- Te rog, mai dă-mi o șansă!

 - Te rog, mai dă-mi o șansă!

- Așa ai spus de fiecare dată. Mai dă-mi o șansă. Și te-am crezut. Te-am crezut când mi-ai promis că te vei schimba. Oamenii nu se schimbă. Poate încearcă. Poate mai au câteodată o sclipire de curaj, sau o vinovăție care îi deviază pentru o clipă de la felul lor de a fi, dar știi că nu durează mai mult de o clipă. După aceea se întorc la cine au fost dintotdeauna și cine vor fi întotdeauna. 

- Nu-i adevărat. Oamenii se pot schimba. Și se schimbă. Din necesitate, de cele mai multe ori. Dar și datorită unei hotărâri puternice, susținută de o voință fermă și o motivație extrem de puternică. Motivația mea ești tu! 

- Da, da, de câte ori am auzit-o pe-asta. Dacă nu te iubeam atât de mult...

- Dar eu sunt exemplul cel mai relevant. Nu m-am schimbat eu, în toți acești ani, atât de mult? 

- Ba da, nu am zis că nu ai făcut eforturi. Ai făcut eforturi uriașe. Le apreciez și cred chiar că te admir pentru voința asta a ta, de neclintit. Dar în esență, ai rămas aceeași. Și, în plus, câți neuroni mi-ai măcelărit în toți acești ani, până să schimbi definitiv un obicei care mă înnebunea zi de zi. Și mă înnebunea nu pentru că aș fi avut eu o plăcere - cum sunt convins că ai gândit de multe ori - să te critic, să te pisez cu acceași frază: '' de câte ori ți-am spus să nu mai ...  '' ci pentru că vedeam atât de clar că îți faci rău singură, și singura mea dorință era să te protejez și să te fac să renunți la lucrurile care îți făceau rău.... 

- Știu, și de fiecare dată când îmi încălcam promisiunea făcută, în care credeam din tot sufletul, mă simțeam atât, atât de vinovată...

- Am vorbit împreună despre acest subiect, din nou și din nou: '' poate sunt eu nebun, poate sunt eu de vină că încerc să o schimb, poate ar trebui să mă potolesc o dată și să o las să fie așa cum e; să greșească  încă o dată și încă o dată  - asta e - să suporte consecințele, să sufere, să sufăr și eu împreună cu ea, pentru ea, și să se lovească singură de toate pragurile din lume, până când învață...''.

Și poate ar fi fost mai bine așa. Poate e mai bine așa. Dar nu mă pot abține - vezi, nici eu nu mă pot schimba - să te las să greșești și apoi să îți repar - cu greu, cu mult efort - eu de fiecare dată greșelile. 

  Te-am scos dintr-un mediu atât de toxic. 

- Lucru pentru care îți voi fi recunoscătoare toată viața. 

- Nu trebuie. Nici măcar nu știam atunci dacă vom fi împreună. Îți aduci aminte foarte bine, sunt sigur, ce ți-am spus atunci:  ''  Nu știu dacă va fi ceva între noi, dar eu te voi scoate de aici, asta ți-o promit! ''  

- Singură nu mai puteam să ies, oricât aș fi încercat. 

- O, cu siguranță! Știu că ai încercat. Ai încercat din răsputeri. Și de fiecare dată, cum încercai să ieși din acel cerc vicios al manipulării, de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva, ca un înotător care încearcă să scape de un vârtej lăsându-se purtat către adâncuri, până în vârful vârtejului, unde forța de absorbție este cea mai slabă, pentru ca apoi să înoate în lateral și să țâșnească spre suprafață, dar nu reușește să se îndepărteze suficient și este tras la loc în turbion, știe că va trebui să se lase prins din nou, inspiră adânc și se lasă în voia lui, și apoi o ia de la capăt - de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva ajungeai din nou în același punct. 

- Singură nu aș fi avut nici o șansă. 

- Niciodată nu ai avut nici o șansă, înainte de a mă întâlni - întâlnire pentru care și eu voi fi recunoscător toată viața, pentru că mi te-a adus în brațe - pentru că niciodată până atunci nu ai avut curajul să înfrunți până la capăt pe cine trebuia să înfrunți. 

- Nu le venea să creadă că îi înfrunt - zâmbi, și ochii superbi, albastru - cenușii străluceau atât de intens, parcă  proiectând  în fața ei imaginile scenei de o cruzime emoțională inimaginabilă ale înfruntării, că le scap din gheare! Câte tertipuri nu au încercat ulterior pentru a mă atrage înapoi - promisiuni, amenințări, capcane bine deghizate, strecurate subtil prin persoane interpuse, pe care nu le cunoșteam, exploatarea celor mai mari slăbiciuni ale mele, pe care mi le cunoșteau atât de bine... degeaba - plecasem și plecată urma să rămân, pentru a nu mă mai întoarce niciodată...

Prin câte am trecut împreună de atunci...

- Da. Atât de multe - un oftat profund, apoi o pauză lungă. Fața lui cu trăsături aspre, colțuroase, dure, privirea lui care intimida, atitudinea lui disuasivă, care își atingea întotdeauna ținta, fără excepție, se îndulciseră pentru o fracțiune de secundă - îmblânzire perceptibilă doar pentru un ochi foarte avizat - și puteai citi durerea și suferința iubirii totale, iubirea care devorează și distruge, iubirea care vrea tot, tot, tot. 

- Nu vreau să îmi fii recunoscătoare. Cel puțin nu în modul în care Lujin, din Crimă și pedeapsă, îi pretindea Duniei: femeia trebuie să fie recunoscătoare soțului ( în cazul nostru partenerului) pentru siguranța pe care i-o oferă, pentru statut și pentru protecție. Nu suntem în secolul XIX, și nici nu îți pretind, cum pretindea Lujin, un respect cumpărat și cerut amenințător, sub sancțiuni. 

'' Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate..." 

Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate că ne păstrează pentru un scop anume! ''

Sursa citată (citation source): http://gradinacumagnolii.blogspot.ro/2012/08/crima-si-pedeapsa.html

Dostoievski a cunoscut profund sufletul uman. Fericirea se naște din suferință. Aici suntem de acord. 

Eu cred însă că noi suntem meniți a fi fericiți. 

Fericirea este o binecuvântare cu care Dumnezeu ne-a înzestrat la naștere. Este o dotare standard. 

Doar că pentru aducerea în ființă a fericirii în viața ta, și pentru păstrarea ei, trebuie să plătești opționalele, care sunt extrem de scumpe: sacrificiu, durere, suferință, credință și luptă.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu! 

Da, să-i mulțmim! Pentru că el ne-a întâlnit. Probabilitatea ca noi să ne fi întâlnit era sub 0, 00000...

Asta nu mă poate conduce decât la concluzia că am fost sortiți unul altuia. 

-  Deci? Șansa mea? 

- De ce mai întrebi? Nu știi deja răspunsul?   - și cu un zâmbet complice, îi șterse tandru lacrimile de pe obraji.
Photo by Jason Strull on Unsplash

Încă o bătălie câștigată...

"Fiecare bătălie este câștigată înainte de a începe."  - Sun Tzu

Încă o bătălie câștigată în lupta cu tine însuți. 

Lupta cu tine însuți durează toată viața ta. Nu încetează niciodată. Este o luptă permanentă, o luptă pentru a te cuceri și a câștiga cea mai prețioasă pradă de război: maximul potențialului tău. 

Această miză uriașă este o sursă inepuizabilă de bogăție. Pentru că maximul potențialului atins la un moment dat în timp, nu este decât un procent infim din potențialul potențialului. 

Potențialul tău este ca un filon de aur care coboară către interiorul pământului și care pe măsură ce îl exploatezi și folosești se ramifică și ți se revelează într-o abundență și calitate crescând exponențial. 

Și poți verifica acest lucru chiar azi, și în fiecare zi de acum încolo, respectiv că nu sunt decât fraze pompoase, ci adevăruri universale care se pot transforma în rezultate concrete, palpabile, tangibile, chiar azi, chiar acum. 

De câte ori nu ai fost pus în situația în care să fii convins că nu poți face un lucru, iar contextul și împrejurările te-au forțat să îl faci și nu numai că l-ai făcut, dar l-ai făcut chiar foarte bine. 

Nu există decât limite auto-impuse. În momentul în care ai ajuns la vârsta maturității ( în gândire) care poate să fie și foarte fragedă - chiar 14 - 16 ani - îți dai seama că toate condiționările gândirii tale au ca sursă medii exterioare: familie, anturaj, școală, societate, tendințele și curentele timpului prezent, etc.

Din acel moment orice limitare a ta nu este decât auto-impusă. Mai exact limitările tale nu sunt decât cele pe care le accepți. Prin actul de a te lupta cu tine însuți, de a încerca să nu cedezi și de a nu accepta aceste limite, de a le forța constant, îți pui potențialul la lucru și obții rezultate care nu fac altceva decât să îți dea mai multă încredere, să te motiveze, să îți crească respectul de sine, stare de mulțumire și starea de bine. 

Starea de bine, starea de mulțumire și de satisfacție interioară, de liniște și de relaxare este în foarte strânsă legătură cu propria ta capacitate de a te stimula constant și de a îți revela potențialul, care este combustibilul, singurul combustibil care alimentează mașinăria evoluției tale. 

Fii foarte atent însă la presiunea pe care o pui asupra ta și la presiunea pe care o accepți din exterior, ți-o interiorizezi și o transferi asupra ta și mai dur decât sursa originară. 

Este arhicunoscut faptul că presiunea puternică este cea mai puternică sursă de stres. Iar stresul este cea mai eficientă piedică în calea împlinirii și dezvoltării tale personale. 

Traseul corect ar trebui să fie următorul: mai întâi să îți creezi o stare de bine, o stare de mulțumire, de armonie cu tine și cu lumea, o stare de bucurie de viață, chiar fără un motiv anume și abia apoi să începi să îți stimulezi potențialul, să îți rupi barierele și să îți depășești limitele, făcând acest lucru dintr-o motivație interioară relaxată și calmă, nu cu îndârjire, nu presându-te și nici forțându-te să demonstrezi ceva prin asta, ci ca o evoluție firească, născută dintr-un impuls pozitiv, asertiv. 

Aici este una dintre cele mai dificile provocări: cum să te simți bine fără un motiv anume? 

Fără un motiv din cele pe care tu le consideri demne de luat în seamă și care de obicei sunt legate de sfera materialului, a succesului, importanței, prestigiului conform standardelor mediului tău, orgoliului și importanței, etc. 

Dar mai sunt atât de multe alte motive care îți pot aduce bucurie, zâmbet și sentimentul de mulțumire, recunoștință, apreciere, bună-dispoziție: ai putea începe să fii recunoscător că ești în viață și că în fața ta se află încă o zi, în care se pot întâmpla atât de multe lucruri ( bune), în fața ta se află câteva ore în care poți să reușești, indiferent de direcția în care te îndrepți. 

Poți alege să te bucuri de persoanele pe care le iubești, de prietenii pe care îi apreciezi, poți să fii recunoscător că vezi, că auzi, că mergi, poți să fii recunoscător că ai ce mânca și unde dormi. 

Poți să te bucuri de un răsărit grandios sau de un apus liniștitor, poți să îți mângâi animalul de companie, poți să te bucuri de libertatea de a gândi, de a te exprima. 

Și poți să începi să fii mai îngăduitor cu tine. Poți să începi să te iubești. Poți să începi să te gândești cu ce daruri ai fost înzestrat, cu ce binecuvântări ai fost gratificat. 

Fiecare are ceva valoros în el, demn de a fi apreciat, admirat și emulat. Poți să te uiți la partea bună a ta. Poți să te privești într-o lumină prietenoasă. 

Iar starea ta de bine, starea ta de mulțumire, starea ta de echilibru interior, de comunicare și relaționare cu tine însuți vor atrage lucruri bune, lucruri pozitive în viața ta, oameni și evenimente. 

Aceasta este cea mai grea bătălie: să fii în armonie cu tine însuți, să te accepți, să te iubești, să te placi, să te apreciezi. 

Atât de generosul precept biblic - Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți - te îndeamnă în primul rând să te iubești, să te accepți, să te ierți. 

"Îi rănim pe ceilalți doar pentru că nu ne iubim pe noi înșine. Învățând să te iubești cu adevărat îți vei schimba relația cu toți ceilalți. " - Bryant McGill

Dacă Dumnezeu - Forma Supremă a Inteligenței Infinite - te iartă, tu de ce nu ai face-o? 

Dacă Dumnezeu - Mila Nesfârșită și Izvorul Binelui și Frumosului - te iubește, tu de ce nu ai face-o?

Dacă tu te iubești, atunci iubirea ta se va revărsa și asupra celorlalți. 

Nu vorbesc despre o iubire bolnăvicioasă și infatuată, nici despre promovarea egoismului, ci despre iubirea ca o formă sănătoasă și elegantă de apreciere și de respect de sine, de conștientizare a valorii și potențialului, de îngăduință rezonabilă și echilibrată, nu o toleranță a unor comportamente distructive și negative și inventarea unor scuze care exced sferei adevărului. 

După ce ai câștigat această bătălie, deși te vei lovi de această provocare în continuare, bătăliile următoare vor fi ca și câștigate. 

Iubește-te, bucură-te de viață, provocă-ți și exploatează-ți potențialul!

Încă o bătălie câștigată...

Photo by Nik Shuliahin on Unsplash

STAR WARS - Frica de a pierde obiectul atașamentului

"Antrenează-te să te detașezi de orice îți este frică să pierzi."  - Master Yoda.

Oamenii au tendința naturală, inerentă, de a forma și de a întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane. Această legătură extrem de intensă îmbracă forma atașamentului.

Genialul George Lucas, creatorul, regizorul, scenaristul acestui basm modern neconvențional, care este saga Star Wars, a înțeles în profunzime complicata natură umană, complexitatea sentimentelor și emoțiilor umane și echilibrul atât de fragil, atât de volatil al liberului arbitru, al luptei interioare, oscilarea permanentă între bine și rău, generată de dificultatea alegerilor fără ieșire în fața cărora, inexorabil, ființa umană este pusă de atât de multe ori pe parcursul existenței sale.

Pe lângă caracterul absolut inovator al efectelor speciale - Lucas este fondatorul companiei Industrial Light & Magic, câștigătoare a premiului Oscar pentru efecte vizuale, unul dintre primii pionieri în grafică computerizată și în CGI - computer generated imagery - imagini generate de computer - Lucas a fost primul care creat o trilogie fantastică îmbinând scene de luptă care îți taie răsuflarea - celebrele confruntări cu sabia laser și epicele bătălii ale navelor spațiale - cu planuri suprapuse ale povestirii, abordând teme foarte variate în procesul lor evolutiv; transformarea Republicii ca formă a libertății și democrației în dictatura și absolutismul Imperiului, creșterea puterii Federației Comerțului până la monopolul totalitarist, pierderea inocenței tânărului Anakin Skywalker și trecerea lui de partea întunecată a Forței, câștigul forței armate asupra diplomației, ca modalitate de rezolvare a conflictului, iubirea care distruge, sacrificiul, erodarea și eșecul prieteniei, crimele și ororile comise în numele unui ideal, dragostea imposibilă, convențiile sociale și limitările lor, conflictul sfâșietor între simțul datoriei, respectarea autorității și a ordinii prestabilite a lucrurilor și pasiunea devastatoare, dorința de afirmare, simțul individualității și valorii personale, jocurile politice, compromisurile, manipularea publică, prețul cumplit al revoluțiilor și loviturilor de stat, conflictul între generații și orânduiri, călătoria inițiatică și transformările pe care aceasta le aduce, pericol, curaj, provocări, construirea încrederii, evoluția personalității și a valorilor fundamentale, fidelitatea, devotamentul.

Midi-chlorians erau microscopice forme inteligente de viață care trăiau simbiotic în interiorul celulelor oricărei ființe vii. Atunci când acestea erau prezente într-un număr suficient de mare, permiteau gazdei să intre în contact cu câmpul universal de energie cunoscut ca Forța. Numărul de Midi-chlorians determina potențialul în înțelegerea și manipularea Forței. Dacă o ființă umană poseda 2.500 Midi-chlorians la nivel de celulă, Anakin Skywalker, viitorul Darth Vader, poseda 20.000 - cel mai mare număr cunoscut vreodată. Lucas merge până la a inventa o altă Concepție Imaculată: Anakin nu avea tată, ar fi fost conceput chiar de Midi-chlorians, implicit conceput direct de către Forță, Energia Atotștiutoare și Atotputernică.

Profeția era în sensul că Cel Ales ar fi adus echilibrul în Forță. Iar Anakin era cel ales. 

Atunci când Anakin este adus în Templu Jedi, pentru a începe ucenicia și antrenamentul necesare pentru a deveni Jedi, Master Yoda, cel mai în vârstă și mai puternic Maestru Jedi îi spune acestuia că simte multă frică în Anakin: frica duce la ură, ura la mânie, iar mânia la suferință și moarte. 

Iar frica se naște din atașament și teama de a pierde. 

În centrul valorilor Cavalerilor Jedi se află detașarea și depersonalizarea de ego: un cavaler Jedi nu trebuie să se gândească la sine, trebuie să se gândească și să își dedice toată energia și abilitățile celorlalți, să se pună în slujba binelui colectiv, să fie un model de echilibru, de cumpătare și renunțare. 

Anakin este conștient de potențialul puterii lui - este cel mai puternic Jedi din Univers și va deveni, în urma alegerilor sale, cel mai puternic Sith. Conștiința valorii și puterii, a influenței lui asupra cursului evenimentelor îl face să se simtă frustrat de limitările constante care i se aduc.

Știe că poate mai mult, știe că dorește și merită mai mult. Mentorul și maestrul lui, Obi-Wan Kenobi, îl înțelege, îl susține și încearcă tot timpul să îl tempereze, îndemnându-l să aibă răbdare, să lase lucrurile să evolueze în ritmul lor firesc.

Să își liniștească mintea, să își echilibreze sufletul și sentimentele și să își controleze impulsivitatea.

Abilitățile și puterea lui Anakin sunt cele care îl vor distruge. Putând să vadă viitorul în vise, simte că mama lui este în pericol. Ajunge însă prea târziu și cu ultima răsuflare, aceasta îl mângâie, îi spune că îl iubește, se simte împlinită acum și moare în brațele lui.

Acesta este momentul în care Anakin pășește pe calea întunecată a Forței. Dă curs urii și răzbunării și decimează nu numai pe cei vinovați de moartea mamei sale, ci întreaga populație: bărbați, femei, copii. Răzbunarea nu cunoaște limite și nu diferențiază.

În vis vede și moartea soției sale. Frica de a pierde obiectul atașamentului, soția și copiii lui, este cea care va determina tot cursul evenimentelor care va duce în final la moarte soției sale.

Dorind să își salveze soția, se va lăsa sedus de Darth Sidious, care va folosi tot arsenalul părții întunecate a forței: specularea dorinței celei mai intense, a slăbiciunii, tentația puterii supreme - dobândirea abilității de a salva de la moarte persoana iubită, de a înșela și învinge moartea, diseminarea neîncrederii, justificarea răului temporar pentru idealul binelui colectiv, suspiciunea, gelozia, deformarea adevărului și manipularea sentimentelor.

Dorința de a fi împreună cu soția sa - lucru interzis de normele societății în care trăia, dorința de a învinge moartea, de a se revolta împotriva naturalului, îi vor determina comportamentul care va atrage exact opusul a ceea ce își dorise cu atâta pasiune.

Pierzându-și dorința de a trăi, neputând să mai suporte imaginea monstrului în care se transformase soțul său, Anakin, Padme se stinge, ultimele cuvinte fiind: știu că mai există o parte bună în el - de altfel așa cum iubirea care devorează l-a distrus, tot iubirea fiului său, care după ce îl va înfrânge în lupta cu sabia laser, la sfârșitul trilogiei, refuză să îi ia locul alături de maleficul Darth Sidious, este aceea care îl va salva și îl va izbăvi. 

Ce mi se pare fascinant și acum, după 30 de ani de când am văzut prima dată Star Wars, este originalitatea gândirii filozofice a lui George Lucas și lejeritatea cu care poate povesti atât de simplu, atât de fluid, atât de accesibil, teme de viață, întrebări fundamentale și dileme existențiale atât de complexe, dacă sunt analizate în profunzime. 

Am revăzut de n ori această trilogie și o voi revedea în continuare. Este o lume cu totul aparte pe care dacă nu ai descoperit-o încă, te invit să o descoperi, iar dacă ai descoperit-o deja, să o redescoperi și să o privești cu mai multă atenție. 

Fie ca Forța să fie cu tine! 

"O parte naturală a vieții moartea este.  Pentru cei care se transformă în Forță bucură-te. Să nu îi plângi. Să nu îți fie dor de ei.  La gelozie atașamentul duce. Iar umbra lăcomiei aceasta este."  - Master Yoda.

Photo by Cade Roberts on Unsplash

Robotul

Știi că este o voce care îți spune tot timpul: NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT, NU POT!

Știi că este o voce care îți șoptește tot timpul, extrem de deranjant și de invaziv: nu vei reuși, ai încercat de atât de multe ori, las-o, las-o, nu mai insista atât, chiar nu ai înțeles că nu poți, nu meriți, nu e de tine, las-o așa, și fă ce știi, ce poți, ce ai învățat, nu mai cerceta, nu te mai întreba, nu mai căuta, ce atâta zbatere, lucrurile pot fi mult mai simple, de ce să îți pui atât de multe întrebări...

Vocea aceea nemernică te-a însoțit tot timpul. Vocea aceea te trage în jos, te înșfacă cu lăcomie când ești pe punctul de a te smulge de ea, de a ți-o dezlipi din creier cu tot cu membrană, nu îți permite să te debarasezi de ea, nu, nu, nu...

ROBOTUL ĂLA NENOROCIT!

Care continuă să ruleze aceeași placă stupidă, aceeași păcăleală imbecilă și cretinoidă, pe care în continuare o crezi, aceeași poveste de circ, același clown neanderthalian care te sugrumă cu o persistență diabolică de atâtat timp.

Același robot atât de umil și de rău, acel Gollum meschin, care îți înveninează viața, clipă de clipă.

Plesnește-l fără milă în față. Calcă-l în picioare. Rupe-i brațele. Dezmembrează-l fără ezitare. Zdrobește-l! Distruge-i și ultimul circuit! Spintecă-l, spânzură-l, arde-l, fă-l cenușă, dezintegrează-l!

SNOPEȘTE ÎN BĂTAIE NENOROCITUL ĂLA DE ROBOT!

Șterge-i memoria perversă și mistificatoare, anihilează-i glasul ăla mincinos și las, rupe-i fibrele optice de o răutate dincolo de descriere, care ți-au intoxicat cu otrava lor netrebnică privirea sinceră și răbdătoare a sufletului tău!

Rescrie-i programele demolatoare de imagine proprie, rupe-i cu toată furia ta dezlănțuită circuitele mârșave care ți-au răstignit fără nici o decență visurile tale inocente și le-au torturat în copilăria lor crudă, le-au lipsit de viață înainte de respirația lor adolescentină!

Îneacă și sufocă acel robot dement care nu știe decât să te amăgească și să te întoarcă împotriva ta, cu orice ocazie!

Prinde-l și țintuiește-l în cele mai grele și mai rezistente lanțuri, umilește-l ca pe cel mai mizer sclav, așa cum te-a înlănțuit el cu atâta plăcere sadică în temnița subaprecierii, amânării și toleranței impuse în fața mârșăviei lui!

Acel nenorocit de robot care s-a desfătat cu nesaț din încrederea ta, care ți-a devastat toate depozitele de speranță și de pozitivism, acea legiune de falsitate care te-a mințit cu atât de senină nerușinare în toți acești ani!

POST TENEBRAS, LUX! - După întuneric, lumină!

Acum poți să activezi magnetul care va atrage tot fierul ruginit al lașității, ezitării și rușinii pe care ți le-a injectat în sânge - cel mai distrugător drog - DEPENDENȚA DE PROPRIUL EȘEC!

ÎNCĂ NU L-AI RECUNOSCUT?

NENOROCITUL ĂLA DE ROBOT, NU ÎL ȘTII?

NU ÎȚI DAI SEAMA DESPRE CINE VORBESC?

Sigur?

Chiar nu sună nici un clopoțel? Nu simți nici un fior? Nu ai ghicit încă?

Nu mai ții minte cine l-a creat? Ai uitat cine l-a adus în viața ta?

Să-ți aduc aminte?

TU.

TU L-AI CREAT.

TU I-AI DAT VOIE ÎN VIAȚA TA.

TU I-AI DAT VOIE SĂ INTRE ÎN POSESIA TA.

TU I-AI DAT VOIE SĂ TE STĂPÂNEASCĂ.

CUM?

Cum ai făcut acest lucru?

Cu fiecare clipă în care ai hotărât să mai accepți încă un COMPROMIS.

De fiecare dată când ai acceptat LAȘITATEA în locul curajului.

De fiecare dată când ai preferat să rămâi CUMINTE și NEVĂZUT în banca ta, sus, aproape de capătul superior al arenei, în loc să pășești cu temeritate în arenă și să LUPȚI, chiar dacă nu ai fi avut nici o șansă.

Nici măcar NU AI ÎNCERCAT. Și a devenit o obișnuință.

De fiecare dată când ai ALES CALEA CEA MAI UȘOARĂ.

De fiecare dată cînd ai evitat să LUPȚI LUPTA CEA DREAPTĂ.

De fiecare dată când ai TĂCUT și ai lăsat să SE VORBEASCĂ ÎN LOCUL TĂU: NEADEVĂRAT, CU RĂUTATE ȘI NEDREPTATE.

De fiecare dată când ai preferat să FUMEZI, SĂ BEI, SĂ DORMI, SĂ TE UIȚI LA TELEVIZOR, SĂ EVIȚI CONFRUNTAREA CU TINE ȘI CU LUMEA.

De fiecare dată când TE-AI REFUGIAT ÎN MÂNCARE și ai preferat să ÎȚI RONȚĂI VIAȚA ÎN LOC SĂ O TRĂIEȘTI.

De fiecare dată când AI VISAT LA O VIAȚĂ FABULOASĂ, PLINĂ DE AVENTURĂ, DE GLORIE, DE FAIMĂ, DE NEPREVĂZUT, și ai preferat să rămâi ÎN ÎNTUNERICUL SĂLII DE CINEMATOGRAF sau în clarobscurul SUFRAGERIEI TALE, ÎN FAȚA TELEVIZORULUI, în loc să IEȘI ACOLO, AFARĂ ȘI SĂ ÎȚI TRĂIEȘTI VIAȚA!

De fiecare dată când ai ACCEPTAT TOATE SCUZELE, deși erai pe deplin conștient că erau jalnice, nici măcar simpatice în irealitatea lor patetică!

De fiecare dată când ai zis: DE MÂINE, LA ANUL, .... CÂNDVA... POATE,,, SAU MAI BINE... DELOC... DAR TOTUȘI... AR FI FOST POSIBIL... POATE CĂ DA... DACĂ AȘ FI...SAU AȘ FI FĂCUT AȘA...

Iar acest NEMERNIC DE ROBOT, acest MONSTRU pe care tu l-ai creat, NU TE VA PĂRĂSI NICIODATĂ.

Va fi tot timpul însoțitorul tău. Va încerca tot timpul să te FACĂ SĂ DEVII EL.

Îți va spune fără nici o remușcare că TU EȘTI EL.

Dar nu este decât O CLONĂ FALSĂ a ta, este exact OPUSUL A CEEA CE TU EȘTI.

De fiecare dată când îl prinzi CĂ ÎNCEARCĂ SĂ SE DEA CA FIIND TU, surprinde-l și SNOPEȘTE-L ÎN BĂTAIE!

Folosește-ți imaginația și REDU-L LA TĂCERE!

Fii FERM!

Strunește-l! Este slab și va ceda după o luptă îndârjită!

Și atunci vei fi liber să FII TU, nu un robot, pe care l-ai creat de fiecare dată când ai acceptat SĂ SE GÂNDEASCĂ, SĂ SE HOTĂRASCĂ ÎN LOCUL TĂU, SĂ FII CONSTRUIT după nazurile și bunul plac al altora!

Nu te lăsa păcălit de trucurile lui! Va încerca să te înduplece! Îți va cădea în genunchi, îți va cere iertare, va spune că nu este vina lui!

Nu îl crede!

Snopește-l în bătaie psihic și imaginativ!

Nu este decât un CONGLOMERAT DE GÂNDURI NEGATIVE DESPRE TINE!

Și nu uita că perioada de liniște pe care o vei avea, după ce te va lăsa în pace în urma victoriei tale, în urma reușitei tale în lupta cu el, se va lăsa dominat numai pentru a reveni cu persistență viageră!

După fiecare bătălie câștigată, bucură-te de rezultat și pregătește-te pentru următoarea înfruntare!

Pentru că tot ce știe este să încerce să își îndeplinească scopul lui de robot malefic: SĂ TE DISTRUGĂ, SĂ TE NIMICEASCĂ, SĂ TE FACĂ SĂ NU TE MAI IUBEȘTI ȘI SĂ REUȘEASCĂ SĂ TE FACĂ SĂ TE URĂȘTI, SĂ TE DISPREȚUIEȘTI ȘI SĂ TE ÎNTORCI ÎMPOTRIVA TA!

Nu îl lăsa să câștige!

SNOPEȘTE ÎN BĂTATIE NENOROCITUL ĂLA DE ROBOT și

DĂ-ȚI VOIE SĂ TE VEZI CINE EȘTI CU ADEVĂRAT, LIBER, FERICIT, ÎNCREZĂTOR ȘI PUTERNIC!

VEI CÂȘTIGA DE FIECARE DATĂ!

Photo by Jason Yuen on Unsplash