Se afișează postările cu eticheta manipulare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta manipulare. Afișați toate postările

sâmbătă, 9 mai 2020

Motivație, Interes, Manipulare, Disimulare, Influentare



Fiecare dintre noi suntem animați de un interes în orice facem. Urmărim ceva. Dorim să obținem ceva. De la noi. De la ceilalți. Iar ceilalți urmăresc să obțină ceva. De la ei. Și de la noi. 


În orice facem există o motivație publică, vizibilă, care poate fi afișată și acceptată, și o motivație ascunsă. 


Motivația ascunsă este cea reală. Cunoașterea și conștientizarea motivației ascunse depinde de fiecare, de relația cu sine însuși, de disponsibilitatea de a se cunoaște în profunzime, de a își spune adevărul despre sine însuși, 


Nu ți se întâmplă să gândești sau să spui: '' Nu știu ce m-a apucat, de ce am reacționat așa, de ce am spus sau am făcut asta! '' ? 


Motivația și interesul sunt într-o foarte strânsă interdependență. Motivația: '' DE CE ? '' și Interesul: '' CE urmăresc? '' se determină, se modifică, transformă și condiționează reciproc. 


Motivatia puternică generează energia și resursele care susțin demersul de urmărire a interesului, de atingere a scopului. 


Manipularea și influențarea sunte MIJLOACE prin care este urmat interesul, MODALITĂȚI de ducere la îndeplinire a unui plan. 


Bineînțeles că TOTUL ARE UN PREȚ. Într-adevăr NU EXISTĂ CEVA GRATIS ÎN LUMEA ASTA. 


Pentru orice primești, indiferent ce este, vei plăti un preț. Și pentru orice dăruiești, pentru orice oferi, indiferent ce este, vei primi un preț. 


Nu întotdeauna prețul este corect și nici echitabil. O TRANZACȚIE însă se va încheia întotdeauna, un schimb. 


Poți să faci bine și să fii '' răsplătit '' cu rău. În această tranzacție evident că ești dezavantajat. Însă există un ECHILIBRU UNIVERSAL, o BALANȚĂ atât de precisă, încât niciodată nu va rămâne dezechilibrată. Este decât o chestiune de timp și de modalitate prin care talgerele vor ajunge la exact același nivel. 


ÎNTOTDEAUNA CERCUL SE ÎNCHIDE. Într-un fel sau altul. 


Mai târziu acel rău care ți-a fost '' plătit '' pentru binele oferit va fi compensat cu un bine care ți se va oferi într-o cantitate, intensitate și calitate net superioare a ceea ce tu vei oferi la momentul respectiv furnizorului sau comparativ cu ce îi vei fi oferit în trecut, sau chiar așa, din senin, fără să fi făcut nimic atunci. 


A '' răsplăti'' rău cu rău poate fi adecvat într-o situație critică, dar nu este cea mai inspirată idee, pentru că răul pe care îl faci, indiferent cât este de justificat și indiferent de proporția lui, va atrage mai mult rău. Inevitabil. 


Suntem influnețați și influențăm la rândul nostru în fiecare clipă. Manipulăm și suntem manipulați constant. Puterea de sugestie și autosugestie a minții umane este incredibilă. Dincolo de imaginație. 


„Poţi obţine în viaţă tot ce vrei dacă ajuţi destul de mulţi oameni să obţină ce vor.” - Zig Ziglar. 


La prima vedere această afirmație ar părea o soluție miraculoasă, prin care poți să obții orice dorești în viață. 


Sunt însă câteva aspecte care merită luate în calcul și câteva întrebări pe care le naște asumarea acestei modalități de a ajunge la scop. 


Este în primul rând problema legitimității scopului tău, a celor pe care îi ajuți și a mijloacelor folosite - legitimității legale, morale, etice.


Problema legitimității atrage o altă problemă inevitabilă: aceea a limitelor compromisului rezonabil. 


Evident că ce excede sferei legii nu face obiectul acestei conversații. Ce este în limitele legii, ce se află în interiorul acestui perimetru este corect, acceptabil, sigur, benefic, echitabil - Ius est ars boni et aequi - este chiar definiția și esența legii - dreptul este arta binelui și a echității. 


Aici lucrurile sunt clare. 


Ce este, în schimb, moral și acceptabil? Care sunt limitele compromisului? Și care sunt criteriile prin care stabilești limitele? Cât de important este pentru tine să fii acceptat de societatea, mediul și comunitatea în care trăiești? Cât de importantă este pentru tine liberatea de a încălca aceste reguli nescrise și care au sancțiuni atipice, spre deosebire de normele codificate în legi, ale căror ipoteză, context, sancțiuni sunt foarte clare, ale căror excepții sunt de strictă aplicare și interpretare? 


Dacă ceea ce tu dorești este în contra acestor convenții și cutume? Dacă pentru ca tu să obții ce vrei și dacă cei pe care îi ajuți să obțină ce vor intră în conflict cu mentalitatea, cu limitele acceptabilității celor din jurul tău? 


Ce faci? Cum reziști influenței celor care îți spun că nu e bine ce faci? Că nu se cade? Că va vorbi lumea despre tine? Sau despre ei? Iar tu știi că ai dreptul natural de a îți urma calea și fericirea, de a îți exercita liberatea cu care ai fost înzestrat? 


Este în regulă să îi spui cuiva ce vrea să audă sau să îl ajuți să obțină ce vrea, chiar dacă tu nu ești de acord cu acel lucru, sau nu te interesează și te prefaci interesat și îți construiești un comportament disimulat, pe care îl exersezi constant, astfel încât să pară în totalitate autentic și să îți devină o a doua natură? 


Poți accepta ca adevăr că pentru a reuși, trebuie să mai faci și ce trebuie, nu numai ce îți place, cu ce ești de acord și în ce crezi cu adevărat? 


Crezi că poți refuza să faci compromisuri și totuși să faci pur și simplu ce îți place, ce te pasionează, ce te motivează total, fără nici un efort, astfel încât viața ta să fie exact cum o vizualizezi? 


Ești suficient de bun la acest joc al manipulării și influențării, să îți dai seama care este motivul real și motivul ascuns al celorlalți, mai ales când sunt suficienți de abili încât să îți vorbească doar despre interesul tău și să pară că se gândesc exclusiv la avantajele tale? 


Îți dai seama de fiecare dată care este direcția în care te îndrepți și dacă acea idee pe care ți-ai    însușit-o ți-a fost sugerată discret și fără să îți dai seama, de fapt, de către altcineva? 


Aș reformula: „Poţi obţine în viaţă tot ce vrei dacă ajuţi destul de mulţi oameni să obţină ce vor”, dacă tu crezi în ceea ce vrei să obții, dacă ceea ce tu vrei să obții și ceea ce vor cei pe care îi ajuți să obțină este corect, echitabil, este o manifestare a libertății lor și a libertății tale, fără a încălca libertatea și interesul legitim, justificat, rezonabil, al tuturor celorlalți, dacă influența și manipularea ta sunt exercitate cu integritate și dacă reușești să îți păstrezi integritatea valorilor, principiilor, scopurilor și intereselor tale atunci când manipularea și influențarea celorlalți se revarsă asupra ta. 

Photo by Alexey Derevtsov on Unsplash

marți, 17 mai 2016

- Te rog, mai dă-mi o șansă!


 - Te rog, mai dă-mi o șansă!

- Așa ai spus de fiecare dată. Mai dă-mi o șansă. Și te-am crezut. Te-am crezut când mi-ai promis că te vei schimba. Oamenii nu se schimbă. Poate încearcă. Poate mai au câteodată o sclipire de curaj, sau o vinovăție care îi deviază pentru o clipă de la felul lor de a fi, dar știi că nu durează mai mult de o clipă. După aceea se întorc la cine au fost dintotdeauna și cine vor fi întotdeauna. 

- Nu-i adevărat. Oamenii se pot schimba. Și se schimbă. Din necesitate, de cele mai multe ori. Dar și datorită unei hotărâri puternice, susținută de o voință fermă și o motivație extrem de puternică. Motivația mea ești tu! 

- Da, da, de câte ori am auzit-o pe-asta. Dacă nu te iubeam atât de mult...

- Dar eu sunt exemplul cel mai relevant. Nu m-am schimbat eu, în toți acești ani, atât de mult? 

- Ba da, nu am zis că nu ai făcut eforturi. Ai făcut eforturi uriașe. Le apreciez și cred chiar că te admir pentru voința asta a ta, de neclintit. Dar în esență, ai rămas aceeași. Și, în plus, câți neuroni mi-ai măcelărit în toți acești ani, până să schimbi definitiv un obicei care mă înnebunea zi de zi. Și mă înnebunea nu pentru că aș fi avut eu o plăcere - cum sunt convins că ai gândit de multe ori - să te critic, să te pisez cu acceași frază: '' de câte ori ți-am spus să nu mai ...  '' ci pentru că vedeam atât de clar că îți faci rău singură, și singura mea dorință era să te protejez și să te fac să renunți la lucrurile care îți făceau rău.... 

- Știu, și de fiecare dată când îmi încălcam promisiunea făcută, în care credeam din tot sufletul, mă simțeam atât, atât de vinovată...


- Am vorbit împreună despre acest subiect, din nou și din nou: '' poate sunt eu nebun, poate sunt eu de vină că încerc să o schimb, poate ar trebui să mă potolesc o dată și să o las să fie așa cum e; să greșească  încă o dată și încă o dată  - asta e - să suporte consecințele, să sufere, să sufăr și eu împreună cu ea, pentru ea, și să se lovească singură de toate pragurile din lume, până când învață...''.
Și poate ar fi fost mai bine așa. Poate e mai bine așa. Dar nu mă pot abține - vezi, nici eu nu mă pot schimba - să te las să greșești și apoi să îți repar - cu greu, cu mult efort - eu de fiecare dată greșelile. 

  Te-am scos dintr-un mediu atât de toxic. 

- Lucru pentru care îți voi fi recunoscătoare toată viața. 

- Nu trebuie. Nici măcar nu știam atunci dacă vom fi împreună. Îți aduci aminte foarte bine, sunt sigur, ce ți-am spus atunci:  ''  Nu știu dacă va fi ceva între noi, dar eu te voi scoate de aici, asta ți-o promit! ''  

- Singură nu mai puteam să ies, oricât aș fi încercat. 

- O, cu siguranță! Știu că ai încercat. Ai încercat din răsputeri. Și de fiecare dată, cum încercai să ieși din acel cerc vicios al manipulării, de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva, ca un înotător care încearcă să scape de un vârtej lăsându-se purtat către adâncuri, până în vârful vârtejului, unde forța de absorbție este cea mai slabă, pentru ca apoi să înoate în lateral și să țâșnească spre suprafață, dar nu reușește să se îndepărteze suficient și este tras la loc în turbion, știe că va trebui să se lase prins din nou, inspiră adânc și se lasă în voia lui, și apoi o ia de la capăt - de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva ajungeai din nou în același punct. 

- Singură nu aș fi avut nici o șansă. 

- Niciodată nu ai avut nici o șansă, înainte de a mă întâlni - întâlnire pentru care și eu voi fi recunoscător toată viața, pentru că mi te-a adus în brațe - pentru că niciodată până atunci nu ai avut curajul să înfrunți până la capăt pe cine trebuia să înfrunți. 

- Nu le venea să creadă că îi înfrunt - zâmbi, și ochii superbi, albastru - cenușii străluceau atât de intens, parcă  proiectând  în fața ei imaginile scenei de o cruzime emoțională inimaginabilă ale înfruntării, că le scap din gheare! Câte tertipuri nu au încercat ulterior pentru a mă atrage înapoi - promisiuni, amenințări, capcane bine deghizate, strecurate subtil prin persoane interpuse, pe care nu le cunoșteam, exploatarea celor mai mari slăbiciuni ale mele, pe care mi le cunoșteau atât de bine... degeaba - plecasem și plecată urma să rămân, pentru a nu mă mai întoarce niciodată...

Prin câte am trecut împreună de atunci...



- Da. Atât de multe - un oftat profund, apoi o pauză lungă. Fața lui cu trăsături aspre, colțuroase, dure, privirea lui care intimida, atitudinea lui disuasivă, care își atingea întotdeauna ținta, fără excepție, se îndulciseră pentru o fracțiune de secundă - îmblânzire perceptibilă doar pentru un ochi foarte avizat - și puteai citi durerea și suferința iubirii totale, iubirea care devorează și distruge, iubirea care vrea tot, tot, tot. 

- Nu vreau să îmi fii recunoscătoare. Cel puțin nu în modul în care Lujin, din Crimă și pedeapsă, îi pretindea Duniei: femeia trebuie să fie recunoscătoare soțului ( în cazul nostru partenerului) pentru siguranța pe care i-o oferă, pentru statut și pentru protecție. Nu suntem în secolul XIX, și nici nu îți pretind, cum pretindea Lujin, un respect cumpărat și cerut amenințător, sub sancțiuni. 


'' Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate..." 


Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate că ne păstrează pentru un scop anume! ''
Sursa citată (citation source): http://gradinacumagnolii.blogspot.ro/2012/08/crima-si-pedeapsa.html


Dostoievski a cunoscut profund sufletul uman. Fericirea se naște din suferință. Aici suntem de acord. 
Eu cred însă că noi suntem meniți a fi fericiți. 


Fericirea este o binecuvântare cu care Dumnezeu ne-a înzestrat la naștere. Este o dotare standard. 

Doar că pentru aducerea în ființă a fericirii în viața ta, și pentru păstrarea ei, trebuie să plătești opționalele, care sunt extrem de scumpe: sacrificiu, durere, suferință, credință și luptă.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu! 

Da, să-i mulțmim! Pentru că el ne-a întâlnit. Probabilitatea ca noi să ne fi întâlnit era sub 0, 00000...

Asta nu mă poate conduce decât la concluzia că am fost sortiți unul altuia. 

-  Deci? Șansa mea? 

- De ce mai întrebi? Nu știi deja răspunsul?   - și cu un zâmbet complice, îi șterse tandru lacrimile de pe obraji.
Photo by Jason Strull on Unsplash