LAMPA LUI ALADIN: DORINȚA TA E PORUNCĂ PENTRU MINE!

În filmul THE SECRET, pe care îl puteți găsi pe youtube, unul dintre oamenii de succes care vorbesc despre LEGEA ATRACȚIEI, care este scriitor, trainer și mentor,  explica legătura între Legea atracției și Legenda lui Aladin.

Legea atracției înseamnă, în esență, că  DEVII CEEA CE GÂNDEȘTI sau GÂNDURILE TALE PREDOMINANTE ATRAG OAMENII ȘI EVENIMENTELE DIN VIAȚA TA .

În Legenda lui Aladin, când Duhul iese din lampă, îi spune lui Aladin să îi comunice orice dorință și i-o va îndeplini. În unele variante ale poveștii este vorba despre 3 dorințe, în alte variante numărul de dorințe este nelimitat.

De fiecare dată, înainte de îi îndeplini dorința, Duhul face întotdeauna aceeași afirmație: DORINȚA TA E PORUNCĂ PENTRU MINE!

Legea atracției funcționează în felul următor, în 3 pași:

1. CER  - acest pas îl facem fiecare dintre noi, în fiecare zi: fiecare dintre noi cerem ceva: sănătate, liniște, iubire, bani, obiecte materiale, etc.

2. MI SE RĂSPUNDE - acest pas este făcut întotdeauna de o entitate care este mai presus de noi,  de o forță superioară, entitate sau forță căreia fiecare îi dăm denumirea pe care o dorim: Dumnezeu, Inteligența Infinită a Universului, sau orice altceva în care credem.

Acești primi doi pași apar, de altfel, în toate religiile lumii. În religia creștină, este binecunoscutul : CERE ȘI ȚI SE VA DA! În alte religii, acești doi pași apar sub o altă formulare, dar esența este aceeași.

3. PRIMIM.

Acest al treilea pas este cel mai dificil. Deoarece primii pași sunt cei mai ușori: noi oricum cerem - o facem fără efort: îmi doresc acest lucru - iar Dumnezeu/ Universul întotdeauna ne răspund. Fără excepție.

Însă acest al treilea pas presupune ca NOI SĂ FIM ÎN ARMONIE CU CEEA CE CEREM și să ACȚIONĂM în respectiva direcție.

În Biblie este scris:

“Daca veţi avea credinta în voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta!”

Între momentul în care ne dorim ceva, cerem acel lucru și momentul în care îl primim, există întotdeauna un INTERVAL DE TIMP.

Durata poate fi de o zi, de o lună, un an sau mai mulți.

PRIMIM însă ÎNTOTDEAUNA CEEA CE CEREM,  în momentul în care CREDEM din tot sufletul că merităm acel lucru, că este posibil, nu ne este teamă că cerem prea mult, sau că este imposibil.

De ce nu funcționează pentru cei mai mulți?

Pentru că fac primul pas: cer lucrul respectiv. Al doilea pas este făcut pentru ei: li se răspunde. Însă la al treilea pas, AȘTEAPTĂ  o zi, o lună, un an, sau ÎNCEARCĂ o dată, de două ori, de 100 de ori, și lucrul pe care l-au cerut nu se materializează.

Și exact când ar mai fi nevoie, poate, de încă o încercare, sau de încă o zi, sau un minut, acele persoane declară cu fermitate: ACEST LUCRUL CU CERUTUL ȘI PRIMITUL NU FUNCȚIONEAZĂ PENTRU MINE! NU CRED CĂ SE VA ÎNTÂMPLA!

Și ce se întâmplă atunci?

Mai țineți minte ce spune întotdeauna Duhul din legendă?

DORINȚA TA ESTE PORUNCĂ PENTRU MINE.

Și exact când erai pe punctul de reuși, decizi prin propria ta afirmație, că nu vei reuși. 

CE GÂNDEȘTI, ATRAGI. GÂNDEȘTI EȘEC, EȘEC PRIMEȘTI.

CEREȚI, CREDEȚI, ACȚIONAȚI ȘI VEȚI PRIMI!

SUCCES!

Photo by Louis Hansel @shotsoflouis on Unsplash

CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE?

Am scopuri. Am obiective. Am voință. Nu renunț niciodată. Mai încerc încă o dată și încă o dată. 

Periodic, însă, obiceiurile proaste adunate ca un reziduu toxic, care crește exponențial cu trecerea timpului, prevalează. 

Și acesta este momentul în care intervine cea mai puternică provocare: cât de repede încetez să mă mai vaiet că iarăși mi-am încălcat propriile reguli, cât de ferm sunt în a-mi controla tendința de a rememora evenimente similare din trecut, când am început să fac ceva, am continuat constant o anumită perioadă și apoi am amânat doza acțiunii respective în acea zi de slăbiciune, pentru a mai trece încă o zi și încă o amânare și a întrerupe astfel șirul neîntrerupt al constanței și perseverenței, deschizând astfel calea pentru încă o pauză prelungită până la remontare și începerea de la zero a numărătorii. 

OBICEIURILE PROASTE sunt acele impulsuri de delăsare, de lene, de amânare, sau repezeală și impulsivitate, de lipsă de atenție, lipsă de motivație, superficialitate, neglijență, tristețe îndelungată, deprimare, deconectare de la ritmul vibrant al vieții, regret, aducerea în atenție în mod inutil și repetat a unor înfrângeri și nereușite trecute, și, în mod special, nesecata sursă de inventare a motivelor pentru care să nu faci un lucru, pe care ți l-ai propus să îl faci, știi că trebuie să îl faci, știi că îți va aduce satisfacție și mulțumire, care însă are ca preț, ca orice alt rezultat benefic, efort, energie și disciplină. 

Tendința naturală este de a căuta calea cea mai ușoară, de a face lucrurile cât mai plăcute și mai puțin obositoare, normal. Din păcate, însă, această cale nu îți poate oferi ceva mai mult decât un lac micuț, călduț, în loc de un gheizer dezlănțuit. 

Este un loc comun: No pain, No gain. ( Fără durere/efort, nu câștigi.) Este un logo foarte des folosit în clipurile motivaționale. În special work-out music ( muzică pentru antrenament ).

Este, de asemenea, un loc comun că până voi ajunge la succes voi avea parte de multe, multe eșecuri. 

Și, mai ales, voi greși de foarte, foarte multe ori. 

Perfect adevărat. Experiența mi-a confirmat acest adevăr din nou și din nou. 

Experiența, această sursă atât de puternică de creștere, de evoluție, de dezvoltare personală, cea mai bogată resursă de învățare pentru persoanele adulte. 

Ce ai auzit, ce ai ascultat, ce ai văzut, ții minte într-o oarecare măsură, ce ai FĂCUT însă, (corect sau greșit) ții minte în proporți de peste 90%. 

 Imposibilul este nimic.

Și atunci, CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE? 

1. CONȘTIENTIZARE

"Când o situație interioară nu este conștientizată, apare în exteriorul tău ca soartă/destin." Carl Jung

În primul rând, devin conștient de existența acestor obiceiuri proaste, de (pe cât posibil, cât mai adânc în copilărie) geneza lor, de frecvența lor, de cauzele generatoare și, mai ales de impactul lor. 

Le inventariez și încerc să le cunosc cât mai bine modul de operare. 

2. INDENTIFICAREA EVENIMENTULUI/MOMENTULUI DECLANȘATOR

Îmi creez un nou obicei, bun, de a identifica ce declanșează reapariția acțiunii și modului de a fi pe care îl implică acel obicei. În nici un caz nu mă prefac a nu-mi da seama de ce se întâmplă și nu îl ignor. 

3. ATENȚIE! TREZEȘTE-TE!

 Dacă vrei să fii cineva, dacă vrei să ajungi undeva, ai face bine să te trezești și să fii atent!

Îmi setez mental un fel de alarmă de perimetru. Când simt că acțiunea nefastă a unuia din obiceiurile proaste este pe cale de a invada zona de energie ascendentă, zona stării de bine în care mă găsesc, mă dezmeticesc și mă trezesc din inerția care mă va duce către impactul neplăcut pe care îl cunosc prea bine și care va urma inevitabil. 

4. REMEMORARE ASERTIVĂ. REMONTARE.

Alarmă de reamintire

Îmi aduc aminte imediat ( pot chiar să asociez fiecărui obicei un astfel de reminder, sau să  găsesc un al doilea pe loc) de un moment din trecut când am reușit să depășesc blocajul ( pentru că orice obicei prost conduce către un blocaj) și mă remontez. 

În nici un caz nu încep cu lamentările - iar o iau de la cap, nu mi-a ieșit, am greșit, de ce mi se întâmplă numai mie, etc. 

5. ACȚIONEZ IMEDIAT ÎN DIRECȚIA OPUSĂ. 

 Gândește diferit - Acționează diferit

Făcând acest lucru, nu numai că depășesc blocajul, dar îmi adaug astfel o nouă amintire a înfrângerii unui eșec în fașă, înainte de producerea lui propriu-zisă. 

5. 5. MOTIVAȚIA

Motivația: generează idei noi; stabilește scopuri noi; focus/concentrare asupra visului tău; menținerea stării mentale pozitive

Motivația este cea mai bună ancoră mentală și cel mai puternic colac de salvare. 

Motivația este personală. Nu există o rețetă. 

Motivația depășește orice obstacol, orice blocaj. 

Motivația depășește, mai ales, unul dintre cele mai proaste obiceiuri proaste: SUNT OBOSIT, NU MAI POT. RENUNȚ. 

Am căutat îndelungat motivații puternice, care să reziste oricărui atac. 

Unele au funcționat o perioadă mai scurtă, altele o perioadă mai îndelungată, altele deloc. 

În permanență am însă, în panoplie, una extrem de puternică, atât de puternică încât învinge orice rezistență. 

Pentru final, un lucru care funcționează foarte bine pentru mine este ca, în perioadele în care totul merge bine, obiectivele sunt bifate constant și drumul  către scop se scurtează din ce în ce mai mult, îmi aduc aminte, profitând de faptul că nivelul de energie este ridicat și funcțional, SĂ NU MAI REPET GREȘELI DIN TRECUT, concepând cel puțin 3 alternative de acțiune mai eficiente, astfel ca în memoria afectivă să nu rămână o amintire negativă, a greșelii, ci  lecția prețioasă oferită și alternativele puternice pe care le-a născut astfel. 

Nu te poți întoarce și schimba trecutul, așa că privește către viitor și nu face aceeași greșeală de două ori.

Și așa reîncep numărătoarea ascendentă a zilelor productive: 1, 2, 3...

Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash

ILUZII Pierdute

Îmi aduc aminte de percepția pe care o aveam în urmă cu douăzeci și ceva de ani, când, adolescent fiind, devoram cu lăcomie filă după filă din Comedia Umană, trăind intens fiecare scenă a acestui univers fascinant, proiectat cu atâta claritate și impact în imaginația cititorului, de către genialul Balzac. 

Dramele vieții de provincie, dramele rafinatului și necruțătorului  Paris, studiul moravurilor epocii, detaliul realistului, care pictează cu o ultimă tușă trăsătura definitorie a unei personaj, care îți dă înțelegerea în profunzime a celor mai adânci și întunecate dorințe, care îl răscolesc în interor și îl vor propulsa către mărire, pentru a îi pregăti implacabil, în cele din urmă, compromisul și decăderea. 

Percepția era aceea a unei minți dornice să înțeleagă, să pătrundă viața în cele mai tainice cotloane, să experimenteze prin libertatea infinită a fanteziei acel carusel amețitor de situații de viață, acea mutație permanentă a posibilităților nelimitate în manifestarea lor incertă și surprinzătoare. 

Viziunea artistică a trecutului exercită o atracție specială:  acele epoci apuse, acele versiuni ale fericirii atât de diferite și atât de asemănătoare cu prezentul: ce își doreau personajele acelui secol nouăsprezece? - ce își doresc și oamenii din zilele noastre: aventură, faimă, bani, iubire, dragoste, pasiune, statut, celebritate, bogăție, lux, opulență, putere, recunoaștere publică, mărire, depășirea propriei condiții/condiționări, ascensiune socială, a fi cel mai bun, cea mai frumoască, cea mai aclamată, cea mai elegantă, cel mai inteligent, cel mai influent, cel mai ... cea mai ... 

În romanul Iluzii Pierdute (Illusions perdues), personajul principal, Lucien de Rubempré, un tânăr provincial, înflăcărat de visurile unei glorii literare în mijlocul elitei intelectuale pariziene, este, pe rând, erou și anti-erou, purtat în vâltoarea vieții de slăbiciunile sale, se îndrăgostește de o femeie măritată, care răspunzând declarațiilor sale de dragoste în versuri, îl introduce în cercuri mondene aristocratice din societatea înaltă a orașului Angoulême; idila lor - între un tânăr poet talentat și o femeie mai în vârstă, îi determină să fugă în Paris, unde Lucien începe să scrie un roman, sperând să devină un scriitor celebru. 

Ajuns la Paris, Lucien este frustrat din cauza hainelor lui simple și lipsite de stil și glamour, din cauza locuinței modeste, în comparație cu ținutele și casele luxoase ale eleganților parizieni. Orgoliul lui de cuceritor este lezat prin comparația pe care o face între amanta sa și femeile aristocrației timpului. 

Sărac și neinițiat în manierele și uzanțele sociale ale unei lumi mult peste nivelul său, se acoperă de ridicol atunci când face primii pași în înalta societate, la Operă,și pierde și sprijinul amantei sale. 

Toate tentativele sale de a publica se soldează cu eșec după eșec. 

Cunoaște apoi un scriitor, care îl introduce într-un cenaclu al unor tineri pasionați de artă și de știință. 

Nerăbdător să își câștige independența financiară necesară pentru a se dedica exclusiv scrisului, Lucien cedează tentației jurnalismului, și intră în acea lume coruptă, unde cunoaste rapid succesul, scriind articole la comandă, pentru a satisface gusturile și interesele puternicilor vremii. 

Cunoaste o actriță, care se va îndrăgosti de el și duc împreună o viață de lux și distracții. 

Ambiția îl împinge să treacă de la un ziar liberal la unul regalist. Acestă absentă totală a principiilor îl face să își piardă respectul atât al vechilor colegi de cenaclu, cât și al noilor colegi de breaslă. 

Iubita sa actriță se îmbolnăvește grav și Lucien asistă neputincios la agonia ei. 

Rămas fără venituri, retrage bani în mod fraudulos din contul unui prieten, falsificându-i semnătura, și printr-un șir de evenimente nefericite, devine și cauza falimentului afacerii prietenului și a încarcerării acestuia. 

Cuprins de remușcări, și nemaivăzând nici un viitor pentru el, decide să se sinucidă. Atunci când era pe punctul de a se arunca in apă este salvat de un spaniol misterios, care îl convinge să se răzgândească în schimbul promisiunii unei vieți de lux și posibilitatea răzbunării, cu condiția de a îl asculta orbește. 

ILUZII.....ILUZII....ILUZII...

Nimic sau aproape nimic nu este ceea ce pare a fi, nu? 

Romanul Iluzii Pierdute este întrucâtva autobiografic: și Balzac și-a prostituat geniul literar și inteligența creativă, creând '' porcării literare'', astfel cum singur le-a calificat în anii de maturitate, pentru că așa ceva i se cerea și astfel câștiga banii pe care îi cheltuia fără măsură, în tinerețea lui nebună. 

Ce se întâmplă când ceea ce părea câștigat, al tău, al tău și numai al tău, se dovește a nu fi fost altceva decât o înșelătoare iluzie? 

Faima, care se disipează ca aburii dimineții, după ce te-a învăluit în mantia ei amăgitoare, pentru a te lăsa acum gol, rușinat, singur, părăsit, trădat și dezamăgit? 

O recunoști? Ți-o mai dorești? Ți-ai dorit-o? 

Pasiunea, care te însuflețește și te poartă în valuri amețitoare de extaz, pentru a te otrăvi apoi cu trădarea brutală și tăioasă, privindu-te cu un zâmbet ironic și degajat...

Ai trăit-o? O aștepti? Încă mai crezi în promisiunile ei? 

Angajamentele ferme și declarațiile emfatice, sigure de trăinicia lor, care se revarsă într-un torent de persuasiune când scopul este pe punctul de a fi atins...

Le-ai primit? Ți s-au părut convingătoare? Le-ai făcut? O vei lua de la capăt, indiferent ce mască vezi în fața ta sau îți pui pentru o deghizare confortabilă, în spatele căreia vei fi cerebral, cinic și calculat?

Și toate acestea pentru ce? 

Pentru ILUZII pe care le cumperi sau pe care le vinzi? 

TOATE ÎNTREBĂRILE DE MAI SUS ÎȘI ARATĂ CHIPURILE AMAGITOARE DIN PAGINILE COMEDIEI UMANE. 

În această fabuloasă esență de viață, viața își dezvăluie capriciile ei ireversibile. 

De ce Comedia Umană? 

Pentru că tragedia în viață este cea mai spumoasă comedie, și, de multe ori, comedia este, de fapt, cea mai dureroasă tragedie. 

JOCUL ILUZIILOR ESTE CEL MAI SEDUCĂTOR JOC. 

Mă aflu în contemplarea lui de peste treizeci și ceva de ani ... am mai pierdut, am mai câștigat în acest cazinou atragător al iluziilor...încă mai pierd, încă mai câștig. ...

Diferența față de adolescentul de acum douăzeci și ceva de ani este doar de ATITUDINE: 

Nici nu mai calific acest joc al iluziilor ca fiind rău sau bun, benefic sau malefic, nici nu-l condamn, nici nu-l justific, nici nu încerc să -l înțeleg, nici să-l explic, nu ofer nici jucătorilor metode inovatoare pentru a îl câștiga, nici scuze consolatoare perdanților...

Pur si simplu sunt SPECTATORUL/CĂLĂTORUL/PASAGERUL, care privește misterul, fără a încerca demistificarea lui, care pășește pe drum și se minunează de miracolele pe care le întâlnește, care se lasă purtat și surprins de călătoria în sine- singurul adevăr în mijlocul iluziilor. 

Călătoria. 

Photo by Charles "Duck" Unitas on Unsplash

- Te rog, mai dă-mi o șansă!

 - Te rog, mai dă-mi o șansă!

- Așa ai spus de fiecare dată. Mai dă-mi o șansă. Și te-am crezut. Te-am crezut când mi-ai promis că te vei schimba. Oamenii nu se schimbă. Poate încearcă. Poate mai au câteodată o sclipire de curaj, sau o vinovăție care îi deviază pentru o clipă de la felul lor de a fi, dar știi că nu durează mai mult de o clipă. După aceea se întorc la cine au fost dintotdeauna și cine vor fi întotdeauna. 

- Nu-i adevărat. Oamenii se pot schimba. Și se schimbă. Din necesitate, de cele mai multe ori. Dar și datorită unei hotărâri puternice, susținută de o voință fermă și o motivație extrem de puternică. Motivația mea ești tu! 

- Da, da, de câte ori am auzit-o pe-asta. Dacă nu te iubeam atât de mult...

- Dar eu sunt exemplul cel mai relevant. Nu m-am schimbat eu, în toți acești ani, atât de mult? 

- Ba da, nu am zis că nu ai făcut eforturi. Ai făcut eforturi uriașe. Le apreciez și cred chiar că te admir pentru voința asta a ta, de neclintit. Dar în esență, ai rămas aceeași. Și, în plus, câți neuroni mi-ai măcelărit în toți acești ani, până să schimbi definitiv un obicei care mă înnebunea zi de zi. Și mă înnebunea nu pentru că aș fi avut eu o plăcere - cum sunt convins că ai gândit de multe ori - să te critic, să te pisez cu acceași frază: '' de câte ori ți-am spus să nu mai ...  '' ci pentru că vedeam atât de clar că îți faci rău singură, și singura mea dorință era să te protejez și să te fac să renunți la lucrurile care îți făceau rău.... 

- Știu, și de fiecare dată când îmi încălcam promisiunea făcută, în care credeam din tot sufletul, mă simțeam atât, atât de vinovată...

- Am vorbit împreună despre acest subiect, din nou și din nou: '' poate sunt eu nebun, poate sunt eu de vină că încerc să o schimb, poate ar trebui să mă potolesc o dată și să o las să fie așa cum e; să greșească  încă o dată și încă o dată  - asta e - să suporte consecințele, să sufere, să sufăr și eu împreună cu ea, pentru ea, și să se lovească singură de toate pragurile din lume, până când învață...''.

Și poate ar fi fost mai bine așa. Poate e mai bine așa. Dar nu mă pot abține - vezi, nici eu nu mă pot schimba - să te las să greșești și apoi să îți repar - cu greu, cu mult efort - eu de fiecare dată greșelile. 

  Te-am scos dintr-un mediu atât de toxic. 

- Lucru pentru care îți voi fi recunoscătoare toată viața. 

- Nu trebuie. Nici măcar nu știam atunci dacă vom fi împreună. Îți aduci aminte foarte bine, sunt sigur, ce ți-am spus atunci:  ''  Nu știu dacă va fi ceva între noi, dar eu te voi scoate de aici, asta ți-o promit! ''  

- Singură nu mai puteam să ies, oricât aș fi încercat. 

- O, cu siguranță! Știu că ai încercat. Ai încercat din răsputeri. Și de fiecare dată, cum încercai să ieși din acel cerc vicios al manipulării, de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva, ca un înotător care încearcă să scape de un vârtej lăsându-se purtat către adâncuri, până în vârful vârtejului, unde forța de absorbție este cea mai slabă, pentru ca apoi să înoate în lateral și să țâșnească spre suprafață, dar nu reușește să se îndepărteze suficient și este tras la loc în turbion, știe că va trebui să se lase prins din nou, inspiră adânc și se lasă în voia lui, și apoi o ia de la capăt - de fiecare dată când încercai să te desprinzi, cumva ajungeai din nou în același punct. 

- Singură nu aș fi avut nici o șansă. 

- Niciodată nu ai avut nici o șansă, înainte de a mă întâlni - întâlnire pentru care și eu voi fi recunoscător toată viața, pentru că mi te-a adus în brațe - pentru că niciodată până atunci nu ai avut curajul să înfrunți până la capăt pe cine trebuia să înfrunți. 

- Nu le venea să creadă că îi înfrunt - zâmbi, și ochii superbi, albastru - cenușii străluceau atât de intens, parcă  proiectând  în fața ei imaginile scenei de o cruzime emoțională inimaginabilă ale înfruntării, că le scap din gheare! Câte tertipuri nu au încercat ulterior pentru a mă atrage înapoi - promisiuni, amenințări, capcane bine deghizate, strecurate subtil prin persoane interpuse, pe care nu le cunoșteam, exploatarea celor mai mari slăbiciuni ale mele, pe care mi le cunoșteau atât de bine... degeaba - plecasem și plecată urma să rămân, pentru a nu mă mai întoarce niciodată...

Prin câte am trecut împreună de atunci...

- Da. Atât de multe - un oftat profund, apoi o pauză lungă. Fața lui cu trăsături aspre, colțuroase, dure, privirea lui care intimida, atitudinea lui disuasivă, care își atingea întotdeauna ținta, fără excepție, se îndulciseră pentru o fracțiune de secundă - îmblânzire perceptibilă doar pentru un ochi foarte avizat - și puteai citi durerea și suferința iubirii totale, iubirea care devorează și distruge, iubirea care vrea tot, tot, tot. 

- Nu vreau să îmi fii recunoscătoare. Cel puțin nu în modul în care Lujin, din Crimă și pedeapsă, îi pretindea Duniei: femeia trebuie să fie recunoscătoare soțului ( în cazul nostru partenerului) pentru siguranța pe care i-o oferă, pentru statut și pentru protecție. Nu suntem în secolul XIX, și nici nu îți pretind, cum pretindea Lujin, un respect cumpărat și cerut amenințător, sub sancțiuni. 

'' Omul nu se naşte pentru a fi fericit. Omul îşi cumpără fericirea şi o cumpără numai cu preţul suferinţei. Aici nu e vorba de nicio nedreptate..." 

Trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu! De unde ştim, poate că ne păstrează pentru un scop anume! ''

Sursa citată (citation source): http://gradinacumagnolii.blogspot.ro/2012/08/crima-si-pedeapsa.html

Dostoievski a cunoscut profund sufletul uman. Fericirea se naște din suferință. Aici suntem de acord. 

Eu cred însă că noi suntem meniți a fi fericiți. 

Fericirea este o binecuvântare cu care Dumnezeu ne-a înzestrat la naștere. Este o dotare standard. 

Doar că pentru aducerea în ființă a fericirii în viața ta, și pentru păstrarea ei, trebuie să plătești opționalele, care sunt extrem de scumpe: sacrificiu, durere, suferință, credință și luptă.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu! 

Da, să-i mulțmim! Pentru că el ne-a întâlnit. Probabilitatea ca noi să ne fi întâlnit era sub 0, 00000...

Asta nu mă poate conduce decât la concluzia că am fost sortiți unul altuia. 

-  Deci? Șansa mea? 

- De ce mai întrebi? Nu știi deja răspunsul?   - și cu un zâmbet complice, îi șterse tandru lacrimile de pe obraji.
Photo by Jason Strull on Unsplash

Cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge

Legea atracției funcționează întotdeauna, fie că accepți acest lucru și îl înțelegi, fie că nu îl accepți, pentru că nu te interesează, nu crezi în el, ai încercat și nu a funcționat, sau indiferent ce altă percepție ai. 

De fiecare dată când vizionez filmul The Secret - The Law of Attraction, lucrurile par din ce în ce mai clare și mai simple: Devii ceea ce gândești și ceea ce acționezi, ca urmare a gândurilor tale. 

Nu este nici o magie, nu este un film de science - fiction, nici o fantezie caracterizată de un optimism exagerat și naiv. Pentru că ideea nu este (așa cum atât de des este greșit înțeleasă) să te gândești pur și simplu că totul va fi bine și din senin vor începe să ți se întâmple lucruri minunate, uluitoare, extraordinare, ieșite din comun. 

Să stai pasiv, să visezi la ce îți dorești atât de mult și miraculos să ți se întâmple peste noapte. 

Poți să spui la nesfârșit că voi reuși să fac x, sau să ajung y, sau să am z, sau să fiu h: nu se va întâmpla nimic dacă nu acționezi. 

Chiar dacă nu cred în câștigul la loterie - în primul rând pentru că mi se par bani nemeritați - de ce să am eu parte de banii altora, fără nici o contraprestație - simpaticul exemplu al celui care îl ruga pe Dumnezeu să îl ajute că câștige, dar nu își cumpăra macar un bilet să încerce, este foarte relevant. 

Nu este suficient decît să visezi, să îți dorești, să vrei ceva. Nu este suficient să vizualizezi - oricât de puternic, cu oricât de multă credință, deși este un pas esențial, primul pas, de altfel - trebuie să treci la următoarea etapă: să acționezi. 

Să acționezi în direcția a ceea ce vrei să obții. Cum? Nu știu. De cele mai multe ori nimeni nu știe. Pentru că de cele mai multe ori traseul de la dorință la materializarea a ceea ce vrei este foarte sinuos și aproape de fiecare dată total suprinzător. 

În momentul în care ești absolut sigur că ceea ce ai hotărât este cu adevărat ceea ce vrei, ești convins 1000% că acesta este drumul pe care vrei să îl urmezi, ai făcut, de fapt, cel mai mare pas, care este și cel mai greu: să decizi cu exactitate ce dorești. 

Să ai maximă claritate asupra obiectivului. În această etapă ai libertate totală. Nu îți poate impune nimeni ce să gândești, nici nu îți poate îngrădi nimeni viziunea, oricât de nebunească ar fi. 

Chiar este recomandabil ca viziunea ta, scopul tău major, ceea ce te motivează cel mai puternic, acel lucru despre care ai fi în stare să vorbești zile în șir, fără ca entuziasmul tău să se diminueze pentru o clipă măcar, dorința ta cea mai intensă să fie ceva care pare imposibil de atins, dacă te-ai raporta la tine, la situația ta din prezent, la cine ești tu acum, ce poți, ce faci, ce ești capabil. 

Cu cât este mai nebunesc scopul tău, cu cât este mai dificil de atins, cu cât ești mai nesigur și cu cât ești mai temător că nu îl vei atinge, cu atât mai mult ar trebui să fii convins că exact acesta este scopul la care ar trebui să te oprești, singurul vis, singurul ideal căruia merită să îți dedici viața. 

De ce ar trebui să am un scop măreț, de ce ar trebui să tind să îmi spulber limitele și simpla vizualizare a atingerii scopului să mă uluiască dincolo de maximul pe care mi-l pot imagina în prezent? 

De ce să nu duc o viață normală, liniștită, fără provocări, fără zbateri, fără căutări, fără mii, sute de mii, milioane poate de încercări asteptându-mă înainte de reușită? 

Este un standard pe care trebuie să îl ating, nu pot fi fericit și cu un trai simplu și relaxat, refuzul căutării și asumării unui scop de o asemenea anvergură mă transformă într-un om lipsit de curaj, cu mai puțină însemnătate sau mai puțin valoros decât alți oameni, posesori ai unui vis nebunesc? 

Cu siguranță nu. Este vorba decât de alegere. Nimic mai mult. 

Miza alegerii unui ideal care merită tot efortul, a unei provocări atât de intense încât te descurajează și simpla asumare a lui, nu este a îți conferi aparența unei superiorități în comparație cu alți oameni. 

Nu vorbim despre categorisirea persoanelor în normale sau extraordinare, demne de admirat. 

Singura miză este transformarea prin care vei trece. Singura miză este potențialul tău latent, cu totul ieșit din comun, pe care și tu, ca orice alt om de pe această planetă, îl ai. 

Miza este spargerea barierelor mentale care ne interzic accesul la o viață fe - no - me - na - lă. 

Bariere pe care ni le-am construit singuri, sau în spatele cărora am acceptat cuminți să fim poziționați de către alte persoane din viața noastră, fie că ne dăm seama, fie că nu. 

Bariere pe care le putem accepta în continuare, asupra cărora putem reflecta asumându-ne resemnați rolul de victimă și pe care le putem folosi cu lejeritate ca scuze nesfârșite pentru atât de credibilele justificări: nu pot pentru că ... dacă nu ar fi fost... poate că acum... 

Sau pe care le putem distruge acum, încetând să mai privim în spate și pregătindu-ne mai degrabă pentru a le înlătura pe cele pe care le vom întâlni în călătoria pe care tocmai am hotărât să o inițiem. 

Pot să îți spună 100 de oameni că nu vei reuși, că nu este bine ce faci, că nu este pentru tine, că este greu, că nu ai datele problemei și nu ai gândit-o bine, că ar fi mai sigur pentru tine dacă ai fi mai prudent, mai cumpătat, dacă nu te-ai arunca nebunește înainte către această prostie - visuri... trezește-te, nu există visuri, există decât realitate și ce vrei tu nu e pentru tine...

Pot să îți spună 1000 de oameni același lucru și toți să se înșele. Tu să știi că asta simți nevoia să faci, că asta trebuie să faci și să perseverezi. 

Tu să crezi în continuare, neclintit, în visul tău, până când și ceilalți 1000 nu vor avea decât să creadă și ei...

Pentru că vor vedea că ceea ce ai spus începe să se întâmple. Și poate atunci va veni și rândul lor să creadă în visurile lor. Și tu vei fi poate singurul care va fi alături de ei și alți 999 le vor spune că e o prostie, e ceva ridicol, copilăresc și intangibil. 

Când ești în căutarea visului tău, ceva se va trezi, într-adevăr în tine. 

Nu însă acea voce exterioară comună a celor care te descurajează - uneori și poate dintr-o bună intenție, pentru a te proteja de un potențial eșec, sau de dezamăgirile și nereușitele care te așteaptă până la marea reușită - ci acea voce interioară care te va susține în cele mai dificile momente și care nu te va lăsa să renunți. 

Se vor trezi în tine curajul, îndrăzneala, imaginația, creativitatea, disciplina, puterea, încrederea, perseverența. 

Vor ieși la iveală resurse pe care nu ți-ai fi imaginat vreodată că sunt în interiorul tău. 

Vei dobândi abilități care păreau imposibile pentru tine. 

Vei ajunge să faci lucruri pe care le vedeai de nerealizat de către eu-l tău, atunci când ai acceptat adevărul - cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge.

Pentru că acel vechi eu, acel eu al tău existent înaintea alegerii, într-adevăr nu era capabil de toate aceste lucruri. 

Acea voce interioară, pe care câteodată o vei simți alături de tine, ajutându-te și susținându-te, chiar și fără cuvinte, acea voce va fi reminder-ul tău constant că orice mintea poate concepe și crede, mintea poate atinge, poate transforma imaginarul în real. 

Când vei emite constant pe aceeași frecvență, pe frecvența scopului tău, când te vei gândi tot timpul la ce vrei, nu la ce nu vrei să ți se întâmple, când vei acționa constant către idealul tău care merită, vei atrage oamenii, împrejurările, contextele, oportunitățile. 

Vei atrage succesul. 

Pentru că ești acolo, în calea lui și nu va mai putea să te ocolească. 

Cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge. 

Concepe-l, crede-l, acționează, atinge-l. 

Apoi împărtășește experiența ta și altora, ajută-i, susține-i și construiți împreună alte scopuri nebunești. 

Credeți-le, acționați, atingeți-le... 

"Trebuie să crezi ( în ce îți dorești). Nu este nevoie să ai un plan B, pentru că îți distrage atenția de la planul A "- Will Smith. 

Photo by Jordan Madrid on Unsplash

TENTAȚIE

Ajută-mă să te cred, ajută-mă să te -nțeleg,

În curând lumea toată va fi a mea,

Cea mai nouă senzație - superbul star de cinema

Pe buzele tuturor,

Exquisite style & glamour.

Atât de mult mi-aș dori să te cred...

Îmi vei obține direct rol principal,

În noul blockbuster 

Hollywood success guaranteed

The American Dream împlinit.

Încasări fabuloase - știu what is next...

And the award goes to...I'm the best.

Flash-uri, covor roșu, rochii de Oscar,

Walk of Fame Star - film icon letal

Pop culture' s new queen de renume mondial

Poster original look & panouri publicitare

Mulțimi dezlănțuite de fani și isterice - admiratoare

Voi zâmbi pe prima pagină în Playboy și Vogue

Voi avea propriul brand de parfum

Toatea acestea le pot avea acum

''Ai încredere în mine, te rog,''

Îmi repeți de-atâtea ori, poate prea des...

Vrei să mă vezi strălucind - nici un alt interes

Nici o hidden agenda - doar ești profesionist,

Your job description e showbiz illusionist.

Iar mie iluzii nu-mi vinzi, magia e pe ecran,Instantaneously famous, în mai puțin de un an.

Și mi-alungi teama profundă, că totu-i un trick,

Ca mai întâi să mă vând, și-apoi să mă ridic

La statutul de divă.

Să n-am nici o grijă, promiți,

Nu ești ca alții și nici

Nu vei fi. 

Iar eu nu voi trece prin asta

De ce tot ezit,

I should know better, 

I,m the best film producer, 

And I do have a limit.

Nu voi sfârși pe canapeaua de distribuție,

Asta-i pentru adolescente prostuțe,

Evident,

Nu este cazul meu - eu am talent

Și carismă iar tu intuiție,

Experiență și fler.

Ne-am întâlnit la un cocktail party - so what? 

Tot ce îmi spui poate fi - adevărat. 

Și va fi, dacă voi face exact

Ce, cum și când spui. 

Tu în mine vezi o vedetă,

Nu just another starletă.

Tentație crudă, acum știu

M-ai câștigat, am cedat...

I cannot go back:

E mult prea târziu...

Photo by 傅甬 华 on Unsplash

CÂT DE PUTERNICĂ ESTE DORINȚA TA DE A REUȘI? CÂT DE MULT ÎȚI DOREȘTI ACEL '' CEVA'' ?

"Voința de a câștiga, dorința de a reuși, impulsul de a îți atinge plenitudinea potențialului... acestea sunt cheile care vor descuia ușa către desăvârșirea  personală." - Confucius

După ce te-ai gândit că dorești ceva - obicei mental recursiv imanent, propriu ființei umane: tot timpul dorești ceva; indiferent dacă ce se îndeplinește sau nu, oricum mareea dorințelor este în continuă mișcare și tinde să atragă atingerea țărmului materializării lor - prima întrebare pe care ar trebui să ți-o adresezi este: 

''CÂT DE MULT ÎMI DORESC ACEST LUCRU?''

Tendința naturală este de a fi distras de la lucrul pe care ți-l dorești din cauze ale căror diversitate și imprevizibilitate nu le poți controla: 

Constați că drumul către dorința ta este mult mai anevoios decât îți imaginaseși. 

Îți dai seama - și momentul conștientizării poate fi extrem de descurajant - că va dura mult timp până când vei reuși, îți dai seama că poate va fi nevoie de ani, uneori poate chiar de o viață întreagă pentru a ajunge la destinație, îți dai seama că deși ai fi dispus să te îndrepți constant către obiectul dorinței tale toți acești ani, nu ai certitudinea că vei reuși. 

Așa crezi în acel moment. Și atunci începi să încerci să te convingi că ar fi preferabil să îți dorești altceva. 

Încerci să te convingi că prețul plătit ar fi prea mare, și balanța între satisfacția reușitei - care include inevitabil și prețul aferent - și alegerea unui alt obiect al dorinței, mai ușor de îndeplinit, mai apropiat în timp, incluzând în oferta tentantă un preț mult mai accesibil, începe să se încline în favoarea celei de-a doua variante. 

Și te întrebi din nou: '' Cât de mult îmi doresc acest lucru?''

Nu îți răspunzi la întrebare. Și îți spui că te vei mai gândi, și vei lua decizia cu altă ocazie. 

Încet, încet, fără să simți, întrebarea și decizia care așteaptă să fie luată încep să dispară din centrul atenției tale, și te faci că ai uitat, până când efortul de a ignora dorința ta devine din ce în ce mai puțin solicitant și reușești să îi suprimi vocea puternică, să o reduci la o soaptă distantă, și în final să o amuțești.

Definitiv. Așa pare.

Până când ai un deja-vu neliniștitor, și îți aduci aminte ce ți-ai dorit în urmă cu un an, doi, șapte, zece, în urmă cu o viață. 

Îți aduci aminte cum fără să îți dai seama, ți-ai tăiat orice șansă de reușită prin renunțarea treptată la ce ți-ai fi dorit. 

Și dorința reapare într-o lumină clară, rece și mustrătoare: încă nu este prea târziu. Poți încerca din nou!

Cercul vicios reîncepe: dorință, întrebări, ezitare, perspectivă intimidantă, renunțare treptată, renunțare definitivă.. reiterarea dorinței, o altă încercare, ...

Este un truc atât de evident și totuși atât de puțin folosit: 

NU LĂSA SĂ TREACĂ NICI O ZI FĂRĂ SĂ ÎȚI SPUI CEL PUȚIN O DATĂ: 

DORINȚA MEA DE A REUȘI ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT ORICE SCUZĂ PE CARE O VOI GĂSI ASTĂZI PENTRU JUSTIFICAREA POSIBILITĂȚII CĂ NU VOI REUȘI. 

ÎMI DORESC ACEST LUCRU MAI MULT DECÂT ORICE ALTCEVA. 

ASTĂZI, LA FEL CA ȘI MÂINE, LA FEL CA ȘI POIMÂINE, VOI ACȚIONA ÎN DIRECȚIA LUCRULUI PE CARE ÎL DORESC. 

ASTĂZI VOI FACE UN PAS. 

IAR PASUL DE AZI, CARE URMEAZĂ TUTUROR PAȘILOR FĂCUȚI PÂNĂ ACUM, PASUL DE AZI AR PUTEA FI PASUL DECISIV. 

VOI FACE ASTĂZI UN PAS, RENUNȚÂND LA ALTCEVA, CARE NU ESTE LA FEL DE IMPORTANT, PENTRU A ÎMI CONCENTRA ENERGIA ASUPRA A CEEA CE ÎMI DORESC. 

Nu vreau să ajung ca lipsa voinței și efortului de azi, lipsa disciplinei de a ma impulsiona sa îmi aloc măcar un minut din toată ziua de astăzi în direcția dorinței mele, să mă facă să regret peste un an, trei, cinci, șapte ani, o viață întreagă, renunțarea mea atât de facilă la ce aș fi putut face azi și nu am făcut, indiferent de ingeniozitatea motivației și scuzelor găsite. 

ASTĂZI VOI MAI ÎNCERCA ÎNCĂ O DATĂ!

ȘI POATE ACEASTĂ ÎNCERCARE VA FI ULTIMA NECESARĂ PENTRU A REUȘI!

VREAU, POT ȘI VOI REUȘI!

Photo by Chris Curry on Unsplash

NU MA ASCULȚI NICIODATĂ!

" Mulțumesc că ți-ai făcut timp să mă asculți plângându-mă de faptul că niciodată nu mă asculți!"

Vă este cunoscută această conversație?

Cu siguranță.

Această conversație apare inevitabil la un moment dat, în orice cuplu. Provocarea este să diminuezi pe cât posibil frecvența ei.

De obicei cei mai buni la a nu asculta sunt bărbații. Deși nici femeile nu fac excepție. Nici părinții. Cât despre copii? Sunt campioni atunci când este vorba de a nu își asculta părinții. Ce să mai vorbin despre clienții furioși? Sau de patronii indiferenți. Sau de angajatori...

Printre multele cauze ale acestei lipse de comunicare se află una care din păcate este ignorată din nou și din nou: oamenii acordă atenție totală oricărui lucru/subiect care îi interesează.

În majoritatea timpului, ne gândim la noi înșine: ce vreau eu, ce mă interesează pe mine, ce îmi oferă mie plăcere și satisfacție.

De cele mai multe ori ne gândim la propria persoană.

Dacă s-ar face o statistică privitoare la cuvântul care este cel mai folosit în toate tipurile de conversații, care credeți că ar fi rezultatul?

Presupunerea voastră este corectă: EU.

EU este cuvântul cel mai des folosit într-o conversație.

Ce ne diferențiază pe noi, oamenii, de animale este sentimentul de importanță.

Acesta este cel mai puternic impuls pentru orice individ.

Vrem ca importanța noastră să fie recunoscută public, vrem să fim lăudați & apreciați, vrem să fim recunoscuți ( în sensul de înțelegere exactă a identității și valorii noastre - te recunosc ca fiind ...)


Toți vrem să fim auziți, să fim ascultați.

Când cineva ne ascultă cu adevărat, ne simțim extraordinar. Înseamnă că ceea ce spunem este important, este demn de a fi auzit/merită să fie auzit.

Înseamnă că noi contăm pentru cealaltă persoană.


Poate dacă am încerca să ne concentrăm întreaga atenție asupra a ceea ce spune cealaltă persoană, oprindu-ne pentru câteva minute să ne mai gândim la noi, lucrurile ar fi diferite.

Poate, dacă vrem să fim ascultați, am putea încerca să îl ascultăm mai întâi pe celălalt, și atunci atenția lui/ei ne-ar fi acordată în întregime și de bunăvoie; poate am putea încerca să fim mai întâi interesați real, autentic de ceea ce dorește celălalt, și abia după aceea să cerem să fim auziți, la rândul nostru.

Poate atunci, NU MĂ ASCULȚI NICIODATĂ s-ar transforma în : "iți mulțumesc mult  că m-ai ascultat cu răbdare!!!"

Dacă în continuare crezi că toate acestea ar necesita un efort prea mare din partea ta, întreabă-ți și ascultă-ți inima, și vei descoperi că toate acestea îți vor schimba viața:

" Este imposibil - spuse mândria; Este riscant - spuse experiența; Nu are rost - spuse rațiunea; ÎNCEARCĂ!  - șopti INIMA."

Photo by Sharon McCutcheon on Unsplash