- Încerc să te înțeleg.
- Chiar încerci?
- Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!
Mi-am spus că dacă nu purtăm o discuție extrem de serioasă, lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută...
Spune-mi ce vrei! Ce vrei tu.. Ce vrei de la mine, ce vrei de la noi, vrei să ajungem undeva, cum ne vezi, sunt compatibilă cu visurile tale, să mă fac mai deșteaptă sau mai frumoasă pentru tine?
- Iar vorbești prostii... - și John își aprinse nervos încă o țigară. Își mai turnă un pahar de whisky, și o privi pe Jane cu un sentiment amestecat de vinovăție și furie.
- De ce nu vrei să vorbești cu mine?
Vreau să spun, să vorbești cu adevărat, până la capăt.
Ți-am spus de atâtea ori, și îți voi repeta până când îți va intra în capul ăla inteligent și încăpățânat: nu te va iubi nimeni vreodată cum te iubesc eu; nu mai e nevoie să fii cu mine așa cum crezi tu că trebuie să fii, sau așa cum ți se pare ție că te-aș găsi eu interesant, mai interesant!
E suficient pentru mine să fii pur și simplu cum ești tu: nestatornic, capricios, impulsiv...
Ăsta e farmecul tău și asta este plăcerea mea, de a te descoperi în fiecare zi altfel.
Știu că nimeni nu te-ar suporta cu adevăratul tău chip, tu cu atât mai puțin.
Dar eu te găsesc minunat așa!
- Ce poate fi așa de nenorocit de minunat într-un ratat care nu este în stare să se țină de un amărât de job și care se îmbată crunt în fiecare dimineață, pentru a-și amorți simțurile suficient de puternic, astfel încât să reziste încă unui început de zi?
- Vezi, cine ar putea să mă atragă pe mine cu frazele astea mincinoase, în afară de tine?
În primul rând că nu se întâmplă în fiecare zi, doar de câteva ori pe lună; de obicei după ce constați că vreun editor veros ți-a furat ideea de scenariu - tu nu vrei să mă asculți să investești câteva sute de verzișori pentru a îți angaja un specialist în drepturi de autor și un consilier bun - să nu mai vorbesc că nu vrei să mă lași pe mine să te ajut ..
- Tu, cu Harvard-ul tău și cu donațiile tale și cu părinții tăi toleranți și progresiști!
Jane izbucnește în râs, într-un zâmbet perfect, seducător și poznaș:
- De câte ori ai încercat să-i îngrozești cu poveștile și invențiile tale - ba că erai drogat, ba că ai fost condamnat de la 12 ani pentru grand theft auto și proxenetism...
Părinții mei mi-au dat libertate totală, au încredere în mine, nu mi-au interzis nimic, niciodată, m-au susținut necondiționat, m-au motivat direct, din suflet, cu iubire și înțelegere. Au prea multă încredere în mine și le-am dovedit de prea multe ori că îmi pot folosi capul și la altceva decât pentru headshots la cine ști ce prezentare fancy a ultimului favorit al fashion-ului.
- Îmi spui că încerci să mă înțelegi. Eu nu înțeleg ce cauți tu cu mine, în spelunca asta de mansardă, prntre cărți răvășite și această boemă atât de demodată - șevalet, pânze...
- Să nu uităm de pânzele de păianjeni, de doamna proprietar isterică și de vecinii tăi ciudați...
Râsete, fețe îmbufnate și o lumină caldă, de primăvară, prin ferestrele murdare.
- Tu, dragul meu, al cei mai frumos suflet și cea mai generoasă inimă! Asta când nu te transformi în Shrek, cum faci acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu