MASCA ȘI AUTENTICITATEA

Ce se află în spatele măștii?

Ce se întâmplă când îmi dau jos masca în fața ta, presupunând că am acest curaj? Dar când tu îți dai jos masca în fața mea, presupunând că ai acest curaj, având încredere totală, sau forțat pentru că am ghicit ce se află sub mască și nu mai are nici un rost să te mai ascunzi?

Când masca este îndepărtată, rămâne ceea ce este adevărat, ceea ce este conform cu realitatea, caracterul original, nefalsificat, veritabil.

Autenticitatea este absența măștii, iar masca este absența autenticității.

Autentic: Fii tu însuți. Îmbrățișează ce este real și natural. Și nu uita să visezi în stil mare.

Dar masca este atât de seducătoare.

Masca în sine este seducătoare, în egală măsură cu tentația de a folosi masca, frumusețea ei, misterul și atracția pe care le exercită, confortul ascunderii identității și libertatea de a fi oricine dorești sau îți imaginezi.

De ce Veneția Serenissima a fascinat atâte secole? Splendoarea și fastul exorbitant al superbelor ei palate, grandoarea și bogăția etalate ostentativ, puterea și dominația ei, măiestria, originalitatea și imaginația creativă inepuizabilă a faimoaselor sale măști și costume, într-un amețitor spectacol de culori, forme, artă, eleganță și libertinaj.

Rafinamentul și luxul carnavalului și al balurile mascate, plăcerile vieții, mai mult sau mai puțin vinovate.

În spatele enigmaticelor măști puteau fi bărbați sau doamne din înalta aristocrație, curtezane, artiști, militari, artizani sau simple calfe, oameni din păturile cele mai de jos ale societății. Oricine stăpânea arta conversației, limbajul curtenitor și elevat, retorica jocului seducției, spontaneitata și verva cuvintelor de spirit ar fi putut trece fără probleme drept un elegant aristocrat, chiar dacă avea o origine umilă, după cum respectate doamne artistocrate ar fi putut avea insinunatele si decadentele gesturi ale unei curtezane.

Fantezia și imaginația, curajul și inventivitatea inversau, anulau și mixau într-un colaj al mozaicului restricțiilor sociale inexistente, orice convenție sau regulă.

Jocuri de putere, atracție, liberatate, intuiție, îndrăzneală, distracție, simțuri și emoții dezlănțuite.

"Mulți oameni cred că a fi spiritual înseamnă a fi pozitiv, dar a fi spiritual înseamnă a fi conștiință și conștiență. A deveni conștient este un lucru mult diferit față de a deveni pozitiv. Pentru a deveni conștient și a avea conștiința acestui lucru, trebuie să devenim AUTENTICI. Autenticitatea include atât pozitivul, cât și negativul." - Teal Swan.

"AUTENTICITATEA cere/presupune VULNERABILITATE, TRANSPARENȚĂ & INTEGRITATE."  - Janet Louise Stephenson

Când ești autentic, ești tu însuți. 

Când ești autentic, ești natural, ești relaxat, îți exprimi individualitatea și unicitatea, gândești, vorbești și acționezi cu pasiune, despre ce te motivează, ce te determină să faci click. 

Când ești autentic, ești liber de orice temere, te eliberezi de frici, de ezitări, îți asumi cine ești și încotro te îndrepți, nu mai cauți aprobare și nici nu mai încerci să eviți dezaprobarea.

Îți dai voie să îți asumi riscuri, îți dai voie să fii văzut, iar celorlalți le oferi oportunitatea de a alege dacă te plac sau nu, astfel cum ești cu adevărat. 

Oricât ar fi de seducătoare masca, vei avea o satisfacție și o bucurie infinit mai intense, dacă îți vei dezvălui chipul și îți vei lăsa adevărata ta frumusețe și urâțenie să fie descoperite de tine și de ceilalți, în egală măsură. 

După cum există o estetică a frumosului, există și o estetică a urâțeniei. Există bine și rău în noi. Există lumini și umbre. Albul și negrul personalității noastre există simultan și se vor revelate.

Grotescul este opusul sublimului, se atrag si se generează reciproc:

Chipul uman, ca oglindă a emoțiilor, are o paletă foarte largă de expresie, și tocmai descoperirea acestor fațete este adevărata călătorie a vieții.

"Omul este cel mai puțin el însuși când vorbește propria persoană. Dă-i o mască și îți va spune adevărul." - Oscar Wilde 

Acest adevăr, gândit de Oscar Wilde, poate fi contrazis numai prin curajul de a trăi liber și cu adevărat, numai prin curajul autenticității. 

Când ești autentic, poți spune '' nu''. 

"Un ''nu'' rostit cu cea mai profundă convingere este mai bun decât un '' da'' rostit doar pentru a face pe plac, sau mai rău, pentru a evita necazurile." - Mahatma Ghandi.

Pecetluiește-ți viața cu sigiliul autenticității, pentru a nu te mai privi și a nu mai privi/ a nu mai fi privit prin mască și păstrează pergamentul adevărului tău, astfel sigilat, în suflet, pentru tot restul vieții!

Photo by John Noonan on Unsplash

ILUZII Pierdute

Îmi aduc aminte de percepția pe care o aveam în urmă cu douăzeci și ceva de ani, când, adolescent fiind, devoram cu lăcomie filă după filă din Comedia Umană, trăind intens fiecare scenă a acestui univers fascinant, proiectat cu atâta claritate și impact în imaginația cititorului, de către genialul Balzac. 

Dramele vieții de provincie, dramele rafinatului și necruțătorului  Paris, studiul moravurilor epocii, detaliul realistului, care pictează cu o ultimă tușă trăsătura definitorie a unei personaj, care îți dă înțelegerea în profunzime a celor mai adânci și întunecate dorințe, care îl răscolesc în interor și îl vor propulsa către mărire, pentru a îi pregăti implacabil, în cele din urmă, compromisul și decăderea. 

Percepția era aceea a unei minți dornice să înțeleagă, să pătrundă viața în cele mai tainice cotloane, să experimenteze prin libertatea infinită a fanteziei acel carusel amețitor de situații de viață, acea mutație permanentă a posibilităților nelimitate în manifestarea lor incertă și surprinzătoare. 

Viziunea artistică a trecutului exercită o atracție specială:  acele epoci apuse, acele versiuni ale fericirii atât de diferite și atât de asemănătoare cu prezentul: ce își doreau personajele acelui secol nouăsprezece? - ce își doresc și oamenii din zilele noastre: aventură, faimă, bani, iubire, dragoste, pasiune, statut, celebritate, bogăție, lux, opulență, putere, recunoaștere publică, mărire, depășirea propriei condiții/condiționări, ascensiune socială, a fi cel mai bun, cea mai frumoască, cea mai aclamată, cea mai elegantă, cel mai inteligent, cel mai influent, cel mai ... cea mai ... 

În romanul Iluzii Pierdute (Illusions perdues), personajul principal, Lucien de Rubempré, un tânăr provincial, înflăcărat de visurile unei glorii literare în mijlocul elitei intelectuale pariziene, este, pe rând, erou și anti-erou, purtat în vâltoarea vieții de slăbiciunile sale, se îndrăgostește de o femeie măritată, care răspunzând declarațiilor sale de dragoste în versuri, îl introduce în cercuri mondene aristocratice din societatea înaltă a orașului Angoulême; idila lor - între un tânăr poet talentat și o femeie mai în vârstă, îi determină să fugă în Paris, unde Lucien începe să scrie un roman, sperând să devină un scriitor celebru. 

Ajuns la Paris, Lucien este frustrat din cauza hainelor lui simple și lipsite de stil și glamour, din cauza locuinței modeste, în comparație cu ținutele și casele luxoase ale eleganților parizieni. Orgoliul lui de cuceritor este lezat prin comparația pe care o face între amanta sa și femeile aristocrației timpului. 

Sărac și neinițiat în manierele și uzanțele sociale ale unei lumi mult peste nivelul său, se acoperă de ridicol atunci când face primii pași în înalta societate, la Operă,și pierde și sprijinul amantei sale. 

Toate tentativele sale de a publica se soldează cu eșec după eșec. 

Cunoaște apoi un scriitor, care îl introduce într-un cenaclu al unor tineri pasionați de artă și de știință. 

Nerăbdător să își câștige independența financiară necesară pentru a se dedica exclusiv scrisului, Lucien cedează tentației jurnalismului, și intră în acea lume coruptă, unde cunoaste rapid succesul, scriind articole la comandă, pentru a satisface gusturile și interesele puternicilor vremii. 

Cunoaste o actriță, care se va îndrăgosti de el și duc împreună o viață de lux și distracții. 

Ambiția îl împinge să treacă de la un ziar liberal la unul regalist. Acestă absentă totală a principiilor îl face să își piardă respectul atât al vechilor colegi de cenaclu, cât și al noilor colegi de breaslă. 

Iubita sa actriță se îmbolnăvește grav și Lucien asistă neputincios la agonia ei. 

Rămas fără venituri, retrage bani în mod fraudulos din contul unui prieten, falsificându-i semnătura, și printr-un șir de evenimente nefericite, devine și cauza falimentului afacerii prietenului și a încarcerării acestuia. 

Cuprins de remușcări, și nemaivăzând nici un viitor pentru el, decide să se sinucidă. Atunci când era pe punctul de a se arunca in apă este salvat de un spaniol misterios, care îl convinge să se răzgândească în schimbul promisiunii unei vieți de lux și posibilitatea răzbunării, cu condiția de a îl asculta orbește. 

ILUZII.....ILUZII....ILUZII...

Nimic sau aproape nimic nu este ceea ce pare a fi, nu? 

Romanul Iluzii Pierdute este întrucâtva autobiografic: și Balzac și-a prostituat geniul literar și inteligența creativă, creând '' porcării literare'', astfel cum singur le-a calificat în anii de maturitate, pentru că așa ceva i se cerea și astfel câștiga banii pe care îi cheltuia fără măsură, în tinerețea lui nebună. 

Ce se întâmplă când ceea ce părea câștigat, al tău, al tău și numai al tău, se dovește a nu fi fost altceva decât o înșelătoare iluzie? 

Faima, care se disipează ca aburii dimineții, după ce te-a învăluit în mantia ei amăgitoare, pentru a te lăsa acum gol, rușinat, singur, părăsit, trădat și dezamăgit? 

O recunoști? Ți-o mai dorești? Ți-ai dorit-o? 

Pasiunea, care te însuflețește și te poartă în valuri amețitoare de extaz, pentru a te otrăvi apoi cu trădarea brutală și tăioasă, privindu-te cu un zâmbet ironic și degajat...

Ai trăit-o? O aștepti? Încă mai crezi în promisiunile ei? 

Angajamentele ferme și declarațiile emfatice, sigure de trăinicia lor, care se revarsă într-un torent de persuasiune când scopul este pe punctul de a fi atins...

Le-ai primit? Ți s-au părut convingătoare? Le-ai făcut? O vei lua de la capăt, indiferent ce mască vezi în fața ta sau îți pui pentru o deghizare confortabilă, în spatele căreia vei fi cerebral, cinic și calculat?

Și toate acestea pentru ce? 

Pentru ILUZII pe care le cumperi sau pe care le vinzi? 

TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI SUS ÎȘI ARATĂ CHIPURILE AMAGITOARE DIN PAGINILE COMEDIEI UMANE. 

În această fabuloasă esență de viață, viața își dezvăluie capriciile ei ireversibile. 

De ce Comedia Umană? 

Pentru că tragedia în viață este cea mai spumoasă comedie, și, de multe ori, comedia este, de fapt, cea mai dureroasă tragedie. 

JOCUL ILUZIILOR ESTE CEL MAI SEDUCĂTOR JOC. 

Mă aflu în contemplarea lui de peste treizeci și ceva de ani ... am mai pierdut, am mai câștigat în acest cazinou atragător al iluziilor...încă mai pierd, încă mai câștig. ...

Diferența față de adolescentul de acum douăzeci și ceva de ani este doar de ATITUDINE: 

Nici nu mai calific acest joc al iluziilor ca fiind rău sau bun, benefic sau malefic, nici nu-l condamn, nici nu-l justific, nici nu încerc să -l înțeleg, nici să-l explic, nu ofer nici jucătorilor metode inovatoare pentru a îl câștiga, nici scuze consolatoare perdanților...

Pur si simplu sunt SPECTATORUL/CĂLĂTORUL/PASAGERUL, care privește misterul, fără a încerca demistificarea lui, care pășește pe drum și se minunează de miracolele pe care le întâlnește, care se lasă purtat și surprins de călătoria în sine- singurul adevăr în mijlocul iluziilor. 

Călătoria. 

Photo by Charles "Duck" Unitas on Unsplash

Excelsus, Excelsior

Simt că vreau să vin spre tine, mă simt atras de respingere.
Incertă interpretare,
Nesigură cautare.
Refuz previzibilul, resping idealul, cer însă emoție brută-n surprindere.
Îți scandez în minte ritmul interior.
Apăs penultima silabă și melodicitatea crește,
Intensitatea intuiția mărește:
Excelsus, excelsior.

Ceva inexplicabil mă împinge să-ți citesc privirea.
Îndepărtez mască după mască, încep să cred că te  decriptez:
Inocență-n fragilitate, dansul sexualității frez
În pașii de tango al culorilor din pomeți?!

Accepți, doar te joci, sau și tu stai la pândă?
Te lași văzută cum ești sau cum îți place să -mi pari?
O, femeie, fată, copil minunat, erotică blândă și flămândă,
Ești încă la început de drum,
Nu ai gustat încă decepției și disperării fragi amari,
Ignațiu de Loyola nu ți-a pedepsit încă erezia
Elixirului dragostei în flăcările rugului,
Zâmbetul tânăr nu fost stins încă în scrum.
Pe buze nu ai încă rana-adâncă a tăișului timpului.

Intenția: seducție - și nu vrei să o pierzi,
Acum este momentul să vrei, acum exersezi,
Acum poți surâde senin - timbrul fraged învăluie fără efort,
Simți forța bărbatului matur lipsită de confort,
De avântul - testoteron al provei în disprețul valului,
Dar dacă inorogul tău magic
Nu se suprapune mundanului armăsarului
Atavic al priapului impuls?

Nu, dacă împreună nu putem coborâ sub pelagic,
Dacă nu putem avea un curs
Care sfidează omne animal triste...atunci
Prefer să te las să te arunci
În brațele primului imberb.

Și când vei găsi un alt verb
În ochii tăi frumoși de fată
Pentru misterul necunoscutei din alcov,
Atunci, poate, poate, cred,
Excelsus, excelsior.


Photo by Franck V. on Unsplash

Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!

- Încerc să te înțeleg.

- Chiar încerci?

- Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!

Mi-am spus că dacă nu purtăm o discuție extrem de serioasă, lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută...

Spune-mi ce vrei! Ce vrei tu.. Ce vrei de la mine, ce vrei de la noi, vrei să ajungem undeva, cum ne vezi, sunt compatibilă cu visurile tale, să mă fac mai deșteaptă sau mai frumoasă pentru tine?

- Iar vorbești prostii... - și John își aprinse nervos încă o țigară. Își mai turnă un pahar de whisky, și o privi pe Jane cu un sentiment amestecat de vinovăție și furie.

- De ce nu vrei să vorbești cu mine?

Vreau să spun, să vorbești cu adevărat, până la capăt.

Ți-am spus de atâtea ori, și îți voi repeta până când îți va intra în capul ăla inteligent și încăpățânat: nu te va iubi nimeni vreodată cum te iubesc eu; nu mai e nevoie să fii cu mine așa cum crezi tu că trebuie să fii, sau așa cum ți se pare ție că te-aș găsi eu interesant, mai interesant!

E suficient pentru mine să fii pur și simplu cum ești tu: nestatornic, capricios, impulsiv...

Ăsta e farmecul tău și asta este plăcerea mea, de a te descoperi în fiecare zi altfel.

Știu că nimeni nu te-ar suporta cu adevăratul tău chip, tu cu atât mai puțin.

Dar eu te găsesc minunat așa!

- Ce poate fi așa de nenorocit de minunat într-un ratat care nu este în stare să se țină de un amărât de job și care se îmbată crunt în fiecare dimineață, pentru a-și amorți simțurile suficient de puternic, astfel încât să reziste încă unui început de zi?

- Vezi, cine ar putea să mă atragă pe mine cu frazele astea mincinoase, în afară de tine?

În primul rând că nu se întâmplă în fiecare zi, doar de câteva ori pe lună; de obicei după ce constați că vreun editor veros ți-a furat ideea de scenariu - tu nu vrei să mă asculți să investești câteva sute de verzișori pentru a îți angaja un specialist în drepturi de autor și un consilier bun - să nu mai vorbesc că nu vrei să mă lași pe mine să te ajut ..

- Tu, cu Harvard-ul tău și cu donațiile tale și cu părinții tăi toleranți și progresiști!

Jane izbucnește în râs, într-un zâmbet perfect, seducător și poznaș: 

- De câte ori ai încercat să-i îngrozești cu poveștile și invențiile tale - ba că erai drogat, ba că ai fost condamnat de la 12 ani pentru grand theft auto și proxenetism...

Părinții mei mi-au dat libertate totală, au încredere în mine, nu mi-au interzis nimic, niciodată, m-au susținut necondiționat, m-au motivat direct, din suflet, cu iubire și înțelegere. Au prea multă încredere în mine și le-am dovedit de prea multe ori că îmi pot folosi capul și la altceva decât pentru headshots la cine ști ce prezentare fancy a ultimului favorit al fashion-ului.

- Îmi spui că încerci să mă înțelegi. Eu nu înțeleg ce cauți tu cu mine, în spelunca asta de mansardă, prntre cărți răvășite și această boemă atât de demodată - șevalet, pânze...

- Să nu uităm de pânzele de păianjeni, de doamna proprietar isterică și de vecinii tăi ciudați...

Râsete, fețe îmbufnate și o lumină caldă, de primăvară, prin ferestrele murdare.

- Tu, dragul meu, al cei mai frumos suflet și cea mai generoasă inimă! Asta când nu te transformi în Shrek, cum faci acum.

...

Photo by Alexander Krivitskiy on Unsplash

STAR WARS - Frica de a pierde obiectul atașamentului

"Antrenează-te să te detașezi de orice îți este frică să pierzi."  - Master Yoda.

Oamenii au tendința naturală, inerentă, de a forma și de a întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane. Această legătură extrem de intensă îmbracă forma atașamentului.

Genialul George Lucas, creatorul, regizorul, scenaristul acestui basm modern neconvențional, care este saga Star Wars, a înțeles în profunzime complicata natură umană, complexitatea sentimentelor și emoțiilor umane și echilibrul atât de fragil, atât de volatil al liberului arbitru, al luptei interioare, oscilarea permanentă între bine și rău, generată de dificultatea alegerilor fără ieșire în fața cărora, inexorabil, ființa umană este pusă de atât de multe ori pe parcursul existenței sale.

Pe lângă caracterul absolut inovator al efectelor speciale - Lucas este fondatorul companiei Industrial Light & Magic, câștigătoare a premiului Oscar pentru efecte vizuale, unul dintre primii pionieri în grafică computerizată și în CGI - computer generated imagery - imagini generate de computer - Lucas a fost primul care creat o trilogie fantastică îmbinând scene de luptă care îți taie răsuflarea - celebrele confruntări cu sabia laser și epicele bătălii ale navelor spațiale - cu planuri suprapuse ale povestirii, abordând teme foarte variate în procesul lor evolutiv; transformarea Republicii ca formă a libertății și democrației în dictatura și absolutismul Imperiului, creșterea puterii Federației Comerțului până la monopolul totalitarist, pierderea inocenței tânărului Anakin Skywalker și trecerea lui de partea întunecată a Forței, câștigul forței armate asupra diplomației, ca modalitate de rezolvare a conflictului, iubirea care distruge, sacrificiul, erodarea și eșecul prieteniei, crimele și ororile comise în numele unui ideal, dragostea imposibilă, convențiile sociale și limitările lor, conflictul sfâșietor între simțul datoriei, respectarea autorității și a ordinii prestabilite a lucrurilor și pasiunea devastatoare, dorința de afirmare, simțul individualității și valorii personale, jocurile politice, compromisurile, manipularea publică, prețul cumplit al revoluțiilor și loviturilor de stat, conflictul între generații și orânduiri, călătoria inițiatică și transformările pe care aceasta le aduce, pericol, curaj, provocări, construirea încrederii, evoluția personalității și a valorilor fundamentale, fidelitatea, devotamentul.

Midi-chlorians erau microscopice forme inteligente de viață care trăiau simbiotic în interiorul celulelor oricărei ființe vii. Atunci când acestea erau prezente într-un număr suficient de mare, permiteau gazdei să intre în contact cu câmpul universal de energie cunoscut ca Forța. Numărul de Midi-chlorians determina potențialul în înțelegerea și manipularea Forței. Dacă o ființă umană poseda 2.500 Midi-chlorians la nivel de celulă, Anakin Skywalker, viitorul Darth Vader, poseda 20.000 - cel mai mare număr cunoscut vreodată. Lucas merge până la a inventa o altă Concepție Imaculată: Anakin nu avea tată, ar fi fost conceput chiar de Midi-chlorians, implicit conceput direct de către Forță, Energia Atotștiutoare și Atotputernică.

Profeția era în sensul că Cel Ales ar fi adus echilibrul în Forță. Iar Anakin era cel ales. 

Atunci când Anakin este adus în Templu Jedi, pentru a începe ucenicia și antrenamentul necesare pentru a deveni Jedi, Master Yoda, cel mai în vârstă și mai puternic Maestru Jedi îi spune acestuia că simte multă frică în Anakin: frica duce la ură, ura la mânie, iar mânia la suferință și moarte. 

Iar frica se naște din atașament și teama de a pierde. 

În centrul valorilor Cavalerilor Jedi se află detașarea și depersonalizarea de ego: un cavaler Jedi nu trebuie să se gândească la sine, trebuie să se gândească și să își dedice toată energia și abilitățile celorlalți, să se pună în slujba binelui colectiv, să fie un model de echilibru, de cumpătare și renunțare. 

Anakin este conștient de potențialul puterii lui - este cel mai puternic Jedi din Univers și va deveni, în urma alegerilor sale, cel mai puternic Sith. Conștiința valorii și puterii, a influenței lui asupra cursului evenimentelor îl face să se simtă frustrat de limitările constante care i se aduc.

Știe că poate mai mult, știe că dorește și merită mai mult. Mentorul și maestrul lui, Obi-Wan Kenobi, îl înțelege, îl susține și încearcă tot timpul să îl tempereze, îndemnându-l să aibă răbdare, să lase lucrurile să evolueze în ritmul lor firesc.

Să își liniștească mintea, să își echilibreze sufletul și sentimentele și să își controleze impulsivitatea.

Abilitățile și puterea lui Anakin sunt cele care îl vor distruge. Putând să vadă viitorul în vise, simte că mama lui este în pericol. Ajunge însă prea târziu și cu ultima răsuflare, aceasta îl mângâie, îi spune că îl iubește, se simte împlinită acum și moare în brațele lui.

Acesta este momentul în care Anakin pășește pe calea întunecată a Forței. Dă curs urii și răzbunării și decimează nu numai pe cei vinovați de moartea mamei sale, ci întreaga populație: bărbați, femei, copii. Răzbunarea nu cunoaște limite și nu diferențiază.

În vis vede și moartea soției sale. Frica de a pierde obiectul atașamentului, soția și copiii lui, este cea care va determina tot cursul evenimentelor care va duce în final la moarte soției sale.

Dorind să își salveze soția, se va lăsa sedus de Darth Sidious, care va folosi tot arsenalul părții întunecate a forței: specularea dorinței celei mai intense, a slăbiciunii, tentația puterii supreme - dobândirea abilității de a salva de la moarte persoana iubită, de a înșela și învinge moartea, diseminarea neîncrederii, justificarea răului temporar pentru idealul binelui colectiv, suspiciunea, gelozia, deformarea adevărului și manipularea sentimentelor.

Dorința de a fi împreună cu soția sa - lucru interzis de normele societății în care trăia, dorința de a învinge moartea, de a se revolta împotriva naturalului, îi vor determina comportamentul care va atrage exact opusul a ceea ce își dorise cu atâta pasiune.

Pierzându-și dorința de a trăi, neputând să mai suporte imaginea monstrului în care se transformase soțul său, Anakin, Padme se stinge, ultimele cuvinte fiind: știu că mai există o parte bună în el - de altfel așa cum iubirea care devorează l-a distrus, tot iubirea fiului său, care după ce îl va înfrânge în lupta cu sabia laser, la sfârșitul trilogiei, refuză să îi ia locul alături de maleficul Darth Sidious, este aceea care îl va salva și îl va izbăvi. 

Ce mi se pare fascinant și acum, după 30 de ani de când am văzut prima dată Star Wars, este originalitatea gândirii filozofice a lui George Lucas și lejeritatea cu care poate povesti atât de simplu, atât de fluid, atât de accesibil, teme de viață, întrebări fundamentale și dileme existențiale atât de complexe, dacă sunt analizate în profunzime. 

Am revăzut de n ori această trilogie și o voi revedea în continuare. Este o lume cu totul aparte pe care dacă nu ai descoperit-o încă, te invit să o descoperi, iar dacă ai descoperit-o deja, să o redescoperi și să o privești cu mai multă atenție. 

Fie ca Forța să fie cu tine! 

"O parte naturală a vieții moartea este.  Pentru cei care se transformă în Forță bucură-te. Să nu îi plângi. Să nu îți fie dor de ei.  La gelozie atașamentul duce. Iar umbra lăcomiei aceasta este."  - Master Yoda.

Photo by Cade Roberts on Unsplash

Scaunul preferat din cafenea

Renunțase să mai vorbească. Oricum nu ar fi putut să explice. Era prea complicat. 

'' De ce trebuie să am o lume interioară atât de bogată, atât de complexă, dacă nu o pot împărtăși? '' 

Căutase un oraș cât mai mare, să se poată pierde în mulțime. 

Anonimatul părea singura soluție. 

'' Când stai foarte mult timp singur - gândea - ai foarte mult timp să îți pui întrebări. Multe întrebări. Întrebări fără sfârșit. Nici nu mai contează răspunsurile. Decât întrebările sunt importante.'' 

Aproape că renunțase și să mănânce. Nu mai simțea nevoia. Cel mai mult îi plăcea să privească oamenii trecând. Se așeza pe scaunul preferat din cafenea, cu vedere la stradă, tot timpul într-un colț retras, cu spatele la perete, ca un războnic experimentat și tot timpul precaut, care își asigură o poziție de luptă cât mai avantajoasă, cu fața la adversar. 

Scaunul preferat din cafenea era poziționat tot timpul la fel, cafeneaua mereu alta. Regula era simplă: niciodată aceeași cafenea, niciodată aceleași persoane. Își propusese să evite cu orice cost situația în care un chelner mai vorbăreț sau vreo picoliță mai volubilă să își dea seama că venea a doua oară acolo, să îl recunoască și să încerce să lege o conversație: '' O dimineață minunată! Vă aduc două cafele, ca de obicei? '' sau '' Ne bucurăm că ați ales din nou cafeneaua noastră. Vă mai pot aduce și altceva?'' .

Îi plăcea să privească oamenii, să îi asculte și să intuiască din câteva detalii: gesturi, îmbrăcăminte, înfățișare și frânturi de frază, cam ce tip de viață duceau, ce îi interesa, de unde veneau și unde se îndreptau...

Tot timpul îl recitea cu plăcere pe Honoré de Balzac, unul dintre favoriții lui. Și-a dorit inițial să îl imite pe genialul romancier și să își noteze asemenea lui, în carnețelul care nu îl părăsea niciodată, orice observație pe care ulterior ar fi dezvoltat-o în scris: un detaliu vestimentar, un detaliu arhitectonic, o fizionomie expresivă...

Dar ar fi atras prea mult atenția. În plus, cea mai teribilă frică a lui era frica de ridicol, de banal și un zâmbet condescendent, sau mai grav, a unei priviri amuzate dublată de un comentariu răutăcios. 

Astfel că prefera să privească cu maximă atenție, concentrându-se ca un chirurg fixându-și punctul de incizie și memora esența fiecărei persoane, care urma să o transforme ulterior în personaj,vizualiza fraza descriptivă pe care o concepea instant și o derula pe un ecran mental, înroșind și mărind cuvintele cheie, pentru a fixa cu maximă acuratețe esența, pentru ca apoi, la sfârșitul zilei, ajuns acasă să își folosească prodigioasa lui memorie eidetică pentru a reconstrui personajul. 

Descoperise de la o vârstă fragedă că avea o memorie eidetică incredibilă, nu numai a sunetelor, figurilor sau culorilor, dar si semantică, spațială și matematică.

Era suficient să privească o singură dată fațada unui edificiu, pentru a reda cu o exactitate uluitoare fiecare coloană, arhitravă, cornișă, fronton, acantă sau basorelief.

Memoria lui eidetică îl ajutase, de altfel, să câștige atâtea turnee de șah online. O sursă sigură de venit. Era suficient să privească primele mutări ale oponentului pentru a îi intui stilul și a vizualiza toate posibilele variante de joc ale adversarului, un număr finit căruia îi opunea infinite variante de distragere a atenției și câștigare inevitabilă a partidei. 

De două ori pe an se deghiza și intra într-un cazinou, câștiga la blackjack, lăsa bacșișuri generoase și un mesaj discret patronului că nu va mai reveni niciodată. 

Ar fi putut să aibă o viață de lux, faimă, celebritate. Ar fi putut să trăiască numai în lumina reflectoarelor. Ce rost avea? Ar fi stricat totul. 

Prefera singurătatea. Prefera plimbările lungi printre clădiri de epocă, în centrul istoric, prefera să da naștere unor povești de viață sub umbrele lungi ale felinarelor de fier forjat, prefera să imagineze pași grăbiți pe piatra cubică către întâlnirile amoroase ale nopții, decât să le trăiască real. 

Toate ar fi dus către decepție. S-ar fi sfârșit  în derizoriul vieții cotidiene. Așa de întâmplase de fiecare dată când se apropiase de cineva. Avea o capacitate de seducție care părea a avea o viață proprie. Intra în posesia lui și îl îndruma către cel mai sensibil punct slab al victimei. Nu trebuia să facă nici un efort. Totul venea natural. Nu conta împrejurarea, contextul. Erau suficiente câteva minute ca să fascineze. Urmarea era inevitabilă. 

Nu găsise până atunci pe cineva care să îi opună rezistență. Totul era atât de previzibil. Scrisese, printre atâtea alte romane, și o carte despre pattern-urile jocului seducției. Erau limitate la câteva provocări constante de generare și acționare asupra stimulilor și reacțiilor încadrate într-o formulă axiomatică. Contextele erau singurele care aveau o diversitate infinită. Și enumerase suficiente din fiecare categorie. 

Nu publicase încă nimic. Își propusese ca atunci când va găsi persoana care să îl iubească așa cum era, care să îl elibereze din acest legământ al anonimității, va publica totul și își va asuma o viață printre oameni. 

Și astăzi întâlnise acea persoană. 

Exact când se pregătea să renunțe definitiv. Știa că numai atunci când va renunța cu adevărat să mai caute, atunci va găsi. 

Și iubirea i se întâmplase. Prima și ultima lui iubire. 

Astfel că în acea dimineață, zâmbind s-a întors în cafeneaua zilei trecute și lăsându-se pe spate, pe scaunul lui preferat, scrise pe prima pagină din celebrul carnețel al lui Honoré de Balzac, pe care îl achiziționase la o licitație a Christie's American branch din Rockefeller Center, New York : 

Bărbatul întâlnește femeia. Se îndrăgostește. Iar iubirea îi salvează pe amândoi. Atât de simplu. Și asta este toată esența vieții. 

Photo by Toa Heftiba on Unsplash

LADY

''Lady'' este un cântec compus de Lionel Richie în 1980, înregistrat și interpretat pentru prima oară de Kenny Rogers.

Este unul dintre cele mai frumoase cântece de dragoste și una dintre cele mai sensibile și profunde declarații de iubire pe care le-a auzit vreodată.

Lady, I'm your knight in shining armor and I love you

You have made me what I am and I'm yours
My love, there's so many ways I want to say I love you
Let me hold you in my arms forever more.

Doamnă, sunt cavalerul tău în armură strălucitoare și te iubesc.

Tu m-ai făcut ceea ce sunt acum și sunt al tău.

Dragostea mea, sunt atât de multe feluri în care vreau să îți spun că te iubesc,

Lasă-mă să te strâng în brațele mele pentru totdeauna. 

You have gone and made me such a fool
I'm so lost in your love
And oh, we belong together
Won't you believe in my song?

Ai plecat și sunt nebun după tine, 

Sunt atât de pierdut în iubirea ta,

Știu că suntem făcuți unul pentru altul,

Te rog, crede în cuvintele cântecului meu...

Lady, for so many years I thought I'd never find you
You have come into my life and, made me whole
Forever let me wake to see you each and every morning
Let me hear you whisper softly in my ear.

Doamnă, atât de mulți ani am crezut că nu te voi găsi niciodată, 

Ai venit în viața mea și m-ai făcut să mă simt împlinit,

Vreau să mă trezesc și să fii prima ființă pe care o văd în fiecare dimineață, pentru totdeauna

Vreau să te aud șoptindu-mi tandru iubirea ta. 

 In my eyes I see no one else but you

There's no other love like our love
Oh yes, I'll always want you near me
I've waited for you for so long.

Ochii mei nu văd pe nimeni în afară de tine,

Nu există iubire ca iubirea noastră,

Și da, te voi dori întotdeauna alături de mine, 

Te-am așteptat atât de mult timp. 

Oh, Lady, your love's the only love I need
And beside me is where I want you to be
'cause,'cos, my love, my love, there's somethin' I want you to know
You're the love of my life, of my life, you're my lady
You're my lady.

Doamna mea, iubirea ta este singura iubire de care am nevoie, 

Și te vreau să fii alături de mine,

Pentru că, dragostea mea, aș vrea ca tu să știi

Că ești dragostea vieții mele, ești doamna mea...

Monologul următor este inspirat de acest superb cântec și cred că ORICE BĂRBAT CARE A IUBIT, IUBEȘTE SAU VA IUBI VREODATĂ ÎȘI VA REGĂSI EMOȚIILE ÎN MĂCAR UN FRAGMENT DIN EL: 

Nu am crezut vreodată că te voi găsi. 

Te-am întâlnit exact când renunțasem să te mai caut. 

Am vrut întotdeauna ca DOAMNA MEA să fie mult mai mult decât jumătatea mea pereche, care împreună cu mine să întregească sfera eros-ului, conform mitului platonic, mult mai mult decât întregirea ființelor noastre.

Am dorit ca iubirea noastră să fie atât de nebună, atât de intensă, încât să devină forma supremă de iubire, care să ne devoreze, să ne mistuie  în focul ei nesățios, astfel ca în fiecare clipă să ne distrugă prin forța ei, să doară atât de mult încât să simți că te sufoci, că nu mai poți respira atâta dragoste și atunci când puterea ei te-a epuizat total, să ne re-creeze, să ne unească din nou atât de mult încât și sinapsele noastre să danseze îmbrățișate într-un vals electrizant al fiecărui atom al ființelor noastre, să ne îndrăgostim în fiecare zi într-o contopire a dăruirii noastre.

Nu există iubire ca a noastră, nu a existat  și nu va mai exista. 

Infatuarea unicității legăturii noastre mi-a inundat trupul, sufletul și mintea în prima secundă în care te-am văzut. 

Am știut atunci că am primit mult, infinit mai mult decât am cerut. Și mi-ai fost dăruită pentru că nu am renunțat la tine înainte de a te fi găsit, pentru că am renunțat la oricine altcineva în afară de tine, pentru că exact înainte ca tu să  mă fi învăluit cu zâmbetul fericirii hotărâsem că dacă nu vei apărea în viața mea aleg să rămân singur, până te voi afla, în această viață sau dincolo de ea. 

Știu că tu ești femeia pe care o voi iubi toată viața, știu că mă voi bucura de atingerea ta, știu că voi râde cu tine în fiecare dimineață și te voi îmbrățișa zi după zi și an după an și că de fiecare dată sărutul tău va fi încă o bijuterie în cea mai frumoasă și mai prețioasă colecție a frumuseții vieții, strălucind mai aprins și mai seducător de fiecare dată în galeriile regale ale sufletului nostru. 

Știu că anii vor adăuga încă un zâmbet fascinant pe chipul tău, unde voi retrăi încă o dată magnetismul fericirii noastre și pe măsură ce amintirile și timpul vor rămâne în urma noastră, noi emoții, și tot timpul surprinzătoare și necunoscute acum feluri de a ne iubi ne vor apropia și mai mult. 

Știu că din momentul în care ochii mei te-au cuprins prima dată, o certitudine absolută, o siguranță liniștitoare mi-a șoptit tandru că iubirea noastră care va crește și ne va hrăni neobosită este garanția că vom fi împreună și după ce nu vom mai fi, pentru că vom pleca împreună și dragostea noastră va fi sigiliul indestructibil al energiei pasiunii.

Alături de tine nimic nu este imposibil, prezența ta, chiar atunci când nu ești lângă mine, îmi vorbește, îți cunosc fiecare gest, fiecare tresărire, te simt ce gândești, ce dorești, ce te face să te simți împlinită, pentru că în tine m-am regăsit.

Tu ești echilibrul meu, tu ești tot ce mi-am dorit, și te voi dori pentru totdeauna, mai mult și mai mult.

Te iubesc, îți iubesc frumusețea, suplețea, eleganța și stilul, inteligența și puterea, tandrețea și înțelegerea, toleranța și pofta de viață.

Îți iubesc delicatețea și discreția cu care îmi temperezi efuziunea nestăvilită în public, îți apreciez felul în care încerci și reușești tot timpul să faci ca totul să fie bine, să îmi înfrânezi tendința constantă de a îți lăuda calitățile și unicitatea ta. 

Sunt atât de mândru de tine, sunt atât de îndrăgostit, încât mi-aș striga zilnic iubirea ca un nebun, mi-aș tatua surâsul tău drăgăstos pe iris, ca tu să fii imaginea fericirii pe care aș proiecta-o pe pânza lumii, în cel mai erotic și sublim film de dragoste. 

Ești DOAMNA MEA, TE-AM IUBIT, TE IUBESC ȘI TE VOI IUBI MAI PRESUS DECÂT ÎNSĂȘI IUBIREA!

Photo by Ussama Azam on Unsplash

GRECIA FASCINANTĂ - partea a doua

τιρκουάζ νερά της θάλασσας - Apa turcoaz a mării. 

Marea este un androgin magic, este tatăl, mama, iubita, iubitul, copilul, puterea și slăbiciunea.

άνδρας și γυναίκα ( pronunțat andras și ghineca) - bărbatul și femeia.

Marea este geneza grecilor. 

Marea este atât imaginea lui Poseidon, zeul grecesc al mării, cu temutul lui trident, simbolul puterii și al supremației, al furiei distrugătoare și puterii de neînfrânt a valurilor, cât și 

o femeia frumoasă și atrăgătoare. 

Înotând în marea de smarald, valurile ei te învăluie într-o mișcare hipnotică, într-o îmbrățișare plină de erotism. 

Este un act de seducție foarte rafinat, o perpetuă șoaptă amoroasă, o nesfârșită tandrețe insinuantă, în mângâieri surprinzătoare, într-un dans ritmat al mișcărilor amețitoare și în atingeri de neuitat.

Dacă aș personifica Grecia și atracția pe care a exercitat-o în timpul atâtor secole, aș personifica-o în cele două imagini de mai sus, în cele două tipuri de frumusețe, voluptuoasă și suplă, statică și zvelt - suplă, în mișcare, aruncându-și mrejele bănuite, sau vizibile, pentru a atrage și pentru a genera dorința de a reveni. 

Renașterea italiană și apoi clasicimsul francez au eliberat Europa medievală de eresurile, tragediile și rugurile Inchiziției incipiente, de superstiții și ignoranță, prin readucerea la lumină a celebrării frumuseții și misterului revelat al corpului uman, a naturaleței sexualității și a idealului de armonie și perfecțiune al artei și libertății creative a expresiei ( În imaginea de mai sus - mitul androginului).

Grecia a dăruit atât de mult umanității: de la primele sisteme filozofice europene, până la fundamentele artelor liberale: artele cuvîntului (trivium): gramatica, retorica, logica, și știința numerelor (quadrivium): aritmetica, geometria, muzica, astronomia, esențialul cunoștințelor predate în Evul Mediu, textul fondator al artelor liberale find Nunta lui Mercur cu Filologia, scris de Martianus Capella, artele liberale având ca punct de pornire pe genialii greci și fiind singurul far călăuzitor al educației, științei, inteligenței și înțelepciunii, în timpuri întunecate și periculoase.

Nume care au schimbat cursul istoriei, care au influențat Europa și indirect lumea modernă, cu mult dincolo de granițele Europei: Socrate, Platon, Aristotel, Eschil, Sofocle, Euripide, Aristofan, Esop, Hesiod, Homer, Pindar, Saffo, Herodot, Tucidide, Arhimede, Aristarh, Euclid, Hippocrate, Pitagora, Alexandru cel Mare, Pericle, Solon, și pe listă sunt încă multe nume de adăugat, acoperind domenii atât de vaste: filozofie, dramaturgie, toate genurile literare, istorie, medicină, matematică, astronomie, geometrie, sculptură, arhitectură, politică, jocurile olimpice, organizare și geniu militar.

Grecii ne-au dăruit cel mai de preț dar pentru valoarea, demnitatea și libertatea unui om: democrația. 

Dacă aș alege o altă țară în care să trăiesc temporar sau definitiv, aceasta ar fi: acolo unde cerul, pământul și marea își unesc frumusețea și inspirația, într-o vegetație luxuriantă, cu o climă perfectă, care alături de bucătăria mediteraneană, și de bucuria și explozia poftei de viață dansată de Zorba Grecul, alături de liberatatea și curajul de exprimare, frumusețile naturale și artistice, comunicarea, socializarea și valoarea familiei, formează secretul longevității. 

" Sunt nu ceea ce mi s-a întâmplat, sunt ceea ce am ales să devin" - Carl Jung.

Photo by Ryan Spencer on Unsplash