DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

Acest lucru care mi se intampla,

Mi-e atât de frică să îl spun.

Inima mea rănită, te rog

Ca ceea ce trăiesc acum să fie adevărat.

Te rog ca iubirea mea să fie adevărată,

Cauza și motivul la care am visat,

Reflectate în acești ochi pe care îi privesc

În care dragostea să o găsesc în sfârșit.

Dacă tu ești o stea

Care-și revarsă lumina în viața mea goală,

Să nu te stingi niciodată.

Niciodata sa nu ma părăsești,

Niciodata sa nu pierzi iubirea asta.

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

'' Dacă ești o stea '' este o melodie interpretată de Nikos Vertis.

'' Din Melbourne, Sydney si New York si pana la Tel Aviv si Londra, pe marile scene ale lumii, Nikos Vertis a incantat de fiecare data publicul iubitor de muzica greceasca. Cel mai râvnit burlac al Greciei, pentru care fanele din diferite colturi ale lumii au făcut o adevărata pasiune si care a primit in dar de la admiratorii sai canadieni chiar si o strada cu numele sau, stârnește adevărate isterii la concertele sale.

Nikos Vertis, care a fost supranumit “Noul mare interpret Laïka”, mix-ul de muzica tradiționala greceasca cu pop si dance, ambasador in toata lumea a modului de a simti grecesc exprimat in muzica, s-a născut insa in Olanda si a ajuns in Grecia abia la varsta de 6 ani. Inca de pe atunci stia deja sa cante la instrumentul traditional grecesc bouzouki, iar cativa ani mai târziu a inceput sa studieze canto.

Cluburile din Salonic au fost primele scene pe care a cantat Nikos Vertis, iar treptat faima celui care devenea una dintre cele mai bune voci ale Greciei s-a raspandit in toata tara si i-a adus si un contract cu Studiourile Universal. Piesele de pe primul sau album, „Se insereaza repede”, devin rapid hituri, iar Vertis castiga premiul pentru cel mai bun debut. Primul single lansat de "Cel mai bun interpret Laïka", „Spune-mi iar”, este si el recompensat cu platina, la fel si albumul pe care Vertis il va scoate ulterior – „Cum petrec serile singur”. Sensibilitatea pieselor de pe cel de-al patrulea album al cantaretului grec le transformă imediat în   hituri la radio si o vara intreaga, in 2007, intreaga Grecie a fredonat cu preponderenta doar muzica lui Nikos Vertis. Doua discuri de platina a primit si acest album, unul dintre preferatele publicului.

Faima lui Nikos Vertis a inceput sa depaseasca granitele Greciei si curand artistul a inceput sa concerteze pe marile scene din Australia, Statele Unite, Canada si Europa.''

Sursa citată: http://www.eventim.ro/ro/bilete/nikos-vertis-daca-tu-esti-steaua-bucuresti-sala-palatului-402560/event.html

DACĂ ESTI O STEA - este un cântec care m-a cucerit de la primele acorduri de chitară.

Link-ul meu preferat, pentru a asculta melodia  este: 

http://www.yourepeat.com/watch/?v=K-mvWJhprng&start_at=0&end_at=279

Cum nu stăpânesc limba greacă, în afară de câteva cuvinte (frică, iubire, inimă, adevăr, ochi...) am combinat câteva traduceri, destul de aproximative, găsite în mediul virtual, cu traducerea rigidă de robot a google translator-ului. 

Rezultatul s-ar putea să nu fie satisfăcător pentru un cunoscător de limbă greacă, dar esența cred că am reușit să o surprind. 

Sunt artiști, cum este Nikos Vertis, înzestrați cu o sensibilitate deosebită și cu o voce cu totul specială. 

Înainte de a  fi înțeles versurile, am simțit în timbrul vocii durere, bucurie, tristețe, teamă, bucurie, ezitare, căutare. 

Chiar dacă ar putea fi o barieră, o piedică pentru a ajunge la tine mesajul melodiei, limba greacă are o melodicitate aparte, are o muzicalitate proprie, care mie îmi este foarte dragă. 

Linia melodică sinuoasă, melancolică, te învăluie și te introduce în atmosfera de visare, care este începutul iubirii: ai visat atât de mult ca iubirea adevărată să te întâlnească, încât atunci când acest lucru se întâmplă, conversezi cu inima ta rănită și o rogi ca de această dată să nu mai fie doar o himeră. 

Și cum ochii sunt oglinda perfectă, în care se reflectă nu doar sufletul celui pe care îl privești, ci și propria ta imagine, propriul tău suflet, doar în ochii celuilalt vei putea afla adevărul pe care îți este și teamă să îl crezi sau să îl șoptești măcar: este sau nu iubire(a) (mea) adevărată? 

Viața este goală și lipsită de sens fără iubire.

Iubirea dă viață vieții cu lumina ei. 

Lumina pe cerul nopții, lumina la care privești, la care vrei să ajungi, la care aspiri și care răzbate din depărtare prin întunericul nopții, pe care o vrei aproape, este lumina stelei.

Iar dacă EA este STEAUA, atunci A EI va fi și lumina nestinsă, iubirea eternă. 

Iubirea pe care nu vrei să o mai pierzi niciodată, iubirea care nu te va mai părăsi. 

Cred că este una dintre cele mai sensibile, adevărate și sincere declarații de dragoste. 

În special aceste două strofe, pe care le voi lăsa să își mai reverse din nou frumusețea fragilității metaforei stelei, să îți (re)trezească acest minunat sentiment, acest Miracol, această Misterioasă Regăsire, IUBIREA: 

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

 Cei care se iubesc nu se întâlnesc într-un final într-un loc anume. Vor fi fost unul în altul în tot acest timp. (Astfel încât întâlnirea este, de fapt, regăsirea, descoperirea a ceea ce era deja acolo) - Rumi.

