De câte ori am sentimentul de deja-vu, prima senzație este surpriza: știu că nu am mai fost niciodată în acest loc, știu că nu am mai întâlnit niciodată aceste persoane, știu că nu am mai fost niciodată în această situație specifică, în acestă situație anume; și totuși totul îmi pare atât de cunoscut: ca și cum m-aș vedea din exterior într-o dublă secvență de film, rulând în paralel/simultan, pe același ecran, având vârste diferite, în ipostaze diferite, contextul și desfășurarea evenimentelor neavând aparent nici o legătură.
Primul impuls este să încerc să mă conving că nu mai aveam cum să fi trăit această secvență de viață; caut apoi similitudini din trecut.
Dacă deja-vu-ul ar însemna că ai pierdut o viață și ai luat-o de la capăt/ai reînceput de la ultimul punct de control?
Este posibil să îmi fi dorit cu ani în urmă să fi ajuns aici, unde mă aflu în prezent, este posibil să îmi fi imaginat acest moment, este posibil să fie o reminiscență din memoria colectivă sau un fragment dintr-un arhetip universal, care este o parte din mine?
Deja -vu -ul survine atunci când creierul tău încearcă să aplice situaței curente o amintire a unei situații trecute, eșuează și te face să simți ca și cum s-ar fi întâmplat.
Suntem atât de legați unii de alții, există punți care transcend timpul și spațiul, care depășesc înțelegerea noastră și capacitatea de raționament logic și analitic?
Știu că ceea ce păstrez constant în atenția mea, în imediata proximitate a limitei dintre conștient și subconștient, la câteva secunde distanță după imersiunea în marea fără început și fără sfârșit a minții mele, undeva sub valurile realității, acolo unde limpezimea apei acestei mări începe să se estompeze, iar albastrul clar, translucid, începe să capete nuanțe întunecate și ochiul mentalului conștient nu mai poate pătrunde, nu mai poate vedea, acolo începe conexiunea cu totul, cu întregul, cu inteligența infinită a Universului și a Divinității.
În această zonă neclară, ambiguă, incertă, aici apar intuitiile, aici se formează revelația, de aici pornește și aici se descifrează deja-vu-ul.
Acest minunat deja-vu: acest stimul care declanșează recunoașterea semnelor: această reamintire a ceea ce uitasem înainte de a fi trăit cu adevărat acest lucru, acest magic reminder care nu mă lasă să uit din nou ceea ce cu atât de mult efort încerc să suprim, pentru că poate încă nu a venit timpul lui, sau poate a trecut neobservat și nu am fost suficient de atent să îl percep, iar acum mă cheamă din nou...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu