NO VACANCY

- Trebuie să fac urgent ceva, simt că trebuie să schimb ceva, urgent, și nu știu ce. 

- Ce? 

Cei doi prieteni stăteau pe terasa unei benzinării, bându-și cafeaua la o oră foarte matinală. 

Puțin zgribuliți, puțin adormiți. Dormiseră la un motel ieftin, iar acum neonul No Vacancy (nu mai sunt camere libere- n.a.) clipea intermitent la numai câțiva pași de ei. 

Nu reușiseră să doarmă prea bine. Toată noaptea fuseseră treziți de zgomote din camerele alăturate - muzică, gemete, scandal, țipete, sirene. 

- Știai că NO VACANCY înseamnă nu doar că spațiul este ocupat, că nu mai sunt camere libere, ci și că hotelul/motelul respectiv nu are disponbilitate nici pentru închiriere, depozitare sau angajări? 

- Te-ai tâmpit? Toată lumea știe asta!

- Stai puțin - încă nu știi ce vreau să spun! Dacă ai înlocui hotelul cu mintea? 

- Cum adică? 

- Ok. Cu mintea, cu disponibilitatea ta sufletească, cu opțiunile pe care (crezi) că le ai la dispoziție, cu variantele la care încă nu te-ai gândit...

- Ușor, ușurel! Ți-ai umplut mintea până la refuz, nu mai primește nimic? Și clienții, să zicem, cine ar fi? 

-Clienții? 

- Da, clienții, cei care opresc în dreptul motelului și vor să intre din diferite motive. Cine ar fi? Ideile salvatoare, inspirația, șansa, sau..? 

(Nivel conștient: Gânduri și percepții Conștiință în stare de veghe; Nivel preconștient/subconștient: 

Amintiri și cunoștințe/informație depozitată; Nivel subconștient: Aici depozităm fricile, fobiile, sentimentele, gândurile, impulsurile și amintirile inacceptabile (pentru nivelul conștient), cum ar fi sentimente de durere, frică - anxietate sau conflict: psihologul Carl Jung a numit acest nivel Subconștient Colectiv.)

- Nu știu. 

- Nu știi? Cum ți-a venit gândul ăsta, dacă nu știi? Nu știi, nu îl poți descrie?

- Nu știu. Mi-a venit pur și simplu. Poate n-ai observat, dar înainte să îmi aprind țigara, am ezitat puțin, am făcut o pauză, pentru că am văzut NO VACANCY licărind. 

Și, în plus, mi-am dat seama că în momentele de oboseală puternică, când se adună mai multe nopți nedormite, când sunt privat de somn timp mai îndelungat,și, în același timp când sunt afară - în sensul nu în interior, nu într-un imobil, într-un spațiu închis - și când sunt plecat pe drum, fie mi se blochează mintea și pur și simplu nu mai pot gândi, fie mi se deschide total, brusc, dintr-o dată - poc! - mă izbește un adevăr atât de evident, care până atunci mi s-a refuzat, nu s-a lăsat văzut, nu s-a lăsat perceput, a fost așa, în ceață, cumva ca o siluetă în spatele unei cabine de duș, pe care nu o poți distinge printre picăturile de apă și aburi, deși îți pare atât de cunoscută și ești pe cale să constați cu surprindere că ...

- Chestia asta cu dinstanța pe care o pui între spațiul familiar - acasă, la prieteni, serviciu, etc, starea de atenție și alertă pe care ți-o impune deplasarea prin necunoscut și nou, mă ajută și pe mine câteodată să mai observ ceva ieșit din comun, e drept ...- auzi, tu îți dai seama ce vorbim noi la 6 și ceva dimineața? 

- Îți spuneam că trebuie să schimb ceva, urgent - continuă, parcă ignorând total remarca precedentă și reluându-și șirul gândurilor - și am impresia cumva că m-am apropiat destul de mult de sursă.

- Așa, și? - abordase o mină ușor plictisită și ironică, sub care încerca să își mascheze interesul care i se trezise subit, pentru că sub aparența de nepăsare și nonșalanță, și celălalt tânăr era frământat de aceeași nesiguranță care pândea discret, în umbre, în fiecare zi, arătându-și câteodată pentru doar câteva secunde chipul vag amenințător.

- Știi acel sentiment incert, imediat după ce te-ai ridicat din pat, ai avut un vis destul de straniu, și - deși ar fi trebuit să te sperie, poate chiar să te îngrozească, simți că ești pe cale să te trezești, îți împingi limita curajului încă o treaptă mai sus și nu te oprești din visat, pentru că știi că ești exact în acel punct când vei vedea și vei afla ceva foarte important, în egală măsură de important pe cât de periculos este? 

-  Exact acel sentiment l-am avut acum câteva momente, numai că sunt treaz, sunt conștient și mă sperie de-a binelea!

Să presupunem că eu, sau viața mea, sau psihicul meu suntem un motel. 

- Viața ta de până acum? 

- Da, nu știu, poate. 

Așa. Eu, să zicem, pe scurt. Eu sunt un motel. Ok. 

Și până acum au intrat în mine, în motel, tot felul de persoane. Să spunem că persoanele au fost identități ale mele, în timp. 

- Au intrat, au plecat, au revenit. 

- Exact. Au intrat, au plecat, au revenit. Da. Eu sunt motelul, da? Deci eu sunt și fiecare cameră, care vede tot ce se întâmplă înăuntru, mai mult sau mai puțin reprobabil, sunt și fiecare client, care nu vede ce se întâmplă în altă cameră, dar poate aude sau ghicește, eu sunt și managerul, care consideră unii clienți mai mult sau mai puțin plăcuți sau memorabili, trebuie să rezolve și problemele care apar...

- Unde vrei să ajungi? 

- Vreau să ajung la situația în care mă găsesc eu, motelul, acum. Ai prins ideea, nu mai detaliez. 

Ce mă interesează, ce m-a izbit și m-a trezit este acest NO VACANCY, care mi se întâmplă mie, motelul, chiar acum, și care contrastează prea puternic cu lumina zilei, care este pe cale să se intensifice, să aducă o claritate matematică asupra mea, iar neonul de la NO VACANCY a rămas în continuare aprins. Înțelegi? 

- Ooooo, ... nasol. 

- Exact. Foarte nasol. 

Este exact ca și cum m-aș fi trezit din vis, sunt în siguranță, mi-am dat seama că e doar un vis, însă visul continuă și în realitate. Și chiar dă semne că a reușit să acapareze realitatea și chiar mai are puțin și o va înlocui. 

NO VACANCY înseamnă în acest moment că în mine, motelul, au rămas blocate pentru a nu se mai schimba nimic și camerele și managerul și clienții. 

NIMENI NU MAI INTRĂ, NIMENI NU MAI IESE. 

Și atunci, ce se va întâmpla? Voi rămâne un motel plin, care nu va mai primi pe nimeni. Camerele mi se vor deteriora. Clienții nu vor mai avea acces la hrană, la apă, la comunicare. Ușile sunt închise. Ferestrele sunt închise. 

Eu sunt închis. ÎNCHIS TOTAL. 

- Și ce vei face? 

VOI TRAGE DIN PRIZĂ CABLUL CARE ALIMENTEAZĂ NEONUL NO VACANCY. 

( Prețul libertății este pur și simplu a alege să fii, eliberarea este în minte.)

Și, zâmbind, îi întoarse capul prietenului său către neonul No Vacancy, care cu doar câteva secunde mai înainte se stinsese: 

- Tocmai mi-am înfruntat cea mai mare frică! 

- Și acum, dacă ai renunțat să mai fi motelul acesta horror, '' închis total '', ce vei fi? - îi răspunse, la rândul lui zâmbind. 

- VOI FI LEGENDA MEA PERSONALĂ!

("Fiecare ființă umană are o legendă personală care să fie împlinită, și acesta este motivul nostru de a fi în această lume. Această legendă personală se manifestă în entuziasmul nostru pentru sarcina de a o împlini."  - Paulo Coelho)

- Și care este legenda ta personală? Cum de te-ai trezit acum, la cafea, că ți-ai aflat legenda personală, despre care îmi vorbești de atât de mult timp? Și cum ești sigur că asta e, dacă tot văd că nu vrei să o dezvălui! Ai devenit, așa, în câteva secunde, din motel, legendă?!

- Vezi tu, a avut loc o polarizare inversă. Prin eliberarea de acea frică teribilă, tot acest sentiment insistent de a schimba ceva urgent s-a transformat într-o liniște și pace interioară pe care doar credința neclintită în ceva ți-o poate da. 

Și cum transformările de esență nu pot surveni decât în planul lui a fi, am ales să fiu.

Din momentul în care am ales să fiu legenda mea personală, ea își va găsi calea către mine.

Nu mă întreba cum se va întâmpla acest lucru, nu mă pune să îi dau un nume precis, pur și simplu știu și sunt. 

- Cum zici tu... Eu văd lucrurile mai simplu: te gândești ce vrei, te hotărăști, apoi te apuci de treabă până când reușești. 

Oricum, e complicat. A fost alegerea corectă sau nu?  Poate trebuie să renunți și să încerci altceva. Poate nimic nu e întâmplător, poate unele lucruri sunt pur și simplu întâmplătoare. Hazard. Fără o semnificație sau ordine anume. Nu știu. 

- Nu sunt cuvinte mari, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a arătat calea și mi-a zâmbit primul pas pe această cale, în această dimineață, într-un mod cu totul neobișnuit...

Hai să mergem. Avem un drum lung de făcut, adăugă bine dispus și se ridică energic de la masă: 

Fac cinste! 

( Câteodată nu îți poți afla sinele adevărat până când nu te dezbraci de, până când nu te desparți de lucrurile despre care tu crezi că te definesc. Dacă ți-l faci pe Dumnezeu partener și îți deschizi mintea și inima către Scopul Lui pentru Viața Ta, îți vei da seama de adevărata ta valoare. Și cel mai important, începi să te vezi astfel cum Dumnezeu te vede în momentul în care recunoști: Da, într-adevăr posed capacitatea de a atinge succesul pe care mi-l doresc!

Fă zi alegerea!/ Alege ziua de azi!)

Photo by Jon Tyson on Unsplash

Jack & Albert Live - Filozofie în bar - Idealuri versus Bani

- Am văzut înțelepciunea omenească eșuând. Definitiv. Înțelepciunea omenească atinsă de harul Divinității, învăluită de spiritul viu al Inteligenței Infinite spulberând eșecul. Definitiv. Reușind de fiecare dată. Fără excepție. "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu (Tatal) si im­partasirea Sfantului Duh sa fie cu voi, cu toti" (13, 13) - așa încheie Apostolul Pavel cea de-a doua Epistolă către Corinteni. 

Am simțit cu adevărat cum mi-au fost ascultate rugăciunile. Pentru că sunt cu adevărat necunoscute Căile Domnului. A trebuit să dureze mult, foarte mult. A fost infinit de greu. Au fost momente de disperare. De deznădejde. De durere profundă. Dezamăgire. Orice speranță a fost pierdută. Momente de îndoială. De neîncredere. De teamă. Ezitări nesfârșite. Amânare perpetuă. 

- Nu știu de ce trebuie să te chinui atât de mult. De ce trebuie să fie totul atât de complicat la tine. 

- Dimpotrivă. Nu este nimic complicat. Acum văd clar totul. Înțeleg, în sfârșit. A trebuit să trec prin toate aceste etape. 

- Ce tot spui acolo? Înțelegi logica tuturor evenimentelor de până acum? Mie mi se pare că viața ta a fost un haos. Ai vrut tu neapărat să fii original, să fii altfel, să fii diferit față de ceilalți, te-ai poziționat mereu în antagonism cu lumea. Cred că este și motivul pentru care - nu te supăra că îți spun, știi că sunt prietenul tău - nu ai reușit să te adaptezi. Poate pur și simplu nu te-a interesat cum ești perceput. Și nu prea te-a interesat nici cum funcționează lumea. Cum funcționează oamenii. Ai privit constant către viitor, te-ai hrănit cu viziuni și visuri, cu proiecte gigantești ( mai degrabă pantagruelice decât mărețe - chiar aș adăuga, dacă tot purtăm o discuție tranșantă și este apanajul prieteniei să fie sinceră și tranșantă) și nu prea te-a interesat să arunci o privire, cât de superficială măcar, la ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. 

- Hmmm - și zâmbește tânărul nostru rebel - vorbești de parcă ar fi trecut douăzeci de ani și depănăm amintiri din tinereți crude și aventuroase. Toate evenimentele la care fac referire, știi foarte bine, vizează ultimii 3 ani: 18 - 21. 

- Din punctul tău de vedere, Albert. Din punctul meu de vedere, sunt aproape 20 de ani. Ne cunoaștem de când aveam 5 ani - și izbucnește într-un râs cu lacrimi, înecându-se, tușind, și abia respirând, printre hohote nestăvilite: Success Children’s Center, Brooklyn, New York. Tu erai cel mai pirpiriu puștan pe care mi-a fost dat să îl văd vreodată! Ce mi-a plăcut la tine a fost că erai tot timpul cu enciclopedia aia a literaturii universale și cu ochelarii ăia de operă... cum se cheamă?

- Lornion, Jack. Lornion! Îți spun de aproape douăzeci de ani, de fiecare dată când te apuci să povestești nerozia asta... - și își răsuci amuzat încă o țigaretă de foi, dându-se ofensat și abia stăpânindu-și râsul... Știa că Jack avea un râs contagios și ignora senin orice urmă de bune maniere... În curând tot barul avea să îi privească fie zâmbind îngăduitor pentru doi puștani care au băut o bere în plus și se manifestă zgomotos și copilărește, sau cu o căutătură tăioasă - ce or căuta pârliții ăștia într-un local exclusivist? Mă rog, e o țară liberă...

- Lornion, homie! Și eu ți-am zis: ce e cu ochelarii ăștia caraghioși? Altfel îți garantez că nu mă apropiam de tine. Recunoaște că erai un ciudat. Și tu mi-ai spus: Ai auzit vreodată de Opéra Garnier, fraiere? 

Atât de mult m-a distrat... Tu, un țâști - bâști serios - ziceai că ești vreun mag care pregătește te miri ce poțiune, atât de prețios ...

- Și apoi...

- Și apoi a venit momentul Roland. Puștiul ăla nemernic care ne bătea pe toți, ne fura mâncarea și ne vărsa macaroanele în cap!

- I-am venit de hac, nu? 

- O, da. A amuțit toată lumea. Eu eram pe jos, grăsanul pe mine, îmi căra la pumni și țipa ... Și atunci l-am văzut căzând într-o parte, cu sângele șiroind din tâmplă... Și tu nu te mai opreai ... Enciclopedia aia cu coperți de metal, de la '' unchiul '' tău din Paris. Din acel moment nu s-a mai atins nimeni de noi. Și în special de tine. De câte ori te-am recompensat pentru acel favor, amice! De câte ori, după aceea... Din câte încăierări te-am scos și de la câte bătăi te-am scăpat. Dar momentul acela a fost absolut delicios... Dacă nu îl plesneai bine... 

După încă două beri și reînvierei de povești de viață discuția revine la punctul inițial: 

- De când toată chestia asta cu ortodoxia greacă? 

- Știi că citeam deja de mic marile epopei în limba greacă. Exact acum - Incredibil! - exclamă, veritabil surprins, Albert. Incredibil! Exact acum 3 ani, mă plimbam aiurea și am văzut acea biserică... atât de diferită.. Am intrat timid, m-am așezat într-un colț... Totul este atât de diferit la ei... Se oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Mi-a rămas în minte fraza pe care ți-am citat-o. 

Știi cât de intransigent am fost în abordarea adevărului, a corectitudinii, a rigorii, atât a studiului, cât și a relațiilor umane. Știi cât de deschis am fost, cât de încrezător. Știi cât de mult am avut de pierdut pe această temă. Enorm. Știi că am ajutat tot timpul, mi-am bătut joc de banii pe care i-am câștigat muncind din greu, încurajând și dăruind necondiționat... Simțeam o nevoie atât de intensă să demonstrez că dacă îți dorești suficient de intens ceva, suficient de arzător, dacă ești suficient de pasionat...

- Știu, homie! Ție cred că nu numai că îți lipsește o doagă, dar ar trebui să faci cum îmi povesteai tu că procedau doctorii medievali... să faci o incizie cu lanțeta și să lași să îți mai curgă sângele ăla idealist... poate îți mai răcorește mintea și înțelegi și tu mai clar partea cu ... ești folosit, amice! Îi doare în cot de etica ta... deranjează... principii, idei, cod de conduită, echitate... prostii... cred că ți-ai uitat spada acasă și pelerina aia cu o cruce roșie... cavalerism... să îi protejăm pe cei slabi și neajutorați... oricum, tu nu cred că o să te trezești prea curând... oricum, știi ce se spune despre tine? Aaaah, forget about it! Oricum, știu, știu, nu te interesează... 

Interes, Baby! Interes! Ăsta e cuvântul cheie. Nu înțeleg de ce îl excluzi din dicționarul tău personalizat de viață. Ce e în neregulă cu acest cuvânt? Totul în viață gravitează în jurul lui. De câte ori ai venit cu idei inovatoare, cu entuziasm și fidelitate, și ți-ai tranzacționat creierul ăsta valoros atât de ieftin... Păi dacă tu începi cu: nu mă interesează atât de mult banii, ce fac, ce contribui, ce prestez, ce inovez, ce plus- valoare generez, asta contează... Banii vin după aceea, firesc, ca o contraprestație normală. 

- Știi ce, Jack? Mai dă-i încolo de bani. Despre ce vorbesc eu și ce lozești tu... Alta este esența. Mi-ai spus de nu știu câte ori același discurs: ''de ce vrei tu să găsești în fiecare ceva valoros, să îl scoți în evidență, ce te roade pe tine atât de mult să îi motivezi pe ceilalți, să îi inspiri, să crești împreună cu ei, să îi vezi că își descoperă potențialul? ''

- Păi nu e așa? M-ai înnebunit cu o Legendă Personală. Zici că nu a existat lumea înainte de Coelho. Uită-te la mine? Am eu nevoie de o legendă personală? Business  bun, mâncare bună, familie ok, mai un party, mai o una - alta, că doar sunt bărbat, nu? Și în plus, știi tu... prea multă filozofie îți cam zdruncină creierii...

Uite, noi ar trebui să ne bucurăm în primul rând că suntem super-bine. Avem un confort financiar pe care oameni cu dublul vârstei noastre nici un îndrăznesc să și-l imagineze. Am fost binecuvântați de Mighty God cu idei și o perseverență dementă, Baby! Și un noroc... ce noroc! Că doar trăim în Țara Tuturor Posibilităților! Bine, ascensiunea mea are logică: Buy cheap, sell more! Tu încă ești un mister pentru mine. Mă rog, nu îmi bat capul cu chestiile astea care te pasionează pe tine: destin, cercul se închide eventually, atracție, tot timpul să pornești de la zero, cu zero logică de afaceri și zero abilități de negociere...

- Jack, iar vorbești de bani!

- Ah, Ok. Și care era ideea, până la urmă? 

- Simplu. Pentru mintea ta carteziană, Jack: Trezește-te tu, și toți ceilalți, găsește-ți iubirea vieții și pasiunea pentru ce ȘTII că ai fost menit să fii și să faci, și mai citește și tu măcar o dată ce înseamnă Legenda Personală!

- Ok, Albert. O dăm pe tequila?! 

Photo by Luca Bravo on Unsplash

AVENTURA

Viața în sine este o aventură. O provocare. O luptă. Nu vei putea sta la nesfârșit în siguranța peșterii tale. Nu vei putea să te ascunzi între pereții întunecoși, ascuns printre stânci, pândind temător umbra amenințătoare a vreunei siluete proiectate de lumina focului protector de la intrare, lungindu-se insinunat către tine.

Va trebui să supraviețuiești. Va trebui să ieși din zona ta de confort și să înfrunți pericolul.

"Este decât în aventură acolo unde anumiți oameni reușesc să se cunoască - prin descoperirea/găsirea propriului sine." - Andre Gide.

Ai atât de multe resurse în interiorul tău, atât de multă voință, putere și curaj, pe care numai riscul pe care aventura îl presupune le vor activa din starea lor latentă, le vor aduce la suprafață: te vor uimi și vor deveni apoi o parte din tine care nu te va mai părăsi niciodată.

La vârsta de 39 de ani, Paulo Coelho pornește în aventura vieții sale: pelerinajul la Santiago de Compostela, unde se găsește catedrala catolică a Sfântului Iacob, apostolul care ar fi pășit pe acest drum - El Camino de Santiago - încercând să ajungă la Capătul Lumii, predicând cuvântul lui Dumnezeu. La sfârștitul acestui pelerinaj va scrie prima lui carte - Jurnalul unui Mag. 

Coelho mărturisea că a fost visul lui de când era copil să devină scriitor, iar în acel moment, după ce a terminat călătoria, la vârsta de 40 de ani, și-a spus: Acum este momentul, acum ori niciodată! Fusese internat într-un azil de nebuni de la vârsta de 16 ani, până la vârsta de 20 de ani, încercase să evadeze de trei ori, urmase apoi, la insistența părinților, timp de un an, cursurile Facultății de Drept, cursuri pe care apoi le abandonase, pentru a duce o viață de hippiot, liber: droguri, sex, muzică - a scris versuri pentru melodii care au cunoscut un succes fabulos, versuri cu mesaje subliminale oculte, a fost actor, jurnalist, director de teatru, însă visul lui adevărat, legenda lui personală care îl chema, era acela de a deveni scriitor. 

Toată această viață plină de aventură, de risc, de pericol - a fost jefuit, a fost pe punctul de a fi împușcat, omorât, a fost amenințat, răpit, torturat, a fost adulat și dezaprobat în același timp, a avut mai multe relații eșuate.... Toate aceste experiențe l-au ajutat enorm în a înțelege mintea și inima omenească și din ele derivă profundul umanism al filozofiei sale... 

Cartea începe cu ritualul de inițiere în ordinul Regnus Agnus Mundi (RAM) - Regatul Mielului Lumii sau RAM- Rigor - Adoration - Mercy - Rigoare - Adorație - Milă, ritual pe care Paulo nu îl finalizează, încercarea lui de a fi primit în ordin eșuând. Pelerinajul are drept scop descoperirea de către Paulo a sabiei pe care maestrul său a ascuns-o undeva, de-a lungul drumului, pentru a fi admis în ordin. Aventura căutării sabiei este o metaforă pentru înțelegerea naturii adevărului prin simplitatea vieții. 

În timpul pelerinajului, Coelho se luptă cu diavolul lui personal, care ia înfățișarea unei câine negru, numit Legiune - mulți dintre cei care fac pelerinajul la Santiago de Compostela chiar ocolesc locul unde a avut prima confruntare cu Legiune; de altfel, începând cu anul publicării cărții Jurnalul unui Mag, numărul pelerinilor s-a mărit de zece ori - și este învățat de către Petrus - îndrumătorul lui - 11 exerciții/ ritualuri, care să îl ajute în călătoria lui spirituală și să îl învețe despre cele trei forme ale iubirii: agape, philia și eros. Exercițiile sunt: Exercițiul sămânței, al vitezei, al cruzimii, ritualul mesagerului (pe care Coelho recomandă să nu îl încercăm, deoarece este descris incomplet, și ar avea rezultate negative, nocive, chiar devastatoare), trezirea intuiției (exercițiul apei), exercițiul sferei albastre, al îngropării de viu, al respirației RAM, al umbrelor, al ascultării și al dansului. 

În ultima lui carte, Adulter, are loc următorul dialog, între personajul principal și soțul ei: 

 Paulo Coelho - Adulter: "Înțelepciunea și experiența nu schimbă omul. Timpul nu schimbă omul. Singurul lucru care ne schimbă este iubirea. "

'' - Și ce visai?  (Ea)

-  (El) O prostie. Dar ăsta era visul meu. Și aș fi putut să-l realizez.

- Dar ce era?

- Să vând tot ce aveam pe vremea aceea, să cumpăr o ambarcațiune și să parcurg lumea cu tine. Tata ar fi fost furios că nu-i urmam exemplul, dar asta n-ar fi avut nici cea mai mică importanță. Ne-am fi oprit prin porturi, făcând munci temporare, care să ne ofere suficient ca să mergem mai departe, și, de îndată ce am fi adunat banii necesari, am fi pornit din nou. Să fim cu oamenii pe care nu i-am văzut niciodată și să descoperim locuri care nu figurează în ghidurile turistice. Aventură. Singura mea dorință era A - VEN- TU - RA. 

Sunt momente în care ne oprim ca să analizăm totul: trecutul și prezentul. Ce am învățat și când am greșit. Întotdeauna mi-a fost teamă de momentele astea. Reușesc să le înșel, afirmând că am făcut cele mai bune alegeri, dar că ele cer puțin sacrificiu din partea mea. Nimic grav. ''

Finalul cărții Adulter este cel puțin surprinzător: femeia de 30 de ani, căsătorită, care comite adulter, aventura sa extraconjugală salvându-și, paradoxal, prin acest act, mariajul, are o revelație descrisă superb în momentul în care dă curs îndemnului soțului de a sări cu parapanta, după ce inițial este îngrozită: 

'' Sunt liberă. 

Da, sunt liberă. Iar vulturul are dreptate, eu sunt munții și lacurile. Nu am trecut, prezent sau viitor. Încep să înțeleg ceea ce oamenii numesc eternitate. 

...

Natura îmi vorbește ca și cum aș fi fiica ei preaiubită. Muntele îmi zice: ai forța mea. Lacurile îmi spun: ai pacea și calmul meu. Soarele îmi dă sfaturi: strălucește ca mine, lasă-te dusă dincolo de tine însăți. Ascultă. 

Atunci încep să aud vocile care erau de atâta timp în mine, care era înăbușite de gândurile repetitive, de singurătate, de terorile nocturne, de teama de a mă schimba și de teama că totul va continua la fel. Cu cât urcăm mai sus, cu atât mă desprind mai mult de mine. 

Sunt în altă lume, unde lucrurile se potrivesc perfect. Departe de viața aceea plină de sarcini de îndeplinit, dorințe imposibile, suferință și plăcere. Nu am nimic și sunt totul. 

...

Oare încerc să îmi justific Adulterul? Nu. Am căutat Adevărul și l-am găsit. Și sper că li se va întâmpla la fel tuturor celor care au avut o experiență ca a mea. 

Să știi să iubești mai bine. 

Acesta trebuie să fie țelul nostru pe lume: să învățăm să iubim. 

Viața ne oferă mii de ocazii să învățăm. 

...

Viața nu e o nesfârșită zi de odihnă, ci o necontenită ucenicie. 

Iar cea mai importantă lecție este să înveți să iubești....''

Photo by Olga Serjantu on Unsplash

DRUMUL: CĂLĂTORIA INIȚIATICĂ

Sunt momente în viață când simți că DRUMUL te atrage, simți cumva că îți vorbește, că te cheamă.

DRUMUL, acel drum despre care știi că te așteaptă demult, pe care îl poți auzi șoptindu-ți: '' sunt aici, am răbdare, vei ajunge la mine mai devreme sau mai târziu'', acel drum pe care îl vezi în flash-uri din când în când.

Când visezi, ești liber, ești neîngrădit.

Imaginația ta îți dă această libertate, și atunci începe de fapt călătoria:Vv  veni o zi în care perspectiva fântânii vieții tale se va schimba.

Va veni o zi când dorința ta de cunoaștere, de înțelegere, de eliberare și de împlinire va fi suficient de puternică pentru a învinge frica de necunoscut, frica de pericol, frica că nu vei fi suficient de puternic și de abil pentru a face față tuturor provocărilor pe care le vei întâlni pe DRUM, frica de a depăși toate obstacolele.

DRUMUL este mister, este ermetic pentru neinițiat.

Este și motivul pentru care nu vei afla niciodată dacă vei reuși sau nu, pentru că nu poți înțelege DRUMUL înainte de păși pe el.

Acesta este scopul CĂLĂTORIEI INIȚIATICE: de a îți trăi LEGENDA PERSONALĂ, de a te transforma din neinițiat în inițiat.

Nu ai nici o garanție că vei reuși.

Nu ai nici o garanție măcar că acesta este drumul tău adevărat.

Nu ai nici o garanție că mergând pe drumul tău, nu îți vei rătăci calea, nu vei fi amăgit sau deturnat de la calea cea dreaptă și destinația ta către destinul care ți-a fost ales și pe care l-ai ales în același timp nu va fi pierdută pentru totdeauna în labirintul drumurilor lumii.

Dacă nu faci primul pas însă, nu vei afla niciodată ce s-ar fi întâmplat dacă ți-ai fi început călătoria inițiatică.

În fața ta vei avea atât înainte de a alege să faci călătoria, cât și în timpul acesteia, posibilitatea alegerii:
ALEGERILE TALE SUNT CELE CARE TE DEFINESC!

În călătoria ta vei greși, vei suferi, vei pierde lucruri de care ești atât de atașat acum, vei fi lipsit de confort și siguranță, vei avea parte de confruntări pentru care nu ai cum să fii pregătit, deoarece încă nu le știi și nici nu ai cum să știi cum și când se vor întâmpla.

Călătoria inițiatică a fiecăruia dintre noi este diferită de a celuilalt.

Credința ta neclintită, ajutorul pe care Divinitatea ți -l acordă înainte de a îl cere, în nesfârșita Sa generozitate, înțelepciune și dragoste,  credința și iubirea ta vor fi apa care îți va alina setea, durerea și disperarea, vor fi focul care te va încălzi în clipele de singurătate și de teamă, vor fi armele tale cele mai puternice.

Vei învăța că ești mult mai puternic decât crezi, vei afla că timpul de a face ceea ce ești menit să faci, timpul de a fi ceea ce dintotdeauna ai vrut să fi este acum!

Acum este momentul să îți începi CĂLĂTORIA și AVENTURA VIEȚII TALE!

Nimeni nu va putea explica ce trebuie să faci și cum să reușești înainte de a luat tu însuți decizia.

La sfârșitul călătoriei tale, îți vei descoperi LEGENDA PERSONALĂ:

"Când te alfi în călătoria de a îți îndeplini Legenda Personală, întregul Univers conspiră să te ajute să reușești." - Alchimistul - Paulo Coelho.

Nu îți pot spune, nimeni nu îți poate spune care vor fi transformările extraordinare prin care vei trece, cât de mult vei evolua, astfel încât vechiul tău eu va fi o amintire îndepărtată pe care o vei privi cu  îngăduință, toleranță și un zâmbet ușor nostalgic, însă toate aceste lucruri minunate se vor întâmpla.

Vei înțelege atunci că: "Într-un anumit moment în viețile noastre, pierdem controlul asupra a ceea ce ni se întâmplă și viețile noastre devin controlate de către soartă. Aceasta este cea mai mare minciună a lumii.'' - Alchimistul, Paulo Coelho.

Photo by Patrick Fore on Unsplash