Se afișează postările cu eticheta minte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minte. Afișați toate postările

miercuri, 23 septembrie 2015

O singură întrebare - a spus, ținând în mână un creion - ce altceva ar putea fi?



Alerg nebunește pe lungul șir de trepte care coboară în sus în tunelul de acces. Pot inversa oricând percepția a ce e sus și ce e jos. Trebuie să ajung urgent să mă întâlnesc cu persoana care mi-a telefonat. Nu știu de ce simt că este atât de important, că nu trebuie să ratez întâlnirea asta. 


Nu sunt sigur dacă am ales tunelul corect, care se îngustează pe măsură ce înaintez și se termină brusc acum. Nu mai văd nici o lumină în față și nu mai simt curentul de aer. Treptele s-au terminat.


Mai departe ... știu că urmează decât conducte de ventilație, fără scări, fără spațiu în care să te poți răsuci, prin care poți decât să te lași să aluneci în jos, într-un labirint fără reguli.


Mi-aduc aminte cuvintele maestrului: când vei ajunge în acest punct, trebuie să te concentrezi și să te bazezi decât pe intuiție: vei stinge lanterna, îți vei deconecta ochelarii de viziune tridimensională și vei fi pregătit pentru orice...


Dacă nu ești absolut sigur că vei face alegerea corectă, atracția căii care este singura opțiune nu va funcționa: vei rămâne blocat și vei muri. 



Nu uita că nimic nu este real și în acest oraș structura realităților paralele și simultane nu îți permite să îi reordonezi coordonatele spațial-temporale, imagistice și senzoriale decât forțând translația dintr-un vis în altul la limita suportabilității. Poți fi oricine și orice, concomitent, de ambele părți ale ecranului de translație, poți anima entități diferite, venind și plecând: ai nevoie să te transpui în mintea, sentimentele, emoțiile și vârsta oricărei ființe umane...



Iar pentru a face acest lucru nu poți să te trezești brusc: trebuie să manipulezi logica absurdului în avantanjul tău. 


Intru în conductă cu picioarele înainte, culcat pe burtă, cu fața către ultima treaptă și îmi introduc corpul în capătul îngust, până când rămân atârnat în mâini. Mă blochez pentru câteva secunde presând cu coatele în pereții laterali. Îmi imaginez un traseu perfect drept, cu un diametru puțin peste dimensiunile corpului meu: mintea mea va curba toate colțurile tăioase și va alege finalul optim. Sunt pregătit:  mâinile în sus, lipite de corp...


Trebuie să aleg un loc cât mai puțin probabil pentru ieșirea din conductă: în nici un caz apă, pentru că ar putea fi un bazin de colectare închis ermetic, nici măcar ridicolul coș de rufe al toboganului unui hotel de lux: m-ar putea aștepta un caroiaj de lame tăioase...


Trebuie să fie ceva fără nici o legătură plauzibilă: aleg cafeneaua unde sunt așteptat, vizualizez o masă în colț, cu o cană de tablă, plină cu cafea & whiskey și o țigară de foi stinsă, așezată cu grjiă pe cană, cu ospătarul așteptându-mă îmbrăcat în livrea impecabilă, de secol XVIII, cu fireturi de aur, protejând grijuliu cu mănușile albe iasca și amnarul oamenilor cavernelor, pregătit să mă întâmpine cu o frază ceremonială și să îmi ofere un foc.


Imaginația m-a salvat încă o dată: zâmbesc deferent valetului meu personal, trag cu nesaț din țigara de foi, și cu cel mai politicos ton din lume îi reamintesc că am nevoie de peruca pudrată și pantofii cu cataramă lată pentru a îmi continua drumul. 


Îmi aduc aminte cum am fost selectat de maestru dintre atâția candidați, dornici să învețe arta manipulării visului și a dedublării minții: o singură întrebare - a spus, ținând în mână un creion - ce altceva ar putea fi? 


O suliță - a încercat un contracandidat. Nici o tresărire pe fața maestrului. O baghetă de dirijor - a încercat altul. O rachetă suplă... un microfon stilizat... un pumnal deghizat într-un stylus electronic...un cablu telescopic rigid multifuncțional...


- Un elefant - am șoptit. Maestrul mi-a făcut un semn discret și împreună am mângâiat piciorul crăpat al pahidermului: înainte ca tu să îi dai viață, era un mamut sigilat într-un creion. Mă uit în jurul meu: sala de interviuri a dispărut, la fel ca potențialii ucenici. Am fost selectat. 


Am ajuns prea târziu. Am ratat întâlnirea. Mă uit la numele cafenelei, scrijelit cu litere chirilice în firma de fier forjat care atârnă deasupra intrării, cu sigla breslei negustorilor de vise și dealerilor de idei improbabile: un inorog în costum Armani, cu o privire intensă și ochelari pince-nez: Cafe Melbourne. 


Mă îndrept cu pași ușori către turnul crenelat de la capătul bulevardului. 


Totul a fost, de fapt un test. 

Primul.

Photo by Kelly Sikkema on Unsplash

luni, 17 august 2015

AUTODIVOSCOSA


Procesul Autocontrolului:
1. Stop 2. Gândește 3. Ce s-ar putea întâmpla? 4. Este acest lucru ceea ce dorești?



Una dintre tehnicile foarte eficiente de memorare este folosirea de acronime.



Acronimul rezultat trebuie să fiu unul ușor de memorat, cu o anumită rezonanță, pentru a putea activa lejer cuvintele, frazele sau chiar textul care te interesează să îl ții minte permanent și pe care să îl poți readuce în prim plan mental oricând.



Drept pentru care am inventat acest acronim: AUTODIVOSCOSA. Are o melodicitate plăcută, te duce cu gândul poate la o firmă italiană producătoare de mașini de lux



Cuvintele pe care AUTO.DI.VO.SCO.SA le activează constituie un reminder pentru:



1. AUTO - control



2. DI - sciplină



3. VO - ință



4. SCO - p



5. SA - tisfacție.



Ideea acestui reminder este foarte simplă: prin autocontrol, susținut de disciplină și voință, ajungi la scop și la satisfacția atingerii acestuia.


AUTOCONTROL: echilibru, calm, fermitate, încredere, putere a voinței


 "Acela care nu are control asupra propriei minți este precum un oraș distrus, fără ziduri de apărare."

Earl Nightingale spunea în al său The Strangest Secret ( Cel mai surprinzător/straniu) secret că marele secret al succesului poate fi găsit în chiar definiția acestuia: SUCCESS IS THE PROGRESSIVE REALIZATION OF A WORTHY IDEAL. ( SUCCESUL ESTE ÎNDEPLINIREA PROGRESIVĂ A UNUI IDEAL CARE MERITĂ). 


We become what we think about. ( Devenim ceea ce gândim). 


Majoritatea oamenilor eșueză dintr-o cauză atât de simplă, încât la prima vedere pare un truism ridicol: 

Omul care nu are un scop clar în față, către care să se îndrepte, va eșua, deoarece nu are direcție, nu are îndrumare, nu are destinație, asemenea unei corăbii care este lansată la apă, fără echipaj, fără a avea o rută prestabilită: dacă nu se va izi de stânci, la ieșirea din port, cu siguranță va ajunge o epavă, pe o plajă pustie, sau va fi distrusă într-o furtună teribilă. 



Fără un scop clar, omul va pluti în viață în derivă, și se va izbi de stâncile eșecului sau va eșua pe pustiile plaje ale dezamăgirii, disperării, depresiei și lipsei de respect față de sine, lipsei de încredere și de satisfacție. 



Gândurile pe care le nutrim și pe care le sădim în mintea noastră sunt precum plantele îngropate într-un sol fertil. 



Avem în fața noastră în permanență posibilitatea de a selecta cu atenție semințele pe care le plantăm. 

Semințele sunt gândurile și scopurile. 



Mintea noastră subconștientă, solul fertil, ne va înapoia în aceeași abundență și plante frumoase, sănătoase, plăcute vederii și mirosului, gustului, după cum ne va returna și plante otrăvitoare, neplăcute și nocive. 



Noi selectăm ce plantăm în mintea noastră. Alegerea ne aparține. 



AUTOCONTROLUL presupune să INTRĂM ÎN POSESIA MINȚII NOASTRE ȘI SĂ O DIRECȚIONĂM CĂTRE UN SCOP PRECIS. 



DISCIPLINA ne ajută să respectăm destinația aleasă, să nu schimbă cursul călătoriei la primele greutăți întâlnite și să gândim în permanență că regulile pe care noi ni le-am setat, nu ne-au fost impuse, atrag și obligația aferentă față de noi înșine să le urmăm cu strictețe, astfel încât libertatea noastră să fie exercitată nu ca o renunțare, ci ca o mână de oțel, care strunește și cele mai mari tentații și tendințe de a ceda, de a renunța. 



VOINȚA este catalizatorul care face posibilă menținerea disciplinei și face tranziția către atingerea scopului. 



Vreau, pot și voi reuși.



Dacă ne repetăm de suficient de multe ori zilnic aceste cinci cuvinte, dacă avem disciplina întăririi credinței în rezultatul final, prin inducerea în subconștient a acestei susțineri psihice, NU AVEM CUM SĂ EȘUĂM.



SCOPUL este farul călăuzitor. Oricât ar fi valurile de înalte și genunea de adâncă, cu încă un efort vom putea zări în depărtare lumina din turnul farului. 



Știm că vom fi făcut încă un pas către destinație, vom fi depășit încă un obstacol și nu vom renunța. 



SATISFACȚIA ATINGERII SCOPULUI este încununarea succesului, este dovada că putem și vom putea și următoarea rundă că câștigăm lupta. 



AUTODIVOSCOSA: un reminder pentru succes!

Photo by Thao Le Hoang on Unsplash