a inceput sa concerteze pe marile scene din Australia, Statele Unite, Canada si Europa.''

Sursa citată: http://www.eventim.ro/ro/bilete/nikos-vertis-daca-tu-esti-steaua-bucuresti-sala-palatului-402560/event.html

DACĂ ESTI O STEA - este un cântec care m-a cucerit de la primele acorduri de chitară.

Link-ul meu preferat, pentru a asculta melodia  este: 

http://www.yourepeat.com/watch/?v=K-mvWJhprng&start_at=0&end_at=279

Cum nu stăpânesc limba greacă, în afară de câteva cuvinte (frică, iubire, inimă, adevăr, ochi...) am combinat câteva traduceri, destul de aproximative, găsite în mediul virtual, cu traducerea rigidă de robot a google translator-ului. 

Rezultatul s-ar putea să nu fie satisfăcător pentru un cunoscător de limbă greacă, dar esența cred că am reușit să o surprind. 

Sunt artiști, cum este Nikos Vertis, înzestrați cu o sensibilitate deosebită și cu o voce cu totul specială. 

Înainte de a  fi înțeles versurile, am simțit în timbrul vocii durere, bucurie, tristețe, teamă, bucurie, ezitare, căutare. 

Chiar dacă ar putea fi o barieră, o piedică pentru a ajunge la tine mesajul melodiei, limba greacă are o melodicitate aparte, are o muzicalitate proprie, care mie îmi este foarte dragă. 

Linia melodică sinuoasă, melancolică, te învăluie și te introduce în atmosfera de visare, care este începutul iubirii: ai visat atât de mult ca iubirea adevărată să te întâlnească, încât atunci când acest lucru se întâmplă, conversezi cu inima ta rănită și o rogi ca de această dată să nu mai fie doar o himeră. 

Și cum ochii sunt oglinda perfectă, în care se reflectă nu doar sufletul celui pe care îl privești, ci și propria ta imagine, propriul tău suflet, doar în ochii celuilalt vei putea afla adevărul pe care îți este și teamă să îl crezi sau să îl șoptești măcar: este sau nu iubire(a) (mea) adevărată? 

Viața este goală și lipsită de sens fără iubire.

Iubirea dă viață vieții cu lumina ei. 

Lumina pe cerul nopții, lumina la care privești, la care vrei să ajungi, la care aspiri și care răzbate din depărtare prin întunericul nopții, pe care o vrei aproape, este lumina stelei.

Iar dacă EA este STEAUA, atunci A EI va fi și lumina nestinsă, iubirea eternă. 

Iubirea pe care nu vrei să o mai pierzi niciodată, iubirea care nu te va mai părăsi. 

Cred că este una dintre cele mai sensibile, adevărate și sincere declarații de dragoste. 

În special aceste două strofe, pe care le voi lăsa să își mai reverse din nou frumusețea fragilității metaforei stelei, să îți (re)trezească acest minunat sentiment, acest Miracol, această Misterioasă Regăsire, IUBIREA: 

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

 Cei care se iubesc nu se întâlnesc într-un final într-un loc anume. Vor fi fost unul în altul în tot acest timp. (Astfel încât întâlnirea este, de fapt, regăsirea, descoperirea a ceea ce era deja acolo) - Rumi.

Photo by Aziz Acharki on Unsplash

Sunt iubire... Și iată-ți lecția...

Sunt iubire, îmi spun - și iubirea îmi spune: 

Cum ai devenit eu? Cum m-ai găsit?

Cum arăt? Sunt frumoasă?

Te-am căutat eu? Tu m-ai primit? 

Sunt iubire. Iar ea râde: periculoasă

Sunt eu.

De mine se feresc 

Inimile cele mai bune

Lacomă sunt... și pretențioasă.

De ce? – o întreb. 

Pentru că eu cred

Numai în mine.

Și de mine nu vei mai scăpa, 

Buze naive,

Oricât ai încerca,

Toată viața ta. 

Cer tot. Ofer tot. 

Nu ai voie însă, să pui nimic în loc, 

În locul meu:

Nici gelozie, nici frică, nici ură...

Ești iubire - mi - declari, 

Dar nu ești ceea ce pari: 

Avid îți posezi ființa iubită:

Gânduri și voință, gură

Le vrei ale tale, clipă de clipă,

Trup, sentimente și chip.

Ale tale toate. 

Nimic

Nu lași să îți scape

Poftei tale cupide.

Cuvinte, cuvinte, cuvinte...

Surîzi uimit? 

Dar când

Ai renunțat

Să recunoști ce ai primit:

Tandrețe, mângâieri și șoapte

Nu tot tu erai? 

Dar când încrâncenat

Rănești și minți

Era altcineva? 

Dar când 

Sfioasă, noaptea, 

Cu inima-n dinți,

Iertarea ei 

Vrea să te-atingă

Iar tu crud o respingi. 

Nu vrei iertare: 

Pe cine iubim cel mai mult

Rănim cel mai tare. 

Iubire sunt... iar tu, iubire

Ești vinovată

De tot ce mă acuzi.

Vrei doar să te scuzi

Și-arunci asupra mea

Tot ce, nerușinată

Și-nșelătoare ce ești

Lași în urma ta.

Iubire sunt eu ...

Iubire vie

Vibrantă și nebună.

Însângerată lună

Ești tu.

Mie viața-mi e garanție

Pentru iubirea mea.

Peste tenebre soare luminos

Sunt eu,

Puternic, generos.

Și iată-ți lecția: 

Nu, nu eu sunt tu

Ci tu traiești prin mine,

Și chiar devoalată-ți intenția

Tot te iubesc, 

Iubire. 

Photo by Crystal Shaw on Unsplash

FILOZOFII DE VIAȚĂ. EXEMPLE. ÎNTREBĂRI.

Cât de multe pot înțelege dinVIAȚĂ?

Pot înțelege viața? Dacă mă preocupă astfel de întrebări, de unde să încep?

Să încep prin a citi filozofie? Sunt atât de multe variante, atât de multe adevăruri axiomatice contradictorii... Nu cred că pot găsi răspunsul acolo.

Asta, dacă nu sunt filozof. Și nu sunt.

Sunt însă multe idei utile, interesante, surprinzătoare, sunt multe repere care te pot ajuta - este ironic, nu-i așa - să îți construiești o filozofie de viață.

Filozofia de viață - este întrucâtva redundant, pentru că filozofia înseamnă concepție generală, noțiuni și idei despre LUME, VIAȚĂ, REALITATE.

Există DUMNEZEU?

Da - răspunsul meu.

VISURILE pot deveni realitate?

Cheloo, pe care îl apreciez pentru inteligența, originalitate și curajul lui, spune: 

Orice vis devine realitate, daca esti tampit
Poti fi pus la locul tau cu medicamentul potrivit.

Răspunsul meu: Da - visurile devin realitate. Contrar ideii aparent mizantrope din cele două versuri - mizantropism  care i-a fost aplicat ca etichetă pe nedrept de multe ori, eu cred doar că este crud de realist și un atent observator al naturii umane- idee care  în cele mai multe cazuri redă cu acuratețe o realitate crudă și tragică în același timp, nu în toate cazurile însă -  el este cel mai relevant contraexemplu: a visat ( bine, nu știu cum visează Cheloo, cred că mai exact ar fi și-a propus) să facă ce face de peste 20 de ani, a început imediat ce a știut ce vrea să facă și a făcut  acel lucru, pe care îl face foarte bine și în prezent. 

François Truffaut și-a găsit în cinema scăparea de o viață de familie nesatisfăcătoare, la vârsta fragedă de 8 ani.

Atunci a avut această minunată șansă în care cred și pe care o calific ca un reper esențial pentru filozofia de viață a unei persoane: REVELAȚIA.

Atunci a văzut primul film: Paradis Perdu (Paradise Lost).

Atunci a început OBSESIA lui: FILMUL. 

Chiulea frecvent de la școală și se strecura în cinematografe, pentru că nu avea bani de bilet. 

După ce a fost exmatriculat din mai multe școli, la vârsta de 14 ani a decis să se EDUCE singur. 

2 din SCOPURILE sale academice, începând din acel MOMENT DECISIV,  au fost să vadă 3 filme pe zi și să citească 3 cărți pe săptămână. 

DORINȚA OBSESIVĂ i-a determinat și HOTĂRÂREA FERMĂ referitor la CINE ESTE și CE VA FACE PENTRU TOT RESTUL VIEȚII. 

Este autorul teoriei autorului  ( auteur theory) - filmul reflectă viziunea creativă personală a regizorului, astfel încât, deși procesul producției unui film este un proces '' industrial '', vocea creativă a autorului trebuie să fie suficient de distinctă astfel încât să strălucească dincolo de interferențele întregului proces. 

Regizorul folosește astfel camera de luat vederi ca pe un instrument creativ, la fel cum scriitorul folosește penița. 

Lucrecia Martel este un regizor argentinian, lesbiană. Dacă o veți descoperi, veți descoperi și o viziune extrem de delicată, de fină, despre sufletul femeii, despre viața de zi cu zi, despre dorință, tristețe, conversație, credință, despre universul familiei și al sensibilității, provocărilor feminine, evadării, renunțării, speranței, dragostei și înstrăinării.

A studiat la Avellaneda Experimental (AVEX) , apoi la National Experimentation Filmmaking School (ENERC) în Buenos Aires. Pentru că universitatea ale cărei cursuri le urma a fost închisă din lipsă de fonduri, a decis să se EDUCE singură: '' Am văzut filme, am citit cărți, am scris. Am fost o MINTE LIBERĂ, pentru că  A TREBUIT SĂ FIU.''

Dacă v-am stârnit curiozitatea, citiți despre ei și vedeți-le filmele.

Truffaut: Les Quatre Cents Coups, La femme d'à côté - primul și penultimul film.

Martel: La Cienaga, La Nina Santa, La Mujer sin Cabeza.

Mike Tyson s-a născut în Brooklyn, New York. Până la vârsta de 13 ani, crescând într-un cartier cu o rată a criminalității foarte crescută, fusese arestat de 38 de  ori. Prima lui luptă a fost un un adolescent mai mare decât el, care îi maltratase un porumbel.

Motivele principale ale confruntărilor în care se arunca fără ezitare erau vocea lui pițigăiată și bâlbâiala/gângăveala lui. 

După ce a fost descoperit de un consilier pentru centrele pentru minori, fost boxer, care i-a remarcat talentul și abiltățile native, a devenit cel mai tânăr campion din istoria boxului, la 20 de ani, neegalat vreodată, la categoria grea, pentru versiunile  WBC, WBA și IBF. 

Într-un film - documentar HBO despre viața lui, țin minte cum Mike relata că la o vârstă foarte fragedă se uita TOATĂ ZIUA la meciuri de box, studiind cu PASIUNE și DEDICAȚIE TOTALĂ fiecare mișcare a marilor glorii ale boxului din trecut.


ÎN FIECARE ZI. TOATĂ ZIUA. 

Antonio Banderas își dorea să devină fotbalist profesionist, dar visul lui a fost spulberat când, la vârsta de 14 ani, și-a rupt piciorul.

Cariera de actor a început la 19 ani, când lucra într-un mic teatru. 

A câștigat notorietate printr-o serie de filme al căror regizor a fost Pedro Almodóvar, între anii 1982 și 1990.

Notorietatea internațională a dobândit-o în filme de primă importanță la Hollywood, începând cu rolul principal al peliculei din 1995, regizată de Robert Rodriguez, Desperado.


Este o replică pe care nu o pot uita, din Desperado, când vorbește cu puștiul care transporta droguri în chitară, arătându-i câteva acorduri, și învățându-l să aibă degetele relaxate, pentru a mângâia muzica afară din chitară:


Practise every day, kid! All day!


Exersează în fiecare zi, puștiule! Toată ziua!

EXEMPLU MEU DE FILOZOFIE DE VIAȚĂ? 

1. EVENIMENT

2. REVELAȚIE

3. HOTĂRÂRE

3.5 Practise every day, kid! All day!

Photo by Giammarco Boscaro on Unsplash

TOTUL CONTEAZĂ

Totul contează. În viață. Absolut tot. 

Am constatat acest adevăr axiomatic, în timp, din experiență proprie și dintr-o multitudine de alte surse. 

Sunt pasionat de filme. Sunt înnebunit după film. Sunt așa de când îmi pot aduce aminte. 

Una dintre cele mai puternice amintiri din copilărie este din epoca vârstei de 5 ani și este legată de serialul Marco Polo. O imagine persistă, în mod special, când Venețianul țințuiește cu stiletul lui elegant, printr-o mișcare agilă și sigură 100% un șarpe amenițător. Vârful oțelului ajunge direct în Bull,s Eye ( în mijlocul țintei). 

Culorile veșmintelor, nuanța cerului, detaliile scenei, răsuflarea tăiată a celor de față, tensiunea creată de acele două prim-planuri succesive, TOTUL este și acum la fel de viu și de prezent, la fel de exact și de real ca acum 33 de ani. 

O altă amintire la fel de vie în intensitate, poziționată la câțiva ani mai târziu, este imaginea lui Anjin- San, din Shogun, când, umilit fiind de un samurai, își comută întreaga esență a valorilor personale într-un gest extrem: consideră onoarea valoarea supremă, și la trigger-ul evenimetului jignitor, nu ezită să se repeadă spre sabia scurtă, pentru a-și face sepuku. 

Este oprit în ultimul moment, ultim moment care devine primul moment adevărat din viața unui bărbat occidental experimentat,versat, care înfruntase de multe ori până atunci moartea, niciodată însă ca atunci, este momentul eliberării lui de FRICĂ. Începând cu acea secundă, DEVINE UN OM LIBER. Viața va fi la fel de prețioasă, pe cât îi sunt principiile și claritatea lor: deși propria viață este teoretic la fel de fragilă ca a vânzătorului de ulei ucis de către samuraiul care l-a provocat în propria deșteptare/iluminare, folosindu-i cu o mișcare crudă și expertă sabia din kimono pentru a decapita un umil vânzător de ulei, pentru a o testa dacă este demnă de un samurai, și botezândo-o ulterior Vânzătorul de Ulei, ACEASTĂ VIAȚĂ ÎNCEPE SĂ CAPETE SENS CU ADEVĂRAT doar în momentul în care este dispus să renunțe la ea dacă nu va fi în felul pe care el l-a hotărât. 

Disraeli, celebrul om politic, spunea că dacă SCOPUL tău nu este suficient de PUTERNIC încât să-ți dai viața pentru el, atunci nu este un scop care merită. 

NU UITAȚI că toate aceste sunt METAFORE.

Primul exemplu este extras dintr-o operă de ficțiune, al doilea dintr-o cugetare. 

Ambele subiecte ( cei doi bărbați) au rămas în viață după înfruntarea propriului nemesis și și-au ATINS & DEPĂȘIT SCOPUL într-un mod admirabil.

Este o precizare cu titlu de disclaimer/waiver pentru cititori. 

De asemenea, precizez în mod expres, că, pentru claritatea percepției amintirii personale cimentată în această formulă - deformată poate - nu am verificat acuratețea descrierilor precedente, pentru că mult mai IMPORTANTĂ ESTE PERCEPȚIA, IMPACTUL ȘI EFECTELE pe care cele două exemple le-au atras. 

Schimbăm puțin registrul. 

După clarificările anterioare, cutez să mai pun o întrebare: cum se simte o persoană care se 

'' sinucide '' relaxat, indolent, zilnic, fumând excesiv ( nici eu nu sunt foarte străin de acest viciu atât de captivant & addictive), făcându-și griji excesiv, lăsându-se măcinat/măcinată de morbul lipsei iubirii, credinței și speranței, începându-și și terminându-și ziua amară cu nemulțumiri, revolte împotriva ... a orice, invective nesățioase și frustrări pasionale îndreptate în toate direcțiile ( din pacate pentru acea persoană, indiferent de faptul dacă își dă seama sau nu, îndreptate împotriva propriei ființe în mod special, și cu cea mai mare insistență și intoleranță...)

Solicităm politicos și plini de curtoazie mașinistului care manevrează reflectorul. să direcționeze fasciculul de lumină asupra ta, celui/celei care citești aceste rânduri, întrucât DESPRE TINE ESTE VORBA, DE FAPT. 

Pentru că pentru fiecare dintre noi, DESPRE NOI ESTE VORBA, DE FAPT. 

Asta dacă nu ajungem la concluzia benefică, că, de fapt, NICIODATĂ NU ESTE VORBA DESPRE NOI. 

CI DESPRE CELĂLALT/CEALALTĂ/CEILALȚI. 

LUMINA ADEVĂRULUI ESTE ACUM ASUPRA TA. 

Stai liniștit/ă, NUDITATEA RELEVATĂ îți aparține, în toată intimitatea ei. 

TU SINGUR/SINGURĂ vei reflecta CE A CONTAT ÎN VIAȚA TA... CE AR PUTEA CONTA DACĂ AI PUTEA SĂ...CE AR FI PUTUT CONTA DACĂ AI FI...

Nu este o provocare. 

Este o intuiție. 

ACEST SUBIECT, atât de VAST, care este TOTUL, îl poți diseca, reconstrui și regenera în fiecare zi, până când vei AFLA CE ANUME din TOT contează!

CE VEI AFLA, nu uita și nu ignora! 

ÎȚI VA SCHIMBA VIAȚA! 

Photo by Belinda Fewings on Unsplash