Se afișează postările cu eticheta victorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta victorie. Afișați toate postările

vineri, 1 aprilie 2016

Humani nihil a me alienum puto & UNICITATEA


"Homo sum, humani nihil a me alienum puto" - Publius Terentius Afer 


( Sunt om și nimic din ce este omenesc nu îmi este străin.)


Esența acestei maxime este esența precursorilor umanismului, esența spiritului Renașterii. 

Terentius îndeamnă la RENUNȚAREA la EGOISMUL imanent, la centrarea atenției asupra celuilalt, care este om, ca și tine, îndeamnă la toleranță, la acceptare, la înțelegere, la înțelepciune, la empatie și la apartenența proprie, la apartenența ta și a celuilalt la acest sublim numitor comun, al umanității. 

Cred, însă,  că UMANITATEA NU POATE FI ÎNȚELEASĂ, NICI PRACTICATĂ, ÎNAINTE de ÎNȚELEGEREA INDIVIDUALITĂȚII.


Ești atât de diferit față de ceilalți.


UNICITATEA este AMPRENTA TA PERSONALĂ.


Sau poate nu atât de diferit pe cât crezi.

Poate așa ți s-a spus, că nu ești diferit, că nu ești decât un om ca oricare altul.

Și atunci, poate, ai încercat să devii un om ca oricare altul.

Și pendulând între a fi cum te simți, diferit, în mod natural și  încercările de a imita modalitatea de diferențiere a altora, al căror fel de a fi diferit îl găsești mai atractiv, mai demn de admirație decât felul tău, ai constatat cu surprindere că și ei simt frică, rușine, furie, bucurie.

Da?

Și tu  simți frică. Dar altfel.

Și tu  simți rușine. Altă reacție, însă.

Și tu simți furie. Declanșată de alți factori.

Și tu simți bucurie. Generată de alte reușite, în domenii care te interesează

Ca orice alt om.

DAR LE SIMȚI DIFERIT FAȚĂ DE ORICE ALT OM.


"Homo sum, humani nihil a me alienum puto" - Publius Terentius Afer 


( Sunt om și nimic din ce este omenesc nu îmi este străin.)


DRUMUL TĂU ESTE DIFERIT.

STRUCTURA TA INTIMĂ, compusă din traseul de viață, amintiri, evoluție și involuție personală, entuziasm și decepție, tristețe și speranță, descoperiri și sentințe existențiale, pe care apoi le invalidezi sau disprețuiești, sau care îți sunt confirmate și întărite ulterior de evenimente, întâlniri și întâmplări cu impact major, pozitiv sau negativ, STRUCTURA TA INTIMĂ ESTE UNICĂ. 

Ești IREPETABIL, dragul/draga mea. 

Nici o altă ființă din univers NU ARE FRUMUSEȚEA TA, nici o altă persoană NU ARE ORIGINALITATEA TA - IAR ACEASTĂ CARACTERISTICĂ UMANĂ, A UNICITĂȚII, ÎMI ESTE CEA MAI APROPIATĂ DIN TOT CE ESTE UMAN. 

Fii LIBER CA APA, fluid și flexibil ca mișcările ei relaxate și imprevizibile, fii UNIC ca valurile ei sinuoase și PUTERNIC ca acel calm nemișcat al undelor care se poate transforma într-o spectaculoasă multicoloră cascadă sau într-un uragan devastator!

Lasă-ți respirația purtată de MIRACOLUL AERULUI, care este VIAȚĂ și mediul impulsurilor tale de gânduri, magnetul și convertorul dorințelor tale către Dumnezeu  - Universul, lasă-ți respirația să exulte într-o RĂSUFLARE UȘURATĂ - indiferent ce se va întâmpla, EU SUNT EU, am DREPTUL SĂ FIU EU ȘI VOI FI CINE SUNT, CINE SIMT CĂ SUNT, CINE INTUIESC CĂ TREBUIE SĂ FIU!

Lasă-ți FOCUL pasiunii să te mistuie până la ultima mitocondrie a ultimei celule a ființei tale, să te purifice, să ARDĂ toată ezitările, toate durerile, toate fricile, toate dezamăgirile, toată nerăbdarea, tot chinul interior, toate zilele de dorințe intense și frustări mistuitoare, toate rușinile și ascunzișurile, toate suspiciunile și spaimele, lasă-l să te purifice prin FLAMA PASIUNII DIN CARE SE NAȘTE IUBIREA - AGAPE ȘI LEGENDA PERSONALĂ!


Fii PĂMÂNT, îmbrățișează tina din care ai fost creat și în care te vei întoarce, ca eterna sursă roditoare a vieții și a înnoirii solare! 


Fii METAL, fii oțel indestructibil, fii VOINȚĂ de adamantium, fii tăiș neiertător pentru spectrul insistent al iminenței eșecului!

Fii IMAGINAȚIE sălbatică și dezlănțuită!

Dă-ți voie să VISEZI și să ACȚIONEZI în direcția visului tău nebunesc!

Fii CURAJ!

FII OM!

DĂ-ȚI VOIE SĂ GREȘEȘTI, SĂ FII IERTĂTOR, SĂ FII ÎNFRÂNT, DĂ-ȚI VOIE SĂ REUȘEȘTI, FII VICTORIE ȘI SATISFACȚIE, FII ORICE ȘI ORICINE CREZI CĂ POȚI SĂ FII!

NIMIC DIN CE VREI SAU CINE EȘTI, SAU CINE VREI SĂ FII NU ESTE ÎN AFARA NATURII UMANE!

NIMIC! 

MULȚUMEȘTE DIVINITĂȚII PENTRU UNICITATEA TA ȘI SĂRBĂTOREȘTE-O ÎN FIECARE ZI! 

Abia ATUNCI vei putea ÎNȚELEGE ȘI SĂRBĂTORI și UNICITATEA ȘI UMANITATEA CELORLALȚI!

Photo by Alejandro Cartagena 🇲🇽🏳‍🌈 on Unsplash

luni, 6 iulie 2015

DE CE ALEG SĂ MĂ SIMT BINE?



Aleg să mă simt bine, și fac această alegere conștient în fiecare dimineață, și de câte ori sunt dispus în timpul zilei să îmi aduc aminte de alegerea făcută în dimineața acelei zile și să aleg să îmi respect alegerea făcută și cu această ocazie să aleg din nou - o alegere nouă, făcută cu mai multă putere, cu mai mult entuziasm - să mă simt bine. 

Cel mai bun lucru pe care îl vei învăța vreodată este pur și simplu să IUBEȘTI și să FII IUBIT în schimb. 


Am șansa de a avea în viața mea oameni minunați, pe care îi iubesc, pe care îi apreciez și care mă inspiră în fiecare zi. 


Am în viața mea oameni excepționali, care mă iubesc și care îmi oferă necondiționat dragostea și prietenia lor, oameni valoroși, de la care învăț zilnic ceva nou. 


Am atâtea motive de bucurie, am atâtea motive să mă simt bine, am atât de multe ocazii, pe parcursul fiecărei zile,  să fiu fericit, să mă bucur de viață, să mă bucur de oamenii din viața mea, încât INDIFERENT DE EVENIMENTELE ZILEI, singura alegere corectă și responsabilă față de ei și față de mine este SĂ MĂ SIMT BINE și să ÎI FAC SĂ SE SIMTĂ BINE. 


"Ai PUTEREA de a te simți bine mai întâi... simte-te bine ACUM... și bucură-te de VIAȚĂ pe măsură ce aceasta își urmează cursul..." Emma Tiebens


Aș putea foarte ușor să las să îmi schimbe starea de bine și să mă afecteze nenumărate cauze: câte evenimente neplăcute nu pot surveni într-o singură zi: pot fi probleme de sănătate, financiare, relaționale, accidente, comportamente agresive, dezamăgiri, răutăți, insulte, discuții aprinse, în contradictoriu, eșecuri de toate felurile și la toate nivelele, nereușite variate, neînțelegeri studipe cu rezultate surprinzător de frustrante, intenții bune interpretate eronat, mofturi, ieșiri necontrolate, acuze aiuritoare, atacuri și blamări nemeritate și nejustificate, vești proaste, răzgândiri, întârzieri, stări nervoase, apatice sau colerice, tristeți subite sau depresii molipsitoare, perspective neplăcute, incertitudini, pericole iminente, sau pur și simplu o vreme mohorâtă, ploioasă, sau orice altă armă tăioasă și amenințătoare din panoplia sumbră a emoțiilor negative care te pot atinge, învălui sau copleși. 


Mă simt bine. Mă simt puternic. 


Când toate lucrurile merg bine, când ești în aliniament cu Universul și cu Inteligența Infinită a lui Dumnezeu și toate dorințele ți se îndeplinesc, când vezi, rând pe rând, că visele tale se transformă în realitate, este ușor să te simți bine. 


Nu necesită nici un efort. 


Când ești sănătos, tânăr, puternic, încrezător, zâmbitor și plin de energie, starea de bine este cea mai elegantă piesă vestimentară haute- couture, care ți se potrivește perfect și te face să te simți unic, te face să te simți că a fost croită exlusiv pentru a se asorta fericii tale. 

Poți alege să te simți în toate aceste feluri, indiferent de vârsta ta, de starea ta de sănătate, de condiția ta socială, financiară,  familială, indiferent de orice altă determinare internă sau externă, POȚI ALEGE, pentru că libertatea gândirii tale, libertate alegerii tale îți aparține în totalitate. 

POȚI SĂ TE SIMȚI TOT TIMPUL BINE, POȚI SĂ AI O VIAȚĂ LIBERĂ DE SUPĂRĂRI? 


DA. 




Dacă ALEGI să te simți BINE.




DA.

Dacă alegi să ai o VIAȚĂ LIBERĂ DE SUPĂRĂRI. 


Toate evenimentele neplăcute și stările negative pe care le-am enumerat mai sus - doar câteva din varietatea nesfârșită a imprevizibilului vieții - pe toate acestea NU LE POȚI CONTROLA, decât într-o mică măsură, anticipând, evitând, calculând, prevăzând. 


POȚI, ÎN SCHIMB, CONTROLA ALTCEVA. 


MINTEA TA. 


Controlându-mi mintea, ALEGÂND SĂ ÎI DIRECȚIONEZ PUTEREA ȘI ENERGIA INEPUIZABILE ÎNTR-O ANUMITĂ DIRECȚIE, îmi pot controla ACȚIUNILE și implicit EMOȚIILE și SENTIMENTELE. 



EȘTI FERICIT? - DA - Continuă să faci orice faci în prezent. - NU - Vrei să fii fericit ? - Da - SCHIMBĂ CEVA sau a doua variantă NU - Vrei să fii fericit? - NU - Continuă să faci orice faci în prezent. 


VREI SĂ TE SIMȚI BINE ȘI SĂ FII FERICIT? 


ALEGE:


1. Să te simți bine.

2. Să fii fericit.

Photo by Aman Shrivastava on Unsplash

duminică, 26 aprilie 2015

6 PAȘI CĂTRE ÎMBOGĂȚIRE


Napoleon Hill’s Think & Grow Rich – SECRETUL SUCCESULUI

Cu mult timp în urmă, un mare războinic s-a înfruntat cu o situație în care trebuia să ia o DECIZIE care să-i asigure VICTORIA pe câmpul de luptă, fiind depășit numeric de adversar.

A acostat pe țărmul inamic, a descărcat oameni și echipament și a incendiat corăbiile.

Apoi s-a adresat soldaților lui, în fața navelor în flăcări: Vedeți că vasele noastre ard. Asta înseamnă că nu putem părăsi această țară vii decât dacă vom învinge!

Nu avem altă alegere! ÎNVIGEM sau PIERIM! Și AU ÎNVINS!

Orice persoană care reușește în orice domeniu, trebuie să fie dispusă să își ardă corăbiile și să își taie orice cale de retragere.

Decât astfel poate fi sigură că își va menține starea mentală a DORINȚEI ARDENTE DE A CÂȘTIGA, esențială pentru success.

În dimineața care a urmat după MARELE INCENDIU DIN CHICAGO, un grup de negustori de pe State Street priveau fumul ridicându-se deasupra ruinelor unde înainte fuseseră magazinele lor. Decizia tuturor, cu excepția unuia singur, a fost să plece în alt oraș în căutare de oportunități noi.

Cel rămas le-a spus la despărțire: Domnilor, pe aceste ruine voi construi cel mai de succes magazin din lume, indiferent de câte ori va arde!

Magazinul se află și în prezent în același loc și generează venituri de excepție din vânzări și ca obiectiv turistic, - un monument al stării mentale a DORINȚEI PUTERNICE DE A REUȘI.


Orice persoană care ajunge la vârsta adultă și înțelege scopul și utilitatea BANILOR , și-i dorește.

Simpla dorință de a avea bani nu va atrage bani.

Însă atunci când DORINȚA DE A CÂȘTIGA BANI devine o STARE MENTALĂ INTENSĂ și CONSTANTĂ, aceasta va GENERA PLANURI ȘI MIJLOACE PRACTICE de a REUȘI, iar PERSEVERENȚA care susține dorința și planurile bine definite va conduce la reușită.

Iată cei 6 PAȘI PRACTICI care vor face ca DORINȚA de a CÂȘTIGA BANI să fie transformată în ECHIVALENT FIZIC, REAL:

1. Fixați-vă în minte SUMA EXACTĂ de bani pe care doriți să o câștigați. Nu este suficient să spuneți: vreau să câștig mulți bani.

2. Stabiliți cu exactitate ce intenționați SĂ OFERIȚI/DAȚI ÎN SCHIMB pentru banii pe care îi doriți. Nimic nu este gratis în lumea aceasta.

3. Decideți o DATĂ EXACTĂ la care doriți să intrați în posesia banilor.

4. Creați un PLAN precis, bine definit, prin care să vă aduceți la îndeplinire dorința, și ÎNCEPEȚI ACUM, imediat, fie că vă simțiți pregătiți sau nu să PUNEȚI ACEST PLAN ÎN APLICARE.

5. Scrieți o DECLARAȚIE clară, concisă a SUMEI de bani pe care intenționați să o dobândiți, precizați DATA la care doriți să se întâmple acest lucru, spuneți CE INTENȚIONAȚI SĂ OFERIȚI/DAȚI ÎN SCHIMB pentru acești bani, și descrieți cu acuratețe PLANUL prin care intenționați să acumulați banii.

6. CITIȚI declarația cu voce tare, DE 2 ORI PE ZI, o data dimineața, când vă treziți, și a doua oară seara, înainte de a vă culca.

Încercați! Nu aveți nimic de pierdut!

În episodul următor voi detalia câteva abordări interesante ale acestor 6 pași.

Succes!

Photo by freestocks on Unsplash