Se afișează postările cu eticheta putere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta putere. Afișați toate postările

marți, 21 aprilie 2020

CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE?


Am scopuri. Am obiective. Am voință. Nu renunț niciodată. Mai încerc încă o dată și încă o dată. 


Periodic, însă, obiceiurile proaste adunate ca un reziduu toxic, care crește exponențial cu trecerea timpului, prevalează. 


Și acesta este momentul în care intervine cea mai puternică provocare: cât de repede încetez să mă mai vaiet că iarăși mi-am încălcat propriile reguli, cât de ferm sunt în a-mi controla tendința de a rememora evenimente similare din trecut, când am început să fac ceva, am continuat constant o anumită perioadă și apoi am amânat doza acțiunii respective în acea zi de slăbiciune, pentru a mai trece încă o zi și încă o amânare și a întrerupe astfel șirul neîntrerupt al constanței și perseverenței, deschizând astfel calea pentru încă o pauză prelungită până la remontare și începerea de la zero a numărătorii. 


OBICEIURILE PROASTE sunt acele impulsuri de delăsare, de lene, de amânare, sau repezeală și impulsivitate, de lipsă de atenție, lipsă de motivație, superficialitate, neglijență, tristețe îndelungată, deprimare, deconectare de la ritmul vibrant al vieții, regret, aducerea în atenție în mod inutil și repetat a unor înfrângeri și nereușite trecute, și, în mod special, nesecata sursă de inventare a motivelor pentru care să nu faci un lucru, pe care ți l-ai propus să îl faci, știi că trebuie să îl faci, știi că îți va aduce satisfacție și mulțumire, care însă are ca preț, ca orice alt rezultat benefic, efort, energie și disciplină. 


Tendința naturală este de a căuta calea cea mai ușoară, de a face lucrurile cât mai plăcute și mai puțin obositoare, normal. Din păcate, însă, această cale nu îți poate oferi ceva mai mult decât un lac micuț, călduț, în loc de un gheizer dezlănțuit. 


Este un loc comun: No pain, No gain. ( Fără durere/efort, nu câștigi.) Este un logo foarte des folosit în clipurile motivaționale. În special work-out music ( muzică pentru antrenament ).



Este, de asemenea, un loc comun că până voi ajunge la succes voi avea parte de multe, multe eșecuri. 

Și, mai ales, voi greși de foarte, foarte multe ori. 


Perfect adevărat. Experiența mi-a confirmat acest adevăr din nou și din nou. 


Experiența, această sursă atât de puternică de creștere, de evoluție, de dezvoltare personală, cea mai bogată resursă de învățare pentru persoanele adulte. 


Ce ai auzit, ce ai ascultat, ce ai văzut, ții minte într-o oarecare măsură, ce ai FĂCUT însă, (corect sau greșit) ții minte în proporți de peste 90%. 



 Imposibilul este nimic.


Și atunci, CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE? 


1. CONȘTIENTIZARE


"Când o situație interioară nu este conștientizată, apare în exteriorul tău ca soartă/destin." Carl Jung


În primul rând, devin conștient de existența acestor obiceiuri proaste, de (pe cât posibil, cât mai adânc în copilărie) geneza lor, de frecvența lor, de cauzele generatoare și, mai ales de impactul lor. 


Le inventariez și încerc să le cunosc cât mai bine modul de operare. 


2. INDENTIFICAREA EVENIMENTULUI/MOMENTULUI DECLANȘATOR



Îmi creez un nou obicei, bun, de a identifica ce declanșează reapariția acțiunii și modului de a fi pe care îl implică acel obicei. În nici un caz nu mă prefac a nu-mi da seama de ce se întâmplă și nu îl ignor. 


3. ATENȚIE! TREZEȘTE-TE!


 Dacă vrei să fii cineva, dacă vrei să ajungi undeva, ai face bine să te trezești și să fii atent!


Îmi setez mental un fel de alarmă de perimetru. Când simt că acțiunea nefastă a unuia din obiceiurile proaste este pe cale de a invada zona de energie ascendentă, zona stării de bine în care mă găsesc, mă dezmeticesc și mă trezesc din inerția care mă va duce către impactul neplăcut pe care îl cunosc prea bine și care va urma inevitabil. 


4. REMEMORARE ASERTIVĂ. REMONTARE.

Alarmă de reamintire


Îmi aduc aminte imediat ( pot chiar să asociez fiecărui obicei un astfel de reminder, sau să  găsesc un al doilea pe loc) de un moment din trecut când am reușit să depășesc blocajul ( pentru că orice obicei prost conduce către un blocaj) și mă remontez. 


În nici un caz nu încep cu lamentările - iar o iau de la cap, nu mi-a ieșit, am greșit, de ce mi se întâmplă numai mie, etc. 


5. ACȚIONEZ IMEDIAT ÎN DIRECȚIA OPUSĂ. 


 Gândește diferit - Acționează diferit


Făcând acest lucru, nu numai că depășesc blocajul, dar îmi adaug astfel o nouă amintire a înfrângerii unui eșec în fașă, înainte de producerea lui propriu-zisă. 


5. 5. MOTIVAȚIA


Motivația: generează idei noi; stabilește scopuri noi; focus/concentrare asupra visului tău; menținerea stării mentale pozitive


Motivația este cea mai bună ancoră mentală și cel mai puternic colac de salvare. 


Motivația este personală. Nu există o rețetă. 


Motivația depășește orice obstacol, orice blocaj. 


Motivația depășește, mai ales, unul dintre cele mai proaste obiceiuri proaste: SUNT OBOSIT, NU MAI POT. RENUNȚ. 


Am căutat îndelungat motivații puternice, care să reziste oricărui atac. 


Unele au funcționat o perioadă mai scurtă, altele o perioadă mai îndelungată, altele deloc. 


În permanență am însă, în panoplie, una extrem de puternică, atât de puternică încât învinge orice rezistență. 


Pentru final, un lucru care funcționează foarte bine pentru mine este ca, în perioadele în care totul merge bine, obiectivele sunt bifate constant și drumul  către scop se scurtează din ce în ce mai mult, îmi aduc aminte, profitând de faptul că nivelul de energie este ridicat și funcțional, SĂ NU MAI REPET GREȘELI DIN TRECUT, concepând cel puțin 3 alternative de acțiune mai eficiente, astfel ca în memoria afectivă să nu rămână o amintire negativă, a greșelii, ci  lecția prețioasă oferită și alternativele puternice pe care le-a născut astfel. 


Nu te poți întoarce și schimba trecutul, așa că privește către viitor și nu face aceeași greșeală de două ori.


Și așa reîncep numărătoarea ascendentă a zilelor productive: 1, 2, 3...

Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash

duminică, 12 aprilie 2020

'' POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA''



'' POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA'' este titlul cărții scrise de Louise L. Hay, bestseller internațional.


Cartea începe cu următoarea dedicație: 

'' Fie ca această carte să te ajute să îți DESCOPERI acel LOC din INIMA ta, alcătuit din IUBIRE PURĂ, în care îți poți RECUNOAȘTE PROPRIA VALOARE și în care TE ACCEPȚI pe tine însuți.'' 

Cele 2 cuvinte cheie, IUBIRE și ACCEPTARE, vor apărea ca un fir roșu călăuzitor pe tot parcursul cărții, de foarte multe ori, fiind și esența vindecării spirituale și fizice. 

Toate citatele care vor urma sunt luate din cartea  '' POȚI SĂ-ȚI VINDECI VIAȚA'', publicată de Editura Adevăr Divin, Brașov, 2010 .

Iată  liniile directoare ale filozofiei autoarei: 

'' Cu toții suntem RESPONSABILI pentru EXPERIENȚELE noastre. 

Fiecare GÂND pe care îl emitem contribuie la făurirea VIITORULUI nostru. 

CAPACITATEA MAXIMĂ a fiecărui om este în MOMENTUL PREZENT. 

TOȚI OAMENII de pe această planetă SUFERĂ din cauza NEMULȚUMIRII DE SINE și a VINOVĂȚIEI. 

 În final, ei ajung la concluzia că  ''  NU SUNT SUFICIENT DE BUNI.  ''  
Acesta este însă un simplu gând, nu o realitate, iar GÂNDURILE POT FI SCHIMBATE. 

Așa-zisele BOLI fizice sunt CREATE chiar DE NOI, prin gândurile noastre. 

Cele mai DĂUNĂTOARE TIPARE MENTALE care conduc la declanșarea bolilor sunt 

- RESENTIMENTELE

- CRITICA excesivă

și 

- VINOVĂȚIA.

ELIMINAREA completă a RESENTIMENTELOR poate VINDECA până și CANCERUL.

În acest scop, noi trebuie să ne ELIBERĂM de TRECUT și să îi IERTĂM pe toți cei care ne-au făcut vreodată rău. 

Dar mai presus de toate, trebuie să învățăm să NE IERTĂM și trebuie să începem să NE IUBIM pe noi înșine.   

APROBAREA și ACCEPTAREA DE SINE  în MOMENTUL PREZENT sunt principalele două căi prin care putem declanșa SCHIMBĂRILE POZITIVE în ființa noastră. 

ATUNCI CÂND NE IUBIM CU ADEVĂRAT PE NOI ÎNȘINE, toate celelalte domenii din viața noastră funcționează impecabil. ''  

În continuare, ideile majore din capitolul I al cărții: 

 ''  Viața este extrem de simplă: noi PRIMIM întotdeauna CEEA CE DĂRUIM.

UNIVERSUL NE SPRIJINĂ prin AMPLIFICAREA fiecărui gând pe care îl emitem și în care credem cu tărie. 

PUTEREA UNIVERSALĂ NU NE CRITICĂ și NU NE JUDECĂ niciodată. 

Majoritatea oamenilor au IDEI NAIVE  legate de EI ÎNȘIȘI și prea multe REGULI RIGIDE despre felul în care ar TREBUI SĂ-ȘI TRĂIASCĂ VIAȚA. 

În PRIMII ANI DE VIAȚĂ, noi învățăm ce trebuie să simțim în legătură cu noi înșine și cu viața  prin imitarea adulților din jurul nostru. 

Atunci când CREȘTEM, noi avem tendința de a RECREA MEDIUL EMOȚIONAL din primii ani de viață. 

Oricum, noi NU trebuie să ne ÎNVINOVĂȚIM PĂRINȚII pentru acest lucru. 

Eu cred că NOI SINGURI NE ALEGEM PĂRINȚII înainte de a ne naște. 

CAPACITATEA MAXIMĂ este în MOMENTUL PREZENT. 

Întreaga REALITATE se rezumă la GÂNDURILE NOASTRE, iar aceste gânduri POT FI SCHIMBATE. 

Îți vine să crezi sau nu, noi ne alegem singuri gândurile. 

După părerea mea, RESENTIMENTELE, (AUTO)CRITICA  excesivă, VINOVĂȚIA și TEAMA generează cele mai multe  PROBLEME din viața oamenilor. 

Noi ne putem SCHIMBA oricând dorim ATITUDINEA față de TRECUT. 

Dacă dorim să ne eliberăm de trecut, noi trebuie să învățăm să IERTĂM. 

TOATE BOLILE SE NASC DIN INCAPACITATEA DE A IERTA.  ''  


La finalul fiecărui capitol este plasat un text conținând 6/7 fraze, care cred că poate fi folosit zilnic, ca o mantră, cel puțin o dată, și care 100% va produce rezultate vizibile, indiferent cât de mici sau insignifiante ar părea, ceva (bun, plăcut, benefic) se va întâmpla. 100%. 


 ''  În infinitatea vieții mele, TOTUL este PERFECT, INTEGRAL și DESĂVÂRȘIT. 

Eu CRED într-o PUTERE mai mare decât mine, dar care SE MANIFESTĂ clipă de clipă prin mine. 

Optez pentru a mă DESCHIDE în fața ÎNȚELEPCIUNII din interiorul meu, știind că în întregul Univers nu există decât O SINGURĂ INTELIGENȚĂ. 

De la această INTELIGENȚĂ UNICĂ provin toate RĂSPUNSURILE, toate soluțiile, toate actele de vindecare și toate noile creații. 

Am ÎNCREDERE DEPLINĂ în această Putere și în această Inteligență, știind că Ea îmi va REVELA tot ceea ce trebuie să aflu și că Ea îmi va TRIMITE tot ceea ce am nevoie la MOMENTUL POTRIVIT și în succesiunea necesară. 

Totul este perfect în lumea mea.  ''  

Photo by Yoann Boyer on Unsplash

joi, 12 mai 2016

AGE QUOD AGIS ( Fă ceea ce faci )



'' Adesea tradusă '' FĂ BINE ORICE ( INDIFERENT CE) FACI '', această frază este folosită ca motto de mai multe școli catolice. Tradusă ad litteram înseamnă ''Fă ceea ce faci''; în sens figurat înseamnă '' mergi înainte, continuă, pentru că ești inspirat sau dedicat să faci acest lucru. '' Folosită ca maximă/precept de către Papa Ioan al XXIII-lea, cu următoarea semnificație '' nu te preocupa de nimic altceva în afară de sarcina/misiunea prezentă/care se află în atenția ta în prezent. '' Luptă-te cu/Înfruntă grijile referitoare la ce se va întâmpla în viitor cu tine. Semnificația pe care Papa a dat-o expresiei este aceea de BUCURIE, privind tot ce se întâmplă chiar acum, chiar în acest moment, în prezent și DETAȘARE de îngrijorările viitorului. ( Jurnalul unui Suflet, pag. 154 - 155).


''În primul său discurs public Papa Ioan și-a exprimat preocuparea pentru reunirea cu creștinii separați și pentru pacea în lume. În mesajul de la încoronarea sa a afirmat "cu tarie și sinceritate" ca intenția sa era aceea de a fi un papă pastoral atâta timp cât "toate celelalte daruri umane și priceperi - învățătura, experiența practică, rafinamentul diplomatic - pot să măreasca și sa îmbogățească munca pastorală dar nu o pot înlocui".

Surse:
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_Latin_phrases_(A) 
https://ro.wikipedia.org/wiki/Papa_Ioan_al_XXIII-lea

Eu aș detalia/extinde această formulă concentrată  '' FĂ CEEA CE FACI''  astfel: 

FII ATENT ȘI PREZENT LA CEEA CE FACI. 


Nu există cu adevărat decât MOMENTUL PREZENT. 

Ceea ce tocmai s-a întâmplat acum o clipă este deja istorie, ISTORIE CARE NU MAI POATE FI RESCRISĂ. 

Ceea ce urmează a se întâmpla peste o clipă va deveni în curând tot istorie,  istorie care nu va mai putea fi modificată, dar deocamdată, nu este decât un EVANTAI INFINIT DE POSIBILE DERULĂRI ALE EVENIMENTELOR. 

În permanență faci ceva: chiar și când, aparent, nu faci nimic, o acțiune ( mentală - conștientă/subconștientă) tot se desfășoară. 

Dacă ALEGI să fii PREZENT la ceea ce faci, 

dacă alegi să fii ATENT la ceea ce faci, 

să fii cu adevărat prezent și atent, să CONȘTIENTIZEZI de ce, din ce cauză, în  ce scop faci ceea ce faci,

dacă reușești să ELIMINI GÂNDURILE PARAZITE, care vor fi tot timpul acolo, în umbră, pândindu-te, atacându-te aproape de fiecare dată în altă formă, 

dacă reușești să îți CONCENTREZI ATENȚIA la ceea ce faci, dacă reușești să îți GOLEȘTI MINTEA de orice altceva,

dacă îți amintești constant că FIECARE LUCRU PE CARE ÎL FACI, oricât de mărunt sau aparent neînsemnat CONTEAZĂ, și va ATRAGE CONSECINȚE, plăcute, favorabile sau nu, 


dacă ai tot timpul în față asumarea responsabilității că ACȚIUNILE TALE SUNT SINGURELE CARE ÎȚI MODELEAZĂ VIAȚA,  

dacă accepți că VIAȚA ESTE O SUCCESIUNE PERPETUĂ de ACUM, ACUM care înseamnă de fiecare dată o ȘANSĂ NOUĂ, 

dacă poți ca atunci când faci ceva, să îți FOCALIZEZI ÎNTREAGA ENERGIE asupra acelui lucru,  și să faci acest lucru ca o A DOUA NATURĂ, să devină o OBIȘNUINȚĂ, în mod firesc, fără efort, după multe, multe, multe, foarte multe încercări eșuate, 

DACĂ POȚI SĂ FACI TOATE ACESTE LUCRURI ȘI LE ȘI FACI, 

ÎNSEAMNĂ CĂ EȘTI ÎN POSESIA CELUI MAI PUTERNIC ȘI MAI EFICIENT INSTRUMENT cu ajutorul căruia ÎȚI POȚI CREA ȘI CONTROLA O VIAȚĂ CU ADEVĂRAT LIBERĂ ȘI ÎMPLINITĂ. 


''Dacă TOT FACI UN LUCRU, CHIAR DACĂ VREI SĂ ÎL FACI, CHIAR DACĂ NU VREI, și TOTUȘI ÎL FACI, FĂ-L MĂCAR BINE! ''

Nu îți pare o frază cunoscută? 

Sau mult mai succinta mostră de ÎNȚELEPCIUNE POPULARĂ: 

''Dacă faci un lucru, FĂ-L SĂ-I STEA!  ''



Unele lucruri vrei să le faci, altele nu. 

Întâlnești, totuși, situații când, chiar dacă nu vrei, totuși faci un lucru. 

Este momentul în care, trecând deja de faza acceptării sau respingerii lui, ai făcut deja ALEGEREA să faci lucrul respectiv. 

Și atunci, acest moment îți deschide o A DOUA ALEGERE: 

1. Fac lucrul respectiv și îmi EPUIZEZ RESURSE considerabile de ENERGIE pentru a mă opune mental îndeplinirii acestuia, în timpul derulării efective a acțiunii aferente, lăsându-mă, după terminarea lui, VLĂGUIT și ÎNCĂRCAT DE EMOȚII NEGATIVE, fiind nevoit să aștept poate o oră, poate 3, poate întreaga zi pentru a mă REÎNCĂRCA POZITIV

sau 

2. Am acceptat să fac acest lucru: atunci îl voi face CÂT MAI BINE, cât mai EFICIENT, cât mai REPEDE și atunci îmi voi PROTEJA RESURSELE de ENERGIE pentru lucrurile pe care benevol le aleg să le fac; ÎN PLUS, ORICE ACȚIUNE îmi poate aduce un plus de EXPERIENȚĂ UTILĂ pentru VIITOARE ACȚIUNI, indiferent de natura acestei experiențe  - și o experiență negativă se poate dovedi ulterior extrem de productivă - uneori greșeala este cea mai bună sursă de învățare.


REUȘESC SĂ FAC TOATE ACESTEA? 

EVIDENT CĂ NU! 

DAR ÎNCERC. Încă o dată și încă o dată. 

De multe ori îmi reușește, de multe ori nu. 

NU RENUNȚ ÎNSĂ NICIODATĂ la a aceaste 3 cuvinte de pragmatism roman: 

AGE QUOD AGIS


Photo by Ameer Basheer on Unsplash



miercuri, 14 octombrie 2015

Poți să faci orice vrei. Poți.


Ce înseamnă a trăi o viață extraordinară, cu totul ieșită din comun? Înseamnă ca zilnic să te provoci singur să te depășești. Înseamnă ca zilnic să te motivezi. 


Da, pot. Pot. Să îți repeți la nesfârșit. Pot, voi reuși. 



"Fie că gândești că poți sau că nu poți, în ambele cazuri ai dreptate." - Henry Ford. 

Pare atât de simplu, dar este atât, atât de greu de făcut! Este un adevăr tulburător. Cu cât îți repeți un lucru de mai multe ori, în mod conștient, cu atât devine mai credibil pentru tine, iar dacă îl repeți de suficient de multe ori, subconștientul tău îl va prelua ca fiind realitate și te va direcționa fără să îți dai seama către îndeplinirea lui. 


Poți să ai o viață extraordinară. Poți să te suprinzi în fiecare clipă, poți să îți împingi limitele mai departe, de fiecare dată. 


 Poți să faci orice vrei. Urmează-ți visurile. Pentru că dacă spui că nu poți, îți vei petrece tot restul vieții pentru a îți dovedi acest lucru. 


Poți să faci orice vrei. Poți. 


Nu este nevoie să fii nici încrâncenat, nici îndârjit, nu e nevoie să te încordezi, nici să fii crispat, nici unidirecțional. 


Este suficient să îți concentrezi atenția, să îți focalizezi energia către scopul tău: să ai o viață extraordinară. 


Este prea vag scopu? Ce înseamnă o viață extraordinară? Înseamnă ce vrei tu. Tu o definești. 


Înseamnă să îți cucerești încă un ''imposibil'' zilnic. Înseamnă să te mobilizezi, să te scuturi de inerția asta care te ține legat în pasivitate, scuze și regrete. 


Înseamnă ca în fiecare zi să îți dovedești că poți. Înseamnă să mai tai încă un '' nu pot '' de pe lunga lista pe care ți-ai scris-o în toți acești ani. 


Poate nu vei termina niciodată lista. Dar este un moment foarte bun să începi chiar acum să tai acești '' nu pot '', câți mai mulți în fiecare zi. 


Acest '' în fiecare zi '' trebuie să devină o obsesie pentru tine. 


O viață extraordinară se întâmplă întotdeauna azi. Ziua de astăzi este irepetabilă. Este unică. 


Nu se va mai întoarce niciodată. 


Șansele pe care le ai azi nu vor mai reveni. Azi se poate întâmpla totul. Și astăzi trebuie să dai tot ce este mai bun în tine. Azi trebuie să îți găsești resursele, azi trebuie să renunți la '' nu pot '' și să îl transformi în '' pot '', și să îl faci să devină real, acest '' pot '', să îl faci să devină '' am reușit; știam că pot și mi-am dovedit-o ''.


Trebuie să încetezi să te mai gândești la ziua de ieri. Nu mai contează ce ai făcut sau ce nu ai făcut, sau ce ai fi putut să faci. Sunt în trecut. Nu mai pot fi schimbate. Nu le mai poți modifica. 


Asta nu înseamnă că trebuie să rămâi la fel. Dacă nu ai putut ieri, nu mai contează cauza. Nu îți mai căuta justificări. Tu ești singurul responsabil pentru viața ta. Pentru viața ta extraordinară. 


Nimeni altcineva nu este responsabil pentru eșecul tău, după cum nimeni nu poate fi responsabil nici pentru succesul tău. 


(Este) timpul pentru acțiune.


Azi pot, azi acționez, azi voi fi reușit. 


Nu mâine. Pentru că mâine se va transforma tot în azi. Viața ta nu este decât un perpetuu azi. Nu uita acest lucru. Fixează-l bine în minte. Este cea mai importantă mantră, pe care să o repeți la nesfârșit. 


Niciodată nu o vei repeta de suficiente ori. Mai spune-o încă o dată. Nu am decât azi la dispoziție. Viața mea se întâmplă azi. Și o vreau o viață extraordinară. 


La sfârșitul zilei vreau să fiu mândru de mine. Am mai spulberat încă o barieră. Nu credeam că voi reuși. Totuși mi-am repetat cu o obstinație dementă că pot și iată că acționând fără ezitare, expunându-mă greșelii, încercând încă o dată și încă o dată, am reușit. 


Nu mă interesează de câte ziduri mă voi izbi. Tot voi reuși să găsesc o cale de a sări zidul, de a-l dinamita, de a săpa sub el, de a merge până la capătul lui și de a găsi o poartă care mi se va deschide. 


Azi voi munci pentru visul meu până la epuizare și când am simțit că nu mai pot, îmi voi aduce aminte că azi este tot ce am, mă voi remonta și apoi o voi lua de la capăt. Vreau să obțin de la ziua de astăzi maximul pe care îl pot obține. Și încă pe atât. Azi cer de la mine mai mult decât am cerut o viață întreagă. Și voi obține. Azi voi descoperi în mine toată voința pe care nu știam că o am, toată determinarea, tot entuziasmul, toată imaginația, tot curajul, toată puterea și toată forța. 


La sfârșitul zilei vreau să mă uimesc într-o asemenea măsură, încât să nu mă mai recunosc. 


Azi vreau să fac pași de uriaș. Azi vreau să fac salturi incredibile. Azi vreau să mă propulsez pe culmi nebănuite și nesperate. Pentru că pot. Pentru că vreau. Pentru că merit. 


Vreau să trăiesc în eternul azi. Și astăzi să fac tot ce am vrut să fac până acum. Azi mă pregătesc intens pentru următorul azi. Azi am avut o zi extraordinară. Viața mea extraordinară se întâmplă azi. Și azi se va repeta tot timpul. 


Știu că pot, am dreptate că pot și îmi voi dovedi tot timpul că pot. Azi, acum....


"În fiecare dimineață când deschid ochii,  îmi spun: Eu, iar nu evenimentele, am puterea să mă fac fericit sau nefericit astăzi. Pot să aleg care dintre cele două va fi. Ziua de ieri a murit, ziua de mâine încă nu a venit. Am o singură zi, azi, și voi fi fericit în această zi."  - Groucho Marx.

Photo by Matheus Ferrero on Unsplash

sâmbătă, 26 septembrie 2015

ROMÂNIA 2089


Romania douăzeci - optzeci și nouă...

Ușor de ținut minte - are un sound plăcut, nu?

Cum va arăta România la 100 de ani de la Revoluție? Cum va arăta lumea atunci, la 100 de ani de la Revoluțiile din estul Europei, și la 300 de ani de la Revoluția Franceză?

Revelionul 2012 - 2013 l-am petrecut în Atena. În fața Academiei din Atena, inspirat de fondatorul acesteia, Platon, discipolul lui Socrate și învățătorul lui Aristotel, aceasta a fost viziunea mea despre România anului 2089, materializată în conceperea statutului Asociației România 2089:



CAPITOLUL II
SCOPUL ŞI OBIECTIVELE ASOCIAŢIEI

Art. 6

Asociația ROMÂNIA 2089 are ca SCOP ca, împreună cu toți românii, din țară și din străinătate,  să regenereze, să reinventeze, să recreeze, să redea românilor, să facă să renască mai puternică ca niciodată și să dezvăluie, să promoveze,  să susțină și să dezvolte în întreaga lume adevărata identitate națională a românilor și a României -  națiune, țară, oameni  cu un potențial unic, extraordinar, o națiune valoroasă, puternică, unită, originală, creativă, inventivă, responsabilă, integră, demnă, respectată și apreciată de europeni și de toată comunitatea internațională, o națiune  demnă de urmat ca model de civilizație și succes de către tot mapamondul, națiune care va crea România anului 2089 – la 100 de ani de la revoluție – ca fiind țara cu cel mai înalt standard al nivelului de trai și cei mai fericiți oameni din lume, care sunt tratați cu respect, zâmbetul, optimismul, fericirea, alături de creativitate, inovare și profesionalism fiind trăsături naționale,  națiune cu cel mai mare venit pe cap de locuitor,  leader mondial în domeniul științific/tehnic/cercetare/inovare, it/media/publicitate/, management/marketing/PR/HR,economic/financiar/bancar/asigurări/imobiliar,infrastructură/turism, comercial/agro-industrial/alimentar, mediu/ecologie, în domeniul social, al serviciilor și educațional- intelectual-artistic-creativ-spiritual.


Art. 7
Pentru a atinge scopul  propus, Asociația România 2089, are următoarele obiective:
1.- promovarea mândriei și puterii sentimentului de apartenență națională și unitate a românilor, mândrie și putere care sunt conținute cel puțin de următoarele afirmații, care considerăm că ne definesc: ‘’ sunt mândru că sunt român și o dovedesc zilnic prin modul meu de a gândi, prin comportamentul și acțiunile mele‘’,  ‘’ sunt dedicat ca România să devină   etalon de civilizație, identitate, performanță și succes ‘’,  ‘’ eu, român, sunt mândru de tine, român, te apreciez, te respect și vreau sa contribui prin succesul meu la succesul tău și al națiunii noastre‘’;
2.- inițierea și susținerea permanentă a unei campanii de publicitate a valorii, potențialului, măreției, demnității, rolului istoric al României și al românilor, în mediul internetului și mai ales în mass-media internațională, reflectată prin promovarea intensă a rezultatelor pozitive/performanțelor românilor și ale României în orice domeniu;
3.- aducerea în prim-plan a componentelor profunde ale identității naționale - geneză a structurii conștientului și subconștientului colectiv național, valoare, demnitate, măreție, putere, unicitate, originalitate, creativitate și leadership -  civilizație unică în lumea modernă, la fel cum civilizația dacică  - simbol și filon fundamental al sufletului adevărat al românilor și României -  a fost o civilizație unică în lumea antică;
4.- promovarea românilor și a României, a valorilor și unicității acestora la nivel mondial, prin crearea de simboluri și puncte de referință care să inspire și să genereze acțiuni concrete ale românilor din România și din toată lumea, precum și a oricăror parteneri ai acestora,  care să aibă drept rezultat o țară cu o identitate clară și puternică la nivel internațional, cu o imagine reflectând valoarea reală și contribuția originală la evoluția umanității și a umanismului, a promovării valorilor universale de unitate în diversitate, de colaborare, respect reciproc, recunoaștere reciprocă, adevăr, bine, frumos, evoluție materiala și spirituala;
5.- promovarea valorilor identității naționale în contextul global al multiculturalității:calitatea vieții la cele mai înalte standarde, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin afirmarea și împlinirea totală a valorii și alegerilor personale, în cadrul colaborării interpersonale și internaționale pentru crearea și susținerea unui cadru național în interiorul/interdependența cu cel internațional în care fiecare român să fie liber, împlinit, recunoscut și apreciat pentru personalitatea sa manifestată în cele mai bune condiții de trai.
6.- susținerea învățământului și a educației prin crearea și implementarea celor mai eficiente sisteme educaționale, bazate pe respect reciproc între profesori și elevi/studenți, mod de predare interactiv, afirmarea individualității și valorii personale, descoperirea și dezvoltarea potențialului creativ al fiecărui elev/student în funcție de abilitățile, înclinările și valorile personale; eficientizarea și aprofundarea educației sexuale și de sănătate, acordarea unui rol crescut educației fizice și sportului, pentru o națiune sănătoasă;
7.- introducerea de noi materii/discipline: România 2089 – prin care tinerii să fie responsabilizați și inspirați de recunoașterea și satisfacția personală a contribuției lor pentru succesul personal al fiecăruia dintre ei, al tuturor românilor și al României; antrenament pentru viața reală și succes personal în cadrul muncii de echipă – succes național; principiile gândirii pozitive –dezvoltare personală, managementul timpului și al relațiilor umane;
8.- promovarea în toate sistemele educaționale a spiritului de competiție, a spiritului de fairplay, colaborare în vederea atingerii unui obiectiv personal/colectiv.
9.- identificarea/crearea, prin promovarea la nivel internațional a unor branduri  - mărci înregistrate ale unor produse, locații, obiecte, construcții, etc., care să devină de notorietate la nivel internațional
10.- dezvoltarea, promovarea și susținerea turismului cultural și bazat pe publicitatea internațională a unor obiective turistice cu potențial;
11.-organizarea și susținerea permanentă a turismului cultural românesc pentru tinerii români de la vârste fragede, pentru însușirea durabilă a simbolurilor și punctelor de reper naționale.
12.- promovarea colaborării, asocierii, parteneriatului între români cu educație și formație profesională complementare, în scopul exploatării potențialului extraordinar al gândirii colective non-liniare/creative/inovatoare,  care să genereze înființarea de societăți comerciale/ asociații/fundații/orice altă formă asociativă/orice entitate juridică, atragerea de fonduri europene/finanțări publice/private/orice alt tip de finanțări, crearea, implementarea și dezvoltarea de proiecte/acțiuni, etc având drept rezultat succesul personal al persoanelor asociate și plusvaloarea/contribuția aduse comunității la nivel local/regional/național;
13.- cursuri și training-uri, consultanță pentru dezvoltarea de afaceri/proiecte și accesarea fondurilor europene cu grad de absorbție de 100%/ pentru atragerea oricărui alt tip de finanțare;
14.- promovarea investițiilor în România prin crearea unui mediu de afaceri atractiv, cu o legislație clară și formalități simplificate, dublate de facilități oferite în funcție de amploarea, valoarea și potențialul investiției.
15.- accesarea de către Asociația România 2089 de fonduri europene/orice alt tip de finanțare și/sau înființarea de societăți comerciale/asociații/fundații/orice alte entități juridice, al căror asociat/unul dintre asociați să fie  Asociația România 2089, și accesarea de fonduri europene/orice alt tip de finanțare de către aceste entități juridice înființate de Asociația România 2089, societăți comerciale/entități juridice care vor avea obiect de activitate orice activitate care contribuie la dezvoltarea în domeniul                                             educație/învățământ/formare, perfecționare, reconversie profesională, științific/tehnic/cercetare/
it/media/publicitate/,management/marketing/PR/HR,economic/financiar/bancar/asigurări/ imobiliar,infrastructură/turism, comercial/agro-industrial/alimentar, mediu/ecologie, în domeniul social, al serviciilor și intelectual-artistic-creativ-spiritual, a românilor și României, sau care contribuie în orice modalitate la atingerea scopului asociației, prevăzut la art. 5, entități care pot desfășura activităţi economice directe, care au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice Asociația România 2089.
16.- înființarea unei platforme media cu această denumire: ’’România 2089 ’’ – televiziune, ziar, site internet, etc, care să servească exclusiv scopului asociației definit la art. 5
17. – crearea unui mediu asociativ de amploare națională/internațională care să fie definit de valorile fundamentale pe care se va construi Asociația România 2089:
- egalitate reală de șanse pentru orice român, indiferent de vârstă, sex, religie, educație, etnie, avere, profesie, opinie, apartenență religioasă/politică/confesională, etc. care vrea să își manifeste potențialul creativ, de muncă, de inovație, de colaborare pentru atingerea scopului asociației, care este, credem scopul oricărui român, egalitate garantată de următoarele valori, pe care membrii asociației și le însușesc ca fiind linii directoare ale întregii activități a acesteia:
           - respect;
- asociere, colaborare, cooperare;
- entuziasm, inspirație, perseverență, dedicare;
- comunicare și ascultare reală;
- integritate, responsabilitate, corectitudine,  transparență;
- apreciere, recunoaștere, gratitudine, solidaritate;
- competență, profesionalism, etica și deontologia muncii;
- disciplină, punctualitate;
- demnitate, seriozitate, asumare;
- gândire pozitivă  și  atitudine pozitivă, relaxată, optimistă, încrezătoare ;
           -  pragmatism, echitate;
           - raport optim serviciu/plusvaloare creată – plată/recompensă financiară;
           - salarii/indemnizații/plăți contractuale în funcție de competență/abilități profesionale, rezultate, randament,eficientă, rapiditate a timpului de răspuns, soluții durabile, inovare, profit generat;
           - generarea celor mai bune servicii/produse posibile, la cele mai bun prețuri, pentru români ;
18.-implicarea tuturor românilor care cred și aderă la acest proiect - ’’România 2089 ’’, a  inteligenței/inovației/creativității/și puterii de gândire unice pe care românii le posedă în scopul generării de idei, urmate de acțiuni concrete, prin care să fie atins scopul asociației - România anului 2089 – la 100 de ani de la revoluție –țara cu cel mai înalt standard al nivelului de trai și cei mai fericiți oameni din lume;
SPIRITUL PROIECTULUI ’’România 2089 ’’, care este definitoriu pentru Asociația România 2089, este:
- profunda și totala convingere că noblețea scopului, cât și caracterul lui pragmatic, respectiv un popor mândru, valoros și creativ, într-o țară de succes mondial, în care românii să aibă cele mai bune condiții de trai, vor inspira și atrage toți românii care cred și acționează în acest scop, precum și orice partener al acestora, care se va alătura.
- membrii asociației vor acționa exclusiv în mod pozitiv, asertiv, motivând și inspirând acțiuni și demersuri benefice, care să profite tuturor românilor, în primul rând, și care să fie profitabile și pentru toți partenerii și colaboratorii românilor.
- asociația se dezice total și nu acceptă nici un cuvânt/nici o afirmație făcută în numele asociației și nu promovează/nu comentează nici o afirmație și nici un cuvânt, și le consideră inopozabile,  constând în afirmații generalizante/nefondate pe dovezi concrete și argumentate logic-raționale, afirmații negative, calomnii, defăimări sau orice alt tip de demers depreciativ/denigrator la adresa românilor sau la adresa României, în primul rând, sau la adresa oricărei alte națiuni sau etnii, grup, comunitate sau individ.
- SPIRITUL PROIECTULUI ’’România 2089 ’’, este, de  asemenea, caracterizat de valorile enumerate la art. 7 - punctul 17din prezentul statut.

19. recompensarea/ajutor financiar/de orice altă natură, din veniturile asociației/din orice alte surse/  sprijinirea/susținerea/promovarea românilor care au rezultate de excepție, care beneficiază de recunoaștere/apreciere și notorietate la nivel național/internațional prin profesionalismul/originalitatea și contribuția/rezultatele lor  de excepție în domeniul lor de activitate/ la imaginea pozitivă/dezvoltarea  românilor și României.

Aceasta a fost viziunea mea.

Indiferent cât de improbabilă și de imposibilă pare, poate fi atinsă.

Și va fi atinsă...

Photo by Natashia Shukla on Unsplash

joi, 24 septembrie 2015

Suntem față în față și viața ne-așteaptă Să decidem ce vrem



Suntem față în față și viața ne-așteaptă 

Să decidem ce vrem.



Aprinzându-și țigara ne răspunde zâmbind:

Voi doi să decideți, timp încă avem...

Nu v-am grăbit niciodată, n-o fac nici acum,

Știți că îmi place să vă privesc privind 

Amândoi către posibilul drum.




Deși favoriții mei sunteți, am și -alți preferați,

O slăbiciune specială pentru voi îmi rezerv,

Voi nu renunțați să luptați, 

Eu nu renunț să încerc

Să vă ajut când și cum pot.

Nu vă pot oferi însă chiar tot. 



Dimineața e-a voastră, ziua a mea,

Noaptea a noastră și-a viselor lungi,

La o sută șaptesprezece ani plus să ajungi

Viață, împreună cu noi, îi răspund.

Să ai somn liniștit, catifea,

Mătăsuri și lux rafinat pentru tine,

Echilibru și liniște 

Pentru iubita mea, pentru mine. 




Doar atât cereți, nu vreți oare mai mult, 

Faimă, putere, bani, aventură, tumult?

Prestigiu, avere, bogății și splendori?

Mașini, yacht-uri, castele, comori

Felurite, influență, mărire, 

Puteți cere orice, 

Doar atât vreți de la mine? 



Dragoste vrem, dragoste,

Bucurie și poftă de tine, viață, vrem să ne dai,

Toată iubirea ta de oameni, câtă ai,

Și dacă tot mă lași să plusez,

Visuri nebune pe care dimineața 

Le creez,

Visuri reale - ne vin ca turnate,

Croite special pentru noi,

Acele simple fericiri imaginate

Tu ziua le-atrage și le-ntâmplă pentru doi

Iar noaptea-i a noastră, 

Viață frumoasă,

Noaptea-i a noastră, în trei,

Mulțumim pentru tot,

Dar tu, viață, tu ce vrei? 


Photo by Dorothea OLDANI on Unsplash

joi, 10 septembrie 2015

"Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu." (Matei, 22,29)


Exista o imagine alegorică despre inima omenească drept pradă a celor șapte păcate capitale, fiecare fiind reprezentat de un animal (broască = avariția; șarpe = invida; leu = furia; melc = lenea; porc = îmbuibarea;capră = pofta; păun = mândria).


Timeo hominem unius libri sau Timeo virum unius libri = Mă tem de omul unei singure cărţi.


Vorbe atribuite lui Thomas d’Aquino, teolog catolic (1225-1274).

Aceste cuvinte pot fi interpretate în două feluri:

1. omul care a citit o singură carte, dar a aprofundat-o, este un adversar de temut, pentru că stăpâneşte la perfecţie materialul respectiv;

2. omul care a citit o singură carte şi s-a oprit la ea (Biblia, pe vremuri), este un limitat, poate chiar un fanatic, şi din această cauză este de temut.

Citat din https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/09/22/ma-tem-de-omul-unei-singure-carti/.


Cine a citit, a înțeles cu adevărat ( nu într-un sens facil, superficial și rău intenționat, denigrând valoarea ei intrinsecă și răstălmăcind malițios esența preceptelor, pentru a -și justifica propriul comportament sau pentru a se elibera de vină și își pentru a își liniști conștiința) și aplică învățăturile Bibliei, este un adeversar de temut pentru cel care urmărește să îl manipuleze, să îl influențeze, să îi facă rău, să îl tenteze, să îl ispitească, să îl deturneze de la calea sa, pentru că omul acestei cărți ( și aici mă refer la omul care își extrage și însușește principii și valori după care își trăiește viața, fără ca aceasta să fie singura sursă și fără să devină intolerant, limitat, habotnic, bigot, ci din contră, o persoană cu mintea deschisă și cu inima și ochii deschiși, cu acel common sens - bun simț - al gândirii) va putea să înțeleagă adevărata natură a omului și adevărata natură a lucrurilor, va putea să se protejeze și să îi protejeze și pe alții de rău și va fi dedicat ideii de a iubi și a face bine. 


Este adevărat că în timp Biblia a fost folosită ca o justificare pentru a genera atâta suferință umană, pentru a face atât de mult rău, a fost mistificată și transformată în paravan pentru atât de multă ipocrizie, falsitate, intoleranță și manipulare. 


Însă nu cuvintele Bibliei au generat toate acestea,  ci inima și mintea rea a celor care au folosit-o ca pe o armă în loc de balsam sufletesc și sursă de energie benefică.


Biblia sau Sfânta Scriptură, sau Cartea Cărților este un monument de înțelepciune. O înțelepciune universală, care transcende timpul. Dacă vei citi cu atenție Biblia, vei descoperi cea mai profundă analiză a psihologiei umane, cea mai complexă înțelegere a naturii umane, care indiferent de schimbarea timpurilor, indiferent de epocile care s-au succedat în istorie, a rămas, în esența ei, aceeași, chiar dacă timpurile moderne au înfrânat, direcționat și limitat între constrângerile regulilor a căror aplicare este garantată de forța coercitivă a statului, dimensiunea ei negativă, distructivă și autodistructivă. 


Asta nu înseamnă că partea întunecată a naturii umane este definitorie pentru esența ei. Această parte este decât un impuls care se naște și există automat, este inerent. Poate fi sublimat și transformat în impulsuri având o altă natură, nobilă, în emoții superioare, și în primul rând în IUBIRE, din care derivă toate celelalte emoții, gînduri și sentimente pozitive și benefice. 


Războaie au existat dintotdeauna. Și vor exista dintotdeauna. Violență, răutate și pierzanie au fost și vor fi. 

7 sunt păcatele capitale: 


Conceptul actual al celor șapte păcate de moarte este legat de scrierile călugărului din secolul al IV-lea Evagrie Ponticul, care menționa opt gânduri rele în limba greacă:
Γαστριμαργία (gastrimargia) îmbuibarea.
Πορνεία (porneia) prostituția, sexul în afara căsătoriei.
Φιλαργυρία (philargyria) avariția.
Ὑπερηφανία (hyperēphania) hybrisul - în Filocalia, termenul este redat drept respect pentru sine.
Λύπη (lypē) tristețea - în Filocalia, acest termen este redat drept invidie, adică a te întrista de norocul altuia.
Ὀργή (orgē) furia.
Κενοδοξία (kenodoxia) lauda de sine.
Ἀκηδία (akēdia) acedia - în Filocalia, acest termen este redat drept depresie.

Ele au fost traduse în latina utilizată de creștinătatea occidentală (in principal datorită scrierilor lui Ioan Casian), devenind astfel parte din tradiția occidentală a pietăților sau a devoțiunilor catolice:
Gula (îmbuibarea)
Fornicatio (sexul în afara căsătoriei, pofta)
Avaritia (avariția/lăcomia)
Superbia (hybrisul, mândria)
Tristitia (întristarea/disperarea)
Ira (furia)
Vanagloria (mărirea de sine)
Acedia (acedia)


Restul articolului poate fi citit urmând link-ul: https://ro.wikipedia.org/wiki/Păcat_capital


7 este cifra perfectă, cifra lui Dumnezeu:


https://blogulimaginesibrand.wordpress.com/2012/04/09/cifra-7-cifra-lui-dumnezeu/

Sfânta Evanghelie după Matei - Capitolul 7

1. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Cât de des reușim să ne abținem de la a îi judeca pe toți și toate? Cât de des ne lansăm în afirmații gratuite și false, fără să fi făcut un minim efort de a cunoaște, a înțelege, a pune în balanță lucrurile și a încerca să le vedem din toate unghiurile, să descoperim toate fațetele, motivațiile, contextul și în principiu, adevărata natură a lucrurilor? Bârfim cu plăcere și ne ridicăm în superbia noastră deasupra celuilalt, plasându-l cu trufie sub noi și considerând că oricum noi știm cel mai bine pentru toți și despre toate. 

2. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura.

Cu câtă pasiune și îndârjire ne plângem, ne văietăm și ne revoltăm când constatăm că ni se aplică același tratament și oameni care nici măcar nu ne cunosc, nu ne-au văzut niciodată, cu atât mai puțin să ne știe cine suntem, ce putem, ce am făcut sau nu, ne categorisesc, ne pun etichete, ne atribuie cuvinte, fapte, atitudini, pe care nu le-am rostit, făcut sau avut vreodată și ne simțim nedpreptățiți și victimizați, furioși și frustrați? 

3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?

De ce trebuie tot timpul să vedem la alții defecte, să acuzăm, să înfierăm și să arătăm cu degetul, să fim primii care înșfăcăm piatra și ne repezim să îl lapidăm pe celălalt, să îl vorbim de rău, să îl disprețuim, și, din nou, pe noi să ne ridicăm în slăvi, să ne considerăm ca având întotdeauna dreptate și că toți ar trebui să fie, să gândească și să facă ce vrem noi, când și cum vrem noi? 

4. Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău?

5. Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

De ce trebuie să îi corectăm, să îi îndreptăm și îi criticăm tot timpul pe ceilalți, de ce ne dorim cu atâta ardoare să îi schimbăm, iar asupra noastră nu aruncăm o privire critică niciodată și nu încercăm mai întâi să spunem adevărul despre noi și apoi să vedem cu o privire clară cine și cum suntem, de fapt? 

6. Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.

De ce ne batem joc de oamenii și șansele din viața noastră, de ce nu apreciem ce ni s-a dăruit bun, frumos, de ce nu ne bucurăm de cele cu care am fost înzestrați, decât atunci când le pierdem și se întorc împotriva noastră? 

7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.

De ce nu înțelegem cât de simplu este să cerem cu putere, să credem și să primim? De ce nu înțelegem ce să cerem și de ce nu putem vedea ce ni s-a oferit? 

8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.

De ce nu avem încredere în puterea nesfârșită a lui Dumnezeu, în căile Lui neștiute și de neînțeles pentru noi și nu avem răbdare să așteptăm și ochi să vedem că ce căutam se află deja în fața noastră, ce am cerut deja ni s-a oferit: Dumnezeu ne ascultă întotdeuna și întotdeauna ne răspunde. Numai că nu vine El către noi, ci ne așteaptă răbdător să îi batem la ușă, să ne deschidă și să ne răspundă rugăciunilor noastre. Asta înseamnă liberul arbitru: putem alege dacă ne îndreptăm către El sau nu. Este cea mai nobilă și generoasă libertate pe care Divinitatea ne-a dăruit-o.

9. Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?

10. Sau de-i va cere peşte, oare el îi va da şarpe?

11. Deci, dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?

12. Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor, că aceasta este Legea şi proorocii.

Ce vei gândi, ce vei face, acelea ți se vor și întoarce. Cât adevăr: poartă-te cu alții așa cum ai dori să se poarte ei  cu tine. 

13. Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află.

Cât de ușor este să cedezi, să renunți și să cauți calea ușoară care te duce către izvorul răului...

14. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.

15. Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.

16. După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?

17. Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.

18. Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.

19. Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.

20. De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.

Învățătura lui Dumnezeu nu te îndeamnă către lenevie intelectuală și spirituală, nici către pasivitate, naivitate și credulitate. Îți dăruiește  cel mai înțelept ghid de viață: fii atent, cunoaște răul și evită-l și iată care sunt semnele după care să îl cunoști. Fii prezent, alert și atent!

21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.

22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?

23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.

24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.

Clădește-ți viața pe principii și valori solide. Nu te lăsa influențat și manipulat de prima vorbă a unui străin. Fii ferm și perseverent. Fii puternic și integru. 

25. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.

26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.

27. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.

28. Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui.

29. Că îi învăţa pe ei ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor.


" Dumnezeu îi răsplătește pe credincioșii care, în mijlocul tumultului vieții lor, continuă să creadă în Înțelepciunea Lui, în Mila și Puterea lui, în loc să se îndoiască de El."

Găsește-ți credința, urmeaz-o și ai încredere în Puterea Nesfârșită a lui Dumnezeu, în Generozitatea și Bunatatea Lui fără margini!

Te va proteja, te va îndruma, te va iubi și te va împlini!

Photo by Olivia Snow on Unsplash