Photo by Aziz Acharki on Unsplash

NO VACANCY

- Trebuie să fac urgent ceva, simt că trebuie să schimb ceva, urgent, și nu știu ce. 

- Ce? 

Cei doi prieteni stăteau pe terasa unei benzinării, bându-și cafeaua la o oră foarte matinală. 

Puțin zgribuliți, puțin adormiți. Dormiseră la un motel ieftin, iar acum neonul No Vacancy (nu mai sunt camere libere- n.a.) clipea intermitent la numai câțiva pași de ei. 

Nu reușiseră să doarmă prea bine. Toată noaptea fuseseră treziți de zgomote din camerele alăturate - muzică, gemete, scandal, țipete, sirene. 

- Știai că NO VACANCY înseamnă nu doar că spațiul este ocupat, că nu mai sunt camere libere, ci și că hotelul/motelul respectiv nu are disponbilitate nici pentru închiriere, depozitare sau angajări? 

- Te-ai tâmpit? Toată lumea știe asta!

- Stai puțin - încă nu știi ce vreau să spun! Dacă ai înlocui hotelul cu mintea? 

- Cum adică? 

- Ok. Cu mintea, cu disponibilitatea ta sufletească, cu opțiunile pe care (crezi) că le ai la dispoziție, cu variantele la care încă nu te-ai gândit...

- Ușor, ușurel! Ți-ai umplut mintea până la refuz, nu mai primește nimic? Și clienții, să zicem, cine ar fi? 

-Clienții? 

- Da, clienții, cei care opresc în dreptul motelului și vor să intre din diferite motive. Cine ar fi? Ideile salvatoare, inspirația, șansa, sau..? 

(Nivel conștient: Gânduri și percepții Conștiință în stare de veghe; Nivel preconștient/subconștient: 

Amintiri și cunoștințe/informație depozitată; Nivel subconștient: Aici depozităm fricile, fobiile, sentimentele, gândurile, impulsurile și amintirile inacceptabile (pentru nivelul conștient), cum ar fi sentimente de durere, frică - anxietate sau conflict: psihologul Carl Jung a numit acest nivel Subconștient Colectiv.)

- Nu știu. 

- Nu știi? Cum ți-a venit gândul ăsta, dacă nu știi? Nu știi, nu îl poți descrie?

- Nu știu. Mi-a venit pur și simplu. Poate n-ai observat, dar înainte să îmi aprind țigara, am ezitat puțin, am făcut o pauză, pentru că am văzut NO VACANCY licărind. 

Și, în plus, mi-am dat seama că în momentele de oboseală puternică, când se adună mai multe nopți nedormite, când sunt privat de somn timp mai îndelungat,și, în același timp când sunt afară - în sensul nu în interior, nu într-un imobil, într-un spațiu închis - și când sunt plecat pe drum, fie mi se blochează mintea și pur și simplu nu mai pot gândi, fie mi se deschide total, brusc, dintr-o dată - poc! - mă izbește un adevăr atât de evident, care până atunci mi s-a refuzat, nu s-a lăsat văzut, nu s-a lăsat perceput, a fost așa, în ceață, cumva ca o siluetă în spatele unei cabine de duș, pe care nu o poți distinge printre picăturile de apă și aburi, deși îți pare atât de cunoscută și ești pe cale să constați cu surprindere că ...

- Chestia asta cu dinstanța pe care o pui între spațiul familiar - acasă, la prieteni, serviciu, etc, starea de atenție și alertă pe care ți-o impune deplasarea prin necunoscut și nou, mă ajută și pe mine câteodată să mai observ ceva ieșit din comun, e drept ...- auzi, tu îți dai seama ce vorbim noi la 6 și ceva dimineața? 

- Îți spuneam că trebuie să schimb ceva, urgent - continuă, parcă ignorând total remarca precedentă și reluându-și șirul gândurilor - și am impresia cumva că m-am apropiat destul de mult de sursă.

- Așa, și? - abordase o mină ușor plictisită și ironică, sub care încerca să își mascheze interesul care i se trezise subit, pentru că sub aparența de nepăsare și nonșalanță, și celălalt tânăr era frământat de aceeași nesiguranță care pândea discret, în umbre, în fiecare zi, arătându-și câteodată pentru doar câteva secunde chipul vag amenințător.

- Știi acel sentiment incert, imediat după ce te-ai ridicat din pat, ai avut un vis destul de straniu, și - deși ar fi trebuit să te sperie, poate chiar să te îngrozească, simți că ești pe cale să te trezești, îți împingi limita curajului încă o treaptă mai sus și nu te oprești din visat, pentru că știi că ești exact în acel punct când vei vedea și vei afla ceva foarte important, în egală măsură de important pe cât de periculos este? 

-  Exact acel sentiment l-am avut acum câteva momente, numai că sunt treaz, sunt conștient și mă sperie de-a binelea!

Să presupunem că eu, sau viața mea, sau psihicul meu suntem un motel. 

- Viața ta de până acum? 

- Da, nu știu, poate. 

Așa. Eu, să zicem, pe scurt. Eu sunt un motel. Ok. 

Și până acum au intrat în mine, în motel, tot felul de persoane. Să spunem că persoanele au fost identități ale mele, în timp. 

- Au intrat, au plecat, au revenit. 

- Exact. Au intrat, au plecat, au revenit. Da. Eu sunt motelul, da? Deci eu sunt și fiecare cameră, care vede tot ce se întâmplă înăuntru, mai mult sau mai puțin reprobabil, sunt și fiecare client, care nu vede ce se întâmplă în altă cameră, dar poate aude sau ghicește, eu sunt și managerul, care consideră unii clienți mai mult sau mai puțin plăcuți sau memorabili, trebuie să rezolve și problemele care apar...

- Unde vrei să ajungi? 

- Vreau să ajung la situația în care mă găsesc eu, motelul, acum. Ai prins ideea, nu mai detaliez. 

Ce mă interesează, ce m-a izbit și m-a trezit este acest NO VACANCY, care mi se întâmplă mie, motelul, chiar acum, și care contrastează prea puternic cu lumina zilei, care este pe cale să se intensifice, să aducă o claritate matematică asupra mea, iar neonul de la NO VACANCY a rămas în continuare aprins. Înțelegi? 

- Ooooo, ... nasol. 

- Exact. Foarte nasol. 

Este exact ca și cum m-aș fi trezit din vis, sunt în siguranță, mi-am dat seama că e doar un vis, însă visul continuă și în realitate. Și chiar dă semne că a reușit să acapareze realitatea și chiar mai are puțin și o va înlocui. 

NO VACANCY înseamnă în acest moment că în mine, motelul, au rămas blocate pentru a nu se mai schimba nimic și camerele și managerul și clienții. 

NIMENI NU MAI INTRĂ, NIMENI NU MAI IESE. 

Și atunci, ce se va întâmpla? Voi rămâne un motel plin, care nu va mai primi pe nimeni. Camerele mi se vor deteriora. Clienții nu vor mai avea acces la hrană, la apă, la comunicare. Ușile sunt închise. Ferestrele sunt închise. 

Eu sunt închis. ÎNCHIS TOTAL. 

- Și ce vei face? 

VOI TRAGE DIN PRIZĂ CABLUL CARE ALIMENTEAZĂ NEONUL NO VACANCY. 

( Prețul libertății este pur și simplu a alege să fii, eliberarea este în minte.)

Și, zâmbind, îi întoarse capul prietenului său către neonul No Vacancy, care cu doar câteva secunde mai înainte se stinsese: 

- Tocmai mi-am înfruntat cea mai mare frică! 

- Și acum, dacă ai renunțat să mai fi motelul acesta horror, '' închis total '', ce vei fi? - îi răspunse, la rândul lui zâmbind. 

- VOI FI LEGENDA MEA PERSONALĂ!

("Fiecare ființă umană are o legendă personală care să fie împlinită, și acesta este motivul nostru de a fi în această lume. Această legendă personală se manifestă în entuziasmul nostru pentru sarcina de a o împlini."  - Paulo Coelho)

- Și care este legenda ta personală? Cum de te-ai trezit acum, la cafea, că ți-ai aflat legenda personală, despre care îmi vorbești de atât de mult timp? Și cum ești sigur că asta e, dacă tot văd că nu vrei să o dezvălui! Ai devenit, așa, în câteva secunde, din motel, legendă?!

- Vezi tu, a avut loc o polarizare inversă. Prin eliberarea de acea frică teribilă, tot acest sentiment insistent de a schimba ceva urgent s-a transformat într-o liniște și pace interioară pe care doar credința neclintită în ceva ți-o poate da. 

Și cum transformările de esență nu pot surveni decât în planul lui a fi, am ales să fiu.

Din momentul în care am ales să fiu legenda mea personală, ea își va găsi calea către mine.

Nu mă întreba cum se va întâmpla acest lucru, nu mă pune să îi dau un nume precis, pur și simplu știu și sunt. 

- Cum zici tu... Eu văd lucrurile mai simplu: te gândești ce vrei, te hotărăști, apoi te apuci de treabă până când reușești. 

Oricum, e complicat. A fost alegerea corectă sau nu?  Poate trebuie să renunți și să încerci altceva. Poate nimic nu e întâmplător, poate unele lucruri sunt pur și simplu întâmplătoare. Hazard. Fără o semnificație sau ordine anume. Nu știu. 

- Nu sunt cuvinte mari, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a arătat calea și mi-a zâmbit primul pas pe această cale, în această dimineață, într-un mod cu totul neobișnuit...

Hai să mergem. Avem un drum lung de făcut, adăugă bine dispus și se ridică energic de la masă: 

Fac cinste! 

( Câteodată nu îți poți afla sinele adevărat până când nu te dezbraci de, până când nu te desparți de lucrurile despre care tu crezi că te definesc. Dacă ți-l faci pe Dumnezeu partener și îți deschizi mintea și inima către Scopul Lui pentru Viața Ta, îți vei da seama de adevărata ta valoare. Și cel mai important, începi să te vezi astfel cum Dumnezeu te vede în momentul în care recunoști: Da, într-adevăr posed capacitatea de a atinge succesul pe care mi-l doresc!

Fă zi alegerea!/ Alege ziua de azi!)

Photo by Jon Tyson on Unsplash

CAPCANA BOEMULUI - partea a II-a

Erau momente în viața lui John atât, atât de complicate. 

Plecase în viață cu un entuziasm incredibil, cu o încredere că va reuși, cu un mental puternic, ghidat de o claritate absolută a drumului pe care avea să îl urmeze. 

Când se gândea la acel moment, la clipa exactă când simțise că începea viața lui, îi apărea imaginea tânărului artist al lui Gericault. 

CAPCANA BOEMULUI - reintitulase astfel tabloul, pentru a nu uita vreodată ce cale periculoasă alesese. 

- Nu trebuie să mă las târât în această fantezie a artistului muritor de foame, a potențialului geniu neînțeles în timpul vieții. 

Ce urmează este dialogul lui cu el însuși, în rolul alter-ego-ului distribuind-o imaginar pe Jane, adevărata iubire a vieții lui, persoana care se contopise cu el într-o singură ființă, dându-i libertatea totală de exprimare, pe care altfel și-ar fi reprimat-o proiecției dublurii sale identitare: 

- Atunci de ce spui că te-ai identificat instant cu acel tablou? Nu erai atât de sigur că aceea era identitatea ta reală, că spectrul sacrificiului îți va fi umbra - companion fidel care te va însoți perpetuu și îți va împinge limitele către un sfârșit ineluctabil? 

- Ai dreptate, Însă doar parțial. Pentru că astfel eviți să mă privești în ubicuitatea mea inexorabilă. Eu sunt prezent fără voia mea în trecutul Parisului secolului XIX, pe care îl romanțez exagerat, sunt prezent în acest Paris al anului 2006, când declar că îmi încep viața,sunt prezent în acest viitor 2016 al New York-ului. Sunt cu adevărat prezent simultan în 3 locuri, în 3 dimensiuni temporale diferite, nefiind cu adevărat prezent în nici una dintre ele. 

- Amice, vorbești numai prostii! Sau inepții, cum îți place ție să spui, ca un pretențios ce ești! Hai să încercăm să reducem totul la fapte. Să enunțăm cât mai detașat evenimentele, într-o decentă ordine cronologică și apoi să ne jucăm cu limitele interpretării, domnule semiolog!

- Vezi că începi să suni ca știi tu cine! Dar de dragul provocării, dă-i drumul, să vedem ce iese!

- Ok. Ce făceai tu la vârsta de 18 ani, în Paris? 

- Bursier. L'École nationale supérieure des Beaux-Arts.

- Și de ce, mă rog, bursier? Nu aveai un trust fund care îți permitea o viață fără griji până la 100 de ani, instituit de bunica ta, starul de Hollywood, trust fund în posesia căruia intraseși la împlinirea vârstei de 18 ani? Nu declarai tu cu mândrie că toate propensiunile tale artistice sunt scântei ale filonului ei ereditar? Nu erai tu favoritul ei? Copil teribilist, de ce a trebuit să renunți la tot? 

- Simplu. Cel mai valoros asset pe care mi l-a transmis este cuprins într-o frază scrisă cu stylus-ul ei roman favorit, sigilată pentru a fi deschisă doar când voi simți că începe viața: '' Călătoria descoperirii legendei tale personale poate îmbrăca orice formă - când simți că trebuie să pășești pe acest drum, nu ezita, fii curajos, ascultă-ți inima și pornește, nu mai privi înapoi. ''

- Aha. Și asta era singura cale? 

- Cu siguranță. 

- Care era, până la urmă, CAPCANA BOEMULUI? 

- Îți răspund imediat. Nu vrei să știi de ce era SINGURA CALE? 

- Ok. Încă o divagație. Go! By the way, ce s-a întâmplat cu toți banii ăia, cu trust fund-ul? 

- Am înființat o universitate pe numele avocatului familiei, sub protecția anonimatului, unde se predă arta de a reuși în viață și filozofia practică a succesului, inspirată de scrierile lui Dale Carnegie, Napoleon Hill & Co., cu studenți din toate păturile sociale, care sunt ajutați să își descopere potențialul, să își identifice obsesia creativă a visului lor, vis care ulterior le este finanțat pentru a deveni real, cu condiția ca 50% din profitul acelei idei să finanțeze pe toată durata vieții lor universitatea.

Acum, de ce singura cale: pentru că luxul, educația complexă pe care o primisem, exclusivismul relațiilor sociale, rafinamentul opulent care mă înconjura, disciplina draconică a studiului care îmi fusese insuflată din copilărie, presiunea blazonului și a convențiilor comportamentului perfect, eleganța castelului, perfecțiunea labirintului parcului, vânătorile cu arme de epocă, concursurile de scrimă, medaliile reușitelor sportive...

- Stai puțin, tu mai aveai timp să TRĂIEȘTI în mijlocul tuturor nebuniilor ăstora? 

- EXACT. 

- Păi și CEILALȚI CUM ERAU? 

- Tindeau să fie ca mine, asta era, într-adevăr, cu mult mai tragic. Și nu le reușea. Iar acest lucru îi frustra teribil. Teribil. Pentru că tot acest mediu artificial era mediul lor. Meschin. Mic. Limitat. Prea real, prea exact, prea detaliat. LIPSIT DE NATURALEȚE. LIPSIT DE FRUMUSEȚEA RECUNOAȘTERII EȘECULUI ȘI A GREȘELILOR. 

Îmbibat de manipulare și de orgoliu. Înțesat cu intrigi, prefăcătorii și complimente scrâșnite. 

Am simțit că nu mi se cuveneau toate astea. Că trebuie să O IAU DE LA ZERO. 

Că trebuie să TRĂIESC LIBER. SĂ RESPIR LIBER. 

Atunci am decis să PLEC. Să las totul în urmă. Mi-am schimbat numele, am plecat la Paris, m-am cazat într-un hotel de epocă, în paragină, într-o mansardă, în Montmartre, am solicitat o bursă, am câștigat concursul și m-am angajat într-un club de noapte, barman. 

- Și care era CAPCANA BOEMULUI? 

- Nu ai înțeles nici acum? ...

Photo by Léonard Cotte on Unsplash

Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!

- Încerc să te înțeleg.

- Chiar încerci?

- Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!

Mi-am spus că dacă nu purtăm o discuție extrem de serioasă, lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută...

Spune-mi ce vrei! Ce vrei tu.. Ce vrei de la mine, ce vrei de la noi, vrei să ajungem undeva, cum ne vezi, sunt compatibilă cu visurile tale, să mă fac mai deșteaptă sau mai frumoasă pentru tine?

- Iar vorbești prostii... - și John își aprinse nervos încă o țigară. Își mai turnă un pahar de whisky, și o privi pe Jane cu un sentiment amestecat de vinovăție și furie.

- De ce nu vrei să vorbești cu mine?

Vreau să spun, să vorbești cu adevărat, până la capăt.

Ți-am spus de atâtea ori, și îți voi repeta până când îți va intra în capul ăla inteligent și încăpățânat: nu te va iubi nimeni vreodată cum te iubesc eu; nu mai e nevoie să fii cu mine așa cum crezi tu că trebuie să fii, sau așa cum ți se pare ție că te-aș găsi eu interesant, mai interesant!

E suficient pentru mine să fii pur și simplu cum ești tu: nestatornic, capricios, impulsiv...

Ăsta e farmecul tău și asta este plăcerea mea, de a te descoperi în fiecare zi altfel.

Știu că nimeni nu te-ar suporta cu adevăratul tău chip, tu cu atât mai puțin.

Dar eu te găsesc minunat așa!

- Ce poate fi așa de nenorocit de minunat într-un ratat care nu este în stare să se țină de un amărât de job și care se îmbată crunt în fiecare dimineață, pentru a-și amorți simțurile suficient de puternic, astfel încât să reziste încă unui început de zi?

- Vezi, cine ar putea să mă atragă pe mine cu frazele astea mincinoase, în afară de tine?

În primul rând că nu se întâmplă în fiecare zi, doar de câteva ori pe lună; de obicei după ce constați că vreun editor veros ți-a furat ideea de scenariu - tu nu vrei să mă asculți să investești câteva sute de verzișori pentru a îți angaja un specialist în drepturi de autor și un consilier bun - să nu mai vorbesc că nu vrei să mă lași pe mine să te ajut ..

- Tu, cu Harvard-ul tău și cu donațiile tale și cu părinții tăi toleranți și progresiști!

Jane izbucnește în râs, într-un zâmbet perfect, seducător și poznaș: 

- De câte ori ai încercat să-i îngrozești cu poveștile și invențiile tale - ba că erai drogat, ba că ai fost condamnat de la 12 ani pentru grand theft auto și proxenetism...

Părinții mei mi-au dat libertate totală, au încredere în mine, nu mi-au interzis nimic, niciodată, m-au susținut necondiționat, m-au motivat direct, din suflet, cu iubire și înțelegere. Au prea multă încredere în mine și le-am dovedit de prea multe ori că îmi pot folosi capul și la altceva decât pentru headshots la cine ști ce prezentare fancy a ultimului favorit al fashion-ului.

- Îmi spui că încerci să mă înțelegi. Eu nu înțeleg ce cauți tu cu mine, în spelunca asta de mansardă, prntre cărți răvășite și această boemă atât de demodată - șevalet, pânze...

- Să nu uităm de pânzele de păianjeni, de doamna proprietar isterică și de vecinii tăi ciudați...

Râsete, fețe îmbufnate și o lumină caldă, de primăvară, prin ferestrele murdare.

- Tu, dragul meu, al cei mai frumos suflet și cea mai generoasă inimă! Asta când nu te transformi în Shrek, cum faci acum.

...

Photo by Alexander Krivitskiy on Unsplash

Poți să faci orice vrei. Poți.

Ce înseamnă a trăi o viață extraordinară, cu totul ieșită din comun? Înseamnă ca zilnic să te provoci singur să te depășești. Înseamnă ca zilnic să te motivezi. 

Da, pot. Pot. Să îți repeți la nesfârșit. Pot, voi reuși. 

"Fie că gândești că poți sau că nu poți, în ambele cazuri ai dreptate." - Henry Ford. 

Pare atât de simplu, dar este atât, atât de greu de făcut! Este un adevăr tulburător. Cu cât îți repeți un lucru de mai multe ori, în mod conștient, cu atât devine mai credibil pentru tine, iar dacă îl repeți de suficient de multe ori, subconștientul tău îl va prelua ca fiind realitate și te va direcționa fără să îți dai seama către îndeplinirea lui. 

Poți să ai o viață extraordinară. Poți să te suprinzi în fiecare clipă, poți să îți împingi limitele mai departe, de fiecare dată. 

 Poți să faci orice vrei. Urmează-ți visurile. Pentru că dacă spui că nu poți, îți vei petrece tot restul vieții pentru a îți dovedi acest lucru. 

Poți să faci orice vrei. Poți. 

Nu este nevoie să fii nici încrâncenat, nici îndârjit, nu e nevoie să te încordezi, nici să fii crispat, nici unidirecțional. 

Este suficient să îți concentrezi atenția, să îți focalizezi energia către scopul tău: să ai o viață extraordinară. 

Este prea vag scopu? Ce înseamnă o viață extraordinară? Înseamnă ce vrei tu. Tu o definești. 

Înseamnă să îți cucerești încă un ''imposibil'' zilnic. Înseamnă să te mobilizezi, să te scuturi de inerția asta care te ține legat în pasivitate, scuze și regrete. 

Înseamnă ca în fiecare zi să îți dovedești că poți. Înseamnă să mai tai încă un '' nu pot '' de pe lunga lista pe care ți-ai scris-o în toți acești ani. 

Poate nu vei termina niciodată lista. Dar este un moment foarte bun să începi chiar acum să tai acești '' nu pot '', câți mai mulți în fiecare zi. 

Acest '' în fiecare zi '' trebuie să devină o obsesie pentru tine. 

O viață extraordinară se întâmplă întotdeauna azi. Ziua de astăzi este irepetabilă. Este unică. 

Nu se va mai întoarce niciodată. 

Șansele pe care le ai azi nu vor mai reveni. Azi se poate întâmpla totul. Și astăzi trebuie să dai tot ce este mai bun în tine. Azi trebuie să îți găsești resursele, azi trebuie să renunți la '' nu pot '' și să îl transformi în '' pot '', și să îl faci să devină real, acest '' pot '', să îl faci să devină '' am reușit; știam că pot și mi-am dovedit-o ''.

Trebuie să încetezi să te mai gândești la ziua de ieri. Nu mai contează ce ai făcut sau ce nu ai făcut, sau ce ai fi putut să faci. Sunt în trecut. Nu mai pot fi schimbate. Nu le mai poți modifica. 

Asta nu înseamnă că trebuie să rămâi la fel. Dacă nu ai putut ieri, nu mai contează cauza. Nu îți mai căuta justificări. Tu ești singurul responsabil pentru viața ta. Pentru viața ta extraordinară. 

Nimeni altcineva nu este responsabil pentru eșecul tău, după cum nimeni nu poate fi responsabil nici pentru succesul tău. 

(Este) timpul pentru acțiune.

Azi pot, azi acționez, azi voi fi reușit. 

Nu mâine. Pentru că mâine se va transforma tot în azi. Viața ta nu este decât un perpetuu azi. Nu uita acest lucru. Fixează-l bine în minte. Este cea mai importantă mantră, pe care să o repeți la nesfârșit. 

Niciodată nu o vei repeta de suficiente ori. Mai spune-o încă o dată. Nu am decât azi la dispoziție. Viața mea se întâmplă azi. Și o vreau o viață extraordinară. 

La sfârșitul zilei vreau să fiu mândru de mine. Am mai spulberat încă o barieră. Nu credeam că voi reuși. Totuși mi-am repetat cu o obstinație dementă că pot și iată că acționând fără ezitare, expunându-mă greșelii, încercând încă o dată și încă o dată, am reușit. 

Nu mă interesează de câte ziduri mă voi izbi. Tot voi reuși să găsesc o cale de a sări zidul, de a-l dinamita, de a săpa sub el, de a merge până la capătul lui și de a găsi o poartă care mi se va deschide. 

Azi voi munci pentru visul meu până la epuizare și când am simțit că nu mai pot, îmi voi aduce aminte că azi este tot ce am, mă voi remonta și apoi o voi lua de la capăt. Vreau să obțin de la ziua de astăzi maximul pe care îl pot obține. Și încă pe atât. Azi cer de la mine mai mult decât am cerut o viață întreagă. Și voi obține. Azi voi descoperi în mine toată voința pe care nu știam că o am, toată determinarea, tot entuziasmul, toată imaginația, tot curajul, toată puterea și toată forța. 

La sfârșitul zilei vreau să mă uimesc într-o asemenea măsură, încât să nu mă mai recunosc. 

Azi vreau să fac pași de uriaș. Azi vreau să fac salturi incredibile. Azi vreau să mă propulsez pe culmi nebănuite și nesperate. Pentru că pot. Pentru că vreau. Pentru că merit. 

Vreau să trăiesc în eternul azi. Și astăzi să fac tot ce am vrut să fac până acum. Azi mă pregătesc intens pentru următorul azi. Azi am avut o zi extraordinară. Viața mea extraordinară se întâmplă azi. Și azi se va repeta tot timpul. 

Știu că pot, am dreptate că pot și îmi voi dovedi tot timpul că pot. Azi, acum....

"În fiecare dimineață când deschid ochii,  îmi spun: Eu, iar nu evenimentele, am puterea să mă fac fericit sau nefericit astăzi. Pot să aleg care dintre cele două va fi. Ziua de ieri a murit, ziua de mâine încă nu a venit. Am o singură zi, azi, și voi fi fericit în această zi."  - Groucho Marx.

Photo by Matheus Ferrero on Unsplash

Fiecare zi poate fi un nou început...

Fiecare zi poate fi un nou început, 

O nouă șansă poate fi în fiecare zi, 

Chiar azi destinul îl poți întâlni, 

Iar viața să ți se-ntâmple ție,

Așa cum ai vrut.

Acum spre depărtări ai plecat 

Să găsești ce-n stele e scris, 

Venezia Serenissima , Roma eterna 

Canzoni napoletane e la bellissima luna,

E totul real și-ți trăiești acel vis

Pe care atât l-ai visat adevărat.

Pe altcineva căutând

Sortitul l-ai întâlnit, 

După fantasma copilăriei alergând,

Care decât o iluzie era,

El, care ți-a fost menit,

A știu că tu ești aleasa.

La bella Italia d' Amore,

Il canto magico del cuore...

Știind ce-ți dorești, a încercat 

Să îți devină iubitul imaginar,

Din dragoste-apoi s-a deconspirat

Și ți-a creat altul în dar, 

Același pe care insistai să-l crezi

De când ghicitoarea ți l-a prezis.

Atât te orbește destinul încât nu vezi

Că bărbatul real, din fața ta, 

El este cel care te aștepta...

L-ai pierdut acum, 

Spre depărtări a plecat...

Acum doar știi cu-adevărat 

Alături de el e singurul drum...

Găsește-l, iubește-l 

Chiar astăzi l-ai întâlnit, 

Găsește-l și fă-l fericit, 

Așa cum doar el te-a făcut...

Photo by Jukan Tateisi on Unsplash

Oportunitatea este aici, în fața ta: Ce vei face?

Șansa cea mare pe care o așteptai se află acum, în fața ta. 

Ai așteptat atât de mult timp, încât acum, când lucrurile sunt pe cale de a se întâmpla, ești total surprins. 

Renunțaseși să mai speri, erai deja resemnat că pur și simplu nu este posibil pentru tine și totuși, dintr-o dată, subit, lucrurile se întâmplă și se întâmplă chiar acum. 

Ești confuz și speriat. Este normal. Este momentul în care visul se transformă în realitate. 

Nu mai ești la adăpostul imaginării acestui moment, nu mai ai confortul că acest moment va veni cândva, în viitor, când te vei simți pregătit, când vei fi confortabil, vei avea încredere și vei fi convins că poți face față provocării.

Nu îți mai poți fabrica nici scuze, nici justificări. Nu te mai poți lamenta, nici nu mai poți regreta melancolic cum ar fi fost dacă ai fi avut și tu o șansă majoră, cum au avut alții.

Iat-o, șansa ta majoră este acum prezentă, în fața ta, te privește și te așteaptă să-i dai curs. 

De ce îți este atât de teamă? De ce eziți? Nu asta este ce ți-ai dorit? 

- Dar nu sunt pregătit. Mă simt sufocat de emoție și frica mă paralizează. Dacă nu sunt făcut, de fapt, pentru asta? Dacă nu am ce trebuie? Știu că mi-am dorit acest lucru atât de mult, dar după atâtea încercări, nu mai credeam că voi ajunge în acest moment. Dacă nu voi face față? Dacă mă voi bloca? Dacă mă voi face de râs? Dacă mă voi acoperi de ridicol? Dacă nu voi fi convingător? Dacă voi ieși din această încercare cu imaginea șifonată, dacă voi eșua? Nu cred că aș suporta umilința. 

- Nu poți să afli până nu încerci. Crezi că ești primul om din lume care trece prin aceste stări? Toți trec. Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul înseamnă să îți fie frică și totuși să mergi înainte, să accepți frica și să o transformi într-o armă puternică. Nu poți să îți suprimi emoțiile și nici să le elimini. Poți însă să le direcționezi, să le controlezi și să le transformi în energie pozitivă. 

- Cum? Dacă voi greși? Dacă mă voi încurca? 

- Vei merge mai departe. Vei continua. Orice ai face, nu te opri. Cu cât vei depăși mai multe blocaje, cu cât vei reuși să treci peste acele frici iraționale, cu atât vei dobândi mai multă încredere. Nu mai poți amâna acest moment. Se află acum, în fața ta. Pur și simplu trebuie să reușești. Este singura ta opțiune. Singura variantă. Cu astfel de șanse te întâlnești doar de câteva ori în viață. Sau poate sunt unice și irepetabile. Ce preferi: să încerci acum, să încerci de oricât de multe ori este nevoie pentru a reuși, chiar dacă vei eșua pe parcurs, chiar dacă vei avea parte de destule nereușite și momente grele, sau să renunți, să rămâi confortabil unde ești și să regreți apoi toată viața nu că poate ai fi avut o șansă, ci că ai avut o șansă reală, tangibilă și ai refuzat-o conștient, pentru că ți-a fost frică și nu te-ai simțit pregătit? 

- Trebuie să mă mai gândesc. Nu mă pot arunca înainte, orbește, pur si simplu, neștiind exact care vor fi toți pașii și ce va presupune toată această nebunie.

- Dimpotrivă, exact asta trebuie să faci. Acum este momentul tău. Nu mai este nimic de adăugat. Nu mai este nimic de explicat, nici de motivat, nici de reflectat. Fii o faci, fie nu. 

OPORTUNITATEA ESTE AICI, ÎN FAȚA TA. CE VEI FACE? 

Photo by Letizia Bordoni on Unsplash

Cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge

Legea atracției funcționează întotdeauna, fie că accepți acest lucru și îl înțelegi, fie că nu îl accepți, pentru că nu te interesează, nu crezi în el, ai încercat și nu a funcționat, sau indiferent ce altă percepție ai. 

De fiecare dată când vizionez filmul The Secret - The Law of Attraction, lucrurile par din ce în ce mai clare și mai simple: Devii ceea ce gândești și ceea ce acționezi, ca urmare a gândurilor tale. 

Nu este nici o magie, nu este un film de science - fiction, nici o fantezie caracterizată de un optimism exagerat și naiv. Pentru că ideea nu este (așa cum atât de des este greșit înțeleasă) să te gândești pur și simplu că totul va fi bine și din senin vor începe să ți se întâmple lucruri minunate, uluitoare, extraordinare, ieșite din comun. 

Să stai pasiv, să visezi la ce îți dorești atât de mult și miraculos să ți se întâmple peste noapte. 

Poți să spui la nesfârșit că voi reuși să fac x, sau să ajung y, sau să am z, sau să fiu h: nu se va întâmpla nimic dacă nu acționezi. 

Chiar dacă nu cred în câștigul la loterie - în primul rând pentru că mi se par bani nemeritați - de ce să am eu parte de banii altora, fără nici o contraprestație - simpaticul exemplu al celui care îl ruga pe Dumnezeu să îl ajute că câștige, dar nu își cumpăra macar un bilet să încerce, este foarte relevant. 

Nu este suficient decît să visezi, să îți dorești, să vrei ceva. Nu este suficient să vizualizezi - oricât de puternic, cu oricât de multă credință, deși este un pas esențial, primul pas, de altfel - trebuie să treci la următoarea etapă: să acționezi. 

Să acționezi în direcția a ceea ce vrei să obții. Cum? Nu știu. De cele mai multe ori nimeni nu știe. Pentru că de cele mai multe ori traseul de la dorință la materializarea a ceea ce vrei este foarte sinuos și aproape de fiecare dată total suprinzător. 

În momentul în care ești absolut sigur că ceea ce ai hotărât este cu adevărat ceea ce vrei, ești convins 1000% că acesta este drumul pe care vrei să îl urmezi, ai făcut, de fapt, cel mai mare pas, care este și cel mai greu: să decizi cu exactitate ce dorești. 

Să ai maximă claritate asupra obiectivului. În această etapă ai libertate totală. Nu îți poate impune nimeni ce să gândești, nici nu îți poate îngrădi nimeni viziunea, oricât de nebunească ar fi. 

Chiar este recomandabil ca viziunea ta, scopul tău major, ceea ce te motivează cel mai puternic, acel lucru despre care ai fi în stare să vorbești zile în șir, fără ca entuziasmul tău să se diminueze pentru o clipă măcar, dorința ta cea mai intensă să fie ceva care pare imposibil de atins, dacă te-ai raporta la tine, la situația ta din prezent, la cine ești tu acum, ce poți, ce faci, ce ești capabil. 

Cu cât este mai nebunesc scopul tău, cu cât este mai dificil de atins, cu cât ești mai nesigur și cu cât ești mai temător că nu îl vei atinge, cu atât mai mult ar trebui să fii convins că exact acesta este scopul la care ar trebui să te oprești, singurul vis, singurul ideal căruia merită să îți dedici viața. 

De ce ar trebui să am un scop măreț, de ce ar trebui să tind să îmi spulber limitele și simpla vizualizare a atingerii scopului să mă uluiască dincolo de maximul pe care mi-l pot imagina în prezent? 

De ce să nu duc o viață normală, liniștită, fără provocări, fără zbateri, fără căutări, fără mii, sute de mii, milioane poate de încercări asteptându-mă înainte de reușită? 

Este un standard pe care trebuie să îl ating, nu pot fi fericit și cu un trai simplu și relaxat, refuzul căutării și asumării unui scop de o asemenea anvergură mă transformă într-un om lipsit de curaj, cu mai puțină însemnătate sau mai puțin valoros decât alți oameni, posesori ai unui vis nebunesc? 

Cu siguranță nu. Este vorba decât de alegere. Nimic mai mult. 

Miza alegerii unui ideal care merită tot efortul, a unei provocări atât de intense încât te descurajează și simpla asumare a lui, nu este a îți conferi aparența unei superiorități în comparație cu alți oameni. 

Nu vorbim despre categorisirea persoanelor în normale sau extraordinare, demne de admirat. 

Singura miză este transformarea prin care vei trece. Singura miză este potențialul tău latent, cu totul ieșit din comun, pe care și tu, ca orice alt om de pe această planetă, îl ai. 

Miza este spargerea barierelor mentale care ne interzic accesul la o viață fe - no - me - na - lă. 

Bariere pe care ni le-am construit singuri, sau în spatele cărora am acceptat cuminți să fim poziționați de către alte persoane din viața noastră, fie că ne dăm seama, fie că nu. 

Bariere pe care le putem accepta în continuare, asupra cărora putem reflecta asumându-ne resemnați rolul de victimă și pe care le putem folosi cu lejeritate ca scuze nesfârșite pentru atât de credibilele justificări: nu pot pentru că ... dacă nu ar fi fost... poate că acum... 

Sau pe care le putem distruge acum, încetând să mai privim în spate și pregătindu-ne mai degrabă pentru a le înlătura pe cele pe care le vom întâlni în călătoria pe care tocmai am hotărât să o inițiem. 

Pot să îți spună 100 de oameni că nu vei reuși, că nu este bine ce faci, că nu este pentru tine, că este greu, că nu ai datele problemei și nu ai gândit-o bine, că ar fi mai sigur pentru tine dacă ai fi mai prudent, mai cumpătat, dacă nu te-ai arunca nebunește înainte către această prostie - visuri... trezește-te, nu există visuri, există decât realitate și ce vrei tu nu e pentru tine...

Pot să îți spună 1000 de oameni același lucru și toți să se înșele. Tu să știi că asta simți nevoia să faci, că asta trebuie să faci și să perseverezi. 

Tu să crezi în continuare, neclintit, în visul tău, până când și ceilalți 1000 nu vor avea decât să creadă și ei...

Pentru că vor vedea că ceea ce ai spus începe să se întâmple. Și poate atunci va veni și rândul lor să creadă în visurile lor. Și tu vei fi poate singurul care va fi alături de ei și alți 999 le vor spune că e o prostie, e ceva ridicol, copilăresc și intangibil. 

Când ești în căutarea visului tău, ceva se va trezi, într-adevăr în tine. 

Nu însă acea voce exterioară comună a celor care te descurajează - uneori și poate dintr-o bună intenție, pentru a te proteja de un potențial eșec, sau de dezamăgirile și nereușitele care te așteaptă până la marea reușită - ci acea voce interioară care te va susține în cele mai dificile momente și care nu te va lăsa să renunți. 

Se vor trezi în tine curajul, îndrăzneala, imaginația, creativitatea, disciplina, puterea, încrederea, perseverența. 

Vor ieși la iveală resurse pe care nu ți-ai fi imaginat vreodată că sunt în interiorul tău. 

Vei dobândi abilități care păreau imposibile pentru tine. 

Vei ajunge să faci lucruri pe care le vedeai de nerealizat de către eu-l tău, atunci când ai acceptat adevărul - cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge.

Pentru că acel vechi eu, acel eu al tău existent înaintea alegerii, într-adevăr nu era capabil de toate aceste lucruri. 

Acea voce interioară, pe care câteodată o vei simți alături de tine, ajutându-te și susținându-te, chiar și fără cuvinte, acea voce va fi reminder-ul tău constant că orice mintea poate concepe și crede, mintea poate atinge, poate transforma imaginarul în real. 

Când vei emite constant pe aceeași frecvență, pe frecvența scopului tău, când te vei gândi tot timpul la ce vrei, nu la ce nu vrei să ți se întâmple, când vei acționa constant către idealul tău care merită, vei atrage oamenii, împrejurările, contextele, oportunitățile. 

Vei atrage succesul. 

Pentru că ești acolo, în calea lui și nu va mai putea să te ocolească. 

Cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge. 

Concepe-l, crede-l, acționează, atinge-l. 

Apoi împărtășește experiența ta și altora, ajută-i, susține-i și construiți împreună alte scopuri nebunești. 

Credeți-le, acționați, atingeți-le... 

"Trebuie să crezi ( în ce îți dorești). Nu este nevoie să ai un plan B, pentru că îți distrage atenția de la planul A "- Will Smith. 

Photo by Jordan Madrid on Unsplash