sâmbătă, 31 octombrie 2015

The Nixie



She Wouldn't Say Yes ( Nu vrea și pace!) este o comedie americană din 1945. 

Un psihiatru, Dr. Susan Lane ( Rosalind Russell) pleacă dintr-un spital militar de psihiatrie după ce a petrecut două săptămâni acolo cu veteranii de război, ajutându-i să-și redobândească încrederea și respectul de sine. Înainte de a pleca, încurajează un pacient să citească benzile desenate concepute de Michael Kent ( Lee Bowman), doar pentru amuzament, nu și pentru a îi urma exemplul.

Personajul benzilor desenate, the Nixie, încurajează oamenii să acționeze conform impulsurilor lor, fluierându-le în ureche. 


Dr. Lane explică pacientului că nu este un lucru bun să acționezi conform propriilor impulsuri, ci să te controlezi. Colonelul Brady, un alt psihiatru, afirmă că încrederea doctorului Lane și comportamentul profesional au ca sursă o problemă pe care și-a reprimat-o. 


Mai târziu, în Stația Grand Central, Dr. Lane își cumpără un bilete de tren și este lovită din greșeală, cu ușa, de un alt client, care își cere scuze. După alte căzături și stângăcii comice, Dr. Lane pleacă din sala de așteptare. Clientul se dovedește a fi autorul personajului Nixie - Michael Kent, care de asemenea trebuia să își ridice biletul. În ultima secundă, funcționarul de la casa de bilete, acționând la impulsul mascotei fluierătoare a lui Nixie - pe care autorul tocmai i-o dăruise - schimbă biletul lui Kent în același compartiment cu cel al doctorului Lane. În tren, Kent și Dr. Lane se lovesc din nou,dând unul peste altul în fața barului. 


Michael se îndrăgostește de ea instant, își schimbă destinația - urma să meargă în Japonia, coboară în Chicago - unde locuia Dr. Lane - și cu ajutorul tatălui acesteia, pune la cale un plan să o cucerească și să se căsătorească. Simultan și Dr. Lane pune la cale un plan să scape de Michael cu ajutorul unei paciente blonde. Miza comediei este dacă va reuși Nixie să intre în psihicul Dr. Lane... 


Ad litteram, NIXIE înseamnă în mitologia scandinavă și germanică NIXĂ sau ONDINĂ - o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. 


Scenariștii filmului îl transformă pe Nixie într-un băiețaș năstrușnic, care îndeamnă oamenii să facă măcar o dată în viață ce vor, ce își doresc, suprimându-și orice limitare, înlăturând convențiile sociale, eliberându-se de constrângerile a ce ar trebui sau nu ar trebui, de tiparele comportamentale menite să creeze o imagine care dă bine,  pentru a face o singură dată ceva năstrușnic, ieșit din comun, chiar copilăresc, dacă nu îndrăzneț sau nebunesc. 


Într-unul din posterele filmului este scris îndemnul: fiecare dintre noi ar trebuie să avem un Nixie în inimă! 


Tu cât de mult ești dispus să lași ludicul din tine, intuiția și curajul să pună stăpânire asupra ta? 

Photo by JoelValve on Unsplash

joi, 29 octombrie 2015

O dimineață magică... ca multe altele care vor urma...


O ceață filigranată, volatilă, lucrată de vreun misterios meșter orfevrier levitează ireal...


Liniște deplină. Dimineață de octombrie friguroasă. Punctul roșu din vârful țigării se aprinde intermitent ca lumina unui far abia zărită în depărtare de pe puntea unui vas, în largul mării. 


Își aude doar respirația și zgomotul discret pe care îl face când trimite rotocoalele de fum în aerul clar și tăios. 


Câtă frumusețe, câtă eleganță în combinarea culorilor: verdele intens al chiparoșilor și pinilor, frunzele roșcate, brune, arămii, aurite, în degradeuri spectaculoase...roșul intens al trandafirilor și tulpina grená...


Câtă bucurie, câtă abundență estetică risipită atât de generos pentru satisfacția efemeră a privirii...


Și emoțiile, sentimentele au propriile lor alăturări și asocieri în nuanțe suprinzătoare. Au culori și intensități complementare și antagonice, atașate simultan aceluiași suflet...


Zâmbetul lumii, surâsul reținut și șoapta intuită a viselor ei...


Îl simți? Este acolo, apare și dispare...


O poezie atât de sensibilă și o dramă cu personaje grotești...


Scenarii atipice și scene iverosimile... Și sunt totuși reale. 


O lume nebună, nebună și fără sens, fără logică, de neînțeles .. Frânturi disparate de viață și hazard, șansă, coincidențe...


Coincidentia oppositorum - unitatea contrariilor. Nimic nu este, totuși, întâmplător.


Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? 


Hedonism sau contemplare? Căutare, întrebări versus acceptare...


Oare nu sunt toate același lucru? 


Suntem meniți pentru un anumit lucru? Am un destin pe care trebuie să îl împlinesc? Sunt liber să aleg în ce să cred și cine să fiu sau am ca opțiuni fie să aflu misiunea predestinată pentru mine, fie să aleg să cred că am aflat-o? 


Bucuria înțelegerii unor părți din misterele relevate, aventura călătoriei și evenimentele drumului sunt miza reală, indiferent de punctul terminus?


Nu sunt mai importante întrebările decât răspunsurile, corectitudinea, adevărul sau relevanța lor? 


Ai încercat vreodată exercițiul conversației în care tu să vorbești cu entuziasm despre ce te pasionează în mod natural, ce îți trezește interesul viu, ce te face să vibrezi și să fii exaltat, iar celălalt, cu aceeași intensitate, să vorbească despre cu totul altceva și fiecare să considere subiectul de discuție al celuilalt total insipid, lipsit de valoare și esență, inutil sau chiar ridicol? 


Azi va fi o zi frumoasă. Cer limpede, a început să se încălzească...


Ce călătorie minunată este viața! 


Va îmbrățișa în continuare fiecare zi cu iubire, ochii vor râde și pofta de viață îi va inunda toate simțurile...


Știi, de fapt, și ce este viața și cine ești tu, cu adevărat și cum ai ajuns aici și de ce și este bine că este așa...


Nu înceta însă să cauți, să ceri, să vrei, să întrebi, să creezi, să inventezi și să redescoperi mister și sens...


O dimineață magică... ca multe altele care vor urma...


miercuri, 28 octombrie 2015

Încă o bătălie câștigată...



"Fiecare bătălie este câștigată înainte de a începe."  - Sun Tzu


Încă o bătălie câștigată în lupta cu tine însuți. 


Lupta cu tine însuți durează toată viața ta. Nu încetează niciodată. Este o luptă permanentă, o luptă pentru a te cuceri și a câștiga cea mai prețioasă pradă de război: maximul potențialului tău. 

Această miză uriașă este o sursă inepuizabilă de bogăție. Pentru că maximul potențialului atins la un moment dat în timp, nu este decât un procent infim din potențialul potențialului. 


Potențialul tău este ca un filon de aur care coboară către interiorul pământului și care pe măsură ce îl exploatezi și folosești se ramifică și ți se revelează într-o abundență și calitate crescând exponențial. 


Și poți verifica acest lucru chiar azi, și în fiecare zi de acum încolo, respectiv că nu sunt decât fraze pompoase, ci adevăruri universale care se pot transforma în rezultate concrete, palpabile, tangibile, chiar azi, chiar acum. 


De câte ori nu ai fost pus în situația în care să fii convins că nu poți face un lucru, iar contextul și împrejurările te-au forțat să îl faci și nu numai că l-ai făcut, dar l-ai făcut chiar foarte bine. 


Nu există decât limite auto-impuse. În momentul în care ai ajuns la vârsta maturității ( în gândire) care poate să fie și foarte fragedă - chiar 14 - 16 ani - îți dai seama că toate condiționările gândirii tale au ca sursă medii exterioare: familie, anturaj, școală, societate, tendințele și curentele timpului prezent, etc.


Din acel moment orice limitare a ta nu este decât auto-impusă. Mai exact limitările tale nu sunt decât cele pe care le accepți. Prin actul de a te lupta cu tine însuți, de a încerca să nu cedezi și de a nu accepta aceste limite, de a le forța constant, îți pui potențialul la lucru și obții rezultate care nu fac altceva decât să îți dea mai multă încredere, să te motiveze, să îți crească respectul de sine, stare de mulțumire și starea de bine. 


Starea de bine, starea de mulțumire și de satisfacție interioară, de liniște și de relaxare este în foarte strânsă legătură cu propria ta capacitate de a te stimula constant și de a îți revela potențialul, care este combustibilul, singurul combustibil care alimentează mașinăria evoluției tale. 


Fii foarte atent însă la presiunea pe care o pui asupra ta și la presiunea pe care o accepți din exterior, ți-o interiorizezi și o transferi asupra ta și mai dur decât sursa originară. 


Este arhicunoscut faptul că presiunea puternică este cea mai puternică sursă de stres. Iar stresul este cea mai eficientă piedică în calea împlinirii și dezvoltării tale personale. 


Traseul corect ar trebui să fie următorul: mai întâi să îți creezi o stare de bine, o stare de mulțumire, de armonie cu tine și cu lumea, o stare de bucurie de viață, chiar fără un motiv anume și abia apoi să începi să îți stimulezi potențialul, să îți rupi barierele și să îți depășești limitele, făcând acest lucru dintr-o motivație interioară relaxată și calmă, nu cu îndârjire, nu presându-te și nici forțându-te să demonstrezi ceva prin asta, ci ca o evoluție firească, născută dintr-un impuls pozitiv, asertiv. 


Aici este una dintre cele mai dificile provocări: cum să te simți bine fără un motiv anume? 


Fără un motiv din cele pe care tu le consideri demne de luat în seamă și care de obicei sunt legate de sfera materialului, a succesului, importanței, prestigiului conform standardelor mediului tău, orgoliului și importanței, etc. 


Dar mai sunt atât de multe alte motive care îți pot aduce bucurie, zâmbet și sentimentul de mulțumire, recunoștință, apreciere, bună-dispoziție: ai putea începe să fii recunoscător că ești în viață și că în fața ta se află încă o zi, în care se pot întâmpla atât de multe lucruri ( bune), în fața ta se află câteva ore în care poți să reușești, indiferent de direcția în care te îndrepți. 


Poți alege să te bucuri de persoanele pe care le iubești, de prietenii pe care îi apreciezi, poți să fii recunoscător că vezi, că auzi, că mergi, poți să fii recunoscător că ai ce mânca și unde dormi. 


Poți să te bucuri de un răsărit grandios sau de un apus liniștitor, poți să îți mângâi animalul de companie, poți să te bucuri de libertatea de a gândi, de a te exprima. 


Și poți să începi să fii mai îngăduitor cu tine. Poți să începi să te iubești. Poți să începi să te gândești cu ce daruri ai fost înzestrat, cu ce binecuvântări ai fost gratificat. 


Fiecare are ceva valoros în el, demn de a fi apreciat, admirat și emulat. Poți să te uiți la partea bună a ta. Poți să te privești într-o lumină prietenoasă. 


Iar starea ta de bine, starea ta de mulțumire, starea ta de echilibru interior, de comunicare și relaționare cu tine însuți vor atrage lucruri bune, lucruri pozitive în viața ta, oameni și evenimente. 


Aceasta este cea mai grea bătălie: să fii în armonie cu tine însuți, să te accepți, să te iubești, să te placi, să te apreciezi. 


Atât de generosul precept biblic - Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți - te îndeamnă în primul rând să te iubești, să te accepți, să te ierți. 




"Îi rănim pe ceilalți doar pentru că nu ne iubim pe noi înșine. Învățând să te iubești cu adevărat îți vei schimba relația cu toți ceilalți. " - Bryant McGill


Dacă Dumnezeu - Forma Supremă a Inteligenței Infinite - te iartă, tu de ce nu ai face-o? 


Dacă Dumnezeu - Mila Nesfârșită și Izvorul Binelui și Frumosului - te iubește, tu de ce nu ai face-o?


Dacă tu te iubești, atunci iubirea ta se va revărsa și asupra celorlalți. 


Nu vorbesc despre o iubire bolnăvicioasă și infatuată, nici despre promovarea egoismului, ci despre iubirea ca o formă sănătoasă și elegantă de apreciere și de respect de sine, de conștientizare a valorii și potențialului, de îngăduință rezonabilă și echilibrată, nu o toleranță a unor comportamente distructive și negative și inventarea unor scuze care exced sferei adevărului. 


După ce ai câștigat această bătălie, deși te vei lovi de această provocare în continuare, bătăliile următoare vor fi ca și câștigate. 


Iubește-te, bucură-te de viață, provocă-ți și exploatează-ți potențialul!


Încă o bătălie câștigată...

Photo by Nik Shuliahin on Unsplash

marți, 27 octombrie 2015

Eu când vreau să fluier, fluier!



Un film excepțional.

Viață crudă. Intensitate nebună. Atât de multe povești spuse fără cuvinte. Cadre fixe, cu durată lungă, acumulând atâta tensiune, vibrând în sufletul spectatorului.

Interpretări de excepție ale unor actori foarte, foarte tineri. Arta cinematografică este o artă foarte complexă. Filmul este un mediu atât de ofertant, îți dă atât de multe posibilități să surprinzi esența unui loc, esența unei realități, esența unei vieți, esența unui om.

Este un film visceral, în egală măsură realist și artistic. 

Penitenciarul este un mediu foarte dur. George Piștereanu, interpretul personajului principal, Silviu, povestește: 

" Negocierea teritoriului
- La ce te-ai aşteptat de la întâlnirile cu puşcăriaşii? 
- Am mers la penitenciar cu mintea limpede şi goală. Încrezător că o să găsesc nişte băieţi asemănători cu unii de cartier. Şi aşa a fost, aveau acelaşi limbaj, acelaşi comportament. Mereu vorbeam cu ei. Dar nimeni din echipă, în afară de Florin (regizorul Florin Șerban), nu a reuşit să se impună în faţa lor fără să se adapteze. Florin era respectat. 
- Te-au agresat cu atitudinea lor?
- Da, dar dacă n-ar fi aşa, n-ar mai fi interesanţi. Şi n-ar mai fi delincvenţi. Asta a şi însemnat munca mea de zi cu zi, să reuşesc să mă adaptez. Cu ei a trebuit să fiu personajul meu, Silviu, ceas de ceas, minut cu minut. Unii, cred, nici nu-şi amintesc că mă cheamă George. Pur şi simplu a trebuit să fiu unul de-al lor. 
- Erau invidioşi pe tine? 
- A existat o mare slăbiciune a mea în faţa lor - libertatea. Cu asta a trebuit să lucrez continuu. Pentru ei, eram tipul de la oraş, care merge la şcoală şi vrea să facă un film despre ei. Adică, se întrebau: cine e băiatul ăsta să facă chestia asta? Dar e o stare normală, aşa ar şi trebui să fie.
- Ţi-ai negociat teritoriul? 
- Permanent. Existau momente când trebuia să ne disputăm şmecheria, forţa de reacţie la întrebări, la glume. Trebuia să fac glume mereu, să-i iau pe unii dintre ei la mişto. Şi mai trebuia să mă înţeleg foarte bine cu greii din puşcărie, cu şefii. Se considera nasol şi degradant, în mediul acela, să stau la vorbă cu cei de jos. 
- Cum le-ai caracteriza lumea? 
- O lume interesantă, unde destinul sublim lipseşte. Un război - într-un cuvânt. Sunt condamnaţi definitiv sau e doar o prejudecată? E o prejudecată, dar una care se adevereşte. Nu e numai vina deţinuţilor, sistemul penitenciarelor e atât de insalubru psihologic vorbind, încât nu le oferă prea multe şanse de reabilitare. La penitenciar, cel mai important nu e să îţi termini pedeapsa, ci efectiv să înţelegi că afară e lumea reală, nu acolo."



Regizorul Florin Șerban a avut curajul să filmeze cu deținuții din penitenciar și să distribuie în rolul principal un tânăr de 18 ani, încă în clasa a XII-a, la momentul în care au început filmările. A reușit, de altfel, o performanță incredibilă: să transforme un adolescent fără experiență, dar cu potențial, într-un actor premiat la festivaluri internaționale și niște deținuți în actori credibili și expresivi. 


Regizorul mărturisea într-un interviu că a simțit la sfârșitul fimărilor că a reușit să transforme lumea acestor oameni aflați în captivitate, a reușit să schimbe ceva în ei, a reușit să le arate că atunci când cineva crede în ei și le arată acest lucru, pot face mult peste ce și-ar fi imaginat că sunt capabili. 


Filmul a câștigat numeroase premii la festivaluri internaționale de film, un lucru care personal mă bucură foarte mult, pentru că dovedește încă o dată originalitatea și unicitatea viziunii creatorilor români de film. 


Este o dramă/thriller care vă va ține cu sufletul la gură și vă va tăia răsuflarea. 


Pentru cei care nu au văzut filmul nu vreau să dezvălui prea multe, însă le garantez că după ce îl vor fi văzut, vor privi cu alți ochi lumea penitenciarelor, relațiile între mamă și fiu, între frați, lupta pentru supraviețuire și supremație, curajul și voința, dorința de libertate și sacrificiul, intensitatea explozivă a emoției și dezlănțuirea devastatoare a sentimentelor și frustrărilor reprimate. 


Limbajul frust, violența verbală și fizică, pericolul permanent și iminența dramei, pe care o simți într-un crescendo mut, finalul - eu când vreau să beau o cafea cu fata pe care urma să o cer în căsătorie, beau o cafea, chiar dacă voi pierde totul ! - singura melodie - când deținuții mănâncă - care se mai audă o singură dată, la finalul fimului...


Filmul devine artă în momentul în care reușește să surprindă esența unui segment de viață și să o transmită cât mai intens spectatorului, rămânând impregnată pentru mult timp în memoria lui afectivă. 


Acesta este filmul " Eu când vreau să fluier, fluier! " - o secvență de viață transformată artistic într-o impresie puternică.

Pentru mine acest film este manifestul unui nou impresionism în cinematografie, cu precizarea că în loc să ajungă la Salonul Refuzaților, a primit aprecierea internațională binemeritată!

Felicitări! 

Photo by Jakob Braun on Unsplash

joi, 22 octombrie 2015

Interviu cu Robin Sharma - Autorul Bestseller-ului "Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul"


Ieri după - amiază schimbam canalele TV pentru a ajunge la un post de muzică, când ajungând la TVR văd că se difuza emisiunea Garantat 100%. 

Știam că moderatorul, Cătălin Ștefănescu, are invitați oameni cu totul și cu totul speciali, vârfuri în domeniile lor de activitate, profesioniști desăvârșiți și performeri de top. 

Ce mi-a atras atenția a fost că interviul era susținut în limba engleză. Am auzit cuvintele personal development și leadership. 


Persoana care vorbea era un bărbat cu o înfățișare plăcută, un zâmbet deschis, o voce calmă, magnetică și o privire intensă, dezvăluind o inteligență excepțională. 


Pe măsură ce ascultam, eram din ce în ce mai captivat de claritatea discursului, de ușurința argumentării la întrebările incomode din perspectiva avocatului diavolului, pe care moderatorul și-o asumase ( ca rol strict profesional, întrucât atitudinea admirativă era mai mult decât evidentă), și de valorile fundamentale care îl definesc, care apăreau frecvent în discursul lui. 


Peste câteva minute am aflat despre cine era vorba: Robin Sharma, Autorul Bestseller-ului "Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul" .


Auzisem de la un prieten de numele acestei cărți și îmi propusesem să o citesc, dar prins în alte proiecte am amânat momentul. 


După ce am văzut acest interviu, am devorat cartea: este absolut incredibilă. 


Cred că oricine este interesat de dezvoltare personală și leadership, nu ar trebui să o rateze. 


Dacă nu aveți timp să o citiți, vă dau link-ul interviului: 


http://www.tvrplus.ro//editie-garantat-100-381846


Vă garantez 100% o experiență memorabilă!


O scurtă descriere a ce veți găsi în acest interviu și câte cuvinte despre Robin Sharma: 


Eşti o persoană pentru care, în luarea unei decizii, primează educaţia sau distracţia? Crezi în soluţii magice sau în puterea ideilor? Te caracterizează stabilitatea sau schimbarea, în momentele de criză? Alegi întotdeauna calea uşoară sau preferi provocările, atunci când te implici într-un proiect? În funcţie de răspunsul fiecăruia dintre noi la aceste întrebări, Robin Sharma, unul dintre cei mai importanţi experţi în leadership şi dezvoltare personală din lume, poate spune dacă suntem leaderi înnăscuţi sau victime perfecte ale sistemului. Venit în România anul acesta pentru a vorbi despre cele mai potrivite căi spre succes, Robin Sharma deschide sezonul Garantat 100% al toamnei 2015. ...


Autorul a 15 cărţi bestseller, care au schimbat mentalităţi şi vieţile mai multor milioane de oameni, vorbitor motivaţional de succes pe teme de leadership şi dezvoltare personală, Robin Sharma îşi împărtăşeşte cunoştinţele peste tot în lume, prin conferinţe sau workshop-uri despre principii şi tehnici de leadership. A fost consultant pentru zeci de companii internaţionale, precum Microsoft, GE, NIKE, FedEx sau IBM şi a colaborat cu organizaţii ca NASA, IMD Business School sau Yale. Duminică seară, Robin Sharma le vorbeşte telespectatorilor TVR despre ce înseamnă să fii un bun lider, care sunt principalele calităţi pe care un lider ar trebui să le aibă şi cum ne putem atinge scopurile.

Sursa: Garantat 100%


'Iubesc publicul din Romania. Atat de pasionat, inteligent, interesat si generos cu mine.'

Unul dintre cei mai importanti experti ai lume in leadership si dezvoltare personala va fi prezent in Romania, pe 17 septembrie, pentru a sustine seminarul 'Best performance tactics for success'. Despre ce inseamna sa fii un bun lider si care sunt lucrurile din viata sa, de care Robin Sharma este cel mai mandru aflam chiar de la el, in interviul de mai jos: 


Care sunt, in opinia dvs, cele mai importante calitati pe care un lider trebuie sa le aiba?

Inspiratie si viziune. Empatie si o dorinta de a dezvolta mai multi lideri. Acel 'foc' in stomac, pentru a face lucruri marete. O intelegere a faptului ca ajungand maret, oamenii vor dori sa te traga inapoi. Un devotament pentru inovatie zilnica. O dorinta de a face lumea mai buna si utila.

Referitor la tema evenimentul din septembrie, de la Bucuresti, cat de receptiv considerati ca e publicul roman, avand in vedere intalnirile dvs anterioare cu noi, romanii?

Foarte receptivi. Iubesc publicul din Romania. Atat de pasionat, inteligent, interesat si generos cu mine. 


Care est un gurul professional pe care il aveti?

Cartile pe care le citesc si persoanele pe care le intalnesc. 


Daca ar fi sa alegeti un loc unde sa traiti pana la finalul vietii, unde ar fi acesta?

Sunt atatea locuri care imi vin in minte, de la Positano pana la Noua Zeelanda. Cred ca Mauritius.

Care sunt lucrurile de care sunteti cel mai mandru, in toata cariera dvs?

Oamenii si companiile pe care le-am ajutat. Calitatea muncii pe care am oferit-o lumii. Inovatia pe care eu si echipa mea am adus-o industriei noastre. 


Ce ati schimba din trecutul dvs?

Nimic. Trecutul meu m-a servit foarte bine si atat binele cat si raul mi-au oferit o viata interesanta.

Va rog sa numiti trei mari bucurii pe care le-ati experimentat in viata.

O intrebare foarte buna! 
Sa aterizez cu elicopterul pe un ghetar in Alaska impreuna cu copii mei si sa ii privesc cum beau apa din mainile lor. 
Ziua in care am devenit instructor de ski. 
Organizarea evenimentului The Titan Summit, din Toronto/Canada, de anul trecut si experimentarea rezultatelor participantilor. 


Care este, in viziunea dvs, diferenta principala intre oamenii care gasesc o cale sa se bucure de viata lor indiferent de greutatile pe care le au si cei care se pierd in probleme?

Inca o intrebare foarte buna! Cred ca totul se reduce la leadership personal si la un angajament de a face o munca titanica cu Sinele nostru. Cu cat citesti, contemplezi si reflectezi zilnic mai mult asupra modului tau de gandire si a comportamentului propriu, poti incepe sa faci schimbari mici dar durabile. Cu cat te inconjori de oameni buni, iubitori, sanatosi, noi modalitati de exprimare ti se deschid. 
Si, pe masura ce te dezvolti si evoluezi, ai puterea de a adopta noi obiceiuri, cum ar fi 'Clubul celor care se trezesc la 5:00 am', despre care voi vorbi la Bucuresti, si de a exersa zilnic, cu regularitate, practica recunostintei. 
Facand aceste lucruri constant, modul in care gandesti, simti si performezi se poate schimba. Oamenii care se bucura de o viata minunata nu sunt norocosi. Ei sunt doar mult mai dedicati, mai profunzi in gandire si mai concentrati pe scopul lor.

Se spune ca viata este ceea ce ni se intampla in timp ce cautam sa ne atingem scopurile. Daca e asa, ce ii sfatuiti pe cei care traiesc exclusiv pentru a-si atinge telurile si pentru a-si satisface Ego-ul?

Ei bine, sunt de acord ca viata poate fi neasteptata si se poate schimba intr-o singura zi. Asta mi s-a intamplat si mie. Lumea noastra se poate prabusi intr-o zi sau doua. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne setam scopurile si viziunea noastra. Consider ca facand asta dam dovada de un act de responsabilitate personala. Hai sa facem cat putem noi de bine (mereu) si apoi sa acceptam cu gratie si demnitate orice s-ar intampla... 


Sursa: http://www.agerpres.ro/ots/2015/07/30/interviu-robin-sharma-14-46-12

Photo by Matt Noble on Unsplash

miercuri, 21 octombrie 2015

Mister,Intuiție,Vibrație - Al 7-lea Simț



" Azi a fost încărcat de mister. La fel și ieri. Cu siguranță mâine. "


De fiecare dată când se gândea la mistere, se gândea ca la o entitate cu infinite chipuri și fețe, care i se revela constant și aleatoriu, în forme de fiecare dată surprinzătoare.


Nu era prima dată când descoperiri subite aveau loc în momente cu totul neașteptate.


" Dacă privesc cu atenție, dacă îmi mențin treaz al 7-lea simț, voi afla ce trebuie să aflu, voi înțelege ce trebuie să înțeleg."



Observase în timp că deși toți oamenii sunt înzestrați cu al 6-lea simț - intuiția - din cauza faptului că nu credeau în existența lui, în acuratețea matematică a lui, majoritatea lor ignorându-l cu seninătate, se privau de șansa posibilității descifrării mesajelor pe care acesta le emite constant.


Ceea ce echivala practic cu inexistența lui. Remarcase totuși că femeile sunt mult mai deschise către acceptarea și folosirea intuiției, iar acest lucru îl fac în mod natural,fără efort.



Ele sunt nu doar mult, mult mai atente la detalii, dar și mult mai interesate de acestea. Sunt mult mai prezente la ce se întâmplă, mult mai conectate la real, imediat și apropiat. Fiind genetic înzestrate cu orientarea atenției către tot ce se află în imediata lor proximitate, având o privire periferică cu un spectru mult mai amplu decât al bărbaților, pot observa cu o ușurință net superioară bărbaților orice schimbare, orice modificare în mediul înconjurător - oameni și lucruri, care survine în interiorul cercului imaginar pe care, fără a îl conștientiza neapărat, îl au trasat în jurul lor.



Astfel că, deși era construit altfel, se obișnuise să exerseze zilnic să privească și să se relaționeze cu lumea și prin prisma ochilor unei femei, nu doar prin ochii bărbatului.


Destul de dificil la început, cu timpul și după antrenament îndelungat, constatase câte beneficii îți putea aduce acest mod de a fi. În primul rând că ajunsese să descifreze cu foarte multă ușurință nonverbalul și paraverbalul.


În consecință, îi era mult mai ușor pur și simplu să simtă semnalele pe care oamenii le emit fără să își dea seama. Să le simtă mai degrabă, decât să le identifice, să le recunoască, să le analizeze și să selecteze ulterior cea mai plauzibilă interpretare, în funcție de persoană și de context. 



Cumva reușea să se conecteze direct la cealaltă persoană, să își seteze empatia și inteligența emoțională pe cea mai înaltă frecvență de vibrație, astfel încât să intuiască cu exactitate cine, ce, de ce, unde, încotro. Să detecteze cu lejeritate și să demonteze strat după strat de disimulare și distragere de la adevărata natură și intenție a celuilalt și cel mai important, să îl înțeleagă în multitudinea emoțiilor, sentimentelor, motivațiilor și intereselor profunde. 


Următorul pas a fost cel mai dificil. Să facă translația de la al 6-lea simț la al 7-lea simț: Vibrația. 


Prima dată când a reușit să simtă vibrația energiei universale care ne înconjoară a fost absolut șocat. Noțiunea nu era nouă, știa că în jurul oricărui obiect, indiferent de dimensiunea lui, după cum în egală măsură și în jurul oricărei ființe vibrează un câmp de energie. Aceeași energie care a generat totul și din care este compus totul. Fiecare gând vibrează. 


Dacă înainte decât intuia misterul fiecărei zile, acum reușea să se conecteze direct la el, calibrându-și vibrațiile proprii cu vibrațiile acestuia. 


" Azi a fost încărcat de mister. La fel și ieri. Cu siguranță mâine... "


Photo by Kamil Feczko on Unsplash

luni, 19 octombrie 2015

Jack & Albert Live - Filozofie în bar - Idealuri versus Bani


- Am văzut înțelepciunea omenească eșuând. Definitiv. Înțelepciunea omenească atinsă de harul Divinității, învăluită de spiritul viu al Inteligenței Infinite spulberând eșecul. Definitiv. Reușind de fiecare dată. Fără excepție. "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu (Tatal) si im­partasirea Sfantului Duh sa fie cu voi, cu toti" (13, 13) - așa încheie Apostolul Pavel cea de-a doua Epistolă către Corinteni. 
Am simțit cu adevărat cum mi-au fost ascultate rugăciunile. Pentru că sunt cu adevărat necunoscute Căile Domnului. A trebuit să dureze mult, foarte mult. A fost infinit de greu. Au fost momente de disperare. De deznădejde. De durere profundă. Dezamăgire. Orice speranță a fost pierdută. Momente de îndoială. De neîncredere. De teamă. Ezitări nesfârșite. Amânare perpetuă. 


- Nu știu de ce trebuie să te chinui atât de mult. De ce trebuie să fie totul atât de complicat la tine. 


- Dimpotrivă. Nu este nimic complicat. Acum văd clar totul. Înțeleg, în sfârșit. A trebuit să trec prin toate aceste etape. 


- Ce tot spui acolo? Înțelegi logica tuturor evenimentelor de până acum? Mie mi se pare că viața ta a fost un haos. Ai vrut tu neapărat să fii original, să fii altfel, să fii diferit față de ceilalți, te-ai poziționat mereu în antagonism cu lumea. Cred că este și motivul pentru care - nu te supăra că îți spun, știi că sunt prietenul tău - nu ai reușit să te adaptezi. Poate pur și simplu nu te-a interesat cum ești perceput. Și nu prea te-a interesat nici cum funcționează lumea. Cum funcționează oamenii. Ai privit constant către viitor, te-ai hrănit cu viziuni și visuri, cu proiecte gigantești ( mai degrabă pantagruelice decât mărețe - chiar aș adăuga, dacă tot purtăm o discuție tranșantă și este apanajul prieteniei să fie sinceră și tranșantă) și nu prea te-a interesat să arunci o privire, cât de superficială măcar, la ce se întâmplă cu adevărat în jurul tău. 



- Hmmm - și zâmbește tânărul nostru rebel - vorbești de parcă ar fi trecut douăzeci de ani și depănăm amintiri din tinereți crude și aventuroase. Toate evenimentele la care fac referire, știi foarte bine, vizează ultimii 3 ani: 18 - 21. 


- Din punctul tău de vedere, Albert. Din punctul meu de vedere, sunt aproape 20 de ani. Ne cunoaștem de când aveam 5 ani - și izbucnește într-un râs cu lacrimi, înecându-se, tușind, și abia respirând, printre hohote nestăvilite: Success Children’s Center, Brooklyn, New York. Tu erai cel mai pirpiriu puștan pe care mi-a fost dat să îl văd vreodată! Ce mi-a plăcut la tine a fost că erai tot timpul cu enciclopedia aia a literaturii universale și cu ochelarii ăia de operă... cum se cheamă?


- Lornion, Jack. Lornion! Îți spun de aproape douăzeci de ani, de fiecare dată când te apuci să povestești nerozia asta... - și își răsuci amuzat încă o țigaretă de foi, dându-se ofensat și abia stăpânindu-și râsul... Știa că Jack avea un râs contagios și ignora senin orice urmă de bune maniere... În curând tot barul avea să îi privească fie zâmbind îngăduitor pentru doi puștani care au băut o bere în plus și se manifestă zgomotos și copilărește, sau cu o căutătură tăioasă - ce or căuta pârliții ăștia într-un local exclusivist? Mă rog, e o țară liberă...

- Lornion, homie! Și eu ți-am zis: ce e cu ochelarii ăștia caraghioși? Altfel îți garantez că nu mă apropiam de tine. Recunoaște că erai un ciudat. Și tu mi-ai spus: Ai auzit vreodată de Opéra Garnier, fraiere? 



Atât de mult m-a distrat... Tu, un țâști - bâști serios - ziceai că ești vreun mag care pregătește te miri ce poțiune, atât de prețios ...

- Și apoi...

- Și apoi a venit momentul Roland. Puștiul ăla nemernic care ne bătea pe toți, ne fura mâncarea și ne vărsa macaroanele în cap!

- I-am venit de hac, nu? 

- O, da. A amuțit toată lumea. Eu eram pe jos, grăsanul pe mine, îmi căra la pumni și țipa ... Și atunci l-am văzut căzând într-o parte, cu sângele șiroind din tâmplă... Și tu nu te mai opreai ... Enciclopedia aia cu coperți de metal, de la '' unchiul '' tău din Paris. Din acel moment nu s-a mai atins nimeni de noi. Și în special de tine. De câte ori te-am recompensat pentru acel favor, amice! De câte ori, după aceea... Din câte încăierări te-am scos și de la câte bătăi te-am scăpat. Dar momentul acela a fost absolut delicios... Dacă nu îl plesneai bine... 


După încă două beri și reînvierei de povești de viață discuția revine la punctul inițial: 


- De când toată chestia asta cu ortodoxia greacă? 


- Știi că citeam deja de mic marile epopei în limba greacă. Exact acum - Incredibil! - exclamă, veritabil surprins, Albert. Incredibil! Exact acum 3 ani, mă plimbam aiurea și am văzut acea biserică... atât de diferită.. Am intrat timid, m-am așezat într-un colț... Totul este atât de diferit la ei... Se oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Mi-a rămas în minte fraza pe care ți-am citat-o. 
Știi cât de intransigent am fost în abordarea adevărului, a corectitudinii, a rigorii, atât a studiului, cât și a relațiilor umane. Știi cât de deschis am fost, cât de încrezător. Știi cât de mult am avut de pierdut pe această temă. Enorm. Știi că am ajutat tot timpul, mi-am bătut joc de banii pe care i-am câștigat muncind din greu, încurajând și dăruind necondiționat... Simțeam o nevoie atât de intensă să demonstrez că dacă îți dorești suficient de intens ceva, suficient de arzător, dacă ești suficient de pasionat...


- Știu, homie! Ție cred că nu numai că îți lipsește o doagă, dar ar trebui să faci cum îmi povesteai tu că procedau doctorii medievali... să faci o incizie cu lanțeta și să lași să îți mai curgă sângele ăla idealist... poate îți mai răcorește mintea și înțelegi și tu mai clar partea cu ... ești folosit, amice! Îi doare în cot de etica ta... deranjează... principii, idei, cod de conduită, echitate... prostii... cred că ți-ai uitat spada acasă și pelerina aia cu o cruce roșie... cavalerism... să îi protejăm pe cei slabi și neajutorați... oricum, tu nu cred că o să te trezești prea curând... oricum, știi ce se spune despre tine? Aaaah, forget about it! Oricum, știu, știu, nu te interesează... 


Interes, Baby! Interes! Ăsta e cuvântul cheie. Nu înțeleg de ce îl excluzi din dicționarul tău personalizat de viață. Ce e în neregulă cu acest cuvânt? Totul în viață gravitează în jurul lui. De câte ori ai venit cu idei inovatoare, cu entuziasm și fidelitate, și ți-ai tranzacționat creierul ăsta valoros atât de ieftin... Păi dacă tu începi cu: nu mă interesează atât de mult banii, ce fac, ce contribui, ce prestez, ce inovez, ce plus- valoare generez, asta contează... Banii vin după aceea, firesc, ca o contraprestație normală. 


- Știi ce, Jack? Mai dă-i încolo de bani. Despre ce vorbesc eu și ce lozești tu... Alta este esența. Mi-ai spus de nu știu câte ori același discurs: ''de ce vrei tu să găsești în fiecare ceva valoros, să îl scoți în evidență, ce te roade pe tine atât de mult să îi motivezi pe ceilalți, să îi inspiri, să crești împreună cu ei, să îi vezi că își descoperă potențialul? ''


- Păi nu e așa? M-ai înnebunit cu o Legendă Personală. Zici că nu a existat lumea înainte de Coelho. Uită-te la mine? Am eu nevoie de o legendă personală? Business  bun, mâncare bună, familie ok, mai un party, mai o una - alta, că doar sunt bărbat, nu? Și în plus, știi tu... prea multă filozofie îți cam zdruncină creierii...


Uite, noi ar trebui să ne bucurăm în primul rând că suntem super-bine. Avem un confort financiar pe care oameni cu dublul vârstei noastre nici un îndrăznesc să și-l imagineze. Am fost binecuvântați de Mighty God cu idei și o perseverență dementă, Baby! Și un noroc... ce noroc! Că doar trăim în Țara Tuturor Posibilităților! Bine, ascensiunea mea are logică: Buy cheap, sell more! Tu încă ești un mister pentru mine. Mă rog, nu îmi bat capul cu chestiile astea care te pasionează pe tine: destin, cercul se închide eventually, atracție, tot timpul să pornești de la zero, cu zero logică de afaceri și zero abilități de negociere...


- Jack, iar vorbești de bani!


- Ah, Ok. Și care era ideea, până la urmă? 


- Simplu. Pentru mintea ta carteziană, Jack: Trezește-te tu, și toți ceilalți, găsește-ți iubirea vieții și pasiunea pentru ce ȘTII că ai fost menit să fii și să faci, și mai citește și tu măcar o dată ce înseamnă Legenda Personală!


- Ok, Albert. O dăm pe tequila?! 

Photo by Luca Bravo on Unsplash

miercuri, 14 octombrie 2015

Poți să faci orice vrei. Poți.


Ce înseamnă a trăi o viață extraordinară, cu totul ieșită din comun? Înseamnă ca zilnic să te provoci singur să te depășești. Înseamnă ca zilnic să te motivezi. 


Da, pot. Pot. Să îți repeți la nesfârșit. Pot, voi reuși. 



"Fie că gândești că poți sau că nu poți, în ambele cazuri ai dreptate." - Henry Ford. 

Pare atât de simplu, dar este atât, atât de greu de făcut! Este un adevăr tulburător. Cu cât îți repeți un lucru de mai multe ori, în mod conștient, cu atât devine mai credibil pentru tine, iar dacă îl repeți de suficient de multe ori, subconștientul tău îl va prelua ca fiind realitate și te va direcționa fără să îți dai seama către îndeplinirea lui. 


Poți să ai o viață extraordinară. Poți să te suprinzi în fiecare clipă, poți să îți împingi limitele mai departe, de fiecare dată. 


 Poți să faci orice vrei. Urmează-ți visurile. Pentru că dacă spui că nu poți, îți vei petrece tot restul vieții pentru a îți dovedi acest lucru. 


Poți să faci orice vrei. Poți. 


Nu este nevoie să fii nici încrâncenat, nici îndârjit, nu e nevoie să te încordezi, nici să fii crispat, nici unidirecțional. 


Este suficient să îți concentrezi atenția, să îți focalizezi energia către scopul tău: să ai o viață extraordinară. 


Este prea vag scopu? Ce înseamnă o viață extraordinară? Înseamnă ce vrei tu. Tu o definești. 


Înseamnă să îți cucerești încă un ''imposibil'' zilnic. Înseamnă să te mobilizezi, să te scuturi de inerția asta care te ține legat în pasivitate, scuze și regrete. 


Înseamnă ca în fiecare zi să îți dovedești că poți. Înseamnă să mai tai încă un '' nu pot '' de pe lunga lista pe care ți-ai scris-o în toți acești ani. 


Poate nu vei termina niciodată lista. Dar este un moment foarte bun să începi chiar acum să tai acești '' nu pot '', câți mai mulți în fiecare zi. 


Acest '' în fiecare zi '' trebuie să devină o obsesie pentru tine. 


O viață extraordinară se întâmplă întotdeauna azi. Ziua de astăzi este irepetabilă. Este unică. 


Nu se va mai întoarce niciodată. 


Șansele pe care le ai azi nu vor mai reveni. Azi se poate întâmpla totul. Și astăzi trebuie să dai tot ce este mai bun în tine. Azi trebuie să îți găsești resursele, azi trebuie să renunți la '' nu pot '' și să îl transformi în '' pot '', și să îl faci să devină real, acest '' pot '', să îl faci să devină '' am reușit; știam că pot și mi-am dovedit-o ''.


Trebuie să încetezi să te mai gândești la ziua de ieri. Nu mai contează ce ai făcut sau ce nu ai făcut, sau ce ai fi putut să faci. Sunt în trecut. Nu mai pot fi schimbate. Nu le mai poți modifica. 


Asta nu înseamnă că trebuie să rămâi la fel. Dacă nu ai putut ieri, nu mai contează cauza. Nu îți mai căuta justificări. Tu ești singurul responsabil pentru viața ta. Pentru viața ta extraordinară. 


Nimeni altcineva nu este responsabil pentru eșecul tău, după cum nimeni nu poate fi responsabil nici pentru succesul tău. 


(Este) timpul pentru acțiune.


Azi pot, azi acționez, azi voi fi reușit. 


Nu mâine. Pentru că mâine se va transforma tot în azi. Viața ta nu este decât un perpetuu azi. Nu uita acest lucru. Fixează-l bine în minte. Este cea mai importantă mantră, pe care să o repeți la nesfârșit. 


Niciodată nu o vei repeta de suficiente ori. Mai spune-o încă o dată. Nu am decât azi la dispoziție. Viața mea se întâmplă azi. Și o vreau o viață extraordinară. 


La sfârșitul zilei vreau să fiu mândru de mine. Am mai spulberat încă o barieră. Nu credeam că voi reuși. Totuși mi-am repetat cu o obstinație dementă că pot și iată că acționând fără ezitare, expunându-mă greșelii, încercând încă o dată și încă o dată, am reușit. 


Nu mă interesează de câte ziduri mă voi izbi. Tot voi reuși să găsesc o cale de a sări zidul, de a-l dinamita, de a săpa sub el, de a merge până la capătul lui și de a găsi o poartă care mi se va deschide. 


Azi voi munci pentru visul meu până la epuizare și când am simțit că nu mai pot, îmi voi aduce aminte că azi este tot ce am, mă voi remonta și apoi o voi lua de la capăt. Vreau să obțin de la ziua de astăzi maximul pe care îl pot obține. Și încă pe atât. Azi cer de la mine mai mult decât am cerut o viață întreagă. Și voi obține. Azi voi descoperi în mine toată voința pe care nu știam că o am, toată determinarea, tot entuziasmul, toată imaginația, tot curajul, toată puterea și toată forța. 


La sfârșitul zilei vreau să mă uimesc într-o asemenea măsură, încât să nu mă mai recunosc. 


Azi vreau să fac pași de uriaș. Azi vreau să fac salturi incredibile. Azi vreau să mă propulsez pe culmi nebănuite și nesperate. Pentru că pot. Pentru că vreau. Pentru că merit. 


Vreau să trăiesc în eternul azi. Și astăzi să fac tot ce am vrut să fac până acum. Azi mă pregătesc intens pentru următorul azi. Azi am avut o zi extraordinară. Viața mea extraordinară se întâmplă azi. Și azi se va repeta tot timpul. 


Știu că pot, am dreptate că pot și îmi voi dovedi tot timpul că pot. Azi, acum....


"În fiecare dimineață când deschid ochii,  îmi spun: Eu, iar nu evenimentele, am puterea să mă fac fericit sau nefericit astăzi. Pot să aleg care dintre cele două va fi. Ziua de ieri a murit, ziua de mâine încă nu a venit. Am o singură zi, azi, și voi fi fericit în această zi."  - Groucho Marx.

Photo by Matheus Ferrero on Unsplash

marți, 13 octombrie 2015

Fiecare zi poate fi un nou început...


Fiecare zi poate fi un nou început, 

O nouă șansă poate fi în fiecare zi, 

Chiar azi destinul îl poți întâlni, 

Iar viața să ți se-ntâmple ție,

Așa cum ai vrut.




Acum spre depărtări ai plecat 

Să găsești ce-n stele e scris, 

Venezia Serenissima , Roma eterna 

Canzoni napoletane e la bellissima luna,

E totul real și-ți trăiești acel vis

Pe care atât l-ai visat adevărat.




Pe altcineva căutând

Sortitul l-ai întâlnit, 

După fantasma copilăriei alergând,

Care decât o iluzie era,

El, care ți-a fost menit,

A știu că tu ești aleasa.




La bella Italia d' Amore,

Il canto magico del cuore...

Știind ce-ți dorești, a încercat 

Să îți devină iubitul imaginar,

Din dragoste-apoi s-a deconspirat

Și ți-a creat altul în dar, 

Același pe care insistai să-l crezi

De când ghicitoarea ți l-a prezis.

Atât te orbește destinul încât nu vezi

Că bărbatul real, din fața ta, 

El este cel care te aștepta...




L-ai pierdut acum, 

Spre depărtări a plecat...

Acum doar știi cu-adevărat 

Alături de el e singurul drum...




Găsește-l, iubește-l 

Chiar astăzi l-ai întâlnit, 

Găsește-l și fă-l fericit, 

Așa cum doar el te-a făcut...



Photo by Jukan Tateisi on Unsplash

sâmbătă, 10 octombrie 2015

ÎNCHISOAREA CUPLURILOR - CAMERA ÎMPĂCĂRII


"...Într-unul din bastioane se afla inchisoarea cuplurilor. In vremuri cand divortul era blamat,aici erau tinute pentru 2 saptamani cuplurile care intentionau sa se desparta. Li se dadea un singur pat, o singura masa, un scaun, o cana, etc, fiind nevoiti sa imparta totul. Timp de 300 de ani in Biertan s-a inregistrat un singur divort...Camera impacarii este un fenomen intalnit si in alte biserici fortificate din zona, cea de la Biertan fiind poate ceva mai cunoscuta si mai bine amenajata..."

Sursa: http://jurnaldehoinar.com/2014/06/02/transilvania-saseasca-biertan-cea-dintai-pe-lista-unesco/


Soții sau cuplul pot aplica această soluție cu succes. Contextul care să-i aducă împreună și să elimine orice alt factor de distragere poate să fie și o călătorie, un concediu, o vacantă prelungită, astfel încât cei doi să aibă timp să se regăsească, să se redescopere. 


Problemele reale încep să apară când comunicarea nu mai funcționează. Nimic nu poate fi mai frustrant pentru un partener ca răspunsul „ nimic ” la întrebarea „ ce ai? ” sau „ ce e cu tine? ” sau „ ce se întâmplă? ”.



O perioadă partenerul se poate ascunde în spatele cuvintelor și dacă este suficient de abil în a-și disimula starea reală, sau celălalt nu este suficient de atent și perceptiv să detecteze că nu sunt decât scuze comune, inventate pe loc : „ sunt doar puțin obosit/ă”, „ mi-a fost rău toată ziua ”, „ cred că e o indispoziție temporară, o să treacă”, „ probleme la serviciu”, „ mi-am făcut astăzi la nervi...” „ e vremea de afară...”, „ nu prea am chef de nimic azi ”, poate fi crezut temporar și lăsat în pace. 


Va veni și momentul însă când scuzele, eschivările și evitarea adevărului se vor epuiza, sau nerealitatea lor va deveni atât de transparentă încât celălalt va simți că ceva este în neregulă și va începe să-și pună întrebări: ce îl/o frământă, de fapt? ; îmi spune că totul este bine, că nu are nimic, totuși îl/o văd tot timpul trist/ă, preocupat/ă, care să fie cauza?; stă ore în șir în fața televizorului/ nu se dezlipește de laptop/ nu îmi mai povestește cum a decurs ziua/ și-a pierdut entuziasmul/ nu l-am mai auzit râzând/nu am mai auzit-o râzând de nu știu cât timp/ ce se întâmplă de fapt? 



"Cel mai important lucru în comunicare este să auzi ceea ce nu este rostit." - Peter Drucker.


Vrea să mă protejeze? Este ceva atât de grav? Își dorește ceva anume și presupune că eu nu aș fi de acord? Este ceva care îl/o deranjează la mine sau la altcineva din anturajul meu și nu vrea să îmi spună ca să nu mă rănească sau să nu mă dezamăgească? I s-a întâmplat ceva neplăcut, a avut vreun conflict, a avut vreun eșec și îi este rușine să îmi împărtășească toate acestea? 


De ce s-a închis? De ce simt că mă respinge, chiar dacă nu o face direct? Cum pot să îl/o ajut dacă nu vorbește cu mine? 


De ce este atât de nervos/nervoasă? De ce îl simt atât de nemulțumit/ă și agitat/ă? Se simte amenințat/ă de ceva, sau cineva și nu vrea să mă îngrijjoreze și pe mine? 

Așteaptă ca eu să îmi dau seama care este cauza reală și numai atunci să înceapă să recunoască ce îl/o apasă, ce are pe suflet? Am făcut eu ceva care să îl/o determine să își piardă încrederea în mine? Am greșit cu ceva, fără să îmi dau seama? 


Oare l-a influențