CAPCANA BOEMULUI - prima parte

- Îmi este din ce în ce mai greu să fac față dezamăgirii. 

Sunt dezamăgit de tot, de oameni, de lume. Și în primul rând de mine. 

John se privea în oglindă. Oglinda nu îl înfățișa însă pe el. Făcuse un pact cu el însuși: să se dedice artei și să își transforme obsesia pentru artă în motivația supremă. 

Să nu uite condiția tragică a artistului, Să nu își dea voie să se lase prins în mrejele unei fericiri burtoase, de burghez ghiftuit. Să nu se lase pradă căii ușoare, să nu se lase amăgit de tentația compromisului.

Drept pentru care pictase Artistul muritor de foame- Portretul artistului în studioul lui, de Géricault, pe oglinda din baie.

Văzuse pentru prima oară acea privire enigmatică a tânărului când avea 18 ani. 

Își amintea întotdeauna înfiorat prima senzație - șocul revelației: era ca și cum celebrul pictor francez îl văzuse pe el cu două secole înainte și îl alesese model pentru acel splendid tablou.

Simțise o atracție irezistibilă, un sentiment ciudat al părerii de rău, al melancoliei unei vieți deja trăite, un sentiment al viitorului său, dominat de excese, de satisfacții și glorii orgolioase, de aventuri intense și depresii insuportabile. 

Se privea și acum, în această dimineață. Zâmbind reținut, își amintea de avalanșa de gânduri care îl sufocase după ce privise portretul, în urmă cu zece ani: 

- Nu îmi vine să cred! Ăsta, de fapt, sunt chiar eu. Dacă mi-aș fi putut picta ființa interioară, exact astfel aș fi arătat! 

Asta înseamnă că voi deveni un al doilea Dorian Gray?! 

Nu înțelegea cum de nu își dăduse seama până atunci că, de fapt, nu era nimic în neregulă cu el. 

Era totul în neregulă cu mediul în care trăia. 

Era totul în neregulă cu viața pe care o ducea în acel moment. 

Era totul greșit. Simțise de mult, fiind extrem de precoce, posesorul norocos al unui IQ exploziv, că viitorul care îi fusese trasat îl făcea să regreseze în fiecare zi. 

Nu exista nici o asemănare fizică între el și tânărul care îl privea cu mâna sprijinindu-i tâmpla. 

John era deja un bărbat cu o statură atletică, un corp musculos, puternic, lucrat din greu la antrenamentele zilnice de box, lupte, scrimă și echitație.

- John, e gata cafeua? Sunt adormită... - vocea lui Jane îl trezește din reverie...

Photo by Chantal Garnier on Unsplash

NU RENUNȚA! DUMNEZEU TE IUBEȘTE. PRIETENUL/SOȚUL TĂU TE IUBEȘTE. PRIETENA/SOȚIA TA TE IUBEȘTE. COPIII TĂI/PĂRINȚII TĂI TE IUBESC. NU RENUNȚA!

Momentul în care ești pe punctul de a renunța este de obicei momentul exact înainte ca miracolele să se întâmple. Nu renunța!

Ești atât de dezamăgit/ă. Simți că viața ta nu mai are nici un rost. Lumea ta s-a sfârșit. Nu mai suporți. Este prea mult. Nu mai ai energie. Ești secătuit/ă de puteri.

NU RENUNȚA. EL TE IUBEȘTE. EA TE IUBEȘTE. DUMNEZEU TE IUBEȘTE.

Știu că nu mai suporți să auzi: '' Va fi bine. O să vezi că va fi totul bine. Am trecut împreună prin atâtea. O să depășim și asta. Trebuie să mai ai răbdare puțin. Lucrurile se vor schimba. ''

- În bine. Spune-mi că lucrurile se vor schimba în bine. Nu decât se vor schimba.

- Evident că în bine. Schimbarea o asociez întdeauna cu o transformare benefică.

- Până acum lucrurile s-au schimbat în rău. Din rău în mai rău. Din ce în ce mai rău... Toată viața mea nu a fost decât o nesfârșită suferință. Tot timpul a trebuit să fiu puternic/ă pentru mine, pentru tine, pentru toți. A trebuit să rezolv problemele tale, ale lor. Să mă lupt tot timpul.

Vreau liniște. Tot ce vreau este liniște. Și tot timpul apare altceva. Mereu altceva. Sunt epuizat/ă. Nu mai am resurse. Nu mai am nici lacrimi măcar.

- Dar nu a fost tot timpul așa. Au fost momente frumoase, momente fericite. Avem atâtea amintiri frumoase. Și eu te iubesc. Tu ești iubitul/iubita mea. Eu te voi iubi tot timpul. Voi fi tot timpul lângă tine, voi fi aici. Voi avea grijă de tine. Nu știi care este motto-ul meu? Iubiți, protejați și răsfățați iubitul/iubita.

Tu ești cel mai frumos lucru în viața mea, cel mai frumos care mi s-a întâmplat vreodată. Ești minunat/ă, ești frumos/frumoasă, ești atât de valoros/valoroasă, avem atât de multe de făcut în viața asta, ne așteaptă atât de mult lucruri minunate. Va fi totul bine. Îți promit. Vei vedea.

- Ce să văd? Ce să văd? Optimismul acesta al tău... Mi-ai promis atât de multe lucruri... Ai spus că va fi așa... și așa... că mai avem puțin și lucrurile se vor schimba... că va fi bine...Eu nu trăiesc în imaginație, în fantezie, într-un viitor nesigur, poate niciodată realizabil, nu mă pot hrăni cu himere, fum, ceață și efemer... Eu mă uit la ce a fost în toți acești ani... Ce a fost, real, palpabil, concret.

- Adevărat. Însă lucrurile mari, lucrurile de esență pe care ți le-am promis, pe acelea le-am dus la îndeplinire. Acelea nu sunt reale? Iar restul vor veni de la sine. Poate că nu este timpul lor acum. Poate sunt atât de aproape, încât se vor întâmpla peste un an, peste o lună, peste o zi, sau chiar peste câteva ore.

NU RENUNȚA. NU TREBUIE SĂ RENUNȚĂM.

- Nu cred că înțelegi. Îți va fi mai bine fără mine. SUNT UN MONSTRU. Îți vei reface viața. Vei fi fericit/ă. Meriți mai mult. Mult mai mult decât mine. Mai am decât o picătură de energie, și din ea trebuie să rezist, trebuie să rezist. Nu mai știu cât mai pot rezista.

- Și eu ți-am spus de atât de multe ori, și nu înțelegi. Viața mea nu are rost fără tine. Nu are sens. Suntem făcuți, suntem meniți să fim împreună. Împreună vom și pleca. Și după noi vor pleca și ceilalți. Pentru că nu vor rezista prea mult fără noi. Nu pot să spun că nu îmi pare rău, mai aveam atât de multe de făcut. Dar dacă simți că trebuie să pleci, vom pleca împreună. Cred că cel mai frumos aș pleca, dacă tu mă iei prin surprindere, îndreptându-mă către soare, în mijlocul deșertului. Dându-mi jos hainele, una câte una, până când rămân gol/goală. Apoi, treptat, euforia adâncirii în misterul deșertului va fi înlocuită de picioare de plumb, mă voi simți obosit/ă, și voi dori să ațipesc puțin. Mă voi întinde pe eternul nisip al deșertului și voi deveni una cu el. Mă voi strecura ușor într-un somn dulce, și voi pleca. Și te voi întâlni. NU PUTEM FI DECÂT ÎMPREUNĂ.

Știu că ar trebui să îți spun: '' Pe mine cui mă lași? Pe ei cui îi lași? '' pentru a îți devia gândirea de la tine, într-o responsabilitate forțată pentru mine și pentru ei.

Însă nu voi face asta. Pentru că responsabilitatea trebuie să fie o alegere, nu o povară.

- Nu, vei fi bine. Eu nu mai suport. Sunt sfârșit/ă. Mi-a ajuns. Este mult prea mult pentru mine. PUR ȘI SIMPLU M-AM SĂTURAT. NU MAI VREAU.

M-ați înnebunit. Toți. Și tu, și ei. Sau poate sunt eu nebun/ă. Poate eu sunt cel/cea care nu înțelege, care nu acceptă, care nu se adaptează. Nu mai pot. Nici corpul meu nu mai poate. Nici mintea.

- Mai încearcă încă o dată. Vom reuși. Va fi bine. Nu mă întreba cum știu, nu mă pune să argumentez. Pur și simplu știu că va fi bine. 

Și te rog să mă crezi, să mă crezi cu adevărat, că noi suntem legați, suntem legați, și dacă tu pleci, nu pot decât să plec cu tine. 

TE IUBESC. DUMNEZEU TE IUBEȘTE. DUMNEZEU NE IUBEȘTE. NU RENUNȚA! 

Cel puțin nu încă! 

Toate acestea sunt un test. Un test al vieții. Un test al lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care nu le putem înțelege. Sau cel puțin nu acum. 

Ai văzut că după ce s-au întâmplat în trecut, lucruri care au presupus suferință, dramă și schimbări majore, stres, disperare și durere, și-au dezvăluit peste timp sensul și utilitatea. Îți aduci aminte și îți dai seama acum că nu am fi putut să le înțelegem atunci. 

DRAGOSTEA NOASTRĂ ESTE CEA MAI PUTERNICĂ. 

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE INFINITĂ. 

DRAGOSTEA NOASTRĂ, DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NE VOR PROTEJA ȘI NE VOR HRĂNI. 

VEI SIMȚI DIN NOU ENERGIE, VEI SIMȚI DIN NOU POFTĂ DE VIAȚĂ, VEI REDESCOPERI BUCURIA, ȘI ACEST MOMENT, ÎN CARE ERAI PE PUNCTUL DE A RENUNȚA LA VIAȚĂ VA FI O AMINTIRE AMUZANTĂ ÎN TRAGISMUL EI, ȘI CU ZÂMBETUL NOU, ASTFEL NĂSCUT PE BUZE, NE VOM DEDICA VIAȚA IUBIRII NOASTRE ȘI IUBIRII DE OAMENI, ȘI ÎI VOM AJUTA ȘI PE CEILALȚI, CARE ÎN ACEST MOMENT, PESTE TOT ÎN LUME, MULȚI, ATÂT DE MULȚI, SUNT PE PUNCTUL DE A RENUNȚA...

- Dumnezeu mă iubește. Tu mă iubești. Eu te iubesc. Nu voi renunța. Niciodată!

ȘI ÎMI VOI ADUCE AMINTE ACEST MOMENT ȘI NU ÎI VOI LĂSA, NU ÎI VOM LĂSA NICI PE EI SĂ RENUNȚE!

LE VOM SPUNE, ÎI VOM AJUTA, ÎI VOM ÎNCURAJA, LE VOM ZÂMBI ACESTE CUVINTE MINUNATE, ACESTE ADEVĂRURI ELIBERATOARE ȘI SALVATOARE: 

NU RENUNȚAȚI! EL/EA TE IUBEȘTE! EI VĂ IUBESC!

DUMNEZEU VĂ IUBEȘTE!

Photo by Marc-Olivier Jodoin on Unsplash

LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII DEPRESIEI; LUMEA VĂZUTĂ PRIN OCHII ENERGIEI POFTEI DE VIAȚĂ

Nu înceta niciodată să privești VIAȚA prin Ochii Mirării/Miracolului/Admirației/Minunii/Surprinderii.

Viața ta este compusă din conversații: conversații despre tine, despre ei, despre voi, despre noi; conversații despre viață, conversații despre trecut, despre viitor, conversații pe care le porți în fiecare clipă, în fiecare secundă a prezentului tău unic, conversații interioare, conversații exteriorizate, cuvinte care își grupează sensul în observații, analize, concluzii, sentințe, hotărâri, decizii surprinzătoare, ezitări, sau cuvinte ale căror litere gravitează într-o înlănțuire fără sens, imagini disparate, frici, senzații nedefinite, sclipiri luminoase sau impulsuri întunecate:

- Ce timpuri nemernice trăiesc. De ce trebuie să trec prin toate aceste încercări, de ce trebuie să sufăr și să fiu înnebunit/ă de atâtea schimbări, de ce eu? 

- La vita e bella. Sunt atâtea lucruri frumoase în lumea asta, sunt atât de multe motive ca să trăiești, să te bucuri. Ai tot ce îți trebuie. De ce te plângi? Ești tânăr/ă ( ești încă tânăr/tânără), ești frumoasă, ești puternic/ă, ai bani, te plimbi, ai un job stabil/ai o afacere frumoasă, EȘTI SĂNĂTOS/SĂNĂTOASĂ. Gândește-te la toți oamenii din lumea asta care suferă, care nu au ce bea, ce mânca, nu au adăpost, casele le-au fost distruse de inundații/ de cutremur, sunt refugiați, sunt în mijlocul teatrului de război, sunt persecutați, sunt îngrădiți de teroarea dictaturii, de conflicte religioase, sunt atâtea femei și copii bătuți, exploatați, tramumatizați, ȘI TU, TU SUFERI? 

- Nu înțelegi. Nu mă poți motiva așa. Nu este același lucru. De ce faci astfel de comparații? Mintea lor este captivă în închisoarea nevoilor primare: hrană, locuință, siguranță, prezervarea vieții. Ei luptă pentru supraviețuire. Ei nu au cunoscut libertatea. Nu au cunoscut confortul. Nici liniștea civilizației. Mintea lor nu a depășit acest prag. Nu știu că este posibil să trăiești altfel. Își urmează decât instinctul, se agață de viață. Nu înțelegi. De ce nu îmi vorbești despre eșecul civilizației nordice? Au cel mai înalt standard de viață din lume, calculat ca rezultat al câtorva zeci de indicatori: servicii de sănătate, asistență socială, infrastructură, educație, șomaj, poluare, criminalitate, etc... Și totuși au una dintre cele mai ridicate rate ale sinuciderii... Ce îi împinge către această fără logică pentru tine renunțare la viață: faptul că nu se pot gândi la toți acești oameni care suferă, de care îmi vorbeai? 

- Acceptă lucrurile. Nu te mai opune. Ar putea fi mult mai rău. Mulțumește-te cu puțin. De ce să ceri atât de mult? 

- Nu mai rezist. Simt că înnebunesc. Am început să citesc despre depresie. 

- Nu îți face bine. Găsește-ți o preocupare. Caută să îți direcționezi gândurile către ceva pozitiv. Încearcă voluntariatul. Renunță la tine, măcar pentru puțin timp. Ajută necondiționat. Te vei simți mai bine. 

- Simt cum palpită în mine energia vieții. Sunt un fluviu care curge prin venele lumii, elegant și liniștit. Undele mele ating sufletele oamenilor, îi inundă cu fluxul meu pozitiv, eu sunt luna superbă, poezia și misterul mă atrage în armonia universului, mareea magică a recunoștinței și gratitudinii. 

- Crezi că mă vor calma câteva metafore? Crezi că imaginația și muzica artei cuvintelor vor fi antidepresive eficiente pentru dezamăgirea mea? Nu vrei să pricepi că este suficientă încă o problemă, încă un eveniment frustrant ca să îmi declanșeze un blocaj al arcului roții zimțate a orologiului echilibrului ființei mele, astfel încât timpul calm și ritmic al existenței mele să rămână nemișcat, în terifianta lui nefuncționalitate? Crezi că nu pot face un exercițiu de improvizație artistică? La ce îmi folosește? Ești cu capul în nori. Nu vezi realitatea din jurul tău. 

- În orice direcție privești, cu cine vorbești, vezi numai probleme, frustrare și FRICĂ. Toți au ajuns la limita răbdării. Nu știu ce se întâmplă. Cred că vor să ne înnebunească pe toți. Nu mai țin minte de când nu am mai auzit un: Bine sau Foarte Bine, la întrebarea Ce mai faci? Toți se plâng, au probleme la serviciu, vor să renunțe, nu mai suportă presiunea, reacțiile stupide și agresive ale clienților. Nu mai merge nimic. 

- Dar viața este atât de frumoasă. Întotdeauna poți găsi ceva pentru care merită să trăiești, să lupți, ceva în care să investești toată pasiunea ta, un scop care să te țină alert. Ai răbdare. Ai încredere. Ai credință. Totul va fi în regulă. Practică cele trei virtuți teologice: Iubire, Nădejde și Credință. 

- Orice lucru, oricât de mărunt, îmi declanșează temeri, frici, frustrare, deznădejde. Este atât de multă suferință în lume. Cum mă liniștesc puțin, trebuie să mai apară ceva. Vreau, pur și simplu, liniște. Dacă nu e una, e alta. Sunt sătul/ă de atâta impostură, de atâta minciună, toate merg prost. Nu mai suport atâta nerecunoștință, nu mai suport atîta răutate, izbucnesc în accese de furie, apoi mă simt lipsit/ă de vlagă, mă simt sfârșit/ă. 

- Cum am ajuns aici? De ce eu? De ce să mi se întâmple mie toate? Cu ce am greșit?

- Trebuie să te controlezi. Ia lucrurile mai ușor. Nu îți mai face atâta sânge rău. Calmează-te. Respiră și inspiră adânc. Gândește-te la ceva frumos. SAU FĂ O SCHIMBARE. 

- ABIA ACUM VĂD O TRESĂRIRE. 

- CE SCHIMBARE? 

- ALEGE SĂ CREZI. ALEGE SĂ VREI. ALEGE SĂ SPERI. ALEGE SĂ IUBEȘTI. ALEGE SĂ PRIMEȘTI ȘI SĂ DĂRUIEȘTI. 

- E greu. Nu pot.

- E UȘOR. E ATÂT DE UȘOR. ORICE AI FACE, NU RENUNȚA. ÎNCEARCĂ ORICE. 

- Am încercat. 

- NU SUFICIENT. Mai încearcă o dată. Și apoi încă o dată. Și încă o dată. Până reușești. POȚI. VEI REUȘI.

- CUM? 

- Nu știu. Nici tu nu știi acum. Dar vei afla. Cere ajutor. Oferă ajutor. ALEGE SĂ IEȘI DIN CAPCANĂ. Oricum. 

- Cât timp va dura? 

- De tine depinde. Va dura începând de acum, de când ai luat hotărârea, până când vei începe să crezi. Apoi, urcușul, oricât de dificil, oricât de imposibil îți pare acum, va deveni foarte ușor. Într-o bună zi, VEI FACE UN SINGUR PAS. UN PAS DE URIAȘ. ȘI ATUNCI URCUȘUL SE VA FI TERMINAT. Vei fi ajuns în vârful muntelui. ȘI DE ACOLO ÎȚI VEI VEDEA TOATĂ VIAȚA. 

VEI ZÂMBI CU MULȚUMIRE, VEI SIMȚI CUM TE CUPRINDE UN CALM ELIBERATOR ȘI O ÎNCREDERE CARE NU TE VA MAI PĂRĂSI NICIODATĂ. ȘI ÎȚI VEI DEDICA RESTUL VIEȚII CA SĂ TRANSFERI RECUNOȘTINȚA REUȘITEI TALE ÎN CEL MAI EFICIENT AJUTOR PENTRU TINE ȘI PENTRU EI, PENTRU VOI ȘI PENTRU NOI. 

- VEI ÎNCHIDE PLEOAPELE OCHILOR DEPRESIEI ȘI VEI DESCHIDE OCHII ENERGIEI POFTEI DE VIAȚĂ PRIN CARE VEI VEDEA LUMEA ȘI ÎI VEI FACE PE EI, PE NOI, PE VOI SĂ VADĂ ȘI SĂ VEDEM FRUMUSEȚEA EI!

Photo by Eric Ward on Unsplash