Suntem față în față și viața ne-așteaptă
Să decidem ce vrem.
Aprinzându-și țigara ne răspunde zâmbind:
Voi doi să decideți, timp încă avem...
Nu v-am grăbit niciodată, n-o fac nici acum,
Știți că îmi place să vă privesc privind
Amândoi către posibilul drum.
Deși favoriții mei sunteți, am și -alți preferați,
O slăbiciune specială pentru voi îmi rezerv,
Voi nu renunțați să luptați,
Eu nu renunț să încerc
Să vă ajut când și cum pot.
Nu vă pot oferi însă chiar tot.
Dimineața e-a voastră, ziua a mea,
Noaptea a noastră și-a viselor lungi,
La o sută șaptesprezece ani plus să ajungi
Viață, împreună cu noi, îi răspund.
Să ai somn liniștit, catifea,
Mătăsuri și lux rafinat pentru tine,
Echilibru și liniște
Pentru iubita mea, pentru mine.
Doar atât cereți, nu vreți oare mai mult,
Faimă, putere, bani, aventură, tumult?
Prestigiu, avere, bogății și splendori?
Mașini, yacht-uri, castele, comori
Felurite, influență, mărire,
Puteți cere orice,
Doar atât vreți de la mine?
Dragoste vrem, dragoste,
Bucurie și poftă de tine, viață, vrem să ne dai,
Toată iubirea ta de oameni, câtă ai,
Și dacă tot mă lași să plusez,
Visuri nebune pe care dimineața
Le creez,
Visuri reale - ne vin ca turnate,
Croite special pentru noi,
Acele simple fericiri imaginate
Tu ziua le-atrage și le-ntâmplă pentru doi
Iar noaptea-i a noastră,
Viață frumoasă,
Noaptea-i a noastră, în trei,
Mulțumim pentru tot,
Dar tu, viață, tu ce vrei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu