Se afișează postările cu eticheta curaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta curaj. Afișați toate postările

duminică, 28 iunie 2020

ELIBEREAZĂ - TE!

Ai putea să îți scrii o scrisoare și ai putea să o citești când simți asta sau de fiecare dată când ai nevoie să o faci.

Titlul scrisorii ar putea fi: ELIBEREAZĂ - TE!

Dacă ai știi cât de ușor ar fi ca viața ta să devină una LIBERĂ DE SUPĂRĂRI ȘI DURERE, LIBERĂ DE TRISTEȚE, LIBERĂ DE TOATE LUCRURILE CARE TE TRAG ÎN JOS...

Ar fi atât de ușor pentru tine să decizi că din acest moment te vei elibera de toate lucrurile și gândurile care îți ocupă mintea și te opresc să fii prezent și mulțumit exact în acest moment.

Pe cât de greu pare, pe cât de dificil sună, atât de ușor este de fapt.

Pur și simplu, eliberează-te ! Detașează - te!


ELIBEREAZĂ - TE DE TOATE FRICILE TALE!

Elibereză-te de frica de a nu arăta bine în ochii celorlalți...

Eliberează - te de frica de a nu fi trăit la nivelul așteptărilor absurde impuse de către tine  ție însuți sau de către  alții, în fiecare zi...

Dă drumul fricii de a fi înșelat, detașează-te de frica de dezamagire...

Dă drumul trecutului tău... Lasă-l să fie trecut.... Detașează -te de trecutul tău, acel trecut pe care îl redai ca pe un film în fața ochilor tăi în fiecare dimineață, pe care ți-l repeți: Am eșuat înainte, se pare că voi eșua din nou... Toate acele momente stânjenitoare prin care ai trecut, toate acele dureri și așteptări nesfârșite și inutile...

Eliberează -te de momentele tale trecute de glorie și de strălucire... Toate s-au dus acum... Nu se vor mai putea repeta în aceeași manieră niciodată... oameni, timpuri, context... toate sunt schimbătoare.. toate sunt în mișcare perpetuă...

Te poți ridica și străluci din nou... poate într-un fel diferit... nu poți ști care va fi drumul tău...

ELIBEREAZĂ-TE DE FOSTUL, DE VECHIUL TĂU EU!

DĂ-ȚI VOIE SĂ FII NIMENI... ASTFEL ÎNCÂT SĂ AI UN NOU ÎNCEPUT!

Eliberează -te !

Golește-ți vasul interior al emoțiilor, astfel încât să îl poți umple din nou, într - o stare de acceptare și de pace...


Acum ești LIBER să faci oricîte greșeli necesare ca să ÎȚI GĂSEȘETI CALEA ADEVĂRATĂ...

Ai putea să o găsești chiar azi și să mergi pe drumul tău pentru tot restul vieții....

Ar putea dura ani...
Nu te mai chinui...

Adu-ți aminte în această zi, chiar în acest moment SĂ TE BUCURI DE TINE ȘI SĂ TE ACCEPȚI AȘA CUM EȘTI!

Ai în față o viață de om ca să sculptezi din ființa ta o capodoperă eternă...

Photo by Andre Hunter on Unsplash

duminică, 21 iunie 2020

ADEVĂRUL TE VA ELIBERA



''Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.'' - Sfânta Evanghelie după Ioan.


Nu te poți minți și nu poți minți la nesfârșit.


Vei simți impostura în care trăiești, vei simți amăgirea pe care ți-o livrezi zilnic cum se vor transforma într-un val uriaș, care te va lovi cu putere, te va răsuci în turbionul lui până vei simți că te îneci, și atunci, pentru a îți salva viața , cu un efort disperat te vei smulge din capcana letală, te vei ridica deasupra valului nimicitor și adevărul va țâșni din gura ta dornică de aerul eliberării, în strigătul cathartic: ȘTIU CINE SUNT!.

Și atunci vei avea curajul să rostești adevărul despre tine. 


Când vei reuși să îți spui adevărul despre tine, vei reuși să te vezi în adevărata lumină. 

Adevărul are un preț. Teribil, în multe cazuri. Pentru că adevărul, de cele mai multe ori doare. Insuportabil. Te poate marca pe viață, dacă nu ai curajul să accepți puterea lui transformatoare și să-l convertești în energie vitală și catalizator pentru recunoașterea, crearea, sau re-crearea identității tale adevărate, pe care o vei cunoaște sau o vei construi/reconstrui.

Iar adevărul despre tine te va durea, cu siguranță. Mai mult decât adevărul despre ceilalți. Deoarece ai avut șansa atâția ani să-l cunoști și să ți-l asumi, să-l lași să te schimbe și să te ghideze.


Adevărul va arunca o lumină crudă asupra ta. Nu vor fi umbre, nu va fi nici un artistic clarobscur care să îți îndulcească percepția, nu vei putea să te ascunzi. 

Vei fi gol. Îți va fi rușine, te vei teme, vei fi speriat.
Până îți vei accepta, până îți vei iubi goliciunea și imperfecțiunea.

Aceasta va fi  percepția ințială a darului divin al adevărului,  prima dată când ești dispus să mergi până la capat. 

Nu îți va plăcea ce vei vedea. Pentru că doar la ceilalți vezi, confortabil, din exterior, ceea ce la tine refuzi să privești. 

Asta pentru că până în acel moment nu ai fost dispus să mergi până la capat. 


Încerci să te cosmetizezi. Te fardezi și te pudrezi cu jumătăți de adevăr, cu justificări și scuze credibile. Te învălui în mantia rezonabilului și falsei echități. 

Îți mai adaugi câteva calități, îți maschezi cu ingeniozitate acele părți din tine care nu vrei să fie aflate. 

Nici măcar de tine. 

Pentru că vrei să îți păstrezi imaginea de om valoros, de om frumos, drept, cinstit, corect. 


Dacă ai reușit să îți creezi această imagine. 

Sau poate vrei să începi să ți-o construiești acum. 


Poate chiar ești unul dintre acei oameni care sunt, prin natura lor, prin personalitatea lor, prin faptele, prin acțiunile lor, prin modul lor de a gândi și modul lor de a fi, prin comportamentul lor, oameni frumoși, drepți, cinstiți și corecți. 


Chiar dacă ești acel om, oricum ai greșit grav. Oricum ai rănit, ai înșelat așteptări, ai manipulat, ai dezamăgit, ai disimulat, ai mințit și ai făcut rău. 


Și cea mai chinuită victimă ai fost chiar tu. Poate ai reușit să fii adevăr cu ceilalți, și toate aceste rele le-ai îndreptat împotriva ta. 


Este în natura umană. Nu poți decât tinde către aceste valori. Nu le poți fi în totalitate. Poți să fii însă ADEVĂR.

Veritas vos liberabit ( The truth will set you free) (Adevarul te va elibera)


Dacă nu poți rosti adevărul până la capat, cu glas tare, ție și/sau celorlalți - și în unele cazuri, ar fi devastator, ar elibera în totalitate, dar poate ar și distruge în totalitate - , poți face însă un alt pas care te va elibera, cu siguranță: 




ȘOPTEȘTE-ȚI ADEVĂRUL, CUNOAȘTE-L ȘI ACȚIONEAZĂ ÎN CONFORMITATE CU EL!




VEI SCHIMBA VIEȚI, ȘI ÎN PRIMUL RÂND A TA. 

Vei avea, în sfârșit, curajul să te ierți și să ierți. 

Vei avea, în sfârșit, curajul să înțelegi și toleranța față de intenția adevărului, care este deturnat de la implementarea lui, și înțelepciunea dozării adevărului administrat celuilalt în limitele fine și productive ale diplomației, concomitent cu auto - administrarea periodică de doze șoc de adevăr pentru tine. 

DUPĂ CE TE VEI FI ELIBERAT, FII ADEVĂRAT CU TINE ȘI NU TE MAI LĂSA NICIODATĂ ÎNLĂNȚUIT ÎN SCLAVIA LIPSEI ADEVĂRULUI!

FII CU ADEVĂRAT  LIBER, TRĂIEȘTE LIBER ȘI OFERĂ CU GENEROZITATE LIBERTATE ȘI ADEVĂR, PRIN CINE EȘTI, CELORLALȚI!

miercuri, 3 iunie 2020

Folosește timpul, nu îl irosi! Pregătește-te!


"Timpul tău este limitat, așa că nu îl irosi trăind viața altcuiva. Nu te lăsa prins în capcana dogmatică - care este a trăi cu rezultatele gândirii altor oameni. Nu lăsa zgomotul opiniilor celorlalți să îți înece propria voce interioară. Și cel mai imporant, să ai curajul de a îți urma inima și intuiția. Cumva ele știu deja ce vrei cu adevărat să devii." - Steve Jobs.


Indiferent că ești dispus să investești în tine sau nu, zilele oricum trec. Poți să gândești că am tot timpul din lume, de ce să fac un efort suplimentar azi? De ce să investesc in viitorul meu neapărat azi? De ce nu mâine? De ce azi, dacă nu am chef, dacă mi-e lene, dacă nu mă simt prea bine, dacă nu sunt presat - mai e suficient timp până la evenimentul respectiv, care este într-adevăr important pentru mine - de ce să mă forțez azi, de ce să nu mai dorm puțin, de ce să nu mă mai uit puțin la televizor - să mai știu și eu ce se mai întâmplă în lume, să fiu la curent cu știrile, sau - azi e filmul acela care îmi place și serialul după care sunt înnebunit... 


De ce n-am mai sta puțin de vorbă, mai dă-le încolo de muncă și de studiu, și iar muncă și iar disciplină și iar privațiuni... 


Avem tendința de a amâna prioritățile, de a amâna să ne apucăm de ce știm că trebuie făcut...

E de înțeles: căutăm confortul și lejeritatea. Evident că este mult mai plăcut și mai tentant să alegi lucrurile care îți fac plăcere, să încerci să te eschizevi de la sarcini pe care deși știi că nu le vei putea evita, îți tot spui că nu se întâmplă nimic dacă le eludezi măcar puțin. 


Este normal să încerci să te mai și menajezi, mai ales după o perioadă îndelungată de efort susținut. 


Este în regulă să îți dorești liniște, relaxare și evitarea oricărei provocări, cel puțin pentru o perioadă. 


Este firesc să îți asculți și acel glas care vrea o pauză după munca zilnică fizică și intelectuală, care adunată în ani și ani de zile ți-a cam slăbit rezistența la stres. 


Însă abordarea tuturor acestor lucruri este ingredientul secret care determină diferența între un om de succes și un om care nu (mai ) cunoaște succesul. 


Și nu mă refer decât la succes financiar sau profesional. Mă refer la orice tip de reușită. 


Chiar și atunci când ai fost suficient de norocos sau suficient de perseverent pentru a îți crea norocul de a face ce te pasionează cu adevărat, ce te definește și împlinește, chiar și în această ideală situație, când ceea ce faci este pură plăcere și intensă dedicație, fără să simți că muncești, chiar dacă te afli într-o căutare spirituală și într-o călătorie de descoperire a sinelui, chiar dacă te-ai detașat și ai ales o altă cale, chiar dacă te-ai izolat de lume, în orice situație, șansa timpului care ți-a fost dat să îl trăiești în această viață nu trebuie irosită. 

Nu este un îndemn către crearea unei dependențe compulsive de muncă, nu preamăresc cultura workaholic, nici ignorarea, neglijarea relaționării cu persoanele importante din viața ta, nici obsesia devoratoare de a reuși și eliminarea bucuriilor simple ale vieții.


Nu, cu siguranță nu. Arta de a trăi este o artă complexă, rafinată, elegantă. Este o provocare perpetuă, ca viața însăși. 


Arta de a trăi înseamnă echilibru în toate ariile, în toate segmentele vieții tale. Înseamnă și răbdare și pasiune, înseamnă și concentrare, efort, dar și viziune și imaginație, înseamnă iubire și înțelegere, toleranță și compasiune, dar înseamnă și fermitate, curaj și a lupta lupta cea dreaptă, este provocarea descoperii legendei personale care prespupune simultan și găsirea timpului pentru a te bucura de frumusețea călătoriei, a evenimentelor și găsirea liniștii în momentele cheie: războinicul luminii știe când să accepte înfruntarea, când să o evite, și când să iubească, renunțând pentru o perioadă la armele sale. 


Timpul însă nu te iartă. Îți poate fi cel mai dedicat aliat sau cel mai aprig, cel mai încrâncenat dușman. 


În fiecare zi din viața ta sunt ore care excedă lui '' trebuie'' , '' obligatoriu '', sunt ore care nu intră sub incidența inexorabilului. 


Reflectează, gândește profund și în detaliu, analizează atent și responsabil, cântărește bine și îndelung înainte de a face o alegere. 


Alegerea pe care o vei face referitoare la acest timp al fiecărei zile îți va influența decisiv evoluția viitorului tău. 


Iar cea mai bună investiție a acestui timp este în PREGĂTIRE. 


Viața te va lua de foarte multe ori prin surprindere. Este natura ei imanentă și inefabilă. Este ceea ce o fac unică și captivantă. 


Atunci când ești luat prin surprindere pentru prima dată, nu ai decât să încerci să faci față cât mai bine situației. 


Însă întotdeauna, ce s-a întâmplat o dată, se va întâmpla și a doua oară. 


Și atunci trebuie să fii pregătit. 


Viața este un profesor excepțional, foarte exigent însă, imparțial și dur, foarte dur. 


Fiecare lecție pe care ți-o predă trebuie învățată pe loc și însușită temeinic. Nu ai niciodată șansa unui punct din oficiu, măcar, la examenele pe care va trebui să le susții constant. 


Iar dacă a doua oară nu ești pregătit, nu încerca să dai vina pe altcineva. SINGURUL RESPONSABIL PENTRU VIAȚA TA EȘTI TU. 


Folosește timpul! Pregătește-te! 


Pregătește-te pentru orice!


Analizează-ți cu atenție trecutul, examenele lui, reușitele și eșecurile, greșelile și oportunitățile irosite. 


Nu le lăsa să te definească! 


Bucură-te de șansa oferită prin aceste evenimente de a te pregăti pentru următoarea provocare. 


Privește-te cu sinceritate și curaj, identifică-ți punctele slabe, indentifică domeniile care nu funcționează în viața ta și lucrează în fiecare zi să le îmbunătățești!


Antrenează-te pentru viață și investește permanent în tine!

Aceste ore ale fiecărei zile sunt magice! Folosește-le din plin! Următorul examen îl vei promova magna cum laudae, astfel!


FOLOSEȘTE TIMPUL, NU ÎL IROSI! PREGĂTEȘTE-TE!

Photo by Ben White on Unsplash

miercuri, 27 mai 2020

Să râzi cu ochii larg deschiși...



"Cunoașterea/Iluminarea spirituală, bucuria și pacea nu îți pot fi date de către altcineva. Izvorul (fericirii) se afla în interiorul tău." Thich Nhat Hanh


Sunt momente în viață când simți că ești în aliniament cu întregul univers, când simți o energie debordantă, care te cuprinde, care țâșnește de undeva, din interioul tău, care te învăluie și te inundă într-o mare de bucurie și de poftă de viață, când zâmbești din tot sufletul, când râzi cu ochii larg deschiși și ai îmbrățișa toată lumea și ai cuprinde toată ființa lumii în inima ta. 


În astfel de momente simți nevoia să dansezi, să împărtășești fericirea ta cu ceilalți, să glumești și să fii năstrușnic cu ei, să îi încurajezi, să le spui că totul va fi bine, să fie încrezători, să fie optimiști, să fie luminoși. 


Simți că vrei să dai muzica tare, că vrei să fii plin de entuziasm, să sărbătorești miracolul vieții, să prețuiești clipa în fiecare atom al ei, să fii atât de mulțumit și recunoscător pentru minunea de viață care ți-a fost oferită. 


Sunt momente incredibile, pe care vrei să le imortalizezi într-un sentim de efuziune nestăpânită, să le păstrezi cu drag și cu tandrețe, pentru a le putea accesa tot timpul și pentru a îți aminti că ești dator să fii iubire și bucurie și exuberanță și dragoste și speranță și încredere și satisfacție...


Sunt momente în viață atât de speciale, încât nu ai voie să le strici cu nici un gând negativ, nu ai voie să permiți să fie pătate de nici o suferință, a ta sau a altora. 


Sunt momente atât de valoroase, încât ai dreptul să iei o pauză de la tot ce te poluează în jurul tău, de la tot ce este negativ, rău, nociv. 


Iar acest refuz a orice ar putea să îți taie impetuosul elan existențial este dreptul tău natural, este dreptul tău la fericire. 


Ai dreptul să speri, ai dreptul să ai o credință neclintită, ai dreptul să îți interpretezi partitura fericirii tale, nestingherit, public, transparent. 



Este imposibil să fii furios și să râzi în același timp. Furia și râsul se exclud reciproc și ai puterea să alegi între ele.

Ai dreptul să simți că totul se va ordona așa cum îți dorești, ai dreptul să zâmbești pentru că vezi că toate evenimentele din viața ta s-au aliniat ca un pluton disciplinat de planete pentru a îți desena constelația destinului tău împlinit. 


Pot exista astfel de zile perfecte în viața ta. 


Poți să începi o zi perfectă cu o cafea, o țigară ( sau nu), un creion și o coală de hârtie pe care să scrii cum va fi ziua ta perfectă, cum va fi viața ta fericită, ce vei dărui și ce vei primi, ce te va pasiona și ce vei crea, cât de mult vei iubi și vei ajuta, cât de mult vei fi prezent în viața celorlalți și cât de mult le vei permite să fie prezenți în viața ta...


Poți să continui să adaugi lucrurile și oamenii pentru care ești recunoscător în această dimineață. 


Poți să îți reînvii visurile și să le crezi posibile înainte de a fi prea târziu. 


Poți să admiri frumusețea gândirii și poezia sensibilă a adevărului exprimat în următoarele rânduri ale lui Octavian Paler: 


"Închipuiţi-vă că într-o zi ar fi venit un tren şi n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Ne-am epuizat în aşteptare şi nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului aşteptat. Numai că ne-am fi simţit striviţi de o mare tristeţe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Şi ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră şansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să aşteptăm alt tren.. "


Poți să ai apoi o intuiție, o viziune a drumului pe care îl vei urma, a căii tale pe care vei păși cu siguranță, fără ezitare, indiferent cât de mult va dura. 

Și poți continua ducând această energie a zilei tale perfecte în toate orele care vor urma, indiferent ce se va întâmpla pe durata lor. 


Iar această energie să fie combustibilul care să te alimenteze pentru o viață întreagă. 


Poți să începi și să continui ziua perfectă absolut în orice modalitate. 


Pentru că atunci când vei avea această zi perfectă, acest moment de viață când simți că ești în aliniament cu întregul univers, orice altceva nu va mai fi decât un detaliu simpatic. 


Nu poți trăi cu adevărat, nu poți iubi cu adevărat decât nebunește: 


"Nu se poate iubi, cu adevărat, decât „nebuneşte"! 
A te bate cu morile de vânt făcând calcule, 
gândindu-te la riscul că poţi să pari ridicol, 
transformă sublimul în stupiditate." - Octavian Paler 


Photo by Kinga Cichewicz on Unsplash









duminică, 3 mai 2020

CONVERSAȚII INTERIOARE


Dacă reușești să asculți cu atenție, vei auzi în mintea ta mai multe voci. Asta nu înseamnă că ești nebun, dacă le poți auzi clar și cu putere.

De exemplu, când te afli în public, este evident că nu poți vorbi cu voce tare de unul singur. Numai nebunii fac asta, nu? Astfel că îți folosești vocea interioară, vorbești cu vocea interioară. 

Când ești singur și simți nevoia să te gândești la anumite subiecte, poate vorbești cu tine însuți cu voce tare. Unii oameni fac asta – găsesc că este mai ușor să își clarifice, să își limpezească gândurile – alții nu o fac: chiar când sunt singuri, le este teamă că ar putea fi surprinși de vreun vecin și ar crea o impresie ciudată, sau le este frică că s-ar putea transforma într-un obicei și s-ar trezi făcând o observație sau vreo remarcă în timp ce conduc sau se plimbă, sau în orice altă împrejurare. 

Această a doua categorie de oameni gândesc cu vocea interioară chiar și când sunt singuri. 

Cred că până acum îți vei fi dat seama despre vocea de care vorbesc. 

Această voce are grade diferite de dezvoltare și utilizare, în funcție de persoană.

Sunt persoane care au o voce interioară clară, articulată, formulând fraze inteligibile, enunțuri complicate, analize complexe, observații detaliate sau planuri de acțiune.

Sunt persoane care simt preponderent, sau văd imagini, mai degrabă decât să audă cuvinte sau concepte.

Sunt persoane a căror voce interioară combină cuvinte, sentimente, culori, imagini vii ca cele din trailer-uri filmelor sau videoclipuri, sunete și cuvinte. 

Indiferent de tipul de voce interioară pe care o ai, la un moment dat, indiferent de frecvența cu care se va întâmpla, o poți auzi. 

Și câteodată o auzi cu o claritate de cristal. 

Câteodată te poate înspăimânta, atunci când gânduri inexplicabile ies la suprafață din subconștientul tău. 

Faptul că o poți auzi spunând constant aceeași expresie , din nou și din nou, vorbind despre același subiect, te forțează să acorzi atenție acelui lucru anume, lucru care necesită atenția ta urgentă, același lucru pe care mintea ta conștientă îl ignoră constant, din nou și din nou. Poți fi câteodată surprins de ce rezultate pot fi generate ascultându-ți vocea interioară. 

Acestea sunt cazurile fericite, când simți că vocea ta interioară îți spune care este lucrul corect de făcut, calea bună de urmat. 

Am presupus până acum că vocea ta interioară se manifestă ca fiind tu însuți/însăți, și că manifestarea ei îmbracă forma unui monolog, cum ar fi: “ Cred că .. Îmi place că… Poate ar trebui/ar fi mai bine să … ” etc. 

Dar nu se întâmplă întotdeauna așa. 

Și aceasta e partea cea mai bună: CONVERSAȚII.


"Fii atent cum iti vorbesti, pentru ca te asculti" - Lisa M. Hayes
Te găsești într-o conversație cu tine însuți.

Îți auzi vocea interioară spunând ceva, până în acel moment nu s-a întâmplat nimic straniu, pentru că tu erai cel care vorbea, și apoi îți dai un răspuns, sau emiți o părere diferită. 

Cine e cine acum?

Care parte din tine este tu și care parte este celălalt?

Celălalt este celălalt tu? Dacă nu, cine este? 

Este intuiția? Este subconștientul? Este eu-l tău superior?

Altă situație: te surprinzi având un anumit comportament într-un anumit context. Comportament care nu este avantajos pentru tine. 

Și atunci te gândești la ce te-ai gândit în acel moment: cu siguranță, cel puțin o data în viața ta, când vorbeai cu altcineva, trebuie să fi spus, în timp ce îți relatai povestirea: Nu știu la ce mă gândeam! Nu știu ce a fost în capul meu!

Gândindu-te la gândurile tale într-o anumită situație, asociate acesteia, vei descoperi că TOATE ACȚIUNILE NOASTRE SUNT DETERMINATE DE CONVERSAȚIILE NOASTRE INTERIOARE.


"Cei mai multi dintre noi nu suntem constienti de faptul ca aceste conversatii interioare sunt cauzele circumstantelor vietii noastre" - Neville.

Este mai puțin importantă identitatea vorbitorilor noștri interiori, poate părea monolog sau dialog, dar indiferent dacă tu conștientizezi sau nu, O CONVERSAȚIE VA AVEA LOC ÎNTOTDEAUNA. 

Și acea conversație devine un mod de a fi. 

Dacă vrei să îți schimbi sau să îți îmbunătățești anumite feluri de a fi în viața ta, trebuie să îți faci timp și să îți identifici , să îți înțelegi cu adevărat conversațiile interioare.

De exemplu: “ Mi-ar plăcea atât de mult să fac acest lucru, sau să devin o astfel de persoană, dar el/ea nu mă va lăsa!/nu-mi va da voie! ”

Sau:

“ M-aș bucura foarte mult să încep acest lucru, dar sunt prea bătrân pentru asta!”

Sau:

“ Aș dori să fac acest lucru, dar nu am timp, sunt prea ocupat, nu este adecvat pentru un bărbat/o femeie cu statutul meu/ îmi lipsește curajul/este prea târziu/ mi-e teamă să nu par ridicol/ridicolă/ nu mă simt pregătit/pregătită… ” - lista continuă la nesfârșit.


Dacă vrei să îți schimbi viața, după cum știu că vrei, poți să începi prin a îți asculta vocile interioare.

Selectează-o pe aceea care ți se potrivește cel mai bine. Alege-o pe cea mai curajoasă, prietenoasă și înțeleaptă dintre ele.

Depistează vocea impostoare, înșelătoare, care se ascunde în spatele obiceiurilor tale rele și neproductive.

Creează conversații mai bune și mai eficiente!

Repetă-le și exersează-le cu glas tare sau în tăcere, atunci când ești singur, până când vor fi înțelese, crezute și asimilate de minte ta subconștientă.

Data viitoare când te vei afla față în față cu o situație recurentă, pe care ai eșuat să o depășești în trecut, repetă silențios, cu vocea ta interioară clară, precisă și fermă, conversația pe care ai exersat-o și acționează ca atare!

Vei reuși!

Fii atent la conversațiile tale interioare, schimbă-le cu unele mai bune, urmează –le și acționează conform lor!

Vei deveni o cu totul altă persoană, vei deveni o nouă identitate!

Photo by Joshua Ness on Unsplash

joi, 30 aprilie 2020

'' Într-o zi te vei trezi și nu va mai fi timp să faci lucrurile pe care ți le-ai dorit dintotdeauna. Fă-le acum!''



'' Într-o zi te vei trezi și nu va mai fi timp să faci lucrurile pe care ți le-ai dorit dintotdeauna. Fă-le acum!''

Paragrafele între ghilimele, care urmează, sunt din cartea MANUSCRISUL GĂSIT LA ACCRA, de Paulo Coelho.

'' Iar o femeie pe care o chema Almira și era croitoreasă a spus: Aș fi putut să plec înainte de sosirea cruciaților iar azi aș fi fost în Egipt. DAR ÎNTOTDEAUNA MI-A FOST TEAMĂ DE SCHIMBARE.''



" Ne e frică de schimbare deoarece credem că, după multe eforturi și sacrificii, cunoaștem lumea în care trăim.

Și, chiar dacă ea nu este minunată, chiar dacă nu suntem pe deplin mulțumiți, cel puțin nu vom avea suprize. Nu vom greși.

La nevoie, vom face mici schimbări pentru ca totul să rămână la fel. ''



" E foarte bine să visăm că avem mereu noi locuri de văzut și că vom face asta într-o zi. Visul ne veselește - pentru că ȘTIM CĂ PUTEM SĂ FACEM MAI MULT decât ceea ce facem.

A visa nu e primejdios.

PRIMEJDIOS E SĂ VREI SĂ TRANSFORMI VISELE ÎN REALITATE. ''



" Dar vine ziua când DESTINUL bate la ușa noastră.

Poate să fie bătaia ușoară a ÎNGERULUI SORȚII, sau bătaia NEDORITEI DE OAMENI.

Amândouă spun: " SCHIMBĂ-TE ACUM ''.

Nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, nu anul viitor. Îngerii spun: " Acum '' .


Întotdeauna o auzim pe Nedorita de Oameni.

Și schimbăm tot de teamă să nu ne ia cu ea: ne schimbăm satul, obiceiurile, caldarâmul, mâncarea, purtarea.

Nu o putem convinge pe Nedorita de Oameni să ne îngăduie să fim ca înainte. Nu poți sta de vorbă cu ea.


Îl auzim și pe Îngerul Sorții, dar pe acesta îl întrebăm: " ÎNCOTRO VREI SĂ MĂ DUCI? ''

" SPRE O VIAȚĂ NOUĂ '', este răspunsul.


Și ne amintim: avem grijile noastre, dar le putem rezolva - chiar dacă ne va trebui tot mai mult timp ca să le venim de hac. Trebuie să servim drept exemplu părinților noștri, maeștrilor noștri, copiilor noștri, și să rămânem pe calea cea dreaptă.

Vecinii noștri speră să fim în stare să-i învățăm pe toți virtuțile perseverenței, ale luptei cu greutățile și ale depășirii obstacolelor.

Și suntem mândri de purtarea noastră.

Și suntem LĂUDAȚI PENTRU CĂ NU VREM SĂ NE SCHIMBĂM, ci urmăm calea pe care ne-a ales-o destinul.


NIMIC MAI GREȘIT.


DEOARECE CALEA DE URMAT ESTE DRUMUL NATURII: ÎN NEÎNCETATĂ SCHIMBARE, CA DUNELE DEȘERTULUI. ''


'' Natura ne spune; '' Schimbă-te! '' 

Iar cei care nu se tem de Îngerul Sorții înțeleg că TREBUIE SĂ MEARGĂ ÎNAINTE, ÎN POFIDA FRICII.

În pofida ÎNDOIELILOR.

În pofida ÎNVINUIRILOR.

În pofida AMENINȚĂRILOR.



Ei au de ÎNFRUNTAT VALORILE și PREJUDECĂȚILE.

ASCULTĂ sfaturile celor care îi iubesc:

'' NU FACE ASTA, AI DEJA TOT CE ÎȚI TREBUIE: dragostea părinților, iubirea soției și a copiilor, slujba pe care ai găsit-o cu greu. De ce să fii străin în țară străină? ''



Dar se ÎNCUMETĂ SĂ FACĂ PRIMUL PAS - uneori din curiozitate, alteori din ambiție, însă de obicei din DORINȚA DE NESTĂVILIT DE A TRĂI AVENTURA.

La fiecare cotitură a drumului se simt mai înspăimântați. Între timp însă, se surprind singuri: sunt mai puternici și mai bucuroși.

BUCURIA. Aceasta este una din cele mai mari BINECUVÂNTĂRI ale ATOTPUTERNICULUI. Dacă suntem bucuroși, ne aflăm pe drumul cel bun.

FRICA se îndepărtează puțin câte puțin, pentru că nu i s-a dat importanța pe care dorea să o aibă.




O ÎNTREBARE stăruie încă de la primii pași făcuți:

'' Oare HOTĂRÂREA mea de A MĂ SCHIMBA i-a făcut pe ALȚII SĂ SUFERE PENTRU MINE?''   

Dar CINE IUBEȘTE VREA SĂ-L VADĂ FERICIT PE CEL IUBIT.

Dacă în prima clipă de temi pentru el, acel simțământ e imediat înlocuit de mândria de A-L VEDEA FĂCÂND CE ÎI PLACE, DUCÂNDU-SE UNDE A VISAT SĂ AJUNGĂ. '' 




'' Până ce într-o zi, pe neașteptate, drumul încetează să îl mai pună la încercare pe călător și devine generos cu el.

Spiritul lui, până atunci tulburat, se bucură de frumusețea noului peisaj.

Și FIECARE PAS, care înainte era INSTINCTIV, ajunge să fie un pas LUCID. 

În loc să arate confortul siguranței, oferă BUCURIA PROVOCĂRILOR. ''




'' În loc să ÎȘI PETREACĂ TOATĂ VIAȚA DISTRUGÂND DRUMURILE PE CARE SE TEMEA SĂ LE URMEZE, începe să-i placă cel pe care tocmai îl parcurge. 

Chiar dacă DESTINAȚIA rămâne învăluită în MISTER. 

Chiar dacă la un moment dat ia o HOTĂRÂRE GREȘITĂ. 


DUMNEZEU, care ÎI VEDE CURAJUL, îi va da și INSPIRAȚIA necesară ca să o îndrepte. ''


'' ODATĂ CE A HOTĂRÂT să-și vadă mai departe de drum și NU MAI ARE DE ALES, își descoperă o VOINȚĂ DE FIER, iar FAPTELE SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA HOTĂRÂRILOR SALE.

'' GREUTATE '' este numele unei unelte vechi, creată doar ca să ne ajute să AFLĂM CINE SUNTEM.

Tradițiile religioase ne învață; CREDINȚA și TRANSFORMAREA sunt SINGURUL MOD DE A NE APROPIA DE DUMNEZEU. 


CREDINȚA ne arată că niciodată nu suntem singuri. 


TRANSFORMAREA ne face să iubim misterul. 


Iar când totul va părea întunecat și când ne vom simți părăsiți, SĂ NU PRIVIM ÎN URMĂ, cu teama de a vedea transformările care se petrec în sufletul nostru. SĂ PRIVIM ÎNAINTE. 

Nu ne vom teme de ce se va întâmpla mâine, pentru că ieri a avut CINE SĂ NE POARTE DE GRIJĂ.

Și aceeași PREZENȚĂ va continua să ne stea alături.

Aceeași Prezență ne va APĂRA de SUFERINȚĂ. 

Ori ne va da FORȚA să o ÎNFRUNTĂM cu demnitate. 


Vom merge MAI DEPARTE decât am crezut. '' 



'' Nedorita de Oameni vine atât pentru cei care nu se schimbă, cât și pentru cei care o fac. 

Dar cei din urmă pot cel puțin să spună: 


'' VIAȚA MEA A FOST INTERESANTĂ, NU MI-AM IROSIT BINECUVÂNTAREA. '' 


Iar cei care găsesc că AVENTURA este primejdioasă, să încerce RUTINA: EA UCIDE ÎNAINTE DE VREME. '' 





Aceste cuvinte m-au INSPIRAT să fac SCHIMBĂRI MAJORE în viața mea. 


Aceste cuvinte mă inspiră în continuare să găsesc CURAJUL pentru PAȘII URMĂTORI pe calea pe care o simt că este a mea. 


Aceste cuvinte îmi hrănesc constant CREDINȚA și îmi susțin HOTĂRÂREA de a merge în continuare pe drumul TRANSFORMĂRII. 


Sper ca data viitoare când 

TU, CEL/CEA CARE CITEȘTI ACUM, 

vei auzi bătaia ușoară a ÎNGERULUI SORȚII la ușa ta,

data viitoare când îți va spune " SCHIMBĂ-TE ACUM '',

SĂ AI CURAJUL HOTĂRÂRII DE A FACE ACEASTĂ SCHIMBARE. 


''Nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, nu anul viitor. Îngerii spun: " Acum '' .''


SUCCES!

Photo by Matt Howard on Unsplash

luni, 27 aprilie 2020

MASCA ȘI AUTENTICITATEA


Ce se află în spatele măștii?


Ce se întâmplă când îmi dau jos masca în fața ta, presupunând că am acest curaj? Dar când tu îți dai jos masca în fața mea, presupunând că ai acest curaj, având încredere totală, sau forțat pentru că am ghicit ce se află sub mască și nu mai are nici un rost să te mai ascunzi?


Când masca este îndepărtată, rămâne ceea ce este adevărat, ceea ce este conform cu realitatea, caracterul original, nefalsificat, veritabil.


Autenticitatea este absența măștii, iar masca este absența autenticității.
Autentic: Fii tu însuți. Îmbrățișează ce este real și natural. Și nu uita să visezi în stil mare.

Dar masca este atât de seducătoare.


Masca în sine este seducătoare, în egală măsură cu tentația de a folosi masca, frumusețea ei, misterul și atracția pe care le exercită, confortul ascunderii identității și libertatea de a fi oricine dorești sau îți imaginezi.


De ce Veneția Serenissima a fascinat atâte secole? Splendoarea și fastul exorbitant al superbelor ei palate, grandoarea și bogăția etalate ostentativ, puterea și dominația ei, măiestria, originalitatea și imaginația creativă inepuizabilă a faimoaselor sale măști și costume, într-un amețitor spectacol de culori, forme, artă, eleganță și libertinaj.


Rafinamentul și luxul carnavalului și al balurile mascate, plăcerile vieții, mai mult sau mai puțin vinovate.


În spatele enigmaticelor măști puteau fi bărbați sau doamne din înalta aristocrație, curtezane, artiști, militari, artizani sau simple calfe, oameni din păturile cele mai de jos ale societății. Oricine stăpânea arta conversației, limbajul curtenitor și elevat, retorica jocului seducției, spontaneitata și verva cuvintelor de spirit ar fi putut trece fără probleme drept un elegant aristocrat, chiar dacă avea o origine umilă, după cum respectate doamne artistocrate ar fi putut avea insinunatele si decadentele gesturi ale unei curtezane.


Fantezia și imaginația, curajul și inventivitatea inversau, anulau și mixau într-un colaj al mozaicului restricțiilor sociale inexistente, orice convenție sau regulă.



Jocuri de putere, atracție, liberatate, intuiție, îndrăzneală, distracție, simțuri și emoții dezlănțuite.


"Mulți oameni cred că a fi spiritual înseamnă a fi pozitiv, dar a fi spiritual înseamnă a fi conștiință și conștiență. A deveni conștient este un lucru mult diferit față de a deveni pozitiv. Pentru a deveni conștient și a avea conștiința acestui lucru, trebuie să devenim AUTENTICI. Autenticitatea include atât pozitivul, cât și negativul." - Teal Swan.


"AUTENTICITATEA cere/presupune VULNERABILITATE, TRANSPARENȚĂ & INTEGRITATE."  - Janet Louise Stephenson


Când ești autentic, ești tu însuți. 


Când ești autentic, ești natural, ești relaxat, îți exprimi individualitatea și unicitatea, gândești, vorbești și acționezi cu pasiune, despre ce te motivează, ce te determină să faci click. 


Când ești autentic, ești liber de orice temere, te eliberezi de frici, de ezitări, îți asumi cine ești și încotro te îndrepți, nu mai cauți aprobare și nici nu mai încerci să eviți dezaprobarea.



Îți dai voie să îți asumi riscuri, îți dai voie să fii văzut, iar celorlalți le oferi oportunitatea de a alege dacă te plac sau nu, astfel cum ești cu adevărat. 



Oricât ar fi de seducătoare masca, vei avea o satisfacție și o bucurie infinit mai intense, dacă îți vei dezvălui chipul și îți vei lăsa adevărata ta frumusețe și urâțenie să fie descoperite de tine și de ceilalți, în egală măsură. 


După cum există o estetică a frumosului, există și o estetică a urâțeniei. Există bine și rău în noi. Există lumini și umbre. Albul și negrul personalității noastre există simultan și se vor revelate.


Grotescul este opusul sublimului, se atrag si se generează reciproc:


Chipul uman, ca oglindă a emoțiilor, are o paletă foarte largă de expresie, și tocmai descoperirea acestor fațete este adevărata călătorie a vieții.

"Omul este cel mai puțin el însuși când vorbește propria persoană. Dă-i o mască și îți va spune adevărul." - Oscar Wilde 


Acest adevăr, gândit de Oscar Wilde, poate fi contrazis numai prin curajul de a trăi liber și cu adevărat, numai prin curajul autenticității. 


Când ești autentic, poți spune '' nu''. 

"Un ''nu'' rostit cu cea mai profundă convingere este mai bun decât un '' da'' rostit doar pentru a face pe plac, sau mai rău, pentru a evita necazurile." - Mahatma Ghandi.


Pecetluiește-ți viața cu sigiliul autenticității, pentru a nu te mai privi și a nu mai privi/ a nu mai fi privit prin mască și păstrează pergamentul adevărului tău, astfel sigilat, în suflet, pentru tot restul vieții!

Photo by John Noonan on Unsplash

marți, 21 aprilie 2020

CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE?


Am scopuri. Am obiective. Am voință. Nu renunț niciodată. Mai încerc încă o dată și încă o dată. 


Periodic, însă, obiceiurile proaste adunate ca un reziduu toxic, care crește exponențial cu trecerea timpului, prevalează. 


Și acesta este momentul în care intervine cea mai puternică provocare: cât de repede încetez să mă mai vaiet că iarăși mi-am încălcat propriile reguli, cât de ferm sunt în a-mi controla tendința de a rememora evenimente similare din trecut, când am început să fac ceva, am continuat constant o anumită perioadă și apoi am amânat doza acțiunii respective în acea zi de slăbiciune, pentru a mai trece încă o zi și încă o amânare și a întrerupe astfel șirul neîntrerupt al constanței și perseverenței, deschizând astfel calea pentru încă o pauză prelungită până la remontare și începerea de la zero a numărătorii. 


OBICEIURILE PROASTE sunt acele impulsuri de delăsare, de lene, de amânare, sau repezeală și impulsivitate, de lipsă de atenție, lipsă de motivație, superficialitate, neglijență, tristețe îndelungată, deprimare, deconectare de la ritmul vibrant al vieții, regret, aducerea în atenție în mod inutil și repetat a unor înfrângeri și nereușite trecute, și, în mod special, nesecata sursă de inventare a motivelor pentru care să nu faci un lucru, pe care ți l-ai propus să îl faci, știi că trebuie să îl faci, știi că îți va aduce satisfacție și mulțumire, care însă are ca preț, ca orice alt rezultat benefic, efort, energie și disciplină. 


Tendința naturală este de a căuta calea cea mai ușoară, de a face lucrurile cât mai plăcute și mai puțin obositoare, normal. Din păcate, însă, această cale nu îți poate oferi ceva mai mult decât un lac micuț, călduț, în loc de un gheizer dezlănțuit. 


Este un loc comun: No pain, No gain. ( Fără durere/efort, nu câștigi.) Este un logo foarte des folosit în clipurile motivaționale. În special work-out music ( muzică pentru antrenament ).



Este, de asemenea, un loc comun că până voi ajunge la succes voi avea parte de multe, multe eșecuri. 

Și, mai ales, voi greși de foarte, foarte multe ori. 


Perfect adevărat. Experiența mi-a confirmat acest adevăr din nou și din nou. 


Experiența, această sursă atât de puternică de creștere, de evoluție, de dezvoltare personală, cea mai bogată resursă de învățare pentru persoanele adulte. 


Ce ai auzit, ce ai ascultat, ce ai văzut, ții minte într-o oarecare măsură, ce ai FĂCUT însă, (corect sau greșit) ții minte în proporți de peste 90%. 



 Imposibilul este nimic.


Și atunci, CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE? 


1. CONȘTIENTIZARE


"Când o situație interioară nu este conștientizată, apare în exteriorul tău ca soartă/destin." Carl Jung


În primul rând, devin conștient de existența acestor obiceiuri proaste, de (pe cât posibil, cât mai adânc în copilărie) geneza lor, de frecvența lor, de cauzele generatoare și, mai ales de impactul lor. 


Le inventariez și încerc să le cunosc cât mai bine modul de operare. 


2. INDENTIFICAREA EVENIMENTULUI/MOMENTULUI DECLANȘATOR



Îmi creez un nou obicei, bun, de a identifica ce declanșează reapariția acțiunii și modului de a fi pe care îl implică acel obicei. În nici un caz nu mă prefac a nu-mi da seama de ce se întâmplă și nu îl ignor. 


3. ATENȚIE! TREZEȘTE-TE!


 Dacă vrei să fii cineva, dacă vrei să ajungi undeva, ai face bine să te trezești și să fii atent!


Îmi setez mental un fel de alarmă de perimetru. Când simt că acțiunea nefastă a unuia din obiceiurile proaste este pe cale de a invada zona de energie ascendentă, zona stării de bine în care mă găsesc, mă dezmeticesc și mă trezesc din inerția care mă va duce către impactul neplăcut pe care îl cunosc prea bine și care va urma inevitabil. 


4. REMEMORARE ASERTIVĂ. REMONTARE.

Alarmă de reamintire


Îmi aduc aminte imediat ( pot chiar să asociez fiecărui obicei un astfel de reminder, sau să  găsesc un al doilea pe loc) de un moment din trecut când am reușit să depășesc blocajul ( pentru că orice obicei prost conduce către un blocaj) și mă remontez. 


În nici un caz nu încep cu lamentările - iar o iau de la cap, nu mi-a ieșit, am greșit, de ce mi se întâmplă numai mie, etc. 


5. ACȚIONEZ IMEDIAT ÎN DIRECȚIA OPUSĂ. 


 Gândește diferit - Acționează diferit


Făcând acest lucru, nu numai că depășesc blocajul, dar îmi adaug astfel o nouă amintire a înfrângerii unui eșec în fașă, înainte de producerea lui propriu-zisă. 


5. 5. MOTIVAȚIA


Motivația: generează idei noi; stabilește scopuri noi; focus/concentrare asupra visului tău; menținerea stării mentale pozitive


Motivația este cea mai bună ancoră mentală și cel mai puternic colac de salvare. 


Motivația este personală. Nu există o rețetă. 


Motivația depășește orice obstacol, orice blocaj. 


Motivația depășește, mai ales, unul dintre cele mai proaste obiceiuri proaste: SUNT OBOSIT, NU MAI POT. RENUNȚ. 


Am căutat îndelungat motivații puternice, care să reziste oricărui atac. 


Unele au funcționat o perioadă mai scurtă, altele o perioadă mai îndelungată, altele deloc. 


În permanență am însă, în panoplie, una extrem de puternică, atât de puternică încât învinge orice rezistență. 


Pentru final, un lucru care funcționează foarte bine pentru mine este ca, în perioadele în care totul merge bine, obiectivele sunt bifate constant și drumul  către scop se scurtează din ce în ce mai mult, îmi aduc aminte, profitând de faptul că nivelul de energie este ridicat și funcțional, SĂ NU MAI REPET GREȘELI DIN TRECUT, concepând cel puțin 3 alternative de acțiune mai eficiente, astfel ca în memoria afectivă să nu rămână o amintire negativă, a greșelii, ci  lecția prețioasă oferită și alternativele puternice pe care le-a născut astfel. 


Nu te poți întoarce și schimba trecutul, așa că privește către viitor și nu face aceeași greșeală de două ori.


Și așa reîncep numărătoarea ascendentă a zilelor productive: 1, 2, 3...

Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash