Le Violon d'Ingres

https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Auguste_Dominique_Ingres

Expresia '' Vioara lui Ingres '' derivă dintr-o legendă referitoare la celebrul pictor francez Ingres, care prefera să cânte la vioară - prost - pentru oaspeții săi, în loc să le arate tablourile sale și care era mai mândru de interpretarea sa,  cel mult mediocră, decât de  ilustra și originala sa artă a picturii, care îl făcuse celebru; expresia desemnează o activitate ocazională, alta decât aceea pentru care cineva este foarte cunoscut și la care excelează.

In tabloul " Domnişoara Caroline Riviere",1806 , se pot observa ușoarele deformări anatomice: proporțiile dintre coșul pieptului și brațe care nu sunt foarte academice, însă ele conferă un efect de frumusețe și de farmec insolit. Caroline, în vârstă de 13 ani, îmbracată într-o rochiță albă, capă de hermină și mănuși lungi de antilopă domină în întregime peisajul verde care formează fundalul pânzei.

Părul pieptănat lins, gâtul descoperit și puritatea liniilor fac ca acest portret să ne ducă cu gândul la arta Evului Mediu. Fetița este îmbracată într-o rochie lungă, caracteristica stilului Empire, cu talie ridicată. Este copil, dar, în același timp, femeie. Va intra în istorie imortalizată în acest tablou plăcut.

Domnișoara Riviere va muri în anul 1807, la vârsta de 14 ani.

Ingres și-a dorit ca această operă (Jupiter și Thetis 1811) să fie divină. Tabloul este gata pentru Salonul de la Paris din anul 1811. După expunerea pânzei, este aspru criticat – conform părerii criticilor, capul lui Jupiter nu este suficient de nobil, torsul este disproportionat, iar gâtul lui Thetis diform... 

În arta sa – cu excepția tablourilor făcute la comandă - Ingres încearcă să găsească forma perfectă, să transmită frumusețea absolută și nu se preocupă deloc de realismul compoziției. La scenele cu Thetis, care îl imploră pe Jupiter să-l salveze pe fiul ei Ahile, Ingres a mai adăugat un amănunt, care conferă acestei rugăminți o rezonanță copilăroasă și tandră totodată; tălpile ambelor personaje se ating, dând astfel glas pasiunii care-i leagă pe cei doi îndrăgostiți.

Compoziția este pictată în tonuri pure ce contrastează cu albastrul sever al cerului. Ca de obicei, trupurile au contururi clare.

Sursa: Wikipedia

Ingres, deși excelase într-un domeniu artistic, pictura, insista să-și impresioneze invitații - în special din înalta societate - și prin alte abilități - dorindu-și să fie și un virtuoso al vioarei, nu doar al penelului. 

Nefiind nici Leonardo da Vinci, nici Napoleon, această pretenție la glorie, fără susținerea unui talent real, nu a făcut decât să îl acopere de ridicol, neștirbindu-i gloria inovației artistice în belle-arte, umbrindu-i însă mitul personalității. 

Vioara lui Ingres devine sinonimă cu încercarea individului de a părea ce nu este, de a nu reuși să se cunoască și să se aprecieze just, la adevărata valoare. Această situație tragi-comică derivă din ignorarea limitelor naturale - de exemplu, dacă nu ai ureche muzicală, nu vei putea excela niciodată în acest domeniu - și din neacceptarea că nu toți putem face - oricât de mult ne-am dori și oricât de mult am visa - orice. 

Cheloo redă în stilul caracteristic, foarte realist, acest adevăr: '' Orice vis devine realitate, dacă eşti tâmpit. Poţi fi pus la locul tău cu medicamentul potrivit. ''

Napoleon Hill: "Orice mintea poate concepe și crede, mintea poate îndeplini."

Această afirmație în care cred pe deplin, care mă inspiră și pe mine așa cum a inspirat și va inspira milioane și milioane de oameni, trebuie luată sub beneficiu de inventar. 

În nici un caz nu vreau să descurajez: este perfect posibil ca dintr-o persoană cu zero abilități într-un domeniu, să îți descoperi vocația, talentul, talantul, chemarea și să devii un as, să excelezi, să fii genial chiar, să te transformi, să evoluezi, să rupi bariere, să inovezi, să creezi, să generezi imposibilul. 

Poți încerca de mii și mii de ori, și prin perseverență și determinare să reușești. 

Însă alegerea trebuie să fie corectă. Altfel, ridicolul, impostura, non-valoarea, supra-estimarea derizorie vor lăsa răni adânci, care se vindecă greu, în timp, sau poate niciodată. 

Tentația Viorii lui Ingres este la tot pasul: Nu o lăsa să îți rămână un tatutaj permanent imprimat în personalitatea ta, pentru a nu mai putea fi îndepărtat vreodată.

Photo by Johanna Vogt on Unsplash

NU E NIMIC ÎN NEREGULĂ CU TINE. DOAR LIPSEȘTE CEVA...

Ce e în neregulă cu mine? - te întrebi - Nimic. Chiar nimic.

Ești perfect/ă așa cum ești.

Nu e nimic în neregulă cu tine. Nu ești defect, nu trebuie să fii reparat, nu trebuie să fii vindecat, nu trebuie să fii salvat.

Nu este obligatoriu să te schimbi. Schimbarea îți poate face bine, dar îți poate face mai mult rău în procesul ei și poate nu ești pregătit sau nu ești făcut să suporți schimbarea.

Și atunci de ce simt că este ceva în neregulă cu mine?

PENTRU CĂ LIPSEȘTE CEVA.

 Nu știu ce vreau, dar știu că ceva lipsește. Nu știu ce este, dar pot să îl simt, acel ceva, chiar îl simt...

CÂND VEI GĂSI ACEL LUCRU LIPSĂ ȘI ÎL VEI PUNE LA LOCUL LUI, VEI CONTINUA SĂ FII PERFECT, ÎNSĂ FĂRĂ A MAI AVEA SENZAȚIA CĂ CEVA ESTE ÎN NEREGULĂ.

Peste acest concept: '' OAMENII SUNT PERFECȚI AȘA CUM SUNT. NU TREBUIE SALVAȚI, NU TREBUIE ÎNDREPTAȚI. TREBUIE DECÂT SĂ IDENTIFICE CE LIPSEȘTE, SINGURI SAU CU AJUTOR '' am dat întâmplător, la un anumit moment din viața mea.

Mi s-a părut extraordinar la acel moment, a funcționat perfect ca modalitate de abordare a vieții proprii și a celorlalți o perioadă, după care am combinat-o cu alte tipuri de abordări, am renunțat la ea o perioadă, iar acum mi-a revenit în atenție, având o altă înțelegere a adevăratului sens al acestui concept, înțelegere cristalizată în urma experienței de viață și a evenimentelor derulate în tot acest timp.

De fapt, CUVÂNTUL - CHEIE este tocmai ÎNȚELEGEREA.

Pentru ca acest concept să funcționeze - și funcționează extraordinar, dacă reușești să îl ții constant în atenția ta și să îl exersezi, să îl practici zilnic - trebuie să fii dispus să TE ÎNȚELEGI și să ÎI ÎNȚELEGI pe ceilalți.

Iar pentru a înțelege, este foarte important- fiind, de altfel, și singura cale - SĂ ASCULȚI, SĂ PRIVEȘTI ȘI SĂ SIMȚI CU ADEVĂRAT, REAL, ÎN PROFUNZIME, CU RĂBDARE.

Fără să JUDECI, fără să TRAGI CONCLUZII, fără să EVALUEZI, fără să COMPARI, fără să INFLUENȚEZI, fără să ÎNTRERUPI, fără să CONTRAZICI sau să APROBI, fără să încerci să te OPUI, nici să ÎNCURAJEZI.

Iar dintre toate acestea, cel mai important este să ASCULȚI.

Să ASCULȚI DIFERIT de cum ai făcut-o până acum.

Un concept extrem de inteligent este ASCULTAREA CARE DEJA A EXISTAT ACOLO, DINTOTDEAUNA.

Se referă la tendința noastră naturală ca atunci când ascultăm, să NU ASCULTĂM EXACT CE SPUNE CELĂLALT, ci mai degrabă să ne folosim același MOD DEFORMAT de a asculta, să ASCULTĂM CE CREDEM NOI DESPRE CE SPUNE CELĂLALT.

De fapt, ascultăm ce CREDEM NOI CĂ VREA SĂ SPUNĂ celălalt. Ce credem noi despre ce vrea să spună.

Nu avem nici răbdarea, nici înțelepciunea de a ne AMUȚI PROPRIA VOCE CLEVETITOARE ȘI BÂRFITOARE și să lăsăm VOCEA CELUILALT SĂ ÎL EXPRIME LIBER.

Este și cauza care generează atât de multe neînțelegeri, sincope în comunicare, situații în care unul vorbește despre ceva, celălalt se gândește la cu totul altceva.

Nu numai că este jignitor, dar este total NEPRODUCTIV.

Bine, bine - spui - dar ambele concepte - perfecțiunea oamenilor și indentificarea a ce le lipsește pentru a fi perfecți, pe de o parte, și ascultarea deja dintotdeauna, pe de altă parte - ar trebui să plece de la PREMISA CĂ OAMENII SPUN ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRUL și de la PREMISA CĂ LUCRURILE SUNT EXACT CEEA CE SUNT.

Însă - spui - CÂND SUNT OAMENII CU ADEVĂRAT AUTENTICI, SINCERI, REALI 100% - NICIODATĂ, iar APARENȚELE SUNT ÎNȘELĂTOARE - LUCRURILE NU SUNT NICIODATĂ 100% CE PAR.

Fii atent la/ ferește-te de jumătățile de adevăr. S-ar putea să fii înșfăcat jumătatea greșită.

Cum rămâne cu tendința naturală a oamenilor de a MISTIFICA POVEȘTILOR LOR DE VIAȚĂ, de a ADĂUGA, FABULA, de a RESCRIE orice relatare, orice istorisire, astfel încât să FIE AVANTAJAȚI, SĂ SE RIDICE ÎN OCHII TĂI, să fie mai frumoși, mai buni, mai inteligenți, mai valoroși, mai puternici în povestirea lor, decât în realitate, sau victime, nedpreptățiți, înșelați, tratați greșit, etc, într-o măsură mult mai accentuată decât evenimentul real?

Cum rămâne cu POSIBILITATEA ca relatarea în sine, chiar cu intenția de a fi descriere făcută cu maximă acuratețe a oricărui eveniment, este inexactă, este rezultat a unor lucruri auzite, neanalizate atent, reproduse după ureche și susținute ca fiind reale?

SINGURUL LUCRU CU ADEVĂRAT IMPORTANT ESTE SĂ ASCULȚI TU CU MAXIMĂ ATENȚIE, ACURATEȚE ȘI PREZENȚĂ.

Care este misiunea? Iată cum o înțeleg eu: Fii prezent. Fii atent. Fii deschis. 

Este tot ce contează. Apoi, în funcție de experiența fiecăruia și de la caz la caz, se poate decela ce este real, adevărat, de ce este orice altceva - poate fi și glumă, poate fi o conversație care să însemne altceva decât suprafața ei, decât stratul extern, poate fi o manifestare tipică a unui gen de personalitate și comportament, pe care îl poți învăța și intui în viitor ce,cât, cum și când este real, adevărat.

NU E NIMIC ÎN NEREGULĂ CU MINE. SUNT PERFECT. DOAR LIPSEȘTE CEVA.

Cum aș putea fi perfect, dacă ceva lipsește? 

În primul rând că ipoteza de la care plec este că tu - tu, ca individ - ești perfect, în sensul de superlativ absolut, în sensul antonimului cuvântului imperfect. 

Tu ești opusul imperfecțiunii. Deoarece imperfecțiunea presupune defecte, erori, îți sugerează imaginea unui minus, a unui lucru neterminat, nefinisat suficient, deoarece imperfecțiunea atunci când este asociată ființei umane echivalează că ființa este cu un defect mai jos, cu o treaptă inferioară perfecțiunii. 

Este foarte bine așa cum ești. Nu trebuie să schimbi nimic la tine. Aceasta este frumusețea perfecțiunii. Stă ca un scut impenetrabil în fața oricărei critici, în fața oricărei dezamăgiri și în fața oricărui reproș. În special în fața auto-criticii și auto- devalorizării. 

Nu te lua în calcul nici pe tine, cu atât mai puțin pe alții, când începi să îți vorbești într-un fel care te minimizează, nu te mai compara și nu te mai lăsa comparat, nu îți mai dori și nu mai permite ca alții să dorească pentru tine să fii ca altcineva. 

Din moment ce ești perfect, ești și unic. Nu poți fi altcineva, pentru că la rândul lui, este unic în perfecțiunea lui. 

O unicitate diferită. 

Și AICI INTERVINE ADEVĂRATUL SALT CALITATIV ÎN ÎNȚELEGERE, ADEVĂRATA REVELAȚIE- BREAKTHROUGH. 

Dacă sunt perfect, înseamnă că NU AM EȘUAT? NU AM GREȘIT? NU MĂ AȘTEAPTĂ SANCȚIUNI, CRITICI, CORECTURI, REDIRECȚIONĂRI, RESTRICȚII...? 

NU. 

EȘTI PERFECT AȘA CUM EȘTI. AICI ȘI ACUM. 

Și totuși...

Am înțeles, sunt perfect, asta mi-a luat o greutate uriașă de pe inimă, m-a eliberat complet. 

AM REUȘIT SĂ MĂ IERT PE MINE ȘI SĂ ÎI IERT PE TOȚI. 

SUNT ÎN SFÂRȘIT LIBER, DE ORICE PRESIUNE PUSĂ ASUPRA MEA, fie de mine, fie de alții. 

Chiar nu trebuie să fiu în nici un fel? 

Nu. Poți să fii oricum. 

Și totuși... LIPSEȘTE CEVA. 

DA, LIPSEȘTE. PENTRU CĂ AȘA SIMȚI. 

NUMAI CĂ DUPĂ CE VEI IDENTIFICA CE LIPSEȘTE, CE LIPSEȘTE NU VA FI PARADOXALA COMPLETARE CARE SĂ INTEGREZE PERFECȚIUNEA PRE-EXISTENTĂ, 

CI

SE VA ADĂUGA PERFECȚIUNII. 

Este o licență poetică și imaginativă - o permisiune a încălcării regulilor gramaticii,logicii și retoricii. 

PENTRU CĂ DACĂ EU VREAU, DUPĂ PERFECȚIUNEA MEA PREZENTĂ, PRIN ADĂUGAREA A CEEA CE AM IDENTIFICAT CĂ LIPSEȘTE ȘI AM PUS ÎN PLUS, REZULTATUL VA FI TRANSFORMAREA ÎNTR-O NOUĂ PERFECȚIUNE. 

Și așa mai departe, vei merge din perfecțiune în perfecțiune. 

Și acest traseu îți va oferi RELAXAREA NECESARĂ pe tot parcursul lui, pentru a identifica ce lipsește și a adăuga. 

Este foarte importantă nuanța: NU SUNT DEFECT ȘI MĂ REPAR, CI SUNT PERFECT, GĂSESC CE ÎMI LIPSEȘTE, ÎMI ÎNGLOBEZ, ÎMI INTERIORIZEZ FĂRĂ NICI UN EFORT CE LIPSEȘTE, PENTRU CĂ ÎL POT AFLA, OBȚINE ȘI FII, ȘI TREC LA URMĂTOAREA PERFECȚIUNE. 

Pentru a AFLA CE LIPSEȘTE la tine și la ceilalți, adaugă la felul tău deja dintotdeauna prezent de a asculta, de a vedea, de a înțelege, un alt și nou fel de a asculta, de a vedea, de a înțelege și VEI AFLA ÎNTOTDEAUNA CORECT CE ÎȚI LIPSEȘTE ȘI CE LE LIPSEȘTE ȘI CELORLALȚI. 

Oriunde te afli, fii acolo. Dacă poți să fii cu adevărat (complet/în totalitate/pe deplin) prezent acum, vei știi ce înseamnă cu adevărat să trăiești.

Vei putea astfel să ADAUGI la perfecțiunea ta și să îi ajuți și pe alții să adauge la perfecțiunea lor o nouă perfecțiune. 

Nu îți fă probleme că nu vei ști CUM VEI FACE ACEST LUCRU. 

ȚI SE VA ARĂTA. ÎL VEI SIMȚI. 

PUR ȘI SIMPLU ÎL VEI FACE. 

FELICITĂRI PENTRU ACTUALA TA PERFECȚIUNE ȘI PENTRU VIITOARELE TALE PERFECȚIUNI!

FELICITĂRI! 

"Pur și simplu ai încredere în tine, și atunci vei știi cum să trăiești." - Johann Wolfgang von Goethe

Photo by Andrej Lišakov on Unsplash

SALONUL DE VALS, STRADA SI JUNGLA

Ce au în comun salonul de vals, străzile și jungla? 

Lupta pentru supraviețuire și supremație.

Regulile lor nescrise. 

Ce au diferit?

Gradul de rafinament, agresivitate, subtilitate.

Abilitatea de a deghiza, camufla.

Tacticile de atac, apărare, adaptare.

Modul de recunoaștere a masculului sau femelei alpha. Convențiile. Cutuma.

Și mai au ceva în comun: toate au învingători și învinși. Leaders & followers. 

Ce se întâmplă însă când noul-venit încalcă regulile?

Poate inova și crea noi reguli, poate prin comportamentul atipic să câștige și schimbe jocul. Poate să redefinească modul de relaționare și poziționare.

Acest tip de nou-venit are o personalitate puternică, are viziune, curaj și o inteligență vie, care transformă cu stil sau cu brutalitate însăși esența lucrurilor.

Mai are însă ceva: o înțelegere exactă, reală, precisă, în detaliu, a regulilor salonului de vals, străzii, junglei.

Noul-venit care încalcă regulile, pentru că fie nu le înțelege, fie nu le acceptă, fie nu vrea să își modifice comportamentul și să fie aceeași persoană în mod liniar, în medii diferite va fi atacat, sfâșiat și umilit. 

Va eșua lamentabil. 

Câteodată îi va lua o oră să își revină și să devină cine și ce trebuie să devină pentru a se adapta, pentru a supraviețui și poate pentru a reuși, câteodată îi va lua o zi, un an, sau poate nu va reuși niciodată și își va spune: nu e de mine. 

Poate că așa este. Poate că nici nu ar fi trebuit să încerce. 

Sau poate e decât începutul drumului. Al călătoriei inițiatice. Poate decât trebuie să înțeleagă lucrurile, să știe cum să valseze printre pericolele și avantajele străzii, fără ca strada să îl contamineze.

Poate este street smart și își pune în valoare spontaneitatea, curajul și încrederea în sine, învățând eleganța codului bunelor maniere pentru a străluci într-un mediu rafinat. 

Sau poate nu. 

In Italia renascentistă , ulterior în Franța monarhiei absolutiste și în Viena imperială gradul de rafinament, de eleganță și stil al saloanelor literare, al complexei etichete de la curtea regală, al balurilor opulente, al spectacolelor de operă fabuloase și al diplomației internaționale a ajuns la apogeu.

Splendoarea veșmintelor aristocrației și nobilimii, suplețea duelurilor verbale între oamenii de litere, de arte, între oamenii de stat, educația, cultura și ascuțimea spiritului, intrigile, vanitatea, orgoliul și ego-ul supradimensionat erau arme și motivații letale și în același timp sursa care a generat întregi epoci de aur și mizerie în același timp în istoria umanității.

Toate însă au avut același fir roșu călăuzitor: înțelege regulile junglei, respectă-le, pune-le să lucreze pentru tine sau fii distrus de ele!

Întotdeauna a apărut un vizionar care și-a spus: nu respect nici o regulă, voi crea noi reguli, care îmi vor câștiga respectul.

Până când acele reguli vor fi, la rândul lor, încălcate de alt vizionar. 

Când o tânără sau un tânăr era pentru prima dată introdus la Curtea Regelui Soare i se spunea: să nu fii orbit de strălucirea și fastuozitatea care te vor ameți la fiecare pas: nimic nu este ceea ce pare! Toate sunt iluzii!

Când o tânără dintr-o familie nobiliară ieșea în societate la primul vals și făcea cunoștință cu ducele sau contele cutare, dacă ai fi privit din exterior cum dansează îmbrățișându-și privirile cu intensitate, dublată de reținere, autocontrol și conștientizare a fiecărei priviri din jur, numai un ochi cu experiență și intuiție ar fi putut ghici cine este prada și cine este vânătorul: de multe ori lucrurile stăteau exact invers față de cum ar fi arătat. 

Străzile te învață că un dușman sau un adeversar te poate ataca sau viza în continuare, însă acest lucru nu îl împiedică să te privească cu respect, iar noua cunoștință îți zâmbește aprobator și se pregătește să te vândă. 

Jungla din noi, instinctul și pornirea animalului totemic nu are nuante: Mănâncă sau fii mâncat!

Salonul de vals, strada & jungla sunt 3 fațete ale aceluiași minunat lucru, numit VIAȚĂ!

Fiți lei, pantere, gazele sau grizzly!

Fiți cine vreți să fiți! Nu va fie teamă să deveniți cine vreți sau simțiți că ați putea fi!

Luptați, câștigați, pierdeți, daruiți sau primiți!

Iubiți și aveți curaj!

Photo by bantersnaps on Unsplash