JOCUL VIEȚII: TRECUTUL DEVINE VIITOR ( DACĂ ÎI PERMIȚI)

Încetează să te mai uiți în oglinda retrovizoare.

Trecutul, toate acele lucruri care s-au întâmplat, asupra cărora nu mai ai nici un control, și  asupra căruia privești în continuare, deși în fața ta sunt atât de multe drumuri pe care nu le vezi, pentru că în permanență te uiți în spate...

Te uiti catre ce ai facut in trecut si sunt lucruri pe care in continuare refuzi sa le accepti ca     s-au intamplat.

Te intrebi cum de ai putut sa accepti acea situatie, de ce te- ai complacut, de ce te-ai facut ca nu vezi in ce direcție esti purtat, desi tu iti doreai sa te indrepti in direcția opusa...

Te minunezi cum ai putut rezista atat de mult timp fara sa te revolti, fara sa incerci sa iesi din capcana strângându-se tot mai mult in jurul tau...

Esti atat de surprins cum ai putut sa accepti toate acele lucruri, fara macar sa incerci sa negociezi cu viata dintr-o alta pozitie, de curaj si forta...

Ai avut atat de multe ocazii, ai avut atat de multe sanse...

Unele le-ai pierdut pentru ca ai preferat prea mult confortul riscului; altele pentru ca ti-a fost teama de ce vor zice ceilalti, ti-a fost frica de esec, de ridicol, ai spus poate maine, poate cu alta ocazie, nu acum, poate mai tarziu, cand voi fi pregatit, daca voi spune sau voi face ceva gresit, nu,nu, mai bine nu, mai am destul timp...

Iar acest etern prezent de amanari de atunci, s-a transformat in depozitarul trecutului, cel care păstrează în cotloane întunecate toate încercările tale neîncepute și toate nesfârșitele ‘’’poate dacă aș fi ...’’

La polul opus, trecutul are o memorie la fel de confuză și a momentelor și timpurilor de succes, glorie și reușită – dacă te lași cuprins de învăluitoarea nostalgie a ce a fost: te intrebi cum ai putut sa gandesti si sa actionezi intr-un anumit fel, iar acum ti-ai pierdut acel tonus, acel entuziasm, acea incredere care iti rasuna in minte ca un difuzor urias de propaganda, facandu-ti cea mai convingatoare reclama tie insuti: vei reusi, stiu ca vei reusi.

Toate aceste reflecții despre trecut, indiferent de modalitatea în care le încadrezi și/sau descrii, indiferent de felul în care le abordezi - ca oportunități de a învăța din greșeli, ca analiză a altor căi de urmat, sau ca o deschidere a evantaiului posibilităților - toate aceste gânduri despre trecut vor avea un singur efect: îți vor aduce trecutul în viitor. 

Viitorul tău, dacă îi permiți trecutului să îi ia locul, nu va fi decât o nesfârștiă buclă a trecutului, un vas prea plin pentru a mai putea adăuga chiar o singură picătură. 

Jocul hazardului, al întâmplării, al destinului și al alegerilor, cel mai pasionant și mai riscant joc, cea mai imprevizibilă ruletă, și cel mai tentant casino: JOCUL VIEȚII.

Dacă ne-am imagina un magnet care să atragă și să controleze zarurile astfel încât numărul câștigător să fie întotdeauna cel care rămâne nemișcat, cu fața în sus, după rostogolirea zarurilor, exact acel număr pe care l-ai vizualizat, pe care l-ai calculat că este cel care îți va livra potul cel mare, ACEL MAGNET L-AȘ NUMI ALEGERE.

Dacă spui adevărul, acesta devine o parte a trecutului tău, dar dacă minți, aceasta devine o parte a viitorului tău.

Matricea conform căreia funcționezi este subordonată celui mai mare dușman și celui mai mare prieten simultan, acel permanent însoțitor al tău, cel care este veșnic lângă tine, cel care îți oferă cele mai mari satisfacții și îți creează cele mai mari probleme în același timp: OBICEIUL. 

Iar OBICEIUL DE A TRĂI DIN TRECUT POATE FI SCHIMBAT AZI CU OBICEIUL DE A TRĂI DIN VIITOR. 

A TRĂI DIN VIITOR înseamnă a folosi acel MAGNET MAGIC, care va atrage REUȘITA, într-un mod inteligent. 

MAGNETUL ESTE ALEGEREA. 

POȚI să începi să ALEGI începând de AZI fiecare gând, fiecare acțiune, având în minte în permanență ca FAR CĂLĂUZITOR conștientizarea că TOT CE VEI FI AZI VA DEVENI TRECUTUL DE MÂINE. 

Maria Robinson: "Nimeni nu se poate întoarce și genera un nou început, însă oricine poate începe azi și crea un nou sfârșit."

IMAGINÂNDU-ȚI UN VIITOR ASTFEL CUM ÎL DOREȘTI, și trăind PREZENTUL DIN VIZUALIZAREA ACELUI VIITOR, îți creezi în fiecare clipă șansa unică de a îți CONSTRUI ACUM UN ALT TRECUT ÎN CARE SE VA TRANSFORMA VIITORUL, UN VIITOR TRECUT CARE SĂ TE INSPIRE ȘI SĂ TE FACĂ UN ETERN CÂȘTIGĂTOR!

Fă o mică schimbare azi. Azi nu este decât o zi.

Dar ce se va întâmpla în toate celelalte zile depinde de ce faci azi. Așa a fost tot anul.

TOATE SCHIMBĂRILE ÎNCEP CU CE FACI AZI!

Photo by Hansjörg Keller on Unsplash

CAPCANA BOEMULUI - prima parte

- Îmi este din ce în ce mai greu să fac față dezamăgirii. 

Sunt dezamăgit de tot, de oameni, de lume. Și în primul rând de mine. 

John se privea în oglindă. Oglinda nu îl înfățișa însă pe el. Făcuse un pact cu el însuși: să se dedice artei și să își transforme obsesia pentru artă în motivația supremă. 

Să nu uite condiția tragică a artistului, Să nu își dea voie să se lase prins în mrejele unei fericiri burtoase, de burghez ghiftuit. Să nu se lase pradă căii ușoare, să nu se lase amăgit de tentația compromisului.

Drept pentru care pictase Artistul muritor de foame- Portretul artistului în studioul lui, de Géricault, pe oglinda din baie.

Văzuse pentru prima oară acea privire enigmatică a tânărului când avea 18 ani. 

Își amintea întotdeauna înfiorat prima senzație - șocul revelației: era ca și cum celebrul pictor francez îl văzuse pe el cu două secole înainte și îl alesese model pentru acel splendid tablou.

Simțise o atracție irezistibilă, un sentiment ciudat al părerii de rău, al melancoliei unei vieți deja trăite, un sentiment al viitorului său, dominat de excese, de satisfacții și glorii orgolioase, de aventuri intense și depresii insuportabile. 

Se privea și acum, în această dimineață. Zâmbind reținut, își amintea de avalanșa de gânduri care îl sufocase după ce privise portretul, în urmă cu zece ani: 

- Nu îmi vine să cred! Ăsta, de fapt, sunt chiar eu. Dacă mi-aș fi putut picta ființa interioară, exact astfel aș fi arătat! 

Asta înseamnă că voi deveni un al doilea Dorian Gray?! 

Nu înțelegea cum de nu își dăduse seama până atunci că, de fapt, nu era nimic în neregulă cu el. 

Era totul în neregulă cu mediul în care trăia. 

Era totul în neregulă cu viața pe care o ducea în acel moment. 

Era totul greșit. Simțise de mult, fiind extrem de precoce, posesorul norocos al unui IQ exploziv, că viitorul care îi fusese trasat îl făcea să regreseze în fiecare zi. 

Nu exista nici o asemănare fizică între el și tânărul care îl privea cu mâna sprijinindu-i tâmpla. 

John era deja un bărbat cu o statură atletică, un corp musculos, puternic, lucrat din greu la antrenamentele zilnice de box, lupte, scrimă și echitație.

- John, e gata cafeua? Sunt adormită... - vocea lui Jane îl trezește din reverie...

Photo by Chantal Garnier on Unsplash

Doliul național s-a încheiat. Solidaritatea rămâne. Cât timp?

Tragedia din Clubul Colectiv a mobilizat și a unit o Românie întreagă. În durere. În acțiuni și eforturi supraomenești pentru salvarea victimelor. În luptă pentru viața românilor arși. Iar ieri, într-un singur glas, în revoltă. 

Artiști, atât români, cât și străini, și-au anulat concertele, în semn de respect. Artiști și oameni de televiziune, oameni care sunt parte a vieții publice, indiferent de profesia sau business-ul lor, precum și oameni care poate nu au pășit niciodată în spațiul public, toți acești oameni au acționat la unison, în dubla lor calitate: de români și de oameni care își iubesc aproapele, care înțeleg suferința celor care se zbat la limita dintre viață și moarte, care simt durerea celor cărora le-au fost răpiți frați, copii, prieteni în acel incendiu care a devastat atâtea familii și a distrus atâtea destine. 

Au donat sânge, au donat piele, au donat bani. Medici și asistente au muncit zile în șir, fără odihnă, până și dincolo de epuizare, luptându-se pentru fiecare secundă de viață pe care o pot smulge în plus. 

Am auzit atâtea voci, dar câte voci sunt oare care se gândesc cu groază că ei, sau copiii lor, sau frații/surorile lor, sau prietenii lor ar fi putut avea aceeași soartă. Ar fi putut fi morți acum. În chinuri îngrozitoare. 

Am citit atâtea articole din care răzbat aceeași idee: ROMÂNIA SE TREZEȘTE!

Lucrurile nu pot, nu au voie să rămână la fel. 

Data de 30 octombrie va rămâne în cărțile de istorie ca o tragedie națională. 

Demisiile se țin lanț. Toate cluburile, barurile, mall-urile, spațiile publice sunt verificate. Se fac petiții online pentru obligativitatea sprinkler-elor și interzicerea fumatului în spații publice. 

România iese în stradă. 

România protestează. 

România se revoltă. 

România simte, gândește, acționează la unison. 

Însă ACEST MENTAL COLECTIV, CARE S-A APRINS ÎNTR-O SINGURĂ VOCE, NU ARE VOIE SĂ SE MAI STINGĂ.

Nu numai pentru a face ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple vreodată, nu numai pentru a vedea, pentru a simți, pentru a înțelege suferința semenilor noștri, dar pentru a ne asuma că suntem responsabili pentru noi, pentru viața noastră și pentru ceilalți și viața lor. 

Va trece încă o săptămână. Apoi încă una. O lună. Un an. 

Uitarea se așterne peste toate. NU AVEM VOIE SĂ UITĂM.

Sunt drumuri naționale executate cu o iresponsabilitate strigătoare la cer, care se pot prăbuși oricând. 

Sunt clădiri noi construite la fel de iresponsabil, sunt clădiri vechi care la un cutremur mai puternic pot genera alte tragedii. 

Sunt atât de multe lucruri nefuncționale în România. Și în egală măsură, tot atât de multe surse care pot  da naștere altor tragedii.

Nu mai avem voie să mai lăsăm lucrurile așa cum sunt. 

Avem nevoie de CIVILIZAȚIE, DE SIGURANȚĂ, DE RESPECT, DE O MINTE COLECTIVĂ LIMPEDE ȘI FERMĂ. 

DOLIUL NAȚIONAL S-A ÎNCHEIAT. 

DUREREA ȘI REVOLTA RĂMÂN. 

RESPONSABILITATEA PENTRU VIITOR NE APARȚINE.

SOLIDARITATEA RĂMÂNE. 

CÂT TIMP? 

Photo by Shane Rounce on Unsplash

CÂT DE PUTERNICĂ ESTE DORINȚA TA DE A REUȘI? CÂT DE MULT ÎȚI DOREȘTI ACEL '' CEVA'' ?

"Voința de a câștiga, dorința de a reuși, impulsul de a îți atinge plenitudinea potențialului... acestea sunt cheile care vor descuia ușa către desăvârșirea  personală." - Confucius

După ce te-ai gândit că dorești ceva - obicei mental recursiv imanent, propriu ființei umane: tot timpul dorești ceva; indiferent dacă ce se îndeplinește sau nu, oricum mareea dorințelor este în continuă mișcare și tinde să atragă atingerea țărmului materializării lor - prima întrebare pe care ar trebui să ți-o adresezi este: 

''CÂT DE MULT ÎMI DORESC ACEST LUCRU?''

Tendința naturală este de a fi distras de la lucrul pe care ți-l dorești din cauze ale căror diversitate și imprevizibilitate nu le poți controla: 

Constați că drumul către dorința ta este mult mai anevoios decât îți imaginaseși. 

Îți dai seama - și momentul conștientizării poate fi extrem de descurajant - că va dura mult timp până când vei reuși, îți dai seama că poate va fi nevoie de ani, uneori poate chiar de o viață întreagă pentru a ajunge la destinație, îți dai seama că deși ai fi dispus să te îndrepți constant către obiectul dorinței tale toți acești ani, nu ai certitudinea că vei reuși. 

Așa crezi în acel moment. Și atunci începi să încerci să te convingi că ar fi preferabil să îți dorești altceva. 

Încerci să te convingi că prețul plătit ar fi prea mare, și balanța între satisfacția reușitei - care include inevitabil și prețul aferent - și alegerea unui alt obiect al dorinței, mai ușor de îndeplinit, mai apropiat în timp, incluzând în oferta tentantă un preț mult mai accesibil, începe să se încline în favoarea celei de-a doua variante. 

Și te întrebi din nou: '' Cât de mult îmi doresc acest lucru?''

Nu îți răspunzi la întrebare. Și îți spui că te vei mai gândi, și vei lua decizia cu altă ocazie. 

Încet, încet, fără să simți, întrebarea și decizia care așteaptă să fie luată încep să dispară din centrul atenției tale, și te faci că ai uitat, până când efortul de a ignora dorința ta devine din ce în ce mai puțin solicitant și reușești să îi suprimi vocea puternică, să o reduci la o soaptă distantă, și în final să o amuțești.

Definitiv. Așa pare.

Până când ai un deja-vu neliniștitor, și îți aduci aminte ce ți-ai dorit în urmă cu un an, doi, șapte, zece, în urmă cu o viață. 

Îți aduci aminte cum fără să îți dai seama, ți-ai tăiat orice șansă de reușită prin renunțarea treptată la ce ți-ai fi dorit. 

Și dorința reapare într-o lumină clară, rece și mustrătoare: încă nu este prea târziu. Poți încerca din nou!

Cercul vicios reîncepe: dorință, întrebări, ezitare, perspectivă intimidantă, renunțare treptată, renunțare definitivă.. reiterarea dorinței, o altă încercare, ...

Este un truc atât de evident și totuși atât de puțin folosit: 

NU LĂSA SĂ TREACĂ NICI O ZI FĂRĂ SĂ ÎȚI SPUI CEL PUȚIN O DATĂ: 

DORINȚA MEA DE A REUȘI ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT ORICE SCUZĂ PE CARE O VOI GĂSI ASTĂZI PENTRU JUSTIFICAREA POSIBILITĂȚII CĂ NU VOI REUȘI. 

ÎMI DORESC ACEST LUCRU MAI MULT DECÂT ORICE ALTCEVA. 

ASTĂZI, LA FEL CA ȘI MÂINE, LA FEL CA ȘI POIMÂINE, VOI ACȚIONA ÎN DIRECȚIA LUCRULUI PE CARE ÎL DORESC. 

ASTĂZI VOI FACE UN PAS. 

IAR PASUL DE AZI, CARE URMEAZĂ TUTUROR PAȘILOR FĂCUȚI PÂNĂ ACUM, PASUL DE AZI AR PUTEA FI PASUL DECISIV. 

VOI FACE ASTĂZI UN PAS, RENUNȚÂND LA ALTCEVA, CARE NU ESTE LA FEL DE IMPORTANT, PENTRU A ÎMI CONCENTRA ENERGIA ASUPRA A CEEA CE ÎMI DORESC. 

Nu vreau să ajung ca lipsa voinței și efortului de azi, lipsa disciplinei de a ma impulsiona sa îmi aloc măcar un minut din toată ziua de astăzi în direcția dorinței mele, să mă facă să regret peste un an, trei, cinci, șapte ani, o viață întreagă, renunțarea mea atât de facilă la ce aș fi putut face azi și nu am făcut, indiferent de ingeniozitatea motivației și scuzelor găsite. 

ASTĂZI VOI MAI ÎNCERCA ÎNCĂ O DATĂ!

ȘI POATE ACEASTĂ ÎNCERCARE VA FI ULTIMA NECESARĂ PENTRU A REUȘI!

VREAU, POT ȘI VOI REUȘI!

Photo by Chris Curry on Unsplash

EXEMPLUL PERSONAL

Gândim, ne exprimăm și ne manifestăm atât de des și atât de variat nesfârșitele noastre nemulțumiri. 

Așteptăm cu nerăbdare să ni se rezolve toate problemele. 

Criticăm cu pasiune societatea în care trăim, timpurile prezente, lipsa condițiilor decente de viață, care ne frustrează teribil. 

Ne revoltă mârlănia, grosolănia, lăcomia, impostura, parvenitismul, nepotismul, indiferența, aroganța, agresivitatea, prostia, ignoranța, toate aceste tare care ne înconjoară și ne otrăvesc cu negativismul lor toxic. 

Exaltăm modelele trecutului, sau alte paradigme pe care le credem a fi întruchiparea normalității, a funcționalității, a echilibrului. 

Declarăm cu o suficiență axiomatică că lucrurile nu se vor schimba niciodată, sau, dacă suntem într-un moment de îngăduință reflexivă, acordăm cu o falsă generozitate, și aceea moderată, șansa că poate peste câteva zeci de ani, lucrurile vor fi altfel. 

Pentru ca peste câteva minute, să concluzionăm categorici că nu mai avem nici o șansă. 

NIMIC NU SE VA SCHIMBA. NICIODATĂ. 

Suntem primii care ne repezim să condamnăm, să blamăm, găsim vinovați și avem mâinile încleștate pe pietre pentru o lapidare cu sentintă definitivă a tuturor celor care '' ne țin pe loc și din cauza cărora nu vom da niciodată înainte.''

Vestul și SUA sunt eternele noaste sisteme de referință: etalonul succesului și al reușitei. 

Responsabilii pentru situația noastră prezentă sunt pe rând: balcanismul nostru impregnat în ADN-ul național, lenea și răutatea, combinată cu acea căutare rapace a celor mai facile scurtături către rezolvarea problemelor, acel insinuant '' hai că o rezolvăm noi cumva, să vedem cum facem'', celebra noastră inventivitate în a repara Dacia cu o șurubelniță și o sârmă, extinsă ca panaceu pentru orice altceva - o cârpim, o legăm, o peticim - acest ''o'' putând substitui orice.

Alți responsabili pentru actualul nostru loc în istoria modernă sunt: lipsa responsabilității, a culturii lucrului bine făcut, opusul mitului german al calității, durabilității și fiabilității, acel '' las-o că merge și așa'', acea superficialitate și lipsă a conștientizării impactului consecințelor : '' timpul trece, leafa merge''. 

TOATE ACESTEA LE GÂNDIM, LE SPUNEM ȘI LE AFIRMĂM NOI, CU TĂRIE.

TOATE ACESTEA NE DEFINESC PE NOI, '' ĂȘTIA SUNTEM NOI! '' 

OARE AȘA SĂ FIE? 

PE CÂȚI DINTRE NOI/VOI I-AM OFENSAT CRUNT PRIN ACESTE AFIRMAȚII GENERALIZANTE ȘI DISTRUCTIVE?

DACĂ AȘ FI GÂNDIT AȘA - evident că aceste afirmații nu reflectă gândirea mea, sunt, din contră opusul viziunii mele - NU M-AȘ FI ANULAT CU SENINĂTATE INCLUZÂNDU-MĂ ÎN PLURALUL ''NOI''?

Dacă așa '' ar sta lucrurile'' cum rămâne cu EXEMPLUL PERSONAL al atâtor conaționali valoroși, care și-au definit ca valori în viață seriozitatea, integritatea, cultul pentru muncă, onestitatea, respectul, patriotismul, modestia, responsabilitatea și perseverența?

Cum rămâne cu exodul de inteligență, cum rămâne cu cei care au ales să se întoarcă, cum rămâne cu cei care au ales să nu plece, cum rămâne cu toți acești oameni care indiferent unde se află și ce fac, indiferent de scopurile și direcțiile lor personale de viață, sunt cu sau fără voia lor ambasadorii valorilor, unicității și creativității naționale?

Cum rămâne cu EXEMPLUL PERSONAL al celor care dau dovadă de civilizație, maniere, productivitate, eleganță și profesionalism?

Cum rămâne cu cei care sunt dedicați perfecționării produselor și serviciilor lor, cei care se pun în slujba celorlalți, cei care dăruiesc și refuză să se resemneze și să capituleze?

Cum rămâne cu cei care se implică și nu dau voie pasivității, fricii și indiferenței să le paralizeze voința și gândirea?

EXEMPLUL PERSONAL AL UNUI SINGUR OM POATE PĂREA INSIGNIFIANT PRIN CONTRASTUL LUI FAȚĂ DE CURENTUL CONTRAR CARE ÎL POATE ÎNGHIȚI ÎN ORICE CLIPĂ. 

EXEMPLUL PERSONAL DE AZI POATE FI ÎNSĂ CIVILIZAȚIA, PROGRESUL REAL, TRANSFORMARE PROFUNDĂ DE MÂINE. 

EXEMPLUL PERSONAL ESTE CEL CARE NE VA SCHIMBA IMAGINEA, PERCEPȚIA ȘI SENTIMENTUL VALORII.

NE VA SCHIMBA ÎN PRIMUL RÂND PERCEPȚIA FAȚĂ DE NOI ÎNȘINE. APOI ȘI PERCEPȚIA ÎNTREGII LUMI. 

Admirația și respectul meu pentru voi, care începeți schimbarea prin a vă schimba pe voi, sau prin a rămâne la fel de valoroși și dedicați îmbunătățirii și perfecționării voastre prin schimbare!

Exemplul personal este singurul etalon real și acesta ne va aduce succesul. 

Nu ezitați să îl urmați și emulați!

Photo by KOBU Agency on Unsplash