Viața în sine este o aventură. O provocare. O luptă. Nu vei putea sta la nesfârșit în siguranța peșterii tale. Nu vei putea să te ascunzi între pereții întunecoși, ascuns printre stânci, pândind temător umbra amenințătoare a vreunei siluete proiectate de lumina focului protector de la intrare, lungindu-se insinunat către tine.
Va trebui să supraviețuiești. Va trebui să ieși din zona ta de confort și să înfrunți pericolul.
"Este decât în aventură acolo unde anumiți oameni reușesc să se cunoască - prin descoperirea/găsirea propriului sine." - Andre Gide.
Ai atât de multe resurse în interiorul tău, atât de multă voință, putere și curaj, pe care numai riscul pe care aventura îl presupune le vor activa din starea lor latentă, le vor aduce la suprafață: te vor uimi și vor deveni apoi o parte din tine care nu te va mai părăsi niciodată.
La vârsta de 39 de ani, Paulo Coelho pornește în aventura vieții sale: pelerinajul la Santiago de Compostela, unde se găsește catedrala catolică a Sfântului Iacob, apostolul care ar fi pășit pe acest drum - El Camino de Santiago - încercând să ajungă la Capătul Lumii, predicând cuvântul lui Dumnezeu. La sfârștitul acestui pelerinaj va scrie prima lui carte - Jurnalul unui Mag.
Coelho mărturisea că a fost visul lui de când era copil să devină scriitor, iar în acel moment, după ce a terminat călătoria, la vârsta de 40 de ani, și-a spus: Acum este momentul, acum ori niciodată! Fusese internat într-un azil de nebuni de la vârsta de 16 ani, până la vârsta de 20 de ani, încercase să evadeze de trei ori, urmase apoi, la insistența părinților, timp de un an, cursurile Facultății de Drept, cursuri pe care apoi le abandonase, pentru a duce o viață de hippiot, liber: droguri, sex, muzică - a scris versuri pentru melodii care au cunoscut un succes fabulos, versuri cu mesaje subliminale oculte, a fost actor, jurnalist, director de teatru, însă visul lui adevărat, legenda lui personală care îl chema, era acela de a deveni scriitor.
Toată această viață plină de aventură, de risc, de pericol - a fost jefuit, a fost pe punctul de a fi împușcat, omorât, a fost amenințat, răpit, torturat, a fost adulat și dezaprobat în același timp, a avut mai multe relații eșuate.... Toate aceste experiențe l-au ajutat enorm în a înțelege mintea și inima omenească și din ele derivă profundul umanism al filozofiei sale...
Cartea începe cu ritualul de inițiere în ordinul Regnus Agnus Mundi (RAM) - Regatul Mielului Lumii sau RAM- Rigor - Adoration - Mercy - Rigoare - Adorație - Milă, ritual pe care Paulo nu îl finalizează, încercarea lui de a fi primit în ordin eșuând. Pelerinajul are drept scop descoperirea de către Paulo a sabiei pe care maestrul său a ascuns-o undeva, de-a lungul drumului, pentru a fi admis în ordin. Aventura căutării sabiei este o metaforă pentru înțelegerea naturii adevărului prin simplitatea vieții.
În timpul pelerinajului, Coelho se luptă cu diavolul lui personal, care ia înfățișarea unei câine negru, numit Legiune - mulți dintre cei care fac pelerinajul la Santiago de Compostela chiar ocolesc locul unde a avut prima confruntare cu Legiune; de altfel, începând cu anul publicării cărții Jurnalul unui Mag, numărul pelerinilor s-a mărit de zece ori - și este învățat de către Petrus - îndrumătorul lui - 11 exerciții/ ritualuri, care să îl ajute în călătoria lui spirituală și să îl învețe despre cele trei forme ale iubirii: agape, philia și eros. Exercițiile sunt: Exercițiul sămânței, al vitezei, al cruzimii, ritualul mesagerului (pe care Coelho recomandă să nu îl încercăm, deoarece este descris incomplet, și ar avea rezultate negative, nocive, chiar devastatoare), trezirea intuiției (exercițiul apei), exercițiul sferei albastre, al îngropării de viu, al respirației RAM, al umbrelor, al ascultării și al dansului.
În ultima lui carte, Adulter, are loc următorul dialog, între personajul principal și soțul ei:
Paulo Coelho - Adulter: "Înțelepciunea și experiența nu schimbă omul. Timpul nu schimbă omul. Singurul lucru care ne schimbă este iubirea. "
'' - Și ce visai? (Ea)
- (El) O prostie. Dar ăsta era visul meu. Și aș fi putut să-l realizez.
- Dar ce era?
- Să vând tot ce aveam pe vremea aceea, să cumpăr o ambarcațiune și să parcurg lumea cu tine. Tata ar fi fost furios că nu-i urmam exemplul, dar asta n-ar fi avut nici cea mai mică importanță. Ne-am fi oprit prin porturi, făcând munci temporare, care să ne ofere suficient ca să mergem mai departe, și, de îndată ce am fi adunat banii necesari, am fi pornit din nou. Să fim cu oamenii pe care nu i-am văzut niciodată și să descoperim locuri care nu figurează în ghidurile turistice. Aventură. Singura mea dorință era A - VEN- TU - RA.
Sunt momente în care ne oprim ca să analizăm totul: trecutul și prezentul. Ce am învățat și când am greșit. Întotdeauna mi-a fost teamă de momentele astea. Reușesc să le înșel, afirmând că am făcut cele mai bune alegeri, dar că ele cer puțin sacrificiu din partea mea. Nimic grav. ''
Finalul cărții Adulter este cel puțin surprinzător: femeia de 30 de ani, căsătorită, care comite adulter, aventura sa extraconjugală salvându-și, paradoxal, prin acest act, mariajul, are o revelație descrisă superb în momentul în care dă curs îndemnului soțului de a sări cu parapanta, după ce inițial este îngrozită:
'' Sunt liberă.
Da, sunt liberă. Iar vulturul are dreptate, eu sunt munții și lacurile. Nu am trecut, prezent sau viitor. Încep să înțeleg ceea ce oamenii numesc eternitate.
...
Natura îmi vorbește ca și cum aș fi fiica ei preaiubită. Muntele îmi zice: ai forța mea. Lacurile îmi spun: ai pacea și calmul meu. Soarele îmi dă sfaturi: strălucește ca mine, lasă-te dusă dincolo de tine însăți. Ascultă.
Atunci încep să aud vocile care erau de atâta timp în mine, care era înăbușite de gândurile repetitive, de singurătate, de terorile nocturne, de teama de a mă schimba și de teama că totul va continua la fel. Cu cât urcăm mai sus, cu atât mă desprind mai mult de mine.
Sunt în altă lume, unde lucrurile se potrivesc perfect. Departe de viața aceea plină de sarcini de îndeplinit, dorințe imposibile, suferință și plăcere. Nu am nimic și sunt totul.
...
Oare încerc să îmi justific Adulterul? Nu. Am căutat Adevărul și l-am găsit. Și sper că li se va întâmpla la fel tuturor celor care au avut o experiență ca a mea.
Să știi să iubești mai bine.
Acesta trebuie să fie țelul nostru pe lume: să învățăm să iubim.
Viața ne oferă mii de ocazii să învățăm.
...
Viața nu e o nesfârșită zi de odihnă, ci o necontenită ucenicie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu