Joia patimilor. Seara trecută.
Sluba începe la ora 19.
Mai sunt câteva minute.
Pardoseala bisericii este acoperită cu folie.
Slujba Învierii va umple biserica de creștini, lumină, lumânări și ceară.
Mă așez în strană. Vorbesc cu bărbatul mai în vârstă de lîngă mine. În șoaptă. În seara asta este Denia Mare - îmi spune.
Este Slujba Celor 12 Evanghelii, adaug eu. O să dureze mai mult.
Doi adolescenți de 12 - 13 ani. Ca de obicei, numărul femeilor îl depășește cu mult pe cel al bărbaților. Majoritatea 50, 60, 70 de ani.
Mai intră câțiva oameni. La fel, în tăcere, cu o sfială anume. Biserica este un spațiu sacru. Este o seară specială. Presimțirea patimilor și a suferinței menține vocile și subiectele de discuție la o limită de acceptabilitate pe care fiecare și-o definește singur. Poate un zîmbet reținut sau râsete ușoare.
A venit părintele. Se aprind candelele. Este o lumină specială. O lumină de priveghere, care îndeamnă la reflecție, la abandonarea grijilor lumești, la o cufundare în lumea tainică a spiritualității Săptămânii Patimilor. Îmi vine în minte etimologia cuvântului "denie", respectiv slavonul "vdenie" - priveghere/slujba nocturna.
Priveghere. Străjuire.Pază. Veghe. Supraveghere. Control. Grijă. Atenție. Precauție. Circumspecție. Luare -aminte.
Pe fața fiecăruia dintre cei prezenți poți citi cel puțin una dintre aceste nuanțe.
'' Privegherea ... conduce pe om la curatire, la iluminare si indumnezeire. Hristos insusi este un exemplu de practicare a privegherii, asa dupa cum se vede din textele evanghelice.
Sfantul Evanghelist Luca scrie: "Si in zilele acelea, Iisus a venit la munte ca sa Se roage si a petrecut noaptea in rugaciune catre Dumnezeu. Si cand s-a facut ziua a chemat la Sine pe ucenicii Sai si a ales din ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli" (Luca 6,12-13). Alegerea Apostolilor s-a petrecut dupa o noapte de rugaciune, dupa o priveghere in munte. Iar dupa minunea inmultirii celor cinci paini, "dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa se roage singur. Si facandu-se seara, era singur acolo" (Matei 14,23). Interpretand urcarea lui Hristos in munte pentru rugaciune, Sfantul loan Hrisostom spune ca Hristos a facut acest lucru pentru a ne invata "ca ... insingurarea este bună, deoarece simtim nevoia sa ne intalnim cu Dumnezeu".
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/religie/privegherea-traditia-ortodoxa-69572.html
Catapeteasma. În partea de sus, crucea din neoane. Parcă aștepți ca în momentul în care vei auzi:
Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: "Eli, Eli, Lama Sabactani?" adică: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?"
lumina să se stingă și să se aprindă intermintent, ca o prezență vie, care reiterează drama și suferința fără margini a Fiului Omului, pe umerii căruia, pe cruce fiind, apăsa povara inimaginabilă pentru mintea omenească, a păcatelor întregii lumi, pe care și le luase asupra sa.
Fiul Omului.
'' Pentru a arăta realitatea firii Sale umane, Hristos nu-și atribuie titlul de „fiul păcatului” (ben adam), ci pe acela de „fiu al slăbiciunii” (bar enaș), așa cum este ilustrat în profeția lui Daniel (7, 14), arătând că El și-a însușit natura noastră umană, cu toate slăbiciunile ei, dar nu a fost atins de păcat, așa cum este orice om. Sfântul Apostol Pavel subliniază dorința lui Hristos de a suferi alături de noi, în slăbiciunile noastre, când spune: „Având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat (Evrei 4, 14-15).
Dar, pentru a-și demonstra umanitatea, Hristos nu S-a numit pe Sine „fiu al omului”, ci „Fiul Omului”, articulând substantivul „fiu”, pentru a se înțelege că El este un fiu unic al umanității, cu totul deosebit, așa cum este Fiul unic al lui Dumnezeu, mai precis, că este Mesia, Cel care a unit pe om cu Dumnezeu.''
Sursa:http://www.doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/de-ce-fiul-omului
Prima Evanghelie.
Cea mai lungă.
În genunchi, ascult. Vocea părintelui este puternică. Ritmul este alert. Cuvintele apăsate. Mesajul Domnului este clar. Oricât am încerca să punem în locul Adevărului Simplu și Etern al Logicii Iubirii, sofismul expiator, în toate variantele lui, nu va trece testul.
Hristos ne vede. Hristos ne cunoaște slăbiciunile. Hristos ne iubește. Ne iartă. Și ne dă încă o șansă. Și încă una.
Cuvinte de înțelepciune. Cuvinte de adevăr. Fiecare frază urmează, ca intr-un silogism implacabil. A implică B. B implică C. A implică C.
Eu sunt întru voi. Voi sunteți întru mine. Cine va cere de la mine, de la Tatăl Meu va primi.
Cred. Cred din tot sufletul.
A doua Evanghelie. A treia...
Iisus discută cu Pilat. În mod repetat, Iisus îi spune: '' Tu zici.''
Acest '' Tu zici'' capătă pentru mine valența unei epifanii. Îmi este revelată ca lipsa capacității noastre de a înțelege pe deplin ce trebuie să înțelegem, de a accepta ce trebuie să acceptăm și de a cere ce trebuie să cerem.
La fel ca Pilat, simțim adevărul cuvintelor lui, îl intuim, și totuși slăbiciunea naturii umane ne face să ne spălăm pe mâini, la fel ca el, de acest adevăr și să greșim în continuare.
Ecce Homo (Iată, Omul!). O pictură de Antonio Ciseri. În această imagine Pilat îl prezintă pe Isus biciuit și îmbrăcat cu o hlamidă mulțimii, în dreapta lui Pilat fiind soția îndoliată a acestuia.
A patra, a cincea ... cea de-a douăsprezecea Evanghelie.
Slujba s-a încheiat.
Ies pe poartă, ca de fiecare dată, cu același sentiment de ușurare, de liniște, de pace și de încredere, iubire și speranță.
Iisus te vede. Te iubește. Și, dacă îți deschizi inima, va fi întru tine, iar tu întru El!
