miercuri, 6 mai 2020

JOCUL VIEȚII: TRECUTUL DEVINE VIITOR ( DACĂ ÎI PERMIȚI)



Încetează să te mai uiți în oglinda retrovizoare.

Trecutul, toate acele lucruri care s-au întâmplat, asupra cărora nu mai ai nici un control, și  asupra căruia privești în continuare, deși în fața ta sunt atât de multe drumuri pe care nu le vezi, pentru că în permanență te uiți în spate...

Te uiti catre ce ai facut in trecut si sunt lucruri pe care in continuare refuzi sa le accepti ca     s-au intamplat.

Te intrebi cum de ai putut sa accepti acea situatie, de ce te- ai complacut, de ce te-ai facut ca nu vezi in ce direcție esti purtat, desi tu iti doreai sa te indrepti in direcția opusa...

Te minunezi cum ai putut rezista atat de mult timp fara sa te revolti, fara sa incerci sa iesi din capcana strângându-se tot mai mult in jurul tau...

Esti atat de surprins cum ai putut sa accepti toate acele lucruri, fara macar sa incerci sa negociezi cu viata dintr-o alta pozitie, de curaj si forta...

Ai avut atat de multe ocazii, ai avut atat de multe sanse...

Unele le-ai pierdut pentru ca ai preferat prea mult confortul riscului; altele pentru ca ti-a fost teama de ce vor zice ceilalti, ti-a fost frica de esec, de ridicol, ai spus poate maine, poate cu alta ocazie, nu acum, poate mai tarziu, cand voi fi pregatit, daca voi spune sau voi face ceva gresit, nu,nu, mai bine nu, mai am destul timp...

Iar acest etern prezent de amanari de atunci, s-a transformat in depozitarul trecutului, cel care păstrează în cotloane întunecate toate încercările tale neîncepute și toate nesfârșitele ‘’’poate dacă aș fi ...’’

La polul opus, trecutul are o memorie la fel de confuză și a momentelor și timpurilor de succes, glorie și reușită – dacă te lași cuprins de învăluitoarea nostalgie a ce a fost: te intrebi cum ai putut sa gandesti si sa actionezi intr-un anumit fel, iar acum ti-ai pierdut acel tonus, acel entuziasm, acea incredere care iti rasuna in minte ca un difuzor urias de propaganda, facandu-ti cea mai convingatoare reclama tie insuti: vei reusi, stiu ca vei reusi.

Toate aceste reflecții despre trecut, indiferent de modalitatea în care le încadrezi și/sau descrii, indiferent de felul în care le abordezi - ca oportunități de a învăța din greșeli, ca analiză a altor căi de urmat, sau ca o deschidere a evantaiului posibilităților - toate aceste gânduri despre trecut vor avea un singur efect: îți vor aduce trecutul în viitor. 


Viitorul tău, dacă îi permiți trecutului să îi ia locul, nu va fi decât o nesfârștiă buclă a trecutului, un vas prea plin pentru a mai putea adăuga chiar o singură picătură. 


Jocul hazardului, al întâmplării, al destinului și al alegerilor, cel mai pasionant și mai riscant joc, cea mai imprevizibilă ruletă, și cel mai tentant casino: JOCUL VIEȚII.


Dacă ne-am imagina un magnet care să atragă și să controleze zarurile astfel încât numărul câștigător să fie întotdeauna cel care rămâne nemișcat, cu fața în sus, după rostogolirea zarurilor, exact acel număr pe care l-ai vizualizat, pe care l-ai calculat că este cel care îți va livra potul cel mare, ACEL MAGNET L-AȘ NUMI ALEGERE.


Dacă spui adevărul, acesta devine o parte a trecutului tău, dar dacă minți, aceasta devine o parte a viitorului tău.
Matricea conform căreia funcționezi este subordonată celui mai mare dușman și celui mai mare prieten simultan, acel permanent însoțitor al tău, cel care este veșnic lângă tine, cel care îți oferă cele mai mari satisfacții și îți creează cele mai mari probleme în același timp: OBICEIUL. 


Iar OBICEIUL DE A TRĂI DIN TRECUT POATE FI SCHIMBAT AZI CU OBICEIUL DE A TRĂI DIN VIITOR. 

A TRĂI DIN VIITOR înseamnă a folosi acel MAGNET MAGIC, care va atrage REUȘITA, într-un mod inteligent. 

MAGNETUL ESTE ALEGEREA. 

POȚI să începi să ALEGI începând de AZI fiecare gând, fiecare acțiune, având în minte în permanență ca FAR CĂLĂUZITOR conștientizarea că TOT CE VEI FI AZI VA DEVENI TRECUTUL DE MÂINE. 


Maria Robinson: "Nimeni nu se poate întoarce și genera un nou început, însă oricine poate începe azi și crea un nou sfârșit."

IMAGINÂNDU-ȚI UN VIITOR ASTFEL CUM ÎL DOREȘTI, și trăind PREZENTUL DIN VIZUALIZAREA ACELUI VIITOR, îți creezi în fiecare clipă șansa unică de a îți CONSTRUI ACUM UN ALT TRECUT ÎN CARE SE VA TRANSFORMA VIITORUL, UN VIITOR TRECUT CARE SĂ TE INSPIRE ȘI SĂ TE FACĂ UN ETERN CÂȘTIGĂTOR!


Fă o mică schimbare azi. Azi nu este decât o zi.

Dar ce se va întâmpla în toate celelalte zile depinde de ce faci azi. Așa a fost tot anul.

TOATE SCHIMBĂRILE ÎNCEP CU CE FACI AZI!

Photo by Hansjörg Keller on Unsplash

duminică, 3 mai 2020

CONVERSAȚII INTERIOARE


Dacă reușești să asculți cu atenție, vei auzi în mintea ta mai multe voci. Asta nu înseamnă că ești nebun, dacă le poți auzi clar și cu putere.

De exemplu, când te afli în public, este evident că nu poți vorbi cu voce tare de unul singur. Numai nebunii fac asta, nu? Astfel că îți folosești vocea interioară, vorbești cu vocea interioară. 

Când ești singur și simți nevoia să te gândești la anumite subiecte, poate vorbești cu tine însuți cu voce tare. Unii oameni fac asta – găsesc că este mai ușor să își clarifice, să își limpezească gândurile – alții nu o fac: chiar când sunt singuri, le este teamă că ar putea fi surprinși de vreun vecin și ar crea o impresie ciudată, sau le este frică că s-ar putea transforma într-un obicei și s-ar trezi făcând o observație sau vreo remarcă în timp ce conduc sau se plimbă, sau în orice altă împrejurare. 

Această a doua categorie de oameni gândesc cu vocea interioară chiar și când sunt singuri. 

Cred că până acum îți vei fi dat seama despre vocea de care vorbesc. 

Această voce are grade diferite de dezvoltare și utilizare, în funcție de persoană.

Sunt persoane care au o voce interioară clară, articulată, formulând fraze inteligibile, enunțuri complicate, analize complexe, observații detaliate sau planuri de acțiune.

Sunt persoane care simt preponderent, sau văd imagini, mai degrabă decât să audă cuvinte sau concepte.

Sunt persoane a căror voce interioară combină cuvinte, sentimente, culori, imagini vii ca cele din trailer-uri filmelor sau videoclipuri, sunete și cuvinte. 

Indiferent de tipul de voce interioară pe care o ai, la un moment dat, indiferent de frecvența cu care se va întâmpla, o poți auzi. 

Și câteodată o auzi cu o claritate de cristal. 

Câteodată te poate înspăimânta, atunci când gânduri inexplicabile ies la suprafață din subconștientul tău. 

Faptul că o poți auzi spunând constant aceeași expresie , din nou și din nou, vorbind despre același subiect, te forțează să acorzi atenție acelui lucru anume, lucru care necesită atenția ta urgentă, același lucru pe care mintea ta conștientă îl ignoră constant, din nou și din nou. Poți fi câteodată surprins de ce rezultate pot fi generate ascultându-ți vocea interioară. 

Acestea sunt cazurile fericite, când simți că vocea ta interioară îți spune care este lucrul corect de făcut, calea bună de urmat. 

Am presupus până acum că vocea ta interioară se manifestă ca fiind tu însuți/însăți, și că manifestarea ei îmbracă forma unui monolog, cum ar fi: “ Cred că .. Îmi place că… Poate ar trebui/ar fi mai bine să … ” etc. 

Dar nu se întâmplă întotdeauna așa. 

Și aceasta e partea cea mai bună: CONVERSAȚII.


"Fii atent cum iti vorbesti, pentru ca te asculti" - Lisa M. Hayes
Te găsești într-o conversație cu tine însuți.

Îți auzi vocea interioară spunând ceva, până în acel moment nu s-a întâmplat nimic straniu, pentru că tu erai cel care vorbea, și apoi îți dai un răspuns, sau emiți o părere diferită. 

Cine e cine acum?

Care parte din tine este tu și care parte este celălalt?

Celălalt este celălalt tu? Dacă nu, cine este? 

Este intuiția? Este subconștientul? Este eu-l tău superior?

Altă situație: te surprinzi având un anumit comportament într-un anumit context. Comportament care nu este avantajos pentru tine. 

Și atunci te gândești la ce te-ai gândit în acel moment: cu siguranță, cel puțin o data în viața ta, când vorbeai cu altcineva, trebuie să fi spus, în timp ce îți relatai povestirea: Nu știu la ce mă gândeam! Nu știu ce a fost în capul meu!

Gândindu-te la gândurile tale într-o anumită situație, asociate acesteia, vei descoperi că TOATE ACȚIUNILE NOASTRE SUNT DETERMINATE DE CONVERSAȚIILE NOASTRE INTERIOARE.


"Cei mai multi dintre noi nu suntem constienti de faptul ca aceste conversatii interioare sunt cauzele circumstantelor vietii noastre" - Neville.

Este mai puțin importantă identitatea vorbitorilor noștri interiori, poate părea monolog sau dialog, dar indiferent dacă tu conștientizezi sau nu, O CONVERSAȚIE VA AVEA LOC ÎNTOTDEAUNA. 

Și acea conversație devine un mod de a fi. 

Dacă vrei să îți schimbi sau să îți îmbunătățești anumite feluri de a fi în viața ta, trebuie să îți faci timp și să îți identifici , să îți înțelegi cu adevărat conversațiile interioare.

De exemplu: “ Mi-ar plăcea atât de mult să fac acest lucru, sau să devin o astfel de persoană, dar el/ea nu mă va lăsa!/nu-mi va da voie! ”

Sau:

“ M-aș bucura foarte mult să încep acest lucru, dar sunt prea bătrân pentru asta!”

Sau:

“ Aș dori să fac acest lucru, dar nu am timp, sunt prea ocupat, nu este adecvat pentru un bărbat/o femeie cu statutul meu/ îmi lipsește curajul/este prea târziu/ mi-e teamă să nu par ridicol/ridicolă/ nu mă simt pregătit/pregătită… ” - lista continuă la nesfârșit.


Dacă vrei să îți schimbi viața, după cum știu că vrei, poți să începi prin a îți asculta vocile interioare.

Selectează-o pe aceea care ți se potrivește cel mai bine. Alege-o pe cea mai curajoasă, prietenoasă și înțeleaptă dintre ele.

Depistează vocea impostoare, înșelătoare, care se ascunde în spatele obiceiurilor tale rele și neproductive.

Creează conversații mai bune și mai eficiente!

Repetă-le și exersează-le cu glas tare sau în tăcere, atunci când ești singur, până când vor fi înțelese, crezute și asimilate de minte ta subconștientă.

Data viitoare când te vei afla față în față cu o situație recurentă, pe care ai eșuat să o depășești în trecut, repetă silențios, cu vocea ta interioară clară, precisă și fermă, conversația pe care ai exersat-o și acționează ca atare!

Vei reuși!

Fii atent la conversațiile tale interioare, schimbă-le cu unele mai bune, urmează –le și acționează conform lor!

Vei deveni o cu totul altă persoană, vei deveni o nouă identitate!

Photo by Joshua Ness on Unsplash

joi, 30 aprilie 2020

'' Într-o zi te vei trezi și nu va mai fi timp să faci lucrurile pe care ți le-ai dorit dintotdeauna. Fă-le acum!''



'' Într-o zi te vei trezi și nu va mai fi timp să faci lucrurile pe care ți le-ai dorit dintotdeauna. Fă-le acum!''

Paragrafele între ghilimele, care urmează, sunt din cartea MANUSCRISUL GĂSIT LA ACCRA, de Paulo Coelho.

'' Iar o femeie pe care o chema Almira și era croitoreasă a spus: Aș fi putut să plec înainte de sosirea cruciaților iar azi aș fi fost în Egipt. DAR ÎNTOTDEAUNA MI-A FOST TEAMĂ DE SCHIMBARE.''



" Ne e frică de schimbare deoarece credem că, după multe eforturi și sacrificii, cunoaștem lumea în care trăim.

Și, chiar dacă ea nu este minunată, chiar dacă nu suntem pe deplin mulțumiți, cel puțin nu vom avea suprize. Nu vom greși.

La nevoie, vom face mici schimbări pentru ca totul să rămână la fel. ''



" E foarte bine să visăm că avem mereu noi locuri de văzut și că vom face asta într-o zi. Visul ne veselește - pentru că ȘTIM CĂ PUTEM SĂ FACEM MAI MULT decât ceea ce facem.

A visa nu e primejdios.

PRIMEJDIOS E SĂ VREI SĂ TRANSFORMI VISELE ÎN REALITATE. ''



" Dar vine ziua când DESTINUL bate la ușa noastră.

Poate să fie bătaia ușoară a ÎNGERULUI SORȚII, sau bătaia NEDORITEI DE OAMENI.

Amândouă spun: " SCHIMBĂ-TE ACUM ''.

Nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, nu anul viitor. Îngerii spun: " Acum '' .


Întotdeauna o auzim pe Nedorita de Oameni.

Și schimbăm tot de teamă să nu ne ia cu ea: ne schimbăm satul, obiceiurile, caldarâmul, mâncarea, purtarea.

Nu o putem convinge pe Nedorita de Oameni să ne îngăduie să fim ca înainte. Nu poți sta de vorbă cu ea.


Îl auzim și pe Îngerul Sorții, dar pe acesta îl întrebăm: " ÎNCOTRO VREI SĂ MĂ DUCI? ''

" SPRE O VIAȚĂ NOUĂ '', este răspunsul.


Și ne amintim: avem grijile noastre, dar le putem rezolva - chiar dacă ne va trebui tot mai mult timp ca să le venim de hac. Trebuie să servim drept exemplu părinților noștri, maeștrilor noștri, copiilor noștri, și să rămânem pe calea cea dreaptă.

Vecinii noștri speră să fim în stare să-i învățăm pe toți virtuțile perseverenței, ale luptei cu greutățile și ale depășirii obstacolelor.

Și suntem mândri de purtarea noastră.

Și suntem LĂUDAȚI PENTRU CĂ NU VREM SĂ NE SCHIMBĂM, ci urmăm calea pe care ne-a ales-o destinul.


NIMIC MAI GREȘIT.


DEOARECE CALEA DE URMAT ESTE DRUMUL NATURII: ÎN NEÎNCETATĂ SCHIMBARE, CA DUNELE DEȘERTULUI. ''


'' Natura ne spune; '' Schimbă-te! '' 

Iar cei care nu se tem de Îngerul Sorții înțeleg că TREBUIE SĂ MEARGĂ ÎNAINTE, ÎN POFIDA FRICII.

În pofida ÎNDOIELILOR.

În pofida ÎNVINUIRILOR.

În pofida AMENINȚĂRILOR.



Ei au de ÎNFRUNTAT VALORILE și PREJUDECĂȚILE.

ASCULTĂ sfaturile celor care îi iubesc:

'' NU FACE ASTA, AI DEJA TOT CE ÎȚI TREBUIE: dragostea părinților, iubirea soției și a copiilor, slujba pe care ai găsit-o cu greu. De ce să fii străin în țară străină? ''



Dar se ÎNCUMETĂ SĂ FACĂ PRIMUL PAS - uneori din curiozitate, alteori din ambiție, însă de obicei din DORINȚA DE NESTĂVILIT DE A TRĂI AVENTURA.

La fiecare cotitură a drumului se simt mai înspăimântați. Între timp însă, se surprind singuri: sunt mai puternici și mai bucuroși.

BUCURIA. Aceasta este una din cele mai mari BINECUVÂNTĂRI ale ATOTPUTERNICULUI. Dacă suntem bucuroși, ne aflăm pe drumul cel bun.

FRICA se îndepărtează puțin câte puțin, pentru că nu i s-a dat importanța pe care dorea să o aibă.




O ÎNTREBARE stăruie încă de la primii pași făcuți:

'' Oare HOTĂRÂREA mea de A MĂ SCHIMBA i-a făcut pe ALȚII SĂ SUFERE PENTRU MINE?''   

Dar CINE IUBEȘTE VREA SĂ-L VADĂ FERICIT PE CEL IUBIT.

Dacă în prima clipă de temi pentru el, acel simțământ e imediat înlocuit de mândria de A-L VEDEA FĂCÂND CE ÎI PLACE, DUCÂNDU-SE UNDE A VISAT SĂ AJUNGĂ. '' 




'' Până ce într-o zi, pe neașteptate, drumul încetează să îl mai pună la încercare pe călător și devine generos cu el.

Spiritul lui, până atunci tulburat, se bucură de frumusețea noului peisaj.

Și FIECARE PAS, care înainte era INSTINCTIV, ajunge să fie un pas LUCID. 

În loc să arate confortul siguranței, oferă BUCURIA PROVOCĂRILOR. ''




'' În loc să ÎȘI PETREACĂ TOATĂ VIAȚA DISTRUGÂND DRUMURILE PE CARE SE TEMEA SĂ LE URMEZE, începe să-i placă cel pe care tocmai îl parcurge. 

Chiar dacă DESTINAȚIA rămâne învăluită în MISTER. 

Chiar dacă la un moment dat ia o HOTĂRÂRE GREȘITĂ. 


DUMNEZEU, care ÎI VEDE CURAJUL, îi va da și INSPIRAȚIA necesară ca să o îndrepte. ''


'' ODATĂ CE A HOTĂRÂT să-și vadă mai departe de drum și NU MAI ARE DE ALES, își descoperă o VOINȚĂ DE FIER, iar FAPTELE SE ÎNCLINĂ ÎN FAȚA HOTĂRÂRILOR SALE.

'' GREUTATE '' este numele unei unelte vechi, creată doar ca să ne ajute să AFLĂM CINE SUNTEM.

Tradițiile religioase ne învață; CREDINȚA și TRANSFORMAREA sunt SINGURUL MOD DE A NE APROPIA DE DUMNEZEU. 


CREDINȚA ne arată că niciodată nu suntem singuri. 


TRANSFORMAREA ne face să iubim misterul. 


Iar când totul va părea întunecat și când ne vom simți părăsiți, SĂ NU PRIVIM ÎN URMĂ, cu teama de a vedea transformările care se petrec în sufletul nostru. SĂ PRIVIM ÎNAINTE. 

Nu ne vom teme de ce se va întâmpla mâine, pentru că ieri a avut CINE SĂ NE POARTE DE GRIJĂ.

Și aceeași PREZENȚĂ va continua să ne stea alături.

Aceeași Prezență ne va APĂRA de SUFERINȚĂ. 

Ori ne va da FORȚA să o ÎNFRUNTĂM cu demnitate. 


Vom merge MAI DEPARTE decât am crezut. '' 



'' Nedorita de Oameni vine atât pentru cei care nu se schimbă, cât și pentru cei care o fac. 

Dar cei din urmă pot cel puțin să spună: 


'' VIAȚA MEA A FOST INTERESANTĂ, NU MI-AM IROSIT BINECUVÂNTAREA. '' 


Iar cei care găsesc că AVENTURA este primejdioasă, să încerce RUTINA: EA UCIDE ÎNAINTE DE VREME. '' 





Aceste cuvinte m-au INSPIRAT să fac SCHIMBĂRI MAJORE în viața mea. 


Aceste cuvinte mă inspiră în continuare să găsesc CURAJUL pentru PAȘII URMĂTORI pe calea pe care o simt că este a mea. 


Aceste cuvinte îmi hrănesc constant CREDINȚA și îmi susțin HOTĂRÂREA de a merge în continuare pe drumul TRANSFORMĂRII. 


Sper ca data viitoare când 

TU, CEL/CEA CARE CITEȘTI ACUM, 

vei auzi bătaia ușoară a ÎNGERULUI SORȚII la ușa ta,

data viitoare când îți va spune " SCHIMBĂ-TE ACUM '',

SĂ AI CURAJUL HOTĂRÂRII DE A FACE ACEASTĂ SCHIMBARE. 


''Nu săptămâna viitoare, nu luna viitoare, nu anul viitor. Îngerii spun: " Acum '' .''


SUCCES!

Photo by Matt Howard on Unsplash

luni, 27 aprilie 2020

MASCA ȘI AUTENTICITATEA


Ce se află în spatele măștii?


Ce se întâmplă când îmi dau jos masca în fața ta, presupunând că am acest curaj? Dar când tu îți dai jos masca în fața mea, presupunând că ai acest curaj, având încredere totală, sau forțat pentru că am ghicit ce se află sub mască și nu mai are nici un rost să te mai ascunzi?


Când masca este îndepărtată, rămâne ceea ce este adevărat, ceea ce este conform cu realitatea, caracterul original, nefalsificat, veritabil.


Autenticitatea este absența măștii, iar masca este absența autenticității.
Autentic: Fii tu însuți. Îmbrățișează ce este real și natural. Și nu uita să visezi în stil mare.

Dar masca este atât de seducătoare.


Masca în sine este seducătoare, în egală măsură cu tentația de a folosi masca, frumusețea ei, misterul și atracția pe care le exercită, confortul ascunderii identității și libertatea de a fi oricine dorești sau îți imaginezi.


De ce Veneția Serenissima a fascinat atâte secole? Splendoarea și fastul exorbitant al superbelor ei palate, grandoarea și bogăția etalate ostentativ, puterea și dominația ei, măiestria, originalitatea și imaginația creativă inepuizabilă a faimoaselor sale măști și costume, într-un amețitor spectacol de culori, forme, artă, eleganță și libertinaj.


Rafinamentul și luxul carnavalului și al balurile mascate, plăcerile vieții, mai mult sau mai puțin vinovate.


În spatele enigmaticelor măști puteau fi bărbați sau doamne din înalta aristocrație, curtezane, artiști, militari, artizani sau simple calfe, oameni din păturile cele mai de jos ale societății. Oricine stăpânea arta conversației, limbajul curtenitor și elevat, retorica jocului seducției, spontaneitata și verva cuvintelor de spirit ar fi putut trece fără probleme drept un elegant aristocrat, chiar dacă avea o origine umilă, după cum respectate doamne artistocrate ar fi putut avea insinunatele si decadentele gesturi ale unei curtezane.


Fantezia și imaginația, curajul și inventivitatea inversau, anulau și mixau într-un colaj al mozaicului restricțiilor sociale inexistente, orice convenție sau regulă.



Jocuri de putere, atracție, liberatate, intuiție, îndrăzneală, distracție, simțuri și emoții dezlănțuite.


"Mulți oameni cred că a fi spiritual înseamnă a fi pozitiv, dar a fi spiritual înseamnă a fi conștiință și conștiență. A deveni conștient este un lucru mult diferit față de a deveni pozitiv. Pentru a deveni conștient și a avea conștiința acestui lucru, trebuie să devenim AUTENTICI. Autenticitatea include atât pozitivul, cât și negativul." - Teal Swan.


"AUTENTICITATEA cere/presupune VULNERABILITATE, TRANSPARENȚĂ & INTEGRITATE."  - Janet Louise Stephenson


Când ești autentic, ești tu însuți. 


Când ești autentic, ești natural, ești relaxat, îți exprimi individualitatea și unicitatea, gândești, vorbești și acționezi cu pasiune, despre ce te motivează, ce te determină să faci click. 


Când ești autentic, ești liber de orice temere, te eliberezi de frici, de ezitări, îți asumi cine ești și încotro te îndrepți, nu mai cauți aprobare și nici nu mai încerci să eviți dezaprobarea.



Îți dai voie să îți asumi riscuri, îți dai voie să fii văzut, iar celorlalți le oferi oportunitatea de a alege dacă te plac sau nu, astfel cum ești cu adevărat. 



Oricât ar fi de seducătoare masca, vei avea o satisfacție și o bucurie infinit mai intense, dacă îți vei dezvălui chipul și îți vei lăsa adevărata ta frumusețe și urâțenie să fie descoperite de tine și de ceilalți, în egală măsură. 


După cum există o estetică a frumosului, există și o estetică a urâțeniei. Există bine și rău în noi. Există lumini și umbre. Albul și negrul personalității noastre există simultan și se vor revelate.


Grotescul este opusul sublimului, se atrag si se generează reciproc:


Chipul uman, ca oglindă a emoțiilor, are o paletă foarte largă de expresie, și tocmai descoperirea acestor fațete este adevărata călătorie a vieții.

"Omul este cel mai puțin el însuși când vorbește propria persoană. Dă-i o mască și îți va spune adevărul." - Oscar Wilde 


Acest adevăr, gândit de Oscar Wilde, poate fi contrazis numai prin curajul de a trăi liber și cu adevărat, numai prin curajul autenticității. 


Când ești autentic, poți spune '' nu''. 

"Un ''nu'' rostit cu cea mai profundă convingere este mai bun decât un '' da'' rostit doar pentru a face pe plac, sau mai rău, pentru a evita necazurile." - Mahatma Ghandi.


Pecetluiește-ți viața cu sigiliul autenticității, pentru a nu te mai privi și a nu mai privi/ a nu mai fi privit prin mască și păstrează pergamentul adevărului tău, astfel sigilat, în suflet, pentru tot restul vieții!

Photo by John Noonan on Unsplash

vineri, 24 aprilie 2020

CLARITATE. SENSUL VIEȚII. FEL DE A FI. ȚINE MINTE DATA!


"Daca vrei sa ai succes, trebuie sa respecti o singura regula: SA NU TE MINTI NICIODATA" - Paulo Coelho



Am ajuns la atât de mult dorita claritate. 



Este un sentiment superb. De nedescris. Este un FEL DE A FI. 



Iar acest Fel de a Fi s-a născut dintr-o MOTIVAȚIE extrem de puternică. 



Atât de puternică, încât se SUSȚINE SINGURĂ, într-un mod natural, ușor, lejer, extrem de facil, practic fără nici un efort. 



Am lansat azi o căutare pe Google având cuvinte cheie: SENSUL VIEȚII. 



Și am dat peste o poveste simplă, atât de simplă, care cred că vă poate INSPIRA într-un mod puternic: 



Un om de afaceri pleacă în lume să caute sensul vieții. Se întâlnește cu un călugăr. Călugărul îl duce la un râu, se bagă amândoi în apă, îi spune să intre sub apă, apoi cu o forță net superioară îl ține forțat sub apă, până la limita înecului. 



Când, într-un final, îl lasă să iasă la suprafață, așteapăt reacția: vă dați seama, furie, frustrare, nedumerire.



Călugărul îi spune: Ce îți doreai când erai sub apă și simțeai că vei muri? 



- SĂ RESPIR. 



- Când îți vei dori să găsești sensul vieții, și atunci când îl vei găsi, când îți vei dori la fel de mult să îl împlinești, atât de mult când îți doreai să respiri, atunci vei fi sigur că l-ai găsit și îl trăiești! 



Recunosc că am schimbat puțin frazele originale, dar ESENȚA ESTE ACEEAȘI. 



DACĂ ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT SĂ AFLI DE CE TE AFLI PE ACEST PĂMÂNT, NU ÎNCETA CĂ CAUȚI RĂSPUNSUL PÂNĂ CÂND VEI ȘTII SIGUR CĂ ESTE CEL PE CARE ÎL CĂUTAI. 



Vei știi când îl găsești. 



Din acel moment singurele întrebări vor fi cum să îl atingi. 




"Sensul vietii este sa iti gasesti darul. Scopul vietii este sa il oferi" - Pablo Picasso


ȚINE MINTE ACEA ZI. 



PENTRU CĂ ACEEA ESTE ZIUA ÎN CARE VA ÎNCEPE, CU ADEVĂRAT, VIAȚA TA!

Photo by Steve Johnson on Unsplash

marți, 21 aprilie 2020

CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE?


Am scopuri. Am obiective. Am voință. Nu renunț niciodată. Mai încerc încă o dată și încă o dată. 


Periodic, însă, obiceiurile proaste adunate ca un reziduu toxic, care crește exponențial cu trecerea timpului, prevalează. 


Și acesta este momentul în care intervine cea mai puternică provocare: cât de repede încetez să mă mai vaiet că iarăși mi-am încălcat propriile reguli, cât de ferm sunt în a-mi controla tendința de a rememora evenimente similare din trecut, când am început să fac ceva, am continuat constant o anumită perioadă și apoi am amânat doza acțiunii respective în acea zi de slăbiciune, pentru a mai trece încă o zi și încă o amânare și a întrerupe astfel șirul neîntrerupt al constanței și perseverenței, deschizând astfel calea pentru încă o pauză prelungită până la remontare și începerea de la zero a numărătorii. 


OBICEIURILE PROASTE sunt acele impulsuri de delăsare, de lene, de amânare, sau repezeală și impulsivitate, de lipsă de atenție, lipsă de motivație, superficialitate, neglijență, tristețe îndelungată, deprimare, deconectare de la ritmul vibrant al vieții, regret, aducerea în atenție în mod inutil și repetat a unor înfrângeri și nereușite trecute, și, în mod special, nesecata sursă de inventare a motivelor pentru care să nu faci un lucru, pe care ți l-ai propus să îl faci, știi că trebuie să îl faci, știi că îți va aduce satisfacție și mulțumire, care însă are ca preț, ca orice alt rezultat benefic, efort, energie și disciplină. 


Tendința naturală este de a căuta calea cea mai ușoară, de a face lucrurile cât mai plăcute și mai puțin obositoare, normal. Din păcate, însă, această cale nu îți poate oferi ceva mai mult decât un lac micuț, călduț, în loc de un gheizer dezlănțuit. 


Este un loc comun: No pain, No gain. ( Fără durere/efort, nu câștigi.) Este un logo foarte des folosit în clipurile motivaționale. În special work-out music ( muzică pentru antrenament ).



Este, de asemenea, un loc comun că până voi ajunge la succes voi avea parte de multe, multe eșecuri. 

Și, mai ales, voi greși de foarte, foarte multe ori. 


Perfect adevărat. Experiența mi-a confirmat acest adevăr din nou și din nou. 


Experiența, această sursă atât de puternică de creștere, de evoluție, de dezvoltare personală, cea mai bogată resursă de învățare pentru persoanele adulte. 


Ce ai auzit, ce ai ascultat, ce ai văzut, ții minte într-o oarecare măsură, ce ai FĂCUT însă, (corect sau greșit) ții minte în proporți de peste 90%. 



 Imposibilul este nimic.


Și atunci, CUM ÎNVING OBICEIURILE PROASTE? 


1. CONȘTIENTIZARE


"Când o situație interioară nu este conștientizată, apare în exteriorul tău ca soartă/destin." Carl Jung


În primul rând, devin conștient de existența acestor obiceiuri proaste, de (pe cât posibil, cât mai adânc în copilărie) geneza lor, de frecvența lor, de cauzele generatoare și, mai ales de impactul lor. 


Le inventariez și încerc să le cunosc cât mai bine modul de operare. 


2. INDENTIFICAREA EVENIMENTULUI/MOMENTULUI DECLANȘATOR



Îmi creez un nou obicei, bun, de a identifica ce declanșează reapariția acțiunii și modului de a fi pe care îl implică acel obicei. În nici un caz nu mă prefac a nu-mi da seama de ce se întâmplă și nu îl ignor. 


3. ATENȚIE! TREZEȘTE-TE!


 Dacă vrei să fii cineva, dacă vrei să ajungi undeva, ai face bine să te trezești și să fii atent!


Îmi setez mental un fel de alarmă de perimetru. Când simt că acțiunea nefastă a unuia din obiceiurile proaste este pe cale de a invada zona de energie ascendentă, zona stării de bine în care mă găsesc, mă dezmeticesc și mă trezesc din inerția care mă va duce către impactul neplăcut pe care îl cunosc prea bine și care va urma inevitabil. 


4. REMEMORARE ASERTIVĂ. REMONTARE.

Alarmă de reamintire


Îmi aduc aminte imediat ( pot chiar să asociez fiecărui obicei un astfel de reminder, sau să  găsesc un al doilea pe loc) de un moment din trecut când am reușit să depășesc blocajul ( pentru că orice obicei prost conduce către un blocaj) și mă remontez. 


În nici un caz nu încep cu lamentările - iar o iau de la cap, nu mi-a ieșit, am greșit, de ce mi se întâmplă numai mie, etc. 


5. ACȚIONEZ IMEDIAT ÎN DIRECȚIA OPUSĂ. 


 Gândește diferit - Acționează diferit


Făcând acest lucru, nu numai că depășesc blocajul, dar îmi adaug astfel o nouă amintire a înfrângerii unui eșec în fașă, înainte de producerea lui propriu-zisă. 


5. 5. MOTIVAȚIA


Motivația: generează idei noi; stabilește scopuri noi; focus/concentrare asupra visului tău; menținerea stării mentale pozitive


Motivația este cea mai bună ancoră mentală și cel mai puternic colac de salvare. 


Motivația este personală. Nu există o rețetă. 


Motivația depășește orice obstacol, orice blocaj. 


Motivația depășește, mai ales, unul dintre cele mai proaste obiceiuri proaste: SUNT OBOSIT, NU MAI POT. RENUNȚ. 


Am căutat îndelungat motivații puternice, care să reziste oricărui atac. 


Unele au funcționat o perioadă mai scurtă, altele o perioadă mai îndelungată, altele deloc. 


În permanență am însă, în panoplie, una extrem de puternică, atât de puternică încât învinge orice rezistență. 


Pentru final, un lucru care funcționează foarte bine pentru mine este ca, în perioadele în care totul merge bine, obiectivele sunt bifate constant și drumul  către scop se scurtează din ce în ce mai mult, îmi aduc aminte, profitând de faptul că nivelul de energie este ridicat și funcțional, SĂ NU MAI REPET GREȘELI DIN TRECUT, concepând cel puțin 3 alternative de acțiune mai eficiente, astfel ca în memoria afectivă să nu rămână o amintire negativă, a greșelii, ci  lecția prețioasă oferită și alternativele puternice pe care le-a născut astfel. 


Nu te poți întoarce și schimba trecutul, așa că privește către viitor și nu face aceeași greșeală de două ori.


Și așa reîncep numărătoarea ascendentă a zilelor productive: 1, 2, 3...

Photo by JESHOOTS.COM on Unsplash

sâmbătă, 18 aprilie 2020

FRICA de a VORBI ÎN PUBLIC




( Frica de a vorbi în public, cunoscută și ca glosofobie. 74% din oameni suferă de frica de a ține un discurs.)




Acest articol se adresează oricărei persoane care se va afla pentru prima dată în situația de a vorbi în fața unei audiente, având astfel calitatea de Vorbitor în Public (Public Speaker), va dori să facă față cu bine unei astfel de provocări, și ulterior să pășească, cu claritate și încredere, pe acest drum, al SPEAKER-ului.

Am în vedere situația în care respectiva persoană va trebuie să țină un discurs, va începe să predea sau să instruiască, va participa la o petrecere sau un eveniment, unde este destul de probabil să fie invitată să țină un speech, va apărea la televizor să vorbească despre un anumit subiect, i se va lua un interviu live, va vorbi în fața colegilor, superiorilor sau subordonaților despre un anumit subiect, etc. ...

Situațiile în care ne vedem nevoiți să vorbim în fața unui public, mai restrâns sau mai numeros, sunt foarte variate. 

Subiectul public-speaking-ului (vorbitului în public) este foarte amplu și complex. 

În acest articol vreau doar să descriu, pe scurt, o poveste și un exercițiu, extrase și rezumate din cartea lui Dale Carnegie - “ Cum să vorbim în public“, care vor exemplifica și explica atât TEAMA de a vorbi în public, cât și o METODĂ DE A ÎNFRÂNGE ACEASTĂ TEAMĂ și de a avea SUCCES.

Începuturile public speaking-ului le regăsim încă din 1912, când Dale Carnegie, autorul celebrei cărți “Secretele Succesului - Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent“, ținea cursuri despre vorbitul în public. 

Carnegie ne împărtășește motivele pentru care oamenii veneau la cursurile lui. Aceștia spuneau: când sunt chemat să țin un discurs, devin timid, speriat, nu mai gândesc limpede, nu mă pot concentra și nu-mi amintesc ce voiam să spun.

Motivațiile erau:

Vreau să capăt încredere în mine, calmul și capacitatea de a gândi când mă aflu în fața unui public.

Vreau să mă pot aduna, să vorbesc logic, să fiu capabil să spun ce am de zis clar și convingător.

Iată, în continuare, povestea unui cursant al lui Dale Carnegie.

Un doctor cu o experiență de 30 de ani a fost invitat, în timp ce se afla la o petrecere a echipei Giants, să vorbească despre sănătatea jucătorilor de baseball.

A fost paralizat de teama de a vorbi în public.

Dacă ar fi rămas așezat pe scaun, ar fi putut vorbi toată noaptea despre acest subiect.

În schimb, pentru a onora invitația de a vorbi, trebuia să se ridice și țină un speech (discurs). Profund jenat, le-a întors spatele tuturor și a ieșit din încăpere, știind că dacă se va ridica, va eșua.

Nu e de mirare că primul lucru pe care l-a făcut după acest eveniment a fost să se înscrie la cursul lui Carnegie.

Peste un an, a ajuns la performanța de a vorbi în numele orașului New York, la un eveniment important. 

Pentru a înțelege cum a ajuns la o asemenea performantă, și cum putem avea și noi un astfel de succes, în momentul în care vom fi puși în situația de a vorbi în public, să ne gândim la MOTIVAȚIA pe care a avut-o? 

DE CE? 

De ce mă aflu eu, speaker-ul, acum, aici, în fața unui public? De ce am ales un anumit subiect despre care să vorbesc? Iată de ce:

1. DORINȚĂ – Pentru că am o dorință puternică și îndârjită.

Dacă îmi urmez scopul cu perseverenta și energia unui buldog care aleargă o pisică, nimic nu îmi va sta în cale. 

2. EXACT – Știu exact despre ce vreau să vorbesc.

M-am gândit atent și am făcut un plan al discursului. 

Dacă nu aș fi făcut acest lucru, ar fi fost ca și cum aș fi o persoană legată la ochi, care nu vede absolut nimic, în schimb încearcă să arate drumul pe care merge unei alte persoane aflate în aceeași situație. 

M-aș fi simțit speriat, vinovat și rușinat de propria neglijență.

3. CURAJ – Am încredere în mine, am curaj.

Pentru a avea curaj când vorbesc în public, mă comport ca și cum așa avea deja această calitate foarte bine exersată.

Înainte de vorbi ,trag aer adânc aer în piept, câteva secunde, privesc publicul în ochi și încep să vorbesc încrezător.



4. EXERCIȚIU! – Exersez, exersez, exersez.

PRIMA ȘI ULTIMA CALE, cea mai sigură, pentru a îmi dezvolta încrederea în mine însumi și în capacitatea de a ține un discurs este să vorbesc în public.

Frica vine din necunoaștere și nesiguranță.

Atunci când voi ajunge să am în urma mea experiente reușite de vorbit în public, frica dispare.

Un lucru este sigur: ca să înveți să înoți trebuie să te arunci în apă.



Astfel că vorbiți, vorbiți, vorbiți! În public, desigur! Pregătiți, desigur! Și cu încredere, desigur!

Photo by Kane Reinholdtsen on Unsplash