În viață trecem prin multe evenimente.
De multe ori credem că le-am înțeles pe toate, că suntem atotștiutori. Nu întotdeauna este așa, și de multe ori descoperim acest lucru într-un mod destul de neplăcut.
De multe ori credem că avem totul sub control. Și nu este așa. Avem parte de surprize din partea celorlalți și uneori chiar din partea noastră, care ne destabilizează.
Credem că lucrurile ar trebui să se întâmple într-un anumit fel, pentru că așa le vedem noi. Se dovedește însă că ce am anticipat că va fi cursul evenimentelor este o realitate cu totul diferită, sau ușor diferită față de cum evenimentele sunt de fapt și față de cum le percepem noi și ceilalți.
Ne aflăm în căutări sau ne aflăm pe punctul de a renunța la căutări, obosiți de prea multe încercări, de prea multă presiune. Și atunci suntem tentați să gândim: ce ar fi să las lucrurile să se întâmple - ce se va întâmpla, se va întâmpla?
Cât de multe lecții de viață am primit? Cât de multe lecții de viață am dat altora? Direct, indirect, voit sau nu?
Cât de integri suntem față de noi? Dar față de ceilalți?
Ne respectăm promisiunile făcute? Au fost promisiunile corecte?
Suntem pe drumul cel bun? Am ales noi acest drum? Sau ne - a fost ales, sugerat, mai subtil sau evident de către altcineva?
Ar trebui să ne păstrăm drumul? Sau să îl schimbăm din nou?
Atât de multe gânduri, care aterizează și decolează în/din mintea noastră, ca pe/de pe un aeroport aglomerat.
Reușim să facem ordine suficient de clar, suficient de coerent în mintea noastră?
Reușim să mai auzim VOCEA NOASTRĂ, cea adevărată, reușim să auzim și să ascultăm CHEMAREA NOASTRĂ INTERIOARĂ?
Și, mai important, reușim să o DISTINGEM între atâtea voci, care sunt de fapt VOCILE OPINIILOR CELORLALȚI despre noi, despre viață, despre o situație sau o problemă anume?
Dacă reușim să ne ASCULTĂM REAL, ADEVĂRAT, vom reuși să înțelegem care dintre vocile care poartă acest dialog în mintea noastră este vocea noastră interioară reală, care ne cunoaște cu adevărat, care nici nu ne flatează inutil, nici nu ne desființează gratuit, care nu ne critică neargumentat, ci ne arată obiectiv și calm unde și ce putem face ca să ne îmbunătățim.
Vom reuși să identificăm vocea corectă, lăuntrică, profundă, adevărata identitate, astfel încât atunci tot ce mai avem de făcut să rămână a o ASCULTA și a RĂMÂNE CONECTAȚI LA EA?
Poți să îți auzi vocea ta interioară, chemarea ta?
Și dacă ai auzit-o, o asculți, îi dai curs?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu