luni, 1 februarie 2016

CAPCANA BOEMULUI - prima parte


- Îmi este din ce în ce mai greu să fac față dezamăgirii. 

Sunt dezamăgit de tot, de oameni, de lume. Și în primul rând de mine. 


John se privea în oglindă. Oglinda nu îl înfățișa însă pe el. Făcuse un pact cu el însuși: să se dedice artei și să își transforme obsesia pentru artă în motivația supremă. 

Să nu uite condiția tragică a artistului, Să nu își dea voie să se lase prins în mrejele unei fericiri burtoase, de burghez ghiftuit. Să nu se lase pradă căii ușoare, să nu se lase amăgit de tentația compromisului.



Drept pentru care pictase Artistul muritor de foame- Portretul artistului în studioul lui, de Géricault, pe oglinda din baie.

Văzuse pentru prima oară acea privire enigmatică a tânărului când avea 18 ani. 




Își amintea întotdeauna înfiorat prima senzație - șocul revelației: era ca și cum celebrul pictor francez îl văzuse pe el cu două secole înainte și îl alesese model pentru acel splendid tablou.

Simțise o atracție irezistibilă, un sentiment ciudat al părerii de rău, al melancoliei unei vieți deja trăite, un sentiment al viitorului său, dominat de excese, de satisfacții și glorii orgolioase, de aventuri intense și depresii insuportabile. 




Se privea și acum, în această dimineață. Zâmbind reținut, își amintea de avalanșa de gânduri care îl sufocase după ce privise portretul, în urmă cu zece ani: 

- Nu îmi vine să cred! Ăsta, de fapt, sunt chiar eu. Dacă mi-aș fi putut picta ființa interioară, exact astfel aș fi arătat! 

Asta înseamnă că voi deveni un al doilea Dorian Gray?! 




Nu înțelegea cum de nu își dăduse seama până atunci că, de fapt, nu era nimic în neregulă cu el. 

Era totul în neregulă cu mediul în care trăia. 

Era totul în neregulă cu viața pe care o ducea în acel moment. 

Era totul greșit. Simțise de mult, fiind extrem de precoce, posesorul norocos al unui IQ exploziv, că viitorul care îi fusese trasat îl făcea să regreseze în fiecare zi. 




Nu exista nici o asemănare fizică între el și tânărul care îl privea cu mâna sprijinindu-i tâmpla. 

John era deja un bărbat cu o statură atletică, un corp musculos, puternic, lucrat din greu la antrenamentele zilnice de box, lupte, scrimă și echitație.




- John, e gata cafeua? Sunt adormită... - vocea lui Jane îl trezește din reverie...

Photo by Chantal Garnier on Unsplash

vineri, 29 ianuarie 2016

Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!



- Încerc să te înțeleg.

- Chiar încerci?

- Nu, zic și eu doar așa, să mă aflu în treabă.. Glumești, normal că vorbesc serios!

Mi-am spus că dacă nu purtăm o discuție extrem de serioasă, lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută...

Spune-mi ce vrei! Ce vrei tu.. Ce vrei de la mine, ce vrei de la noi, vrei să ajungem undeva, cum ne vezi, sunt compatibilă cu visurile tale, să mă fac mai deșteaptă sau mai frumoasă pentru tine?

- Iar vorbești prostii... - și John își aprinse nervos încă o țigară. Își mai turnă un pahar de whisky, și o privi pe Jane cu un sentiment amestecat de vinovăție și furie.

- De ce nu vrei să vorbești cu mine?

Vreau să spun, să vorbești cu adevărat, până la capăt.

Ți-am spus de atâtea ori, și îți voi repeta până când îți va intra în capul ăla inteligent și încăpățânat: nu te va iubi nimeni vreodată cum te iubesc eu; nu mai e nevoie să fii cu mine așa cum crezi tu că trebuie să fii, sau așa cum ți se pare ție că te-aș găsi eu interesant, mai interesant!

E suficient pentru mine să fii pur și simplu cum ești tu: nestatornic, capricios, impulsiv...

Ăsta e farmecul tău și asta este plăcerea mea, de a te descoperi în fiecare zi altfel.

Știu că nimeni nu te-ar suporta cu adevăratul tău chip, tu cu atât mai puțin.

Dar eu te găsesc minunat așa!

- Ce poate fi așa de nenorocit de minunat într-un ratat care nu este în stare să se țină de un amărât de job și care se îmbată crunt în fiecare dimineață, pentru a-și amorți simțurile suficient de puternic, astfel încât să reziste încă unui început de zi?

- Vezi, cine ar putea să mă atragă pe mine cu frazele astea mincinoase, în afară de tine?

În primul rând că nu se întâmplă în fiecare zi, doar de câteva ori pe lună; de obicei după ce constați că vreun editor veros ți-a furat ideea de scenariu - tu nu vrei să mă asculți să investești câteva sute de verzișori pentru a îți angaja un specialist în drepturi de autor și un consilier bun - să nu mai vorbesc că nu vrei să mă lași pe mine să te ajut ..

- Tu, cu Harvard-ul tău și cu donațiile tale și cu părinții tăi toleranți și progresiști!

Jane izbucnește în râs, într-un zâmbet perfect, seducător și poznaș: 

- De câte ori ai încercat să-i îngrozești cu poveștile și invențiile tale - ba că erai drogat, ba că ai fost condamnat de la 12 ani pentru grand theft auto și proxenetism...

Părinții mei mi-au dat libertate totală, au încredere în mine, nu mi-au interzis nimic, niciodată, m-au susținut necondiționat, m-au motivat direct, din suflet, cu iubire și înțelegere. Au prea multă încredere în mine și le-am dovedit de prea multe ori că îmi pot folosi capul și la altceva decât pentru headshots la cine ști ce prezentare fancy a ultimului favorit al fashion-ului.

- Îmi spui că încerci să mă înțelegi. Eu nu înțeleg ce cauți tu cu mine, în spelunca asta de mansardă, prntre cărți răvășite și această boemă atât de demodată - șevalet, pânze...

- Să nu uităm de pânzele de păianjeni, de doamna proprietar isterică și de vecinii tăi ciudați...

Râsete, fețe îmbufnate și o lumină caldă, de primăvară, prin ferestrele murdare.

- Tu, dragul meu, al cei mai frumos suflet și cea mai generoasă inimă! Asta când nu te transformi în Shrek, cum faci acum.


...

Photo by Alexander Krivitskiy on Unsplash

joi, 28 ianuarie 2016

ȘANSA TA!


Șansele, adevăratele șanse nu apar foarte des in viață. 


Poți să crezi de multe ori că ăsta era de fapt trenul în care trebuia să urci, și să te înșeli. 


Pur și simplu nu contează cât de multe greșeli faci. 

O singură greșeală, majoră, să nu faci. 

Să nu recunoști adevărata șansă. ȘANSA TA. 


În momentul în care ai recunoscut-o, orice ar fi, nu mai da înapoi. 


Indiferent cât de mult sau de puțin durează ca să fructifici în totalitate acest drum care începe cu ȘANSA TA. 


Indiferent cât de pregătit te simți. Sau nu. 


Uită-te în jurul tău. Uită-te la oamenii pe care îi admiri. Care au reușit. Care te inspiră. Care te motivează. Care te îndeamnă să îi emulezi. 


Uită-te în jurul tău. Uită-te la cei care te admiră. Uită-te la cei pe care ai reușit să îi inspiri. Uită-te la cei care vor să te emuleze. 


Nu te mai uita înapoi. Nu te mai uita nici înainte atât de mult. 


Uită-te acum, în acest moment, la viața ta. 


Fii prezent la ce ți se întâmplă aici și acum. 


Nu te vei mai întâlni vreodată cu această clipă. Unică. Clipa prezentă. 


Decizia pe care o iei acum, în această secundă îți va contura viitorul. Îți va repara trecutul, dacă ai ceva de reparat. 


Scutură-te din inerție. Renunță la a mai amâna. Renunță la a mai renunța. 


Dacă ar fi atât de ușor, nu ar fi reușit toți? Dacă ar fi atât de facil, nu ar mai exista provocarea, nu ar mai exista efortul, nu ar mai exista confruntarea, care să te ajute să crești. 


ȘANSA TA poate să apară oricând. TREBUIE SĂ FII PREGĂTIT SĂ O RECUNOȘTI. 


TREBUIE SĂ O VREI, SĂ O VREI CU ADEVĂRAT. 


Când apare, nu îi da drumul!


Acționează! 


ȘANSA TA POATE FI ÎN FIECARE ZI!


Există, din fericire, și a DOUA ȘANSĂ, și a treia, și a patra...


Nu pierde secunda aceea, nu pierde impulsul, nu ezita!


Ai curaj și aruncă-te, chiar cu nesăbuință!


Fă primul salt în credință! Nu trebuie să vezi toată scara! Doar prima treaptă! Poate fi suficient. 


Atât timp cât încă încerci, înseamnă că îți creezi oportunitatea pentru șansa următoare. 


La fel cum ai amânat momentul efortului, amână acum momentul odihnei. 


Fii ca personajul lui Jack London, care a reușit să supraviețuiască frigului și pustietății, spunându-și, repetându-și obsesiv, am un chibrit în buzunar și voi aprinde un foc uriaș, mă voi încălzi, voi mânca și mă voi proteja de lupi!


Însă nu îl folosesc acum. Îl păstrez pentru mai târziu. Până atunci, mai fac un pas. 


Până când a reușit să supraviețuiască. 


Nu avea nici un chibrit. A crezut însă că îl avea. Și a amânat momentul renunțării, încă un pas, încă un pas...


Nu renunța! Șansa ta este aici, te vei întâlni cu ea după următoarea cotitură a drumului! 

Photo by Michael Dziedzic on Unsplash


miercuri, 27 ianuarie 2016

A VREA CEVA DE LA B ȘI B NU VREA SA ÎI DEA.


De ce ne plac atât de mult filmele? 


Pentru că în filme apare întotdeauna lucrul cel mai interesant din viață, esența vieții, nucleul poveștilor care ne țin lipiți de ecran: CONFLICTUL. 


De ce este atât de râvnită și invidiată, atât de adulată și admirată arta actorului? 


Pentru că într-un mediu sigur, actorul poate experimenta visceral, intens, fragmente de viață ale unor oameni, personajele, în care aceștia se transformă, scoțându-i la iveală din ei înșiși.


Ce este fascinant este momentul în care actorul reușește să fie X, nu să îl interpreteze pe X. 


Iar pentru a reuși acest lucru este nevoie de IMAGINAȚIE și CURAJ. 


Imaginație pentru a găsi motivele pentru care îl urăști pe cel din fața ta. Pentru a găsi motivele să o iubești pe cea din fața ta. Și curaj pentru a construi o lume reală în mintea ta, pentru a crede în totalitate scenariul creat. Curaj pentru a merge cât mai departe, pentru a trăi frica în cele mai înspăimântătoare adâncimi, pentru a simți durerea sfâșietoare a unei fericiri pe cale să se destrame, pentru a dezlănțui furia devastatoare și pentru a te lăsa învăluit de tandrețea pătrunzătoare, de preaplinul insuportabil al sentimentului de dragoste.


Pare un loc comun, nu? A vrea ceva de la B și B nu vrea să îi dea. 


Până la final, unul dintre cei doi va ceda. 


Acest joc însă, cer - nu primesc, este cel care face cu acțiunea să fie palpitantă, să atragă, să captiveze. 


Atât de simplu ... La acest lucru se rezumă tot? 

În esență, da. 


Pentru că filmul pleacă din viață, dintr-o pasiune nebună pentru oameni și pentru viață, dintr-o observație atentă a modului instictual, natural în care oamenii își disimulează emoțiile și mai ales intențiile. 


Pentru că filmul este artă, cea mai complexă artă, în viziunea mea, pentru că filmul este catharsis.


Pentru că atunci când A vrea ceva de la B și B nu vrea să îi dea este tensiunea care iese din ecran, dincolo de cuvinte, este imaginea care te atinge direct și brutal în intelect, în rațiune, în simțire, în inimă și în suflet, te înfioară, te face să te recunoști, să te identifici cu ființele care trăiesc în fața ta și ajung să trăiască în tine, prin această artă profund umană - filmul. 


Pentru că te mișcă profund atunci când îți dai seama, câteodată, că au fost și vor fi momente în viața ta când A ȘI B SUNT UNA ȘI ACEEAȘI FIINȚĂ:TU!


Când CONFLICTUL este unul interior, când te lupți cu tine însuți, cea mai dificilă înfruntare, care se poate sfârși în damnare sau în salvare...


Vezi promisiuni încălcate, vezi visuri destrămate, vezi speranțe care nu se lasă anihilate până în ultima secundă, vezi cum poți renaște după cea mai cumplită experiență și vezi cum poți pierde totul într-o secundă, pentru că nu ai știut să apreciezi și să păstrezi binecuvântările oferite cu atâta generozitate. 


Acest minunat VREAU - NU ÎȚI DAU este cea mai clară lecție de viață pe care o trăiești în fiecare clipă!

Photo by Peter Lewicki on Unsplash

marți, 26 ianuarie 2016

F.I.L.M.


FILM, lumi nebănuite,
Destine (ne)împlinite,
Visuri îndepărtate,
Fantasme relevate,
Imagini fascinante.

Film, magie pe ecrane,
Iubire, înfruntare,
Rafinament și stil,
Intrigi, paravane,
Extaz, agonie,chin.



IMAGINATION, talantul ființei,
Geneza artei și provocarea științei
Început a tot și toate,
Creând realul din poate.



INTUITION, busolă în furtuni
Atracție absconsă,
Ieșire din genuni.
Știi fără să știi
Ce nu știai că nu știi:
Dincolo de minte astfel poți simți.




IMPULSE, când momentul
În cale-ți-e-așternut,
Este sentimentul
Inefabilului, adevăratului
Început.



INPUT - curaj, perseverență,
Output - O viață de esență,
Născută-ntr-un minut,
Din cel mai valoros tumult:
Știu ce vreau și cine sunt.




LITERATURE, cuvinte inspirate,
Pagini de emoții, gânduri și fapte,
Splendori și idealuri,
Utopii,baluri.




MUSIC, tristeți și bucurii,
Sonate, simfonii,
Dans și libertate,
Ritm, intensitate.

Ce-am fi fără ele...
N-am mai privi spre stele,
N-am mai spera o clipă,
Timpul-ar fi risipă
Dragostea pierdută,
Iar fericirea vândută
Mundanului vulgar.
De-aceea le-avem în dar...


Photo by Ahmet Yalçınkaya on Unsplash


vineri, 22 ianuarie 2016

In the mood for love



Mainile noastre se ating.

Iti desenez conturul degetelor tale, cu degetele mele,

Trasand o linie imaginara pe hartie.

Suntem un călugar si o calugarita destinati să nu cunoastem niciodata dragostea.

Si dragostea doare atat de tare,

Sentimentul este atat de puternic.

Inima, pe strunele vioarei,

A plecat demult din piept,

Și fiecare acord ne sfâșie mai adânc și mai adânc.

Ne privim și nu aveam curaj să ne oglindim.

Sufletul nostru plânge lacrimi de disperare.

Este prea târziu și prea devreme să ne fi întâlnit.

Ne regretăm unul pe altul și știm că suntem pierduți fără a avea șansa de a ne bucura că ne-am găsit.

Seducția este interzisă.

Dragostea noastră nu se va consuma niciodată.

Zâmbetul este cenzurat.

Privirea complice este suprimată.

Nu este nici un semn exterior ca să fim siguri că noi suntem noi, noi, unicii.

Cu toate astea, știm.

Știm că noi am fost întotdeauna.

Noi, nimeni alții.

Când am aflat?

Doar acum, în ultimul acord...

Photo by Everton Vila on Unsplash

joi, 3 decembrie 2015

ANUL SABATIC



Anul sabatic este un an de odihnă, de obicei al 7-lea an, precum shabbat ( sabat-ul), care este a 7-a zi a săptămânii în religia iudaică.


Originea anului sabatic, numit și sheviit (în limba ebraică: שביעית‎ - al 7lea) este cel de-al 7-lea an al unui ciclu agricol de 7 ani, cuprins în Torah ( Tora - Cele cinci cărți ale lui Moise, care constituie Pentateuhul, ansamblul legilor și judecăților conținute în scriptura evreiască, în celelalte scrieri sfinte și în tradiția orală) și este respectat în prezent, în continuare, în religia iudaică.


În timpul acestui an sabatic (shmita) orice activitate agricolă, incluzând aratul, semănatul,  recoltarea, este interzisă de către halakha ( legea iudaică).


Alte tehnici de cultivare, cum ar fi udatul, fertilizatul, combaterea buruienilor, curățarea arborilor, cositul, pot fi executate doar ca o măsură preventivă, nu pentru a îmbunătăți creșterea pomilor sau a plantelor.

În plus, orice fructe care cresc de la sine sunt considerate hefker (fără stăpân) și pot fi culese de oricine.


Capitolul 25 din Cartea Leviticului promite recolte abundente celor care respectă shmita și descrie supunerea față de această lege ca un test de credință. 


În accepțiunea modernă, anul sabatic este un concediu de un an, prin care profesorii universitari ( dar și angajații unor companii, în special multinaționale) sunt scutiți de obligațiilor lor profesionale, fiind plătiți cu aceeași sumă, ca și când ar lucra, anul putând fi pentru studiu, odihnă, ori recreere. 


În oricare din variante, fie că salariul pentru acest an îți este plătit de universitate sau de companie, fie în varianta în care deși nu ești plătit de altcineva, ai resursele și disponibilitatea necesare pentru a lua pauză un an de la jobul/profesia/business-ul tău și iei această DECIZIE, se creează un CONTEXT UNIC: LIBERTATE. 


Libertate financiară, în primul rând și poate și mai important decât atât TIMP LIBER. 


Dacă privești puțin conceptul de timp liber, cu care ne-am obișnuit atât de mult încât pur și simplu sună ca atare, nu îi mai luăm în seamă accepțiunea alternativă și îl asociem, de obicei, cu week-end-ul sau cu câteva zile de concediu/de sărbători legale. 


Nu vorbesc despre concediu, pentru că și acela de câteva săptămâni, nu este simțit în totalitate ca timp liber, știind că sfârșitul lui va veni destul de repede, după ce abia a început. 


O accepțiune alternativă a timpului liber ar fi TIMP CARE NU ESTE OCUPAT CU GRIJA ZILEI DE MÂINE, care nu este ocupat cu GRIJA DE A PRODUCE BANI, care nu este ocupat cu PROBLEME DE SERVICIU/BUSINESS, un timp din care DIMENSIUNEA STRESULUI, A RESPONSABILITĂȚILOR, TARGET-ULUI, PLANULUI, etc, dispare. 


Un TIMP NE- OCUPAT. 


Și atunci acest timp îl poți UMPLE, nu ocupa, CU ORICE VREI TU. 


Poate că unii au avut această experiență, poate că alții și-o doresc, nu o pot încă avea, din varii motive, dar își propun în viitor, poate că unii nu au avut-o niciodată - și fac o distincție clară între anul sabatic și momentul pensionării, deoarece după anul sabatic, reîncepi să muncești, cel mai probabil cu altă energie, viziune, forță, cu alte idei, după pensionare, se presupune că nu mai muncești, unii poate nici nu își doresc acest lucru. 


CE S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA ÎNTR-UN ASTFEL DE AN? 


Să vedem: În primele zile, probabil, nu ai mai vrea să mai auzi de serviciu/business, ai dormi până mai târziu, te-ai uita mai mult la televizor, ai lenevi mai mult. 


După câteva săptămâni, echivalentul concediului întregului an normal de muncă, ai începe să ai un sentiment destul de suprinzător: chiar nu trebuie să mă mai întorc la muncă? Da, chiar nu trebuie. 

Abia atunci începe anul sabatic, cu adevărat: ai timp și bani să faci orice vrei. 


Ce ai face? 


Ai călători? Cu siguranță. 


Te-ai relaxa, te-ai distra, te-ai destinde total, ți-ai face toate micile plăceri? 


Ooooo...


Mai întrebi? 


Te-ai întâlni cu prietenii, ai petrece mai mult timp cu ei, i-ai înțelege și asculta cu mai multă atenție, pentru că nu te-ar mai preocupa lucrurile care îi preocupă pe ei, știind foarte bine cum e acest lucru, din proprie experiență? 


Destul de probabil. 


Ai citi? Cât și ce? 


Pentru că te-ai sătura destul de repede de atâtea știri și filme. 


Ai face mai mult sport, mai multă mișcare? Nu știu, asta oricum depide de tine. Dar oricum, te-ai plimba mai des. 


AI PRIVI CU ALȚI OCHI LUMEA? 


100%. 


Poate ți-ai descoperi o pasiune, sau dacă acest cuvânt este prea intens, un hobby, căruia să îi dai curs, nemaiavând acum eterna scuză: nu am timp? 


Știind că ai un an întreg în fața ta, ai aloca din oceanul tău de timp liber, câteva minute, câteva ore, pentru a studia ceva important pentru tine? 


Nu decât a răsfoi, ci  a studia, a înțelege, a aprofunda? 


Nu știu. Poate da, poate nu. 


Poate l-ai descoperi pe Dumnezeu, sau poate l-ai redescoperi. 


Poate ai avea mai mult timp să REFLECTEZI LA VIAȚA TA, să te întrebi și să înțelegi ce s-a întâmplat de fapt, de ce, care au fost cauzele, care a fost impactul, unde te îndreptai dacă nu ai fi avut parte de acest an, unde te vei îndrepta cînd se va termina, sau care ar fi variantele pe care încă nu le-ai clarificat, dar le iei în calcul. 

Sau poate nu. 

Poate ai dori să trăiești experiente noi, exclusiv. 


Poate ai vrea să faci lucrurile cu totul altfel decât până acum. 


Poate ai dori SĂ TRĂIEȘTI MAI DEGRABĂ decât să gândești, să reflectezi. 


SĂ TRĂIEȘTI INTENS, VIU, să NU DAI SENTINȚE, să NU TRAGI CONCLUZII, să NU FACI PLANURI, să lași VIAȚA SĂ TE SURPINDĂ. 


Să încerci N ACTIVITĂȚI, în fiecare zi altceva. 


Poate ai încerca să vezi ce înseamnă voluntariatul. Poate ar începe să îți pese de comunitatea ta. 


Sau poate ai descoperi altă comunitate. 


Poate ai investi mai mult în sănătatea ta. În obiceiuri sănătoase. De gândire, de comportament, de alimentație, de ....


Sau poate nu. 


Poate ai vrea ca fiecare zi să fie altfel decât precedenta. 


Poate ai vrea să te lași surprins (plăcut) de tine însuți în fiecare nouă zi. Să afli lucruri despre tine pe care nu le știai. 


Să CUNOȘTI și SĂ ÎNȚELEGI OAMENI NOI, LOCURI NOI, CULTURI NOI, MODALITĂȚI NOI DE A PRIVI ȘI A TE RAPORTA LA OAMENI ȘI LA STILUL LOR DE VIAȚĂ. 


Poate NU AI MAI CĂUTA CERTITUDINI. 


Poate ar fi amuzant să te răzgândești în fiecare clipă, să ieși din orice ordine se prefigurează a te înregimenta din nou, să eviți elegant și suplu orice rutină. 


Chiar și cafeaua să o înlocuiești cu un ceai. 


Poate să te lași de fumat sau de gânduri negative, pesimism și lipsă de încredere în oameni. 

Sau poate îți place prea mult să fumezi. 

Poate ce ai hotărât tu despre viață și despre oameni nu este chiar așa cum credeai. 


Poate au fost câteva experiențe subiective care au generalizat într-o statistică absolută cam cum stau lucrurile în lumea asta. 


Ce crezi că ai face? 


Cum crezi că te-ai simți? 


CEVA ORICUM S-AR SCHIMBA, CEVA MAJOR S-AR SCHIMBA, S-AR DEMONTA, S-AR DEZMEMBRA ȘI S-AR REASAMBLA, S-AR RECONSTRUI. 


POATE ACEST AN ȚI-AR DA TIMPUL SUFICIENT PENTRU CA SĂ FACI, ÎN SFÂRȘIT, CEVA CE IUBEȘTI CU ADEVĂRAT!


CEVA CE IUBEȘTI LA NEBUNIE SĂ FACI!


Cum ar fi? 

Presupunerea mea norocoasă este că orice ai alege să faci și oricine ai alege să devii, ai sfârși anul sabatic UN OM NOU, MAI ÎNȚELEPT, MAI ENERGIC, MAI VIU, TRANSFORMAT ȘI GATA SĂ ÎMBRĂȚIȘEZI VIAȚA CU UN ALT TONUS MENTAL, SPIRITUAL, MORAL, FIZIC ȘI RELAȚIONAL!


Ce crezi? 

Photo by Ethan Robertson on Unsplash