(IN)TOLERANȚĂ LA LUCRURI MĂRUNTE - Un Calcul Simplu

Viața este prea scurtă pentru dramă și pentru lucruri mărunte... așa că râde, iubește și iartă!

Lucruri mărunte. De nimic. Mărunțișuri. Trivialități. Frivolități.

Gesturi, cuvinte, atitudini mici, meschine, neînsemnate.

Răutăți inutile, remarci nejustificate, înțepături fără rost, corectări superflue.

Neatenții minore, schimbări de subiect deranjante, observații iritante, adăugări supărătoare.

Provocări cărora nu le înțelegi sursa sau motivația.

Ironii futile.

Grosolănii inopinate. Bădărănii venite din senin. 

Glume proaste. Familiarități iritante. Sfaturi nesolicitate, și, pe deasupra și rău-intenționate. 

Reproșuri nefondate. Acuze stupide. Jigniri otrăvite. 

Invidii fără fond. Gelozii deplasate. 

Priviri dezaprobatoare. 

Dispreț suveran. Umiliri crude, răniri bine țintite, fără ezitare. 

Aluzii nerușinate. Nepăsări uimitoare. 

Rețineri grăitoare, mascate sub zâmbete forțate. 

TOATE SUNT ENERVANTE. 

Toate te DEZECHILIBREAZĂ. 

Toate te scot din RITM, își STRICĂ ECHILIBRUL, îți ridică picioarele de pe pământ, punându-ți-le pe PERICULOASA SÂRMĂ GHIMPATĂ a REACȚIILOR NEGATIVE, ca pe un acrobat, la 10 de metri deasupra solului, într-un balans precar și fără antrenament. 

Critici continue, pe care le simți ca pe un atac invaziv repetat, care te împing către pragul izbucnirii. 

Lipsă de susținere, reiterată, care te îndreaptă, aproape inevitabil, spre punctul de a renunța. 

Și, DIN PĂCATE, oricât de confortabil ar fi statutul de VICTIMĂ, de țintă a tuturor acestora, DUALITATEA INERENTĂ A NATURII UMANE nu te absolvă nici pe tine, de CALITATEA CORELATIVĂ A CĂLĂULUI în rolul căruia  intri și tu, inevitabil. 

Niciodată nu ești doar la un capăt al SABIEI - ești, pe rând, când în fața vârfului lamei, când cu mâna încleștată pe mâner. 

Oricât ți-ai dori să fii un INOROG, și poate structura ta sufletească are această întruchipare, când ești sfâșiat de gheare ascuțite și mușcat de colți lacomi, puritatea este oricum întinată și forța interioară este convertită din lumină într-o apărare feroce care poate depăși limitele atacatorului...

Iar SURSA acestor LUCRURI - MĂRUNTE, în esență, oricare ar fi gradul lor de intensitate, și oricare ar fi gradul percepției tale - minore sau explodând în dimensiuni hiperbolice - NU ESTE ÎNTOTDEAUNA CELĂLALT. 

Câteodată SURSA CEA MAI NEÎNDUPLECATĂ EȘTI CHIAR TU! 

Imagine: Viața - Viața constă în 2 zile, una pentru tine (favorabilă ție) și una împotriva ta. Așa că atunci când este pentru tine nu fi mândru și necugetat, și când este împotriva ta, fii răbdător, pentru că ambele zile sunt un test pentru tine. Imamul Ali.

UN CALCUL SIMPLU: 

- Cu măsura cu care am judecat, voi fi judecat și eu; 

- Chiar sunt dispus că mă năpustesc asupra celuilalt pentru o frază care poate nici nu înseamnă ce cred eu că înseamnă, chiar sunt dispus să distrug într-o secundă tot ce am clădit împreună în timp?

Este chiar atât de grav ce a făcut sau nu a făcut, ce a spus sau nu a spus, încât să anulezi tot ce a făcut sau a spus bun, plăcut, benefic, în trecut? 

Poate da. Poate este justificat. Poate ai câștiga procesul moral ipotetic intentat. 

Dar nu ai fost, poate, și tu, de cealaltă parte, în trecut? 

Și ți s-a iertat. Și ți s-a trecut peste ce ai făcut sau spus. Și poate acest lucru a fost făcut cu tact, cu finețe. Poate chiar atât de delicat, încât să nici nu-ți dai seama, sau să îți fie menajat orgoliul propriu. 

Poate te mai gândești încă o dată. 

Poate este ceva peste care nu poți sau nu vrei să treci. Posibil. Sau poate nu. 

Poate este mai bine pentru ambele părți să meargă în direcții diferite. Poate au lumi paralele. Cu alte valori. Poate viziunile de viață sunt iremediabil opuse. Poate punctele de vedere esențiale se resping natural și nu pot fi atrase forțat într-o zonă de armonie, de coabitare. 

Sau poate că fiecare ar trebuie să renunțe la ceva și să accepte altceva. Al lui. Personal. Despre care s-a hotărât ferm că trebuie să fie într-un anumit fel. 

Nu știu. 

- Toate aceste lucruri mărunte:

Este percepția mea corectă?  

Reacția mea (interioară sau exterioară) - ce rezultat va genera?  Voi avea de pierdut sau de câștigat? Și, în primul rând este justă? 

Starea mea de bine - vreau să mi-o păstrez și să o strălucesc asupra celor dragi mie, sau accept să mi-o erodez pentru o trivialitate și să rămân într-o tristețe, enervare, iritare, nemulțumire, tensiune pentru tot restul zilei, sau poate - în doze mici, pentru tot restul vieții? 

Mă las sau nu distras de la scopurile mele majore, de la atitudinea mea pozitivă și de la energie mea bună din cauza unor lucruri mărunte?

SUNT TOLERANT SAU INTOLERANT - toleranță nu înseamnă neapărat slăbiciune - LA LUCRURI MĂRUNTE? 

Un Calcul Simplu - Gândirea bazată pe un orizont plin de posibilități, Gândirea de ansamblu, Cuprinderea Imaginii Mari, a Întregului Ecran, cred că îmi va da Răspunsul Corect. 

Cred...

Posibil... 

Când ești angajat și dedicat drumului către ceilalți, către tine, către iubire, către împlinire, către scop, nu prea mai ai timp de lucruri mărunte...

Fii stăpânul lucrurilor mici care te irită și păstrează-ți energia pentru lucrurile mari, care merită. Nu muntele care se află în fața ta te epuizează, ci găruntele de nisip din încălțările tale. - Robert Service.

Photo by Omid Armin on Unsplash

AVENTURA

Viața în sine este o aventură. O provocare. O luptă. Nu vei putea sta la nesfârșit în siguranța peșterii tale. Nu vei putea să te ascunzi între pereții întunecoși, ascuns printre stânci, pândind temător umbra amenințătoare a vreunei siluete proiectate de lumina focului protector de la intrare, lungindu-se insinunat către tine.

Va trebui să supraviețuiești. Va trebui să ieși din zona ta de confort și să înfrunți pericolul.

"Este decât în aventură acolo unde anumiți oameni reușesc să se cunoască - prin descoperirea/găsirea propriului sine." - Andre Gide.

Ai atât de multe resurse în interiorul tău, atât de multă voință, putere și curaj, pe care numai riscul pe care aventura îl presupune le vor activa din starea lor latentă, le vor aduce la suprafață: te vor uimi și vor deveni apoi o parte din tine care nu te va mai părăsi niciodată.

La vârsta de 39 de ani, Paulo Coelho pornește în aventura vieții sale: pelerinajul la Santiago de Compostela, unde se găsește catedrala catolică a Sfântului Iacob, apostolul care ar fi pășit pe acest drum - El Camino de Santiago - încercând să ajungă la Capătul Lumii, predicând cuvântul lui Dumnezeu. La sfârștitul acestui pelerinaj va scrie prima lui carte - Jurnalul unui Mag. 

Coelho mărturisea că a fost visul lui de când era copil să devină scriitor, iar în acel moment, după ce a terminat călătoria, la vârsta de 40 de ani, și-a spus: Acum este momentul, acum ori niciodată! Fusese internat într-un azil de nebuni de la vârsta de 16 ani, până la vârsta de 20 de ani, încercase să evadeze de trei ori, urmase apoi, la insistența părinților, timp de un an, cursurile Facultății de Drept, cursuri pe care apoi le abandonase, pentru a duce o viață de hippiot, liber: droguri, sex, muzică - a scris versuri pentru melodii care au cunoscut un succes fabulos, versuri cu mesaje subliminale oculte, a fost actor, jurnalist, director de teatru, însă visul lui adevărat, legenda lui personală care îl chema, era acela de a deveni scriitor. 

Toată această viață plină de aventură, de risc, de pericol - a fost jefuit, a fost pe punctul de a fi împușcat, omorât, a fost amenințat, răpit, torturat, a fost adulat și dezaprobat în același timp, a avut mai multe relații eșuate.... Toate aceste experiențe l-au ajutat enorm în a înțelege mintea și inima omenească și din ele derivă profundul umanism al filozofiei sale... 

Cartea începe cu ritualul de inițiere în ordinul Regnus Agnus Mundi (RAM) - Regatul Mielului Lumii sau RAM- Rigor - Adoration - Mercy - Rigoare - Adorație - Milă, ritual pe care Paulo nu îl finalizează, încercarea lui de a fi primit în ordin eșuând. Pelerinajul are drept scop descoperirea de către Paulo a sabiei pe care maestrul său a ascuns-o undeva, de-a lungul drumului, pentru a fi admis în ordin. Aventura căutării sabiei este o metaforă pentru înțelegerea naturii adevărului prin simplitatea vieții. 

În timpul pelerinajului, Coelho se luptă cu diavolul lui personal, care ia înfățișarea unei câine negru, numit Legiune - mulți dintre cei care fac pelerinajul la Santiago de Compostela chiar ocolesc locul unde a avut prima confruntare cu Legiune; de altfel, începând cu anul publicării cărții Jurnalul unui Mag, numărul pelerinilor s-a mărit de zece ori - și este învățat de către Petrus - îndrumătorul lui - 11 exerciții/ ritualuri, care să îl ajute în călătoria lui spirituală și să îl învețe despre cele trei forme ale iubirii: agape, philia și eros. Exercițiile sunt: Exercițiul sămânței, al vitezei, al cruzimii, ritualul mesagerului (pe care Coelho recomandă să nu îl încercăm, deoarece este descris incomplet, și ar avea rezultate negative, nocive, chiar devastatoare), trezirea intuiției (exercițiul apei), exercițiul sferei albastre, al îngropării de viu, al respirației RAM, al umbrelor, al ascultării și al dansului. 

În ultima lui carte, Adulter, are loc următorul dialog, între personajul principal și soțul ei: 

 Paulo Coelho - Adulter: "Înțelepciunea și experiența nu schimbă omul. Timpul nu schimbă omul. Singurul lucru care ne schimbă este iubirea. "

'' - Și ce visai?  (Ea)

-  (El) O prostie. Dar ăsta era visul meu. Și aș fi putut să-l realizez.

- Dar ce era?

- Să vând tot ce aveam pe vremea aceea, să cumpăr o ambarcațiune și să parcurg lumea cu tine. Tata ar fi fost furios că nu-i urmam exemplul, dar asta n-ar fi avut nici cea mai mică importanță. Ne-am fi oprit prin porturi, făcând munci temporare, care să ne ofere suficient ca să mergem mai departe, și, de îndată ce am fi adunat banii necesari, am fi pornit din nou. Să fim cu oamenii pe care nu i-am văzut niciodată și să descoperim locuri care nu figurează în ghidurile turistice. Aventură. Singura mea dorință era A - VEN- TU - RA. 

Sunt momente în care ne oprim ca să analizăm totul: trecutul și prezentul. Ce am învățat și când am greșit. Întotdeauna mi-a fost teamă de momentele astea. Reușesc să le înșel, afirmând că am făcut cele mai bune alegeri, dar că ele cer puțin sacrificiu din partea mea. Nimic grav. ''

Finalul cărții Adulter este cel puțin surprinzător: femeia de 30 de ani, căsătorită, care comite adulter, aventura sa extraconjugală salvându-și, paradoxal, prin acest act, mariajul, are o revelație descrisă superb în momentul în care dă curs îndemnului soțului de a sări cu parapanta, după ce inițial este îngrozită: 

'' Sunt liberă. 

Da, sunt liberă. Iar vulturul are dreptate, eu sunt munții și lacurile. Nu am trecut, prezent sau viitor. Încep să înțeleg ceea ce oamenii numesc eternitate. 

...

Natura îmi vorbește ca și cum aș fi fiica ei preaiubită. Muntele îmi zice: ai forța mea. Lacurile îmi spun: ai pacea și calmul meu. Soarele îmi dă sfaturi: strălucește ca mine, lasă-te dusă dincolo de tine însăți. Ascultă. 

Atunci încep să aud vocile care erau de atâta timp în mine, care era înăbușite de gândurile repetitive, de singurătate, de terorile nocturne, de teama de a mă schimba și de teama că totul va continua la fel. Cu cât urcăm mai sus, cu atât mă desprind mai mult de mine. 

Sunt în altă lume, unde lucrurile se potrivesc perfect. Departe de viața aceea plină de sarcini de îndeplinit, dorințe imposibile, suferință și plăcere. Nu am nimic și sunt totul. 

...

Oare încerc să îmi justific Adulterul? Nu. Am căutat Adevărul și l-am găsit. Și sper că li se va întâmpla la fel tuturor celor care au avut o experiență ca a mea. 

Să știi să iubești mai bine. 

Acesta trebuie să fie țelul nostru pe lume: să învățăm să iubim. 

Viața ne oferă mii de ocazii să învățăm. 

...

Viața nu e o nesfârșită zi de odihnă, ci o necontenită ucenicie. 

Iar cea mai importantă lecție este să înveți să iubești....''

Photo by Olga Serjantu on Unsplash