ÎNCHISOAREA CUPLURILOR - CAMERA ÎMPĂCĂRII

"...Într-unul din bastioane se afla inchisoarea cuplurilor. In vremuri cand divortul era blamat,aici erau tinute pentru 2 saptamani cuplurile care intentionau sa se desparta. Li se dadea un singur pat, o singura masa, un scaun, o cana, etc, fiind nevoiti sa imparta totul. Timp de 300 de ani in Biertan s-a inregistrat un singur divort...Camera impacarii este un fenomen intalnit si in alte biserici fortificate din zona, cea de la Biertan fiind poate ceva mai cunoscuta si mai bine amenajata..."

Sursa: http://jurnaldehoinar.com/2014/06/02/transilvania-saseasca-biertan-cea-dintai-pe-lista-unesco/

Soții sau cuplul pot aplica această soluție cu succes. Contextul care să-i aducă împreună și să elimine orice alt factor de distragere poate să fie și o călătorie, un concediu, o vacantă prelungită, astfel încât cei doi să aibă timp să se regăsească, să se redescopere. 

Problemele reale încep să apară când comunicarea nu mai funcționează. Nimic nu poate fi mai frustrant pentru un partener ca răspunsul „ nimic ” la întrebarea „ ce ai? ” sau „ ce e cu tine? ” sau „ ce se întâmplă? ”.

O perioadă partenerul se poate ascunde în spatele cuvintelor și dacă este suficient de abil în a-și disimula starea reală, sau celălalt nu este suficient de atent și perceptiv să detecteze că nu sunt decât scuze comune, inventate pe loc : „ sunt doar puțin obosit/ă”, „ mi-a fost rău toată ziua ”, „ cred că e o indispoziție temporară, o să treacă”, „ probleme la serviciu”, „ mi-am făcut astăzi la nervi...” „ e vremea de afară...”, „ nu prea am chef de nimic azi ”, poate fi crezut temporar și lăsat în pace. 

Va veni și momentul însă când scuzele, eschivările și evitarea adevărului se vor epuiza, sau nerealitatea lor va deveni atât de transparentă încât celălalt va simți că ceva este în neregulă și va începe să-și pună întrebări: ce îl/o frământă, de fapt? ; îmi spune că totul este bine, că nu are nimic, totuși îl/o văd tot timpul trist/ă, preocupat/ă, care să fie cauza?; stă ore în șir în fața televizorului/ nu se dezlipește de laptop/ nu îmi mai povestește cum a decurs ziua/ și-a pierdut entuziasmul/ nu l-am mai auzit râzând/nu am mai auzit-o râzând de nu știu cât timp/ ce se întâmplă de fapt? 

"Cel mai important lucru în comunicare este să auzi ceea ce nu este rostit." - Peter Drucker.

Vrea să mă protejeze? Este ceva atât de grav? Își dorește ceva anume și presupune că eu nu aș fi de acord? Este ceva care îl/o deranjează la mine sau la altcineva din anturajul meu și nu vrea să îmi spună ca să nu mă rănească sau să nu mă dezamăgească? I s-a întâmplat ceva neplăcut, a avut vreun conflict, a avut vreun eșec și îi este rușine să îmi împărtășească toate acestea? 

De ce s-a închis? De ce simt că mă respinge, chiar dacă nu o face direct? Cum pot să îl/o ajut dacă nu vorbește cu mine? 

De ce este atât de nervos/nervoasă? De ce îl simt atât de nemulțumit/ă și agitat/ă? Se simte amenințat/ă de ceva, sau cineva și nu vrea să mă îngrijjoreze și pe mine? 

Așteaptă ca eu să îmi dau seama care este cauza reală și numai atunci să înceapă să recunoască ce îl/o apasă, ce are pe suflet? Am făcut eu ceva care să îl/o determine să își piardă încrederea în mine? Am greșit cu ceva, fără să îmi dau seama? 

Oare l-a influențat/a influențat-o cineva negativ, l-a întors/a întors-o împotriva mea și este acum derutat/ă și confuz/ă? 

Acestea sunt întrebările incipiente. Cu cât lipsa de comunicare este mai mare, cu cât distanța crește între cei doi, cu cât înstrăinarea se adâncește, cu cât singurătatea în doi se face simțită mai acut, cu cât separarea în fapt se instalează mai pregnant, chiar dacă sunt amândoi , unul lângă altul, dar absenți și cu mintea departe, cu atât întrebările devin mai dureroase, cu atât suspiciunea se instalează mai confortabil în viața lor și cu atât neîncrederea, teama și frica de a îl pierde pe celălalt reușesc să erodeze relația, până la destrămarea ei, dacă cei doi nu au suficient curaj și nu își asumă responsabilitatea de a comunica deschis și sincer:

S-a plictisit de mine? Oare mă mai iubește? Are pe altcineva? Nu mai sunt frumoasă? Nu îl/o mai atrag? Am îmbătrânit? Nu mai sunt suficient de bărbat pentru ea? Caută atenție și afecțiune în altă parte? Este curtat/ă de altcineva? Nu îl mai fac fericit/ nu o mai fac fericită? 

Și astfel se nasc dezamăgirea, frustrarea, gelozia, furia, așteptările înșelate... Apar certurile, reproșurile, cuvinte grele, care dor, care lasă urme adânci, care nu mai pot fi luate înapoi după ce au fost rostite...

Începe o cursă otrăvită între cei doi, o competiție a sacrificiilor făcute de fiecare, un concurs al defectelor acceptate și comportamentelor tolerate, până la acel fatidic „ de fapt, nu mai am nevoie de tine”... Pasul următor...

Tot ce au construit cei doi în atâția ani, cu răbdare, cu iubire, cu dragoste, cu toleranță, cu delicatețe, îngăduință și înțelegere, toate momentele de tandrețe, de fericire, toate clipele frumoase, toate bucuriile trăite împreună, toate adeversitățile învinse în doi, toate succesele repurtate prin armonia direcției comune, tot echilibrul pe care și din care s-au alimentat și care le-a hrănit relația, totul va fi distrus într-o secundă de furie irațională...

Când simțiți că ceva este în neregulă, când simțiți că o umbră începe să se aștearnă asupra relației voastre, nu mai așteptați: nimic nu este mai important decât voi! Izolați-vă de restul lumii pentru cel puțin două săptămâni, purtați recluziunea cu voi peste tot, în camera de hotel, pe stradă, în restaurant, înlănțuiți-vă gândurile și impulsurile cele mai ascunse în cătușele determinării de a le scoate la lumina adevărului și a împărtășirii deschise a lor, și nu desfaceți cătușele până nu le-ați exorcizat în totalitate; spuneți-vă tot ce simțiți, tot ce doriți, tot ce vă preocupă, tot ce v-a invadat inima, sufletul și mintea. Aveți răbdare unul cu altul, ascultați exact ce spune celălalt, fără a îl întrerupe, fără a îl judeca, fără a îl condamna sau contrazice, fără a vă apăra sau justifica, descărcați-vă și eliberați-vă până la capăt și dați apoi șansa și celuilalt să facă același lucru. 

Fiți sinceri cu voi și cu partenerul/partenera, vorbiți cu tact și blândețe, dar nu omiteți nimic. Să nu dați nici un pas înapoi până când nu ați vorbit tot ce era de vorbit și sunteți siguri că ați înțeles complet pe celălalt și ați fost înțeleși în egală măsură. 

Vă veți regăsi, vă veți redescoperi, vă veți aduce aminte de ce v-ați îndrăgostit de celălalt, vă veți ridica vălul care v-a împiedicat să vedeți cât de mult vă apreciați, cât de mult aveți nevoie unul de altul, cât de mult vă iubiți și de cât de puțin aveți nevoie ca să fiți fericiți. 

Iar când vă veți întoarce, cu iubirea voastră reaprinsă, protejându-vă și hrănindu-vă din nou cu energie, poftă de viață și bucurie, nu uitați în viitor că nu este nevoie decât de câteva minute la sfârșitul sau la începutul zilei, în spațiul vostru magic de împăcare și comunicare, pe care îl veți putea crea și schimba oriunde și de oricâte ori, în pat, în fața măsuței de cafea, pe stradă, pe o bancă, în mașină, chiar și printre și în mijlocul oamenilor: sunt suficiente câteva cuvinte șoptite discret, un schimb de priviri, sau un zâmbet complice, pentru a vă reaminti constant angajamentul de a nu lăsa să mai intervină vreo tăcere între voi...

"Indiferent ce se va întâmpla cu noi, fiecare zi petrecută cu tine ESTE CEA MAI BUNĂ ZI DIN VIAȚA MEA."

Photo by Clay Banks on Unsplash

Cândva voi păși pe acel pod, cândva voi pleca...

Cândva voi păși pe acel pod, cândva voi pleca...

Voi mai privi doar o dată înapoi

Doar pentru a-l vedea arzând,

Pentru că voi da foc acelui pod,

În urma mea.

Voi pleca la asfințit,

Lăsând orașul captiv în locul meu, 

Propriilor visuri de evadare.

Mă voi opri la răsărit

Pentru a-mi aprinde zâmbind

Libertatea în prima țigară,

La fel cum voi face mereu,

Surmontând o nouă încercare,

Respirând prima rază de soare,

A dimineții, cu încredere privind

Același nou răsărit de viață,

Ca prima oară.

Temeri nu am și nici frici,

Sunt cine am vrut să fiu,

Acum și aici.

Îmi trăiesc viața, sunt viu.

Capcanei eșecului capcană-am întins,

Și cum știu că ma va tenta, 

În ea va fi prins:

Dacă mâine aș ezita

Dacă voința mea nu ar mai fi a mea,

Dacă ar fi a altuia, 

A fostului eu prizonier,

Nici atunci

Nu mai pot renunța,

Nu mă mai pot răzgândi

Chiar să mă-ntorc de-aș dori

Alt pod nu mai pot construi.

Vechile zile sunt scrum.

Nu pot decât înainte să merg

Asta-am ales să aleg,

Pariez tot pe-acest drum...

Acolo unde cale nu există,

Atunci când totul pare pierdut,

Atunci când o viață tristă

Și-apăsătoare te-ncearcă

Acolo vei găsi un nou început

Îl vei descoperi dintr-o dată

Îți vei aminti

Că tot timpul l-ai știut

L-ai simțit că te- așteaptă,

Și-atunci, abia atunci

Nu vei mai renunța niciodată...

Photo by Fabio Comparelli on Unsplash

STAR WARS - Frica de a pierde obiectul atașamentului

"Antrenează-te să te detașezi de orice îți este frică să pierzi."  - Master Yoda.

Oamenii au tendința naturală, inerentă, de a forma și de a întreține legături emoționale puternice cu alte ființe umane. Această legătură extrem de intensă îmbracă forma atașamentului.

Genialul George Lucas, creatorul, regizorul, scenaristul acestui basm modern neconvențional, care este saga Star Wars, a înțeles în profunzime complicata natură umană, complexitatea sentimentelor și emoțiilor umane și echilibrul atât de fragil, atât de volatil al liberului arbitru, al luptei interioare, oscilarea permanentă între bine și rău, generată de dificultatea alegerilor fără ieșire în fața cărora, inexorabil, ființa umană este pusă de atât de multe ori pe parcursul existenței sale.

Pe lângă caracterul absolut inovator al efectelor speciale - Lucas este fondatorul companiei Industrial Light & Magic, câștigătoare a premiului Oscar pentru efecte vizuale, unul dintre primii pionieri în grafică computerizată și în CGI - computer generated imagery - imagini generate de computer - Lucas a fost primul care creat o trilogie fantastică îmbinând scene de luptă care îți taie răsuflarea - celebrele confruntări cu sabia laser și epicele bătălii ale navelor spațiale - cu planuri suprapuse ale povestirii, abordând teme foarte variate în procesul lor evolutiv; transformarea Republicii ca formă a libertății și democrației în dictatura și absolutismul Imperiului, creșterea puterii Federației Comerțului până la monopolul totalitarist, pierderea inocenței tânărului Anakin Skywalker și trecerea lui de partea întunecată a Forței, câștigul forței armate asupra diplomației, ca modalitate de rezolvare a conflictului, iubirea care distruge, sacrificiul, erodarea și eșecul prieteniei, crimele și ororile comise în numele unui ideal, dragostea imposibilă, convențiile sociale și limitările lor, conflictul sfâșietor între simțul datoriei, respectarea autorității și a ordinii prestabilite a lucrurilor și pasiunea devastatoare, dorința de afirmare, simțul individualității și valorii personale, jocurile politice, compromisurile, manipularea publică, prețul cumplit al revoluțiilor și loviturilor de stat, conflictul între generații și orânduiri, călătoria inițiatică și transformările pe care aceasta le aduce, pericol, curaj, provocări, construirea încrederii, evoluția personalității și a valorilor fundamentale, fidelitatea, devotamentul.

Midi-chlorians erau microscopice forme inteligente de viață care trăiau simbiotic în interiorul celulelor oricărei ființe vii. Atunci când acestea erau prezente într-un număr suficient de mare, permiteau gazdei să intre în contact cu câmpul universal de energie cunoscut ca Forța. Numărul de Midi-chlorians determina potențialul în înțelegerea și manipularea Forței. Dacă o ființă umană poseda 2.500 Midi-chlorians la nivel de celulă, Anakin Skywalker, viitorul Darth Vader, poseda 20.000 - cel mai mare număr cunoscut vreodată. Lucas merge până la a inventa o altă Concepție Imaculată: Anakin nu avea tată, ar fi fost conceput chiar de Midi-chlorians, implicit conceput direct de către Forță, Energia Atotștiutoare și Atotputernică.

Profeția era în sensul că Cel Ales ar fi adus echilibrul în Forță. Iar Anakin era cel ales. 

Atunci când Anakin este adus în Templu Jedi, pentru a începe ucenicia și antrenamentul necesare pentru a deveni Jedi, Master Yoda, cel mai în vârstă și mai puternic Maestru Jedi îi spune acestuia că simte multă frică în Anakin: frica duce la ură, ura la mânie, iar mânia la suferință și moarte. 

Iar frica se naște din atașament și teama de a pierde. 

În centrul valorilor Cavalerilor Jedi se află detașarea și depersonalizarea de ego: un cavaler Jedi nu trebuie să se gândească la sine, trebuie să se gândească și să își dedice toată energia și abilitățile celorlalți, să se pună în slujba binelui colectiv, să fie un model de echilibru, de cumpătare și renunțare. 

Anakin este conștient de potențialul puterii lui - este cel mai puternic Jedi din Univers și va deveni, în urma alegerilor sale, cel mai puternic Sith. Conștiința valorii și puterii, a influenței lui asupra cursului evenimentelor îl face să se simtă frustrat de limitările constante care i se aduc.

Știe că poate mai mult, știe că dorește și merită mai mult. Mentorul și maestrul lui, Obi-Wan Kenobi, îl înțelege, îl susține și încearcă tot timpul să îl tempereze, îndemnându-l să aibă răbdare, să lase lucrurile să evolueze în ritmul lor firesc.

Să își liniștească mintea, să își echilibreze sufletul și sentimentele și să își controleze impulsivitatea.

Abilitățile și puterea lui Anakin sunt cele care îl vor distruge. Putând să vadă viitorul în vise, simte că mama lui este în pericol. Ajunge însă prea târziu și cu ultima răsuflare, aceasta îl mângâie, îi spune că îl iubește, se simte împlinită acum și moare în brațele lui.

Acesta este momentul în care Anakin pășește pe calea întunecată a Forței. Dă curs urii și răzbunării și decimează nu numai pe cei vinovați de moartea mamei sale, ci întreaga populație: bărbați, femei, copii. Răzbunarea nu cunoaște limite și nu diferențiază.

În vis vede și moartea soției sale. Frica de a pierde obiectul atașamentului, soția și copiii lui, este cea care va determina tot cursul evenimentelor care va duce în final la moarte soției sale.

Dorind să își salveze soția, se va lăsa sedus de Darth Sidious, care va folosi tot arsenalul părții întunecate a forței: specularea dorinței celei mai intense, a slăbiciunii, tentația puterii supreme - dobândirea abilității de a salva de la moarte persoana iubită, de a înșela și învinge moartea, diseminarea neîncrederii, justificarea răului temporar pentru idealul binelui colectiv, suspiciunea, gelozia, deformarea adevărului și manipularea sentimentelor.

Dorința de a fi împreună cu soția sa - lucru interzis de normele societății în care trăia, dorința de a învinge moartea, de a se revolta împotriva naturalului, îi vor determina comportamentul care va atrage exact opusul a ceea ce își dorise cu atâta pasiune.

Pierzându-și dorința de a trăi, neputând să mai suporte imaginea monstrului în care se transformase soțul său, Anakin, Padme se stinge, ultimele cuvinte fiind: știu că mai există o parte bună în el - de altfel așa cum iubirea care devorează l-a distrus, tot iubirea fiului său, care după ce îl va înfrânge în lupta cu sabia laser, la sfârșitul trilogiei, refuză să îi ia locul alături de maleficul Darth Sidious, este aceea care îl va salva și îl va izbăvi. 

Ce mi se pare fascinant și acum, după 30 de ani de când am văzut prima dată Star Wars, este originalitatea gândirii filozofice a lui George Lucas și lejeritatea cu care poate povesti atât de simplu, atât de fluid, atât de accesibil, teme de viață, întrebări fundamentale și dileme existențiale atât de complexe, dacă sunt analizate în profunzime. 

Am revăzut de n ori această trilogie și o voi revedea în continuare. Este o lume cu totul aparte pe care dacă nu ai descoperit-o încă, te invit să o descoperi, iar dacă ai descoperit-o deja, să o redescoperi și să o privești cu mai multă atenție. 

Fie ca Forța să fie cu tine! 

"O parte naturală a vieții moartea este.  Pentru cei care se transformă în Forță bucură-te. Să nu îi plângi. Să nu îți fie dor de ei.  La gelozie atașamentul duce. Iar umbra lăcomiei aceasta este."  - Master Yoda.

Photo by Cade Roberts on Unsplash

Oportunitatea este aici, în fața ta: Ce vei face?

Șansa cea mare pe care o așteptai se află acum, în fața ta. 

Ai așteptat atât de mult timp, încât acum, când lucrurile sunt pe cale de a se întâmpla, ești total surprins. 

Renunțaseși să mai speri, erai deja resemnat că pur și simplu nu este posibil pentru tine și totuși, dintr-o dată, subit, lucrurile se întâmplă și se întâmplă chiar acum. 

Ești confuz și speriat. Este normal. Este momentul în care visul se transformă în realitate. 

Nu mai ești la adăpostul imaginării acestui moment, nu mai ai confortul că acest moment va veni cândva, în viitor, când te vei simți pregătit, când vei fi confortabil, vei avea încredere și vei fi convins că poți face față provocării.

Nu îți mai poți fabrica nici scuze, nici justificări. Nu te mai poți lamenta, nici nu mai poți regreta melancolic cum ar fi fost dacă ai fi avut și tu o șansă majoră, cum au avut alții.

Iat-o, șansa ta majoră este acum prezentă, în fața ta, te privește și te așteaptă să-i dai curs. 

De ce îți este atât de teamă? De ce eziți? Nu asta este ce ți-ai dorit? 

- Dar nu sunt pregătit. Mă simt sufocat de emoție și frica mă paralizează. Dacă nu sunt făcut, de fapt, pentru asta? Dacă nu am ce trebuie? Știu că mi-am dorit acest lucru atât de mult, dar după atâtea încercări, nu mai credeam că voi ajunge în acest moment. Dacă nu voi face față? Dacă mă voi bloca? Dacă mă voi face de râs? Dacă mă voi acoperi de ridicol? Dacă nu voi fi convingător? Dacă voi ieși din această încercare cu imaginea șifonată, dacă voi eșua? Nu cred că aș suporta umilința. 

- Nu poți să afli până nu încerci. Crezi că ești primul om din lume care trece prin aceste stări? Toți trec. Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul înseamnă să îți fie frică și totuși să mergi înainte, să accepți frica și să o transformi într-o armă puternică. Nu poți să îți suprimi emoțiile și nici să le elimini. Poți însă să le direcționezi, să le controlezi și să le transformi în energie pozitivă. 

- Cum? Dacă voi greși? Dacă mă voi încurca? 

- Vei merge mai departe. Vei continua. Orice ai face, nu te opri. Cu cât vei depăși mai multe blocaje, cu cât vei reuși să treci peste acele frici iraționale, cu atât vei dobândi mai multă încredere. Nu mai poți amâna acest moment. Se află acum, în fața ta. Pur și simplu trebuie să reușești. Este singura ta opțiune. Singura variantă. Cu astfel de șanse te întâlnești doar de câteva ori în viață. Sau poate sunt unice și irepetabile. Ce preferi: să încerci acum, să încerci de oricât de multe ori este nevoie pentru a reuși, chiar dacă vei eșua pe parcurs, chiar dacă vei avea parte de destule nereușite și momente grele, sau să renunți, să rămâi confortabil unde ești și să regreți apoi toată viața nu că poate ai fi avut o șansă, ci că ai avut o șansă reală, tangibilă și ai refuzat-o conștient, pentru că ți-a fost frică și nu te-ai simțit pregătit? 

- Trebuie să mă mai gândesc. Nu mă pot arunca înainte, orbește, pur si simplu, neștiind exact care vor fi toți pașii și ce va presupune toată această nebunie.

- Dimpotrivă, exact asta trebuie să faci. Acum este momentul tău. Nu mai este nimic de adăugat. Nu mai este nimic de explicat, nici de motivat, nici de reflectat. Fii o faci, fie nu. 

OPORTUNITATEA ESTE AICI, ÎN FAȚA TA. CE VEI FACE? 

Photo by Letizia Bordoni on Unsplash

Cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge

Legea atracției funcționează întotdeauna, fie că accepți acest lucru și îl înțelegi, fie că nu îl accepți, pentru că nu te interesează, nu crezi în el, ai încercat și nu a funcționat, sau indiferent ce altă percepție ai. 

De fiecare dată când vizionez filmul The Secret - The Law of Attraction, lucrurile par din ce în ce mai clare și mai simple: Devii ceea ce gândești și ceea ce acționezi, ca urmare a gândurilor tale. 

Nu este nici o magie, nu este un film de science - fiction, nici o fantezie caracterizată de un optimism exagerat și naiv. Pentru că ideea nu este (așa cum atât de des este greșit înțeleasă) să te gândești pur și simplu că totul va fi bine și din senin vor începe să ți se întâmple lucruri minunate, uluitoare, extraordinare, ieșite din comun. 

Să stai pasiv, să visezi la ce îți dorești atât de mult și miraculos să ți se întâmple peste noapte. 

Poți să spui la nesfârșit că voi reuși să fac x, sau să ajung y, sau să am z, sau să fiu h: nu se va întâmpla nimic dacă nu acționezi. 

Chiar dacă nu cred în câștigul la loterie - în primul rând pentru că mi se par bani nemeritați - de ce să am eu parte de banii altora, fără nici o contraprestație - simpaticul exemplu al celui care îl ruga pe Dumnezeu să îl ajute că câștige, dar nu își cumpăra macar un bilet să încerce, este foarte relevant. 

Nu este suficient decît să visezi, să îți dorești, să vrei ceva. Nu este suficient să vizualizezi - oricât de puternic, cu oricât de multă credință, deși este un pas esențial, primul pas, de altfel - trebuie să treci la următoarea etapă: să acționezi. 

Să acționezi în direcția a ceea ce vrei să obții. Cum? Nu știu. De cele mai multe ori nimeni nu știe. Pentru că de cele mai multe ori traseul de la dorință la materializarea a ceea ce vrei este foarte sinuos și aproape de fiecare dată total suprinzător. 

În momentul în care ești absolut sigur că ceea ce ai hotărât este cu adevărat ceea ce vrei, ești convins 1000% că acesta este drumul pe care vrei să îl urmezi, ai făcut, de fapt, cel mai mare pas, care este și cel mai greu: să decizi cu exactitate ce dorești. 

Să ai maximă claritate asupra obiectivului. În această etapă ai libertate totală. Nu îți poate impune nimeni ce să gândești, nici nu îți poate îngrădi nimeni viziunea, oricât de nebunească ar fi. 

Chiar este recomandabil ca viziunea ta, scopul tău major, ceea ce te motivează cel mai puternic, acel lucru despre care ai fi în stare să vorbești zile în șir, fără ca entuziasmul tău să se diminueze pentru o clipă măcar, dorința ta cea mai intensă să fie ceva care pare imposibil de atins, dacă te-ai raporta la tine, la situația ta din prezent, la cine ești tu acum, ce poți, ce faci, ce ești capabil. 

Cu cât este mai nebunesc scopul tău, cu cât este mai dificil de atins, cu cât ești mai nesigur și cu cât ești mai temător că nu îl vei atinge, cu atât mai mult ar trebui să fii convins că exact acesta este scopul la care ar trebui să te oprești, singurul vis, singurul ideal căruia merită să îți dedici viața. 

De ce ar trebui să am un scop măreț, de ce ar trebui să tind să îmi spulber limitele și simpla vizualizare a atingerii scopului să mă uluiască dincolo de maximul pe care mi-l pot imagina în prezent? 

De ce să nu duc o viață normală, liniștită, fără provocări, fără zbateri, fără căutări, fără mii, sute de mii, milioane poate de încercări asteptându-mă înainte de reușită? 

Este un standard pe care trebuie să îl ating, nu pot fi fericit și cu un trai simplu și relaxat, refuzul căutării și asumării unui scop de o asemenea anvergură mă transformă într-un om lipsit de curaj, cu mai puțină însemnătate sau mai puțin valoros decât alți oameni, posesori ai unui vis nebunesc? 

Cu siguranță nu. Este vorba decât de alegere. Nimic mai mult. 

Miza alegerii unui ideal care merită tot efortul, a unei provocări atât de intense încât te descurajează și simpla asumare a lui, nu este a îți conferi aparența unei superiorități în comparație cu alți oameni. 

Nu vorbim despre categorisirea persoanelor în normale sau extraordinare, demne de admirat. 

Singura miză este transformarea prin care vei trece. Singura miză este potențialul tău latent, cu totul ieșit din comun, pe care și tu, ca orice alt om de pe această planetă, îl ai. 

Miza este spargerea barierelor mentale care ne interzic accesul la o viață fe - no - me - na - lă. 

Bariere pe care ni le-am construit singuri, sau în spatele cărora am acceptat cuminți să fim poziționați de către alte persoane din viața noastră, fie că ne dăm seama, fie că nu. 

Bariere pe care le putem accepta în continuare, asupra cărora putem reflecta asumându-ne resemnați rolul de victimă și pe care le putem folosi cu lejeritate ca scuze nesfârșite pentru atât de credibilele justificări: nu pot pentru că ... dacă nu ar fi fost... poate că acum... 

Sau pe care le putem distruge acum, încetând să mai privim în spate și pregătindu-ne mai degrabă pentru a le înlătura pe cele pe care le vom întâlni în călătoria pe care tocmai am hotărât să o inițiem. 

Pot să îți spună 100 de oameni că nu vei reuși, că nu este bine ce faci, că nu este pentru tine, că este greu, că nu ai datele problemei și nu ai gândit-o bine, că ar fi mai sigur pentru tine dacă ai fi mai prudent, mai cumpătat, dacă nu te-ai arunca nebunește înainte către această prostie - visuri... trezește-te, nu există visuri, există decât realitate și ce vrei tu nu e pentru tine...

Pot să îți spună 1000 de oameni același lucru și toți să se înșele. Tu să știi că asta simți nevoia să faci, că asta trebuie să faci și să perseverezi. 

Tu să crezi în continuare, neclintit, în visul tău, până când și ceilalți 1000 nu vor avea decât să creadă și ei...

Pentru că vor vedea că ceea ce ai spus începe să se întâmple. Și poate atunci va veni și rândul lor să creadă în visurile lor. Și tu vei fi poate singurul care va fi alături de ei și alți 999 le vor spune că e o prostie, e ceva ridicol, copilăresc și intangibil. 

Când ești în căutarea visului tău, ceva se va trezi, într-adevăr în tine. 

Nu însă acea voce exterioară comună a celor care te descurajează - uneori și poate dintr-o bună intenție, pentru a te proteja de un potențial eșec, sau de dezamăgirile și nereușitele care te așteaptă până la marea reușită - ci acea voce interioară care te va susține în cele mai dificile momente și care nu te va lăsa să renunți. 

Se vor trezi în tine curajul, îndrăzneala, imaginația, creativitatea, disciplina, puterea, încrederea, perseverența. 

Vor ieși la iveală resurse pe care nu ți-ai fi imaginat vreodată că sunt în interiorul tău. 

Vei dobândi abilități care păreau imposibile pentru tine. 

Vei ajunge să faci lucruri pe care le vedeai de nerealizat de către eu-l tău, atunci când ai acceptat adevărul - cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge.

Pentru că acel vechi eu, acel eu al tău existent înaintea alegerii, într-adevăr nu era capabil de toate aceste lucruri. 

Acea voce interioară, pe care câteodată o vei simți alături de tine, ajutându-te și susținându-te, chiar și fără cuvinte, acea voce va fi reminder-ul tău constant că orice mintea poate concepe și crede, mintea poate atinge, poate transforma imaginarul în real. 

Când vei emite constant pe aceeași frecvență, pe frecvența scopului tău, când te vei gândi tot timpul la ce vrei, nu la ce nu vrei să ți se întâmple, când vei acționa constant către idealul tău care merită, vei atrage oamenii, împrejurările, contextele, oportunitățile. 

Vei atrage succesul. 

Pentru că ești acolo, în calea lui și nu va mai putea să te ocolească. 

Cu cât mai nebunesc scopul, cu atât mai mare probabilitatea de a-l atinge. 

Concepe-l, crede-l, acționează, atinge-l. 

Apoi împărtășește experiența ta și altora, ajută-i, susține-i și construiți împreună alte scopuri nebunești. 

Credeți-le, acționați, atingeți-le... 

"Trebuie să crezi ( în ce îți dorești). Nu este nevoie să ai un plan B, pentru că îți distrage atenția de la planul A "- Will Smith. 

Photo by Jordan Madrid on Unsplash

Scaunul preferat din cafenea

Renunțase să mai vorbească. Oricum nu ar fi putut să explice. Era prea complicat. 

'' De ce trebuie să am o lume interioară atât de bogată, atât de complexă, dacă nu o pot împărtăși? '' 

Căutase un oraș cât mai mare, să se poată pierde în mulțime. 

Anonimatul părea singura soluție. 

'' Când stai foarte mult timp singur - gândea - ai foarte mult timp să îți pui întrebări. Multe întrebări. Întrebări fără sfârșit. Nici nu mai contează răspunsurile. Decât întrebările sunt importante.'' 

Aproape că renunțase și să mănânce. Nu mai simțea nevoia. Cel mai mult îi plăcea să privească oamenii trecând. Se așeza pe scaunul preferat din cafenea, cu vedere la stradă, tot timpul într-un colț retras, cu spatele la perete, ca un războnic experimentat și tot timpul precaut, care își asigură o poziție de luptă cât mai avantajoasă, cu fața la adversar. 

Scaunul preferat din cafenea era poziționat tot timpul la fel, cafeneaua mereu alta. Regula era simplă: niciodată aceeași cafenea, niciodată aceleași persoane. Își propusese să evite cu orice cost situația în care un chelner mai vorbăreț sau vreo picoliță mai volubilă să își dea seama că venea a doua oară acolo, să îl recunoască și să încerce să lege o conversație: '' O dimineață minunată! Vă aduc două cafele, ca de obicei? '' sau '' Ne bucurăm că ați ales din nou cafeneaua noastră. Vă mai pot aduce și altceva?'' .

Îi plăcea să privească oamenii, să îi asculte și să intuiască din câteva detalii: gesturi, îmbrăcăminte, înfățișare și frânturi de frază, cam ce tip de viață duceau, ce îi interesa, de unde veneau și unde se îndreptau...

Tot timpul îl recitea cu plăcere pe Honoré de Balzac, unul dintre favoriții lui. Și-a dorit inițial să îl imite pe genialul romancier și să își noteze asemenea lui, în carnețelul care nu îl părăsea niciodată, orice observație pe care ulterior ar fi dezvoltat-o în scris: un detaliu vestimentar, un detaliu arhitectonic, o fizionomie expresivă...

Dar ar fi atras prea mult atenția. În plus, cea mai teribilă frică a lui era frica de ridicol, de banal și un zâmbet condescendent, sau mai grav, a unei priviri amuzate dublată de un comentariu răutăcios. 

Astfel că prefera să privească cu maximă atenție, concentrându-se ca un chirurg fixându-și punctul de incizie și memora esența fiecărei persoane, care urma să o transforme ulterior în personaj,vizualiza fraza descriptivă pe care o concepea instant și o derula pe un ecran mental, înroșind și mărind cuvintele cheie, pentru a fixa cu maximă acuratețe esența, pentru ca apoi, la sfârșitul zilei, ajuns acasă să își folosească prodigioasa lui memorie eidetică pentru a reconstrui personajul. 

Descoperise de la o vârstă fragedă că avea o memorie eidetică incredibilă, nu numai a sunetelor, figurilor sau culorilor, dar si semantică, spațială și matematică.

Era suficient să privească o singură dată fațada unui edificiu, pentru a reda cu o exactitate uluitoare fiecare coloană, arhitravă, cornișă, fronton, acantă sau basorelief.

Memoria lui eidetică îl ajutase, de altfel, să câștige atâtea turnee de șah online. O sursă sigură de venit. Era suficient să privească primele mutări ale oponentului pentru a îi intui stilul și a vizualiza toate posibilele variante de joc ale adversarului, un număr finit căruia îi opunea infinite variante de distragere a atenției și câștigare inevitabilă a partidei. 

De două ori pe an se deghiza și intra într-un cazinou, câștiga la blackjack, lăsa bacșișuri generoase și un mesaj discret patronului că nu va mai reveni niciodată. 

Ar fi putut să aibă o viață de lux, faimă, celebritate. Ar fi putut să trăiască numai în lumina reflectoarelor. Ce rost avea? Ar fi stricat totul. 

Prefera singurătatea. Prefera plimbările lungi printre clădiri de epocă, în centrul istoric, prefera să da naștere unor povești de viață sub umbrele lungi ale felinarelor de fier forjat, prefera să imagineze pași grăbiți pe piatra cubică către întâlnirile amoroase ale nopții, decât să le trăiască real. 

Toate ar fi dus către decepție. S-ar fi sfârșit  în derizoriul vieții cotidiene. Așa de întâmplase de fiecare dată când se apropiase de cineva. Avea o capacitate de seducție care părea a avea o viață proprie. Intra în posesia lui și îl îndruma către cel mai sensibil punct slab al victimei. Nu trebuia să facă nici un efort. Totul venea natural. Nu conta împrejurarea, contextul. Erau suficiente câteva minute ca să fascineze. Urmarea era inevitabilă. 

Nu găsise până atunci pe cineva care să îi opună rezistență. Totul era atât de previzibil. Scrisese, printre atâtea alte romane, și o carte despre pattern-urile jocului seducției. Erau limitate la câteva provocări constante de generare și acționare asupra stimulilor și reacțiilor încadrate într-o formulă axiomatică. Contextele erau singurele care aveau o diversitate infinită. Și enumerase suficiente din fiecare categorie. 

Nu publicase încă nimic. Își propusese ca atunci când va găsi persoana care să îl iubească așa cum era, care să îl elibereze din acest legământ al anonimității, va publica totul și își va asuma o viață printre oameni. 

Și astăzi întâlnise acea persoană. 

Exact când se pregătea să renunțe definitiv. Știa că numai atunci când va renunța cu adevărat să mai caute, atunci va găsi. 

Și iubirea i se întâmplase. Prima și ultima lui iubire. 

Astfel că în acea dimineață, zâmbind s-a întors în cafeneaua zilei trecute și lăsându-se pe spate, pe scaunul lui preferat, scrise pe prima pagină din celebrul carnețel al lui Honoré de Balzac, pe care îl achiziționase la o licitație a Christie's American branch din Rockefeller Center, New York : 

Bărbatul întâlnește femeia. Se îndrăgostește. Iar iubirea îi salvează pe amândoi. Atât de simplu. Și asta este toată esența vieții. 

Photo by Toa Heftiba on Unsplash

Dansează liberă pe stradă, ca un graffiti nebun, Inima ta...

Iarba dimineții, aburul cafelei și fumul de țigară

Pagini de viață , adnotări mâzgălite,

Observații cu roșu, sublinieri repetate,

Încerci să te decizi - pentru a câta oară

Din opțiuni multiple, idei răvășite

Ce să alegi mai departe...

Cum poți afla ce vrei când încerci chiar acum

Să nu vrei să mai vrei?

În timp ce tu ai rămas pe gânduri

Dansează liberă pe stradă, ca un graffiti nebun,

Inima ta...

Dansează pictând fațade și oameni,

Sentimente – emoții și-alei...

Conversații împarte și flori de nu-mă-uita

Fețe simpatice împachetate-n clovni galbeni, 

Rețete de fericire prescrise instant. 

Intră în vorbă cu - oricine 

Și răspunde șarmant:

Planuri mărețe sau griji trecătoare, 

Eșecuri, succese, orgoliu sau vină, 

Căutare febrilă,reușită deplină

Gest nobil sau lacrimi din soare,

Pasiuni efemere, vise înfrânte,

Ideal grandios, dorințe mărunte,

Întâlniri, despărțiri

Căderi și măriri,

Depresii, speranțe, 

Culori și nuanțe 

De viață: pe toți îi ascultă, tuturor le zâmbește, 

'' Nu mai fiți triști '' - râde, glumește

Cu ei - '' Ați uitat să trăiți '' 

'' Ați uitat să iubiți '' 

'' Ați uitat să fiți vii și umblați fără inimi'' 

Le spune și toți o privesc uimiți.

'' Inima voastră vă vrea fericiți '' 

'' Cu ea nu mai știți să vorbiți '' 

'' Astăzi e tot ce aveți'' 

'' Nu ieri și nici mâine, nu poate cândva '' 

'' Astăzi și - acum se-ntâmplă ea, 

Viața ta.''

'' Astăzi și-acum fii viu și trăiește ! ''

'' Astăzi fii viață, astăzi iubește!''

Dansând liberă pe stradă, ca un graffiti nebun, 

La tine se-ntoarce zâmbind, 

Inima ta...

Iarba dimineții, fumul de țigară și abur de cafea,

Dansează nebunește cu ea...

Cu brațele deschise o primești glumind:

Paginile vieții încap într-o frază: ''Astăzi iubește, 

Astăzi fii viață, astăzi și - acum fii viu și trăiește!''

Photo by Aditya Ali on Unsplash