Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările

joi, 24 martie 2016

A TIME FOR LOVE, A Time for Freedom, A Time for Youth



Three Times, filmul regizat de  Hou Hsiao-Hsien, este unul  dintre cele mai fascinante  poeme cinematografice. 
Scena de debut a filmului te lasă pur și simplu fără răsuflare.  Melodia "Smoke Gets in Your Eyes", cântată de The Platters, tonul interpretului, dansul camerei de luat vederi, discreția, rafinamentul și subtilitatea jocului actorilor și viziunii regizorale, versurile cântecului, emoția extrem de puternică care se lasă ghicită cu greu, dar pe care o simți plutind în aer, prefigurând ce va urma.



They asked me how I knew
My true love was true
I of course replied
Something here inside
Can not be denied

M-au întrebat cum am știut
Că dragostea mea era adevărată.
Le-am răspuns, bineînțeles 
Este ceva în interiorul meu/în ființa mea
Care nu poate fi negat/ignorat.

They, said some day you'll find
All who love are blind
When you heart's on fire
You must realize
Smoke gets in your eyes


Mi-au spus că într-o zi vei aflat
Că toți cei care iubesc sunt orbi.
Când inima ți-a luat foc/ este cuprinsă de flăcări,
Trebuie să îți dai seama 
Că fumul îți intră în ochi.

So I chaffed them, and I gaily laughed
To think they would doubt our love
And yet today, my love has gone away
I am without my love

Așa că eu i-am tachinat și am râs vesel
Gândindu-mă că ei s-ar putea îndoi de dragostea noastră.
Și iată că azi, dragostea mea este pierdută/a plecat
Am rămas fără dragoste/fără dragostea mea.

Now laughing friends deride
Tears I cannot hide
So I smile and say
When a lovely flame dies
Smoke gets in your eyes

Acum prieteni zâmbitori râd de mine,
Nu îmi pot ascunde lacrimile.
Nu am decât să zâmbesc și să spun
Că atunci când flacăra dragostei moare,
Fumul îți intră în ochi.

Smoke gets in your eyes.

Fumul îți intră în ochi. 


A time for love, a time for freedom, a time for youth. 

S-ar traduce vremea iubirii, vremea libertății, vremea tinereții. 

Dar ar putea fi și UN TIMP al iubirii, libertății, tinereții. 

UN timp. Aceste sentimente/stări/emoții atât de profunde s-ar putea manifesta într-o infinitate de posibilități, direcții, variante, forme.

Și, deși de-a lungul filmului, repetiția constantă a unor gesturi, ritualuri, situații, dau senzația unui timp perpetuu, nemișcat, a unei generozități a așteptării și a unei rădbări îngăduitoare a timpului cu noi, tema unică a fiecărui segment, iubire, libertate, tinerețe, insinuează un sentiment tulburător al singularității acestora. 

Este UN SINGUR TIMP pentru iubire, pentru iubirea despre care ȘTII că este adevărată, pe care simți că ai recunoscut-o atunci când o întâlnești, iubirea pe care te temi să o pierzi înainte de a fi câștigat-o, iubirea și libertatea iubirii la care speri și pe care ești pe cale de a înțelege că este probabil să nu o dobândești, iubirea sfârșită tragic, pe care o poți pierde într-o secundă absurdă.



Este UN SINGUR TIMP pentru tinerețe, pentru curaj, pentru timiditatea și încercarea stângace a aproprierii, pentru căutare febrilă, pentru experimentare, tristețe, durerea infidelității, speranța salvării persoanei iubite, incertitudinea răspunsului la întrebările dacă îl poți cunoaște pe celălalt, îl poți iubi, ești lăsat să iubești, se va lăsa iubit, va răspunde dragostei tale.



Three times este  artă cinematografică în cea mai înaltă formă, astfel cum a fost exprimată aprecierea critică prin selecția oficială pentru Festivalul de Film de la Cannes. 

Mai puțin înseamnă mai mult. Astfel se exprimă comprimat minimalismul în cinema. 

Poezie cinematică pură. 

Esență de viață. 

Three times este reprezentativ pentru esența filmului: creatorii de film, ca formă de artă, sunt mișcați de ceva care le trezește un interes profund, simt nevoia să exprime acel ceva, găsesc mijloacele cele mai relevante și expresive, iar esența, manifestată printr-un eșafodaj complex de imagini, gesturi, sunete, priviri, muzică, culoare, expresii, lumină, concept, mesaj, subtilitate și intuiție, ajunge direct în esența sufletului spectatorului, iar POVESTEA ATINGE  VIBRANT CELE MAI SENSIBILE ȘI MAI RECEPTIVE CORZI ALE IMAGINAȚIEI ȘI SIMȚIRII UMANE.

Link-ul  Three Times - Opening Scene "Smoke Gets in Your Eyes":

https://www.youtube.com/watch?v=iqhLDTxODhY

Link-ul Three Times by Hou Hsiao Hsien - waiting for the train - Rain and Tears

https://www.youtube.com/watch?v=yineLp1brrI&ebc=ANyPxKqVHROhmLy_GShKVhJi-m-BsaiJqpULjmGWeMKX01gdPjPR5dxv4o3XmIfwV6pIgCXO6YWGcNJ7VsLWXK3LDOOyuAjnnA

Photo by Aron Visuals on Unsplash

miercuri, 27 ianuarie 2016

A VREA CEVA DE LA B ȘI B NU VREA SA ÎI DEA.


De ce ne plac atât de mult filmele? 


Pentru că în filme apare întotdeauna lucrul cel mai interesant din viață, esența vieții, nucleul poveștilor care ne țin lipiți de ecran: CONFLICTUL. 


De ce este atât de râvnită și invidiată, atât de adulată și admirată arta actorului? 


Pentru că într-un mediu sigur, actorul poate experimenta visceral, intens, fragmente de viață ale unor oameni, personajele, în care aceștia se transformă, scoțându-i la iveală din ei înșiși.


Ce este fascinant este momentul în care actorul reușește să fie X, nu să îl interpreteze pe X. 


Iar pentru a reuși acest lucru este nevoie de IMAGINAȚIE și CURAJ. 


Imaginație pentru a găsi motivele pentru care îl urăști pe cel din fața ta. Pentru a găsi motivele să o iubești pe cea din fața ta. Și curaj pentru a construi o lume reală în mintea ta, pentru a crede în totalitate scenariul creat. Curaj pentru a merge cât mai departe, pentru a trăi frica în cele mai înspăimântătoare adâncimi, pentru a simți durerea sfâșietoare a unei fericiri pe cale să se destrame, pentru a dezlănțui furia devastatoare și pentru a te lăsa învăluit de tandrețea pătrunzătoare, de preaplinul insuportabil al sentimentului de dragoste.


Pare un loc comun, nu? A vrea ceva de la B și B nu vrea să îi dea. 


Până la final, unul dintre cei doi va ceda. 


Acest joc însă, cer - nu primesc, este cel care face cu acțiunea să fie palpitantă, să atragă, să captiveze. 


Atât de simplu ... La acest lucru se rezumă tot? 

În esență, da. 


Pentru că filmul pleacă din viață, dintr-o pasiune nebună pentru oameni și pentru viață, dintr-o observație atentă a modului instictual, natural în care oamenii își disimulează emoțiile și mai ales intențiile. 


Pentru că filmul este artă, cea mai complexă artă, în viziunea mea, pentru că filmul este catharsis.


Pentru că atunci când A vrea ceva de la B și B nu vrea să îi dea este tensiunea care iese din ecran, dincolo de cuvinte, este imaginea care te atinge direct și brutal în intelect, în rațiune, în simțire, în inimă și în suflet, te înfioară, te face să te recunoști, să te identifici cu ființele care trăiesc în fața ta și ajung să trăiască în tine, prin această artă profund umană - filmul. 


Pentru că te mișcă profund atunci când îți dai seama, câteodată, că au fost și vor fi momente în viața ta când A ȘI B SUNT UNA ȘI ACEEAȘI FIINȚĂ:TU!


Când CONFLICTUL este unul interior, când te lupți cu tine însuți, cea mai dificilă înfruntare, care se poate sfârși în damnare sau în salvare...


Vezi promisiuni încălcate, vezi visuri destrămate, vezi speranțe care nu se lasă anihilate până în ultima secundă, vezi cum poți renaște după cea mai cumplită experiență și vezi cum poți pierde totul într-o secundă, pentru că nu ai știut să apreciezi și să păstrezi binecuvântările oferite cu atâta generozitate. 


Acest minunat VREAU - NU ÎȚI DAU este cea mai clară lecție de viață pe care o trăiești în fiecare clipă!

Photo by Peter Lewicki on Unsplash

marți, 26 ianuarie 2016

F.I.L.M.


FILM, lumi nebănuite,
Destine (ne)împlinite,
Visuri îndepărtate,
Fantasme relevate,
Imagini fascinante.

Film, magie pe ecrane,
Iubire, înfruntare,
Rafinament și stil,
Intrigi, paravane,
Extaz, agonie,chin.



IMAGINATION, talantul ființei,
Geneza artei și provocarea științei
Început a tot și toate,
Creând realul din poate.



INTUITION, busolă în furtuni
Atracție absconsă,
Ieșire din genuni.
Știi fără să știi
Ce nu știai că nu știi:
Dincolo de minte astfel poți simți.




IMPULSE, când momentul
În cale-ți-e-așternut,
Este sentimentul
Inefabilului, adevăratului
Început.



INPUT - curaj, perseverență,
Output - O viață de esență,
Născută-ntr-un minut,
Din cel mai valoros tumult:
Știu ce vreau și cine sunt.




LITERATURE, cuvinte inspirate,
Pagini de emoții, gânduri și fapte,
Splendori și idealuri,
Utopii,baluri.




MUSIC, tristeți și bucurii,
Sonate, simfonii,
Dans și libertate,
Ritm, intensitate.

Ce-am fi fără ele...
N-am mai privi spre stele,
N-am mai spera o clipă,
Timpul-ar fi risipă
Dragostea pierdută,
Iar fericirea vândută
Mundanului vulgar.
De-aceea le-avem în dar...


Photo by Ahmet Yalçınkaya on Unsplash


sâmbătă, 31 octombrie 2015

The Nixie



She Wouldn't Say Yes ( Nu vrea și pace!) este o comedie americană din 1945. 

Un psihiatru, Dr. Susan Lane ( Rosalind Russell) pleacă dintr-un spital militar de psihiatrie după ce a petrecut două săptămâni acolo cu veteranii de război, ajutându-i să-și redobândească încrederea și respectul de sine. Înainte de a pleca, încurajează un pacient să citească benzile desenate concepute de Michael Kent ( Lee Bowman), doar pentru amuzament, nu și pentru a îi urma exemplul.

Personajul benzilor desenate, the Nixie, încurajează oamenii să acționeze conform impulsurilor lor, fluierându-le în ureche. 


Dr. Lane explică pacientului că nu este un lucru bun să acționezi conform propriilor impulsuri, ci să te controlezi. Colonelul Brady, un alt psihiatru, afirmă că încrederea doctorului Lane și comportamentul profesional au ca sursă o problemă pe care și-a reprimat-o. 


Mai târziu, în Stația Grand Central, Dr. Lane își cumpără un bilete de tren și este lovită din greșeală, cu ușa, de un alt client, care își cere scuze. După alte căzături și stângăcii comice, Dr. Lane pleacă din sala de așteptare. Clientul se dovedește a fi autorul personajului Nixie - Michael Kent, care de asemenea trebuia să își ridice biletul. În ultima secundă, funcționarul de la casa de bilete, acționând la impulsul mascotei fluierătoare a lui Nixie - pe care autorul tocmai i-o dăruise - schimbă biletul lui Kent în același compartiment cu cel al doctorului Lane. În tren, Kent și Dr. Lane se lovesc din nou,dând unul peste altul în fața barului. 


Michael se îndrăgostește de ea instant, își schimbă destinația - urma să meargă în Japonia, coboară în Chicago - unde locuia Dr. Lane - și cu ajutorul tatălui acesteia, pune la cale un plan să o cucerească și să se căsătorească. Simultan și Dr. Lane pune la cale un plan să scape de Michael cu ajutorul unei paciente blonde. Miza comediei este dacă va reuși Nixie să intre în psihicul Dr. Lane... 


Ad litteram, NIXIE înseamnă în mitologia scandinavă și germanică NIXĂ sau ONDINĂ - o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. 


Scenariștii filmului îl transformă pe Nixie într-un băiețaș năstrușnic, care îndeamnă oamenii să facă măcar o dată în viață ce vor, ce își doresc, suprimându-și orice limitare, înlăturând convențiile sociale, eliberându-se de constrângerile a ce ar trebui sau nu ar trebui, de tiparele comportamentale menite să creeze o imagine care dă bine,  pentru a face o singură dată ceva năstrușnic, ieșit din comun, chiar copilăresc, dacă nu îndrăzneț sau nebunesc. 


Într-unul din posterele filmului este scris îndemnul: fiecare dintre noi ar trebuie să avem un Nixie în inimă! 


Tu cât de mult ești dispus să lași ludicul din tine, intuiția și curajul să pună stăpânire asupra ta? 

Photo by JoelValve on Unsplash

marți, 27 octombrie 2015

Eu când vreau să fluier, fluier!



Un film excepțional.

Viață crudă. Intensitate nebună. Atât de multe povești spuse fără cuvinte. Cadre fixe, cu durată lungă, acumulând atâta tensiune, vibrând în sufletul spectatorului.

Interpretări de excepție ale unor actori foarte, foarte tineri. Arta cinematografică este o artă foarte complexă. Filmul este un mediu atât de ofertant, îți dă atât de multe posibilități să surprinzi esența unui loc, esența unei realități, esența unei vieți, esența unui om.

Este un film visceral, în egală măsură realist și artistic. 

Penitenciarul este un mediu foarte dur. George Piștereanu, interpretul personajului principal, Silviu, povestește: 

" Negocierea teritoriului
- La ce te-ai aşteptat de la întâlnirile cu puşcăriaşii? 
- Am mers la penitenciar cu mintea limpede şi goală. Încrezător că o să găsesc nişte băieţi asemănători cu unii de cartier. Şi aşa a fost, aveau acelaşi limbaj, acelaşi comportament. Mereu vorbeam cu ei. Dar nimeni din echipă, în afară de Florin (regizorul Florin Șerban), nu a reuşit să se impună în faţa lor fără să se adapteze. Florin era respectat. 
- Te-au agresat cu atitudinea lor?
- Da, dar dacă n-ar fi aşa, n-ar mai fi interesanţi. Şi n-ar mai fi delincvenţi. Asta a şi însemnat munca mea de zi cu zi, să reuşesc să mă adaptez. Cu ei a trebuit să fiu personajul meu, Silviu, ceas de ceas, minut cu minut. Unii, cred, nici nu-şi amintesc că mă cheamă George. Pur şi simplu a trebuit să fiu unul de-al lor. 
- Erau invidioşi pe tine? 
- A existat o mare slăbiciune a mea în faţa lor - libertatea. Cu asta a trebuit să lucrez continuu. Pentru ei, eram tipul de la oraş, care merge la şcoală şi vrea să facă un film despre ei. Adică, se întrebau: cine e băiatul ăsta să facă chestia asta? Dar e o stare normală, aşa ar şi trebui să fie.
- Ţi-ai negociat teritoriul? 
- Permanent. Existau momente când trebuia să ne disputăm şmecheria, forţa de reacţie la întrebări, la glume. Trebuia să fac glume mereu, să-i iau pe unii dintre ei la mişto. Şi mai trebuia să mă înţeleg foarte bine cu greii din puşcărie, cu şefii. Se considera nasol şi degradant, în mediul acela, să stau la vorbă cu cei de jos. 
- Cum le-ai caracteriza lumea? 
- O lume interesantă, unde destinul sublim lipseşte. Un război - într-un cuvânt. Sunt condamnaţi definitiv sau e doar o prejudecată? E o prejudecată, dar una care se adevereşte. Nu e numai vina deţinuţilor, sistemul penitenciarelor e atât de insalubru psihologic vorbind, încât nu le oferă prea multe şanse de reabilitare. La penitenciar, cel mai important nu e să îţi termini pedeapsa, ci efectiv să înţelegi că afară e lumea reală, nu acolo."



Regizorul Florin Șerban a avut curajul să filmeze cu deținuții din penitenciar și să distribuie în rolul principal un tânăr de 18 ani, încă în clasa a XII-a, la momentul în care au început filmările. A reușit, de altfel, o performanță incredibilă: să transforme un adolescent fără experiență, dar cu potențial, într-un actor premiat la festivaluri internaționale și niște deținuți în actori credibili și expresivi. 


Regizorul mărturisea într-un interviu că a simțit la sfârșitul fimărilor că a reușit să transforme lumea acestor oameni aflați în captivitate, a reușit să schimbe ceva în ei, a reușit să le arate că atunci când cineva crede în ei și le arată acest lucru, pot face mult peste ce și-ar fi imaginat că sunt capabili. 


Filmul a câștigat numeroase premii la festivaluri internaționale de film, un lucru care personal mă bucură foarte mult, pentru că dovedește încă o dată originalitatea și unicitatea viziunii creatorilor români de film. 


Este o dramă/thriller care vă va ține cu sufletul la gură și vă va tăia răsuflarea. 


Pentru cei care nu au văzut filmul nu vreau să dezvălui prea multe, însă le garantez că după ce îl vor fi văzut, vor privi cu alți ochi lumea penitenciarelor, relațiile între mamă și fiu, între frați, lupta pentru supraviețuire și supremație, curajul și voința, dorința de libertate și sacrificiul, intensitatea explozivă a emoției și dezlănțuirea devastatoare a sentimentelor și frustrărilor reprimate. 


Limbajul frust, violența verbală și fizică, pericolul permanent și iminența dramei, pe care o simți într-un crescendo mut, finalul - eu când vreau să beau o cafea cu fata pe care urma să o cer în căsătorie, beau o cafea, chiar dacă voi pierde totul ! - singura melodie - când deținuții mănâncă - care se mai audă o singură dată, la finalul fimului...


Filmul devine artă în momentul în care reușește să surprindă esența unui segment de viață și să o transmită cât mai intens spectatorului, rămânând impregnată pentru mult timp în memoria lui afectivă. 


Acesta este filmul " Eu când vreau să fluier, fluier! " - o secvență de viață transformată artistic într-o impresie puternică.

Pentru mine acest film este manifestul unui nou impresionism în cinematografie, cu precizarea că în loc să ajungă la Salonul Refuzaților, a primit aprecierea internațională binemeritată!

Felicitări! 

Photo by Jakob Braun on Unsplash