"Voința de a câștiga, dorința de a reuși, impulsul de a îți atinge plenitudinea potențialului... acestea sunt cheile care vor descuia ușa către desăvârșirea personală." - Confucius
După ce te-ai gândit că dorești ceva - obicei mental recursiv imanent, propriu ființei umane: tot timpul dorești ceva; indiferent dacă ce se îndeplinește sau nu, oricum mareea dorințelor este în continuă mișcare și tinde să atragă atingerea țărmului materializării lor - prima întrebare pe care ar trebui să ți-o adresezi este:
''CÂT DE MULT ÎMI DORESC ACEST LUCRU?''
Tendința naturală este de a fi distras de la lucrul pe care ți-l dorești din cauze ale căror diversitate și imprevizibilitate nu le poți controla:
Constați că drumul către dorința ta este mult mai anevoios decât îți imaginaseși.
Îți dai seama - și momentul conștientizării poate fi extrem de descurajant - că va dura mult timp până când vei reuși, îți dai seama că poate va fi nevoie de ani, uneori poate chiar de o viață întreagă pentru a ajunge la destinație, îți dai seama că deși ai fi dispus să te îndrepți constant către obiectul dorinței tale toți acești ani, nu ai certitudinea că vei reuși.
Așa crezi în acel moment. Și atunci începi să încerci să te convingi că ar fi preferabil să îți dorești altceva.
Încerci să te convingi că prețul plătit ar fi prea mare, și balanța între satisfacția reușitei - care include inevitabil și prețul aferent - și alegerea unui alt obiect al dorinței, mai ușor de îndeplinit, mai apropiat în timp, incluzând în oferta tentantă un preț mult mai accesibil, începe să se încline în favoarea celei de-a doua variante.
Și te întrebi din nou: '' Cât de mult îmi doresc acest lucru?''
Nu îți răspunzi la întrebare. Și îți spui că te vei mai gândi, și vei lua decizia cu altă ocazie.
Încet, încet, fără să simți, întrebarea și decizia care așteaptă să fie luată încep să dispară din centrul atenției tale, și te faci că ai uitat, până când efortul de a ignora dorința ta devine din ce în ce mai puțin solicitant și reușești să îi suprimi vocea puternică, să o reduci la o soaptă distantă, și în final să o amuțești.
Definitiv. Așa pare.
Până când ai un deja-vu neliniștitor, și îți aduci aminte ce ți-ai dorit în urmă cu un an, doi, șapte, zece, în urmă cu o viață.
Îți aduci aminte cum fără să îți dai seama, ți-ai tăiat orice șansă de reușită prin renunțarea treptată la ce ți-ai fi dorit.
Și dorința reapare într-o lumină clară, rece și mustrătoare: încă nu este prea târziu. Poți încerca din nou!
Cercul vicios reîncepe: dorință, întrebări, ezitare, perspectivă intimidantă, renunțare treptată, renunțare definitivă.. reiterarea dorinței, o altă încercare, ...
Este un truc atât de evident și totuși atât de puțin folosit:
NU LĂSA SĂ TREACĂ NICI O ZI FĂRĂ SĂ ÎȚI SPUI CEL PUȚIN O DATĂ:
DORINȚA MEA DE A REUȘI ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT ORICE SCUZĂ PE CARE O VOI GĂSI ASTĂZI PENTRU JUSTIFICAREA POSIBILITĂȚII CĂ NU VOI REUȘI.
ÎMI DORESC ACEST LUCRU MAI MULT DECÂT ORICE ALTCEVA.
ASTĂZI, LA FEL CA ȘI MÂINE, LA FEL CA ȘI POIMÂINE, VOI ACȚIONA ÎN DIRECȚIA LUCRULUI PE CARE ÎL DORESC.
ASTĂZI VOI FACE UN PAS.
IAR PASUL DE AZI, CARE URMEAZĂ TUTUROR PAȘILOR FĂCUȚI PÂNĂ ACUM, PASUL DE AZI AR PUTEA FI PASUL DECISIV.
VOI FACE ASTĂZI UN PAS, RENUNȚÂND LA ALTCEVA, CARE NU ESTE LA FEL DE IMPORTANT, PENTRU A ÎMI CONCENTRA ENERGIA ASUPRA A CEEA CE ÎMI DORESC.
Nu vreau să ajung ca lipsa voinței și efortului de azi, lipsa disciplinei de a ma impulsiona sa îmi aloc măcar un minut din toată ziua de astăzi în direcția dorinței mele, să mă facă să regret peste un an, trei, cinci, șapte ani, o viață întreagă, renunțarea mea atât de facilă la ce aș fi putut face azi și nu am făcut, indiferent de ingeniozitatea motivației și scuzelor găsite.
ASTĂZI VOI MAI ÎNCERCA ÎNCĂ O DATĂ!
ȘI POATE ACEASTĂ ÎNCERCARE VA FI ULTIMA NECESARĂ PENTRU A REUȘI!
