DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

DACĂ EȘTI O STEA - An Eisai Ena Asteri (Αν Είσαι Ένα Αστέρι)

Acest lucru care mi se intampla,

Mi-e atât de frică să îl spun.

Inima mea rănită, te rog

Ca ceea ce trăiesc acum să fie adevărat.

Te rog ca iubirea mea să fie adevărată,

Cauza și motivul la care am visat,

Reflectate în acești ochi pe care îi privesc

În care dragostea să o găsesc în sfârșit.

Dacă tu ești o stea

Care-și revarsă lumina în viața mea goală,

Să nu te stingi niciodată.

Niciodata sa nu ma părăsești,

Niciodata sa nu pierzi iubirea asta.

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

'' Dacă ești o stea '' este o melodie interpretată de Nikos Vertis.

'' Din Melbourne, Sydney si New York si pana la Tel Aviv si Londra, pe marile scene ale lumii, Nikos Vertis a incantat de fiecare data publicul iubitor de muzica greceasca. Cel mai râvnit burlac al Greciei, pentru care fanele din diferite colturi ale lumii au făcut o adevărata pasiune si care a primit in dar de la admiratorii sai canadieni chiar si o strada cu numele sau, stârnește adevărate isterii la concertele sale.

Nikos Vertis, care a fost supranumit “Noul mare interpret Laïka”, mix-ul de muzica tradiționala greceasca cu pop si dance, ambasador in toata lumea a modului de a simti grecesc exprimat in muzica, s-a născut insa in Olanda si a ajuns in Grecia abia la varsta de 6 ani. Inca de pe atunci stia deja sa cante la instrumentul traditional grecesc bouzouki, iar cativa ani mai târziu a inceput sa studieze canto.

Cluburile din Salonic au fost primele scene pe care a cantat Nikos Vertis, iar treptat faima celui care devenea una dintre cele mai bune voci ale Greciei s-a raspandit in toata tara si i-a adus si un contract cu Studiourile Universal. Piesele de pe primul sau album, „Se insereaza repede”, devin rapid hituri, iar Vertis castiga premiul pentru cel mai bun debut. Primul single lansat de "Cel mai bun interpret Laïka", „Spune-mi iar”, este si el recompensat cu platina, la fel si albumul pe care Vertis il va scoate ulterior – „Cum petrec serile singur”. Sensibilitatea pieselor de pe cel de-al patrulea album al cantaretului grec le transformă imediat în   hituri la radio si o vara intreaga, in 2007, intreaga Grecie a fredonat cu preponderenta doar muzica lui Nikos Vertis. Doua discuri de platina a primit si acest album, unul dintre preferatele publicului.

Faima lui Nikos Vertis a inceput sa depaseasca granitele Greciei si curand artistul a inceput sa concerteze pe marile scene din Australia, Statele Unite, Canada si Europa.''

Sursa citată: http://www.eventim.ro/ro/bilete/nikos-vertis-daca-tu-esti-steaua-bucuresti-sala-palatului-402560/event.html

DACĂ ESTI O STEA - este un cântec care m-a cucerit de la primele acorduri de chitară.

Link-ul meu preferat, pentru a asculta melodia  este: 

http://www.yourepeat.com/watch/?v=K-mvWJhprng&start_at=0&end_at=279

Cum nu stăpânesc limba greacă, în afară de câteva cuvinte (frică, iubire, inimă, adevăr, ochi...) am combinat câteva traduceri, destul de aproximative, găsite în mediul virtual, cu traducerea rigidă de robot a google translator-ului. 

Rezultatul s-ar putea să nu fie satisfăcător pentru un cunoscător de limbă greacă, dar esența cred că am reușit să o surprind. 

Sunt artiști, cum este Nikos Vertis, înzestrați cu o sensibilitate deosebită și cu o voce cu totul specială. 

Înainte de a  fi înțeles versurile, am simțit în timbrul vocii durere, bucurie, tristețe, teamă, bucurie, ezitare, căutare. 

Chiar dacă ar putea fi o barieră, o piedică pentru a ajunge la tine mesajul melodiei, limba greacă are o melodicitate aparte, are o muzicalitate proprie, care mie îmi este foarte dragă. 

Linia melodică sinuoasă, melancolică, te învăluie și te introduce în atmosfera de visare, care este începutul iubirii: ai visat atât de mult ca iubirea adevărată să te întâlnească, încât atunci când acest lucru se întâmplă, conversezi cu inima ta rănită și o rogi ca de această dată să nu mai fie doar o himeră. 

Și cum ochii sunt oglinda perfectă, în care se reflectă nu doar sufletul celui pe care îl privești, ci și propria ta imagine, propriul tău suflet, doar în ochii celuilalt vei putea afla adevărul pe care îți este și teamă să îl crezi sau să îl șoptești măcar: este sau nu iubire(a) (mea) adevărată? 

Viața este goală și lipsită de sens fără iubire.

Iubirea dă viață vieții cu lumina ei. 

Lumina pe cerul nopții, lumina la care privești, la care vrei să ajungi, la care aspiri și care răzbate din depărtare prin întunericul nopții, pe care o vrei aproape, este lumina stelei.

Iar dacă EA este STEAUA, atunci A EI va fi și lumina nestinsă, iubirea eternă. 

Iubirea pe care nu vrei să o mai pierzi niciodată, iubirea care nu te va mai părăsi. 

Cred că este una dintre cele mai sensibile, adevărate și sincere declarații de dragoste. 

În special aceste două strofe, pe care le voi lăsa să își mai reverse din nou frumusețea fragilității metaforei stelei, să îți (re)trezească acest minunat sentiment, acest Miracol, această Misterioasă Regăsire, IUBIREA: 

Daca esti un vis,

Stinge lumina din visele mele, ca să traiesc,

Sa nu apara zorii zilei niciodata,

Niciodata sa sa nu se sfarseasca iubirea

Pe care pentru tine, în mine o port.

Și astfel voi putea să te iubesc.

Pe drumul meu totul a fost intuneric,

Și niciodata visele nu au fost reale,

Niciodata nu au putut sa fie adevarate.

Dar acum esti aici si am renascut:

Tu ești sfârșitul și începutul, 

Viata mea esti tu. te iubesc.

 Cei care se iubesc nu se întâlnesc într-un final într-un loc anume. Vor fi fost unul în altul în tot acest timp. (Astfel încât întâlnirea este, de fapt, regăsirea, descoperirea a ceea ce era deja acolo) - Rumi.

Photo by Aziz Acharki on Unsplash

In the mood for love

Mainile noastre se ating.

Iti desenez conturul degetelor tale, cu degetele mele,

Trasand o linie imaginara pe hartie.

Suntem un călugar si o calugarita destinati să nu cunoastem niciodata dragostea.

Si dragostea doare atat de tare,

Sentimentul este atat de puternic.

Inima, pe strunele vioarei,

A plecat demult din piept,

Și fiecare acord ne sfâșie mai adânc și mai adânc.

Ne privim și nu aveam curaj să ne oglindim.

Sufletul nostru plânge lacrimi de disperare.

Este prea târziu și prea devreme să ne fi întâlnit.

Ne regretăm unul pe altul și știm că suntem pierduți fără a avea șansa de a ne bucura că ne-am găsit.

Seducția este interzisă.

Dragostea noastră nu se va consuma niciodată.

Zâmbetul este cenzurat.

Privirea complice este suprimată.

Nu este nici un semn exterior ca să fim siguri că noi suntem noi, noi, unicii.

Cu toate astea, știm.

Știm că noi am fost întotdeauna.

Noi, nimeni alții.

Când am aflat?

Doar acum, în ultimul acord...

Photo by Everton Vila on Unsplash

Scaunul preferat din cafenea

Renunțase să mai vorbească. Oricum nu ar fi putut să explice. Era prea complicat. 

'' De ce trebuie să am o lume interioară atât de bogată, atât de complexă, dacă nu o pot împărtăși? '' 

Căutase un oraș cât mai mare, să se poată pierde în mulțime. 

Anonimatul părea singura soluție. 

'' Când stai foarte mult timp singur - gândea - ai foarte mult timp să îți pui întrebări. Multe întrebări. Întrebări fără sfârșit. Nici nu mai contează răspunsurile. Decât întrebările sunt importante.'' 

Aproape că renunțase și să mănânce. Nu mai simțea nevoia. Cel mai mult îi plăcea să privească oamenii trecând. Se așeza pe scaunul preferat din cafenea, cu vedere la stradă, tot timpul într-un colț retras, cu spatele la perete, ca un războnic experimentat și tot timpul precaut, care își asigură o poziție de luptă cât mai avantajoasă, cu fața la adversar. 

Scaunul preferat din cafenea era poziționat tot timpul la fel, cafeneaua mereu alta. Regula era simplă: niciodată aceeași cafenea, niciodată aceleași persoane. Își propusese să evite cu orice cost situația în care un chelner mai vorbăreț sau vreo picoliță mai volubilă să își dea seama că venea a doua oară acolo, să îl recunoască și să încerce să lege o conversație: '' O dimineață minunată! Vă aduc două cafele, ca de obicei? '' sau '' Ne bucurăm că ați ales din nou cafeneaua noastră. Vă mai pot aduce și altceva?'' .

Îi plăcea să privească oamenii, să îi asculte și să intuiască din câteva detalii: gesturi, îmbrăcăminte, înfățișare și frânturi de frază, cam ce tip de viață duceau, ce îi interesa, de unde veneau și unde se îndreptau...

Tot timpul îl recitea cu plăcere pe Honoré de Balzac, unul dintre favoriții lui. Și-a dorit inițial să îl imite pe genialul romancier și să își noteze asemenea lui, în carnețelul care nu îl părăsea niciodată, orice observație pe care ulterior ar fi dezvoltat-o în scris: un detaliu vestimentar, un detaliu arhitectonic, o fizionomie expresivă...

Dar ar fi atras prea mult atenția. În plus, cea mai teribilă frică a lui era frica de ridicol, de banal și un zâmbet condescendent, sau mai grav, a unei priviri amuzate dublată de un comentariu răutăcios. 

Astfel că prefera să privească cu maximă atenție, concentrându-se ca un chirurg fixându-și punctul de incizie și memora esența fiecărei persoane, care urma să o transforme ulterior în personaj,vizualiza fraza descriptivă pe care o concepea instant și o derula pe un ecran mental, înroșind și mărind cuvintele cheie, pentru a fixa cu maximă acuratețe esența, pentru ca apoi, la sfârșitul zilei, ajuns acasă să își folosească prodigioasa lui memorie eidetică pentru a reconstrui personajul. 

Descoperise de la o vârstă fragedă că avea o memorie eidetică incredibilă, nu numai a sunetelor, figurilor sau culorilor, dar si semantică, spațială și matematică.

Era suficient să privească o singură dată fațada unui edificiu, pentru a reda cu o exactitate uluitoare fiecare coloană, arhitravă, cornișă, fronton, acantă sau basorelief.

Memoria lui eidetică îl ajutase, de altfel, să câștige atâtea turnee de șah online. O sursă sigură de venit. Era suficient să privească primele mutări ale oponentului pentru a îi intui stilul și a vizualiza toate posibilele variante de joc ale adversarului, un număr finit căruia îi opunea infinite variante de distragere a atenției și câștigare inevitabilă a partidei. 

De două ori pe an se deghiza și intra într-un cazinou, câștiga la blackjack, lăsa bacșișuri generoase și un mesaj discret patronului că nu va mai reveni niciodată. 

Ar fi putut să aibă o viață de lux, faimă, celebritate. Ar fi putut să trăiască numai în lumina reflectoarelor. Ce rost avea? Ar fi stricat totul. 

Prefera singurătatea. Prefera plimbările lungi printre clădiri de epocă, în centrul istoric, prefera să da naștere unor povești de viață sub umbrele lungi ale felinarelor de fier forjat, prefera să imagineze pași grăbiți pe piatra cubică către întâlnirile amoroase ale nopții, decât să le trăiască real. 

Toate ar fi dus către decepție. S-ar fi sfârșit  în derizoriul vieții cotidiene. Așa de întâmplase de fiecare dată când se apropiase de cineva. Avea o capacitate de seducție care părea a avea o viață proprie. Intra în posesia lui și îl îndruma către cel mai sensibil punct slab al victimei. Nu trebuia să facă nici un efort. Totul venea natural. Nu conta împrejurarea, contextul. Erau suficiente câteva minute ca să fascineze. Urmarea era inevitabilă. 

Nu găsise până atunci pe cineva care să îi opună rezistență. Totul era atât de previzibil. Scrisese, printre atâtea alte romane, și o carte despre pattern-urile jocului seducției. Erau limitate la câteva provocări constante de generare și acționare asupra stimulilor și reacțiilor încadrate într-o formulă axiomatică. Contextele erau singurele care aveau o diversitate infinită. Și enumerase suficiente din fiecare categorie. 

Nu publicase încă nimic. Își propusese ca atunci când va găsi persoana care să îl iubească așa cum era, care să îl elibereze din acest legământ al anonimității, va publica totul și își va asuma o viață printre oameni. 

Și astăzi întâlnise acea persoană. 

Exact când se pregătea să renunțe definitiv. Știa că numai atunci când va renunța cu adevărat să mai caute, atunci va găsi. 

Și iubirea i se întâmplase. Prima și ultima lui iubire. 

Astfel că în acea dimineață, zâmbind s-a întors în cafeneaua zilei trecute și lăsându-se pe spate, pe scaunul lui preferat, scrise pe prima pagină din celebrul carnețel al lui Honoré de Balzac, pe care îl achiziționase la o licitație a Christie's American branch din Rockefeller Center, New York : 

Bărbatul întâlnește femeia. Se îndrăgostește. Iar iubirea îi salvează pe amândoi. Atât de simplu. Și asta este toată esența vieții. 

Photo by Toa Heftiba on Unsplash