Cândva voi păși pe acel pod, cândva voi pleca...
Voi mai privi doar o dată înapoi
Doar pentru a-l vedea arzând,
Pentru că voi da foc acelui pod,
În urma mea.
Voi pleca la asfințit,
Lăsând orașul captiv în locul meu,
Propriilor visuri de evadare.
Mă voi opri la răsărit
Pentru a-mi aprinde zâmbind
Libertatea în prima țigară,
La fel cum voi face mereu,
Surmontând o nouă încercare,
Respirând prima rază de soare,
A dimineții, cu încredere privind
Același nou răsărit de viață,
Ca prima oară.
Temeri nu am și nici frici,
Sunt cine am vrut să fiu,
Acum și aici.
Îmi trăiesc viața, sunt viu.
Capcanei eșecului capcană-am întins,
Și cum știu că ma va tenta,
În ea va fi prins:
Dacă mâine aș ezita
Dacă voința mea nu ar mai fi a mea,
Dacă ar fi a altuia,
A fostului eu prizonier,
Nici atunci
Nu mai pot renunța,
Nu mă mai pot răzgândi
Chiar să mă-ntorc de-aș dori
Alt pod nu mai pot construi.
Vechile zile sunt scrum.
Nu pot decât înainte să merg
Asta-am ales să aleg,
Pariez tot pe-acest drum...
Acolo unde cale nu există,
Atunci când totul pare pierdut,
Atunci când o viață tristă
Și-apăsătoare te-ncearcă
Acolo vei găsi un nou început
Îl vei descoperi dintr-o dată
Îți vei aminti
Că tot timpul l-ai știut
L-ai simțit că te- așteaptă,
Și-atunci, abia atunci
Nu vei mai renunța niciodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu