vineri, 22 ianuarie 2016

In the mood for love



Mainile noastre se ating.

Iti desenez conturul degetelor tale, cu degetele mele,

Trasand o linie imaginara pe hartie.

Suntem un călugar si o calugarita destinati să nu cunoastem niciodata dragostea.

Si dragostea doare atat de tare,

Sentimentul este atat de puternic.

Inima, pe strunele vioarei,

A plecat demult din piept,

Și fiecare acord ne sfâșie mai adânc și mai adânc.

Ne privim și nu aveam curaj să ne oglindim.

Sufletul nostru plânge lacrimi de disperare.

Este prea târziu și prea devreme să ne fi întâlnit.

Ne regretăm unul pe altul și știm că suntem pierduți fără a avea șansa de a ne bucura că ne-am găsit.

Seducția este interzisă.

Dragostea noastră nu se va consuma niciodată.

Zâmbetul este cenzurat.

Privirea complice este suprimată.

Nu este nici un semn exterior ca să fim siguri că noi suntem noi, noi, unicii.

Cu toate astea, știm.

Știm că noi am fost întotdeauna.

Noi, nimeni alții.

Când am aflat?

Doar acum, în ultimul acord...

Photo by Everton Vila on Unsplash

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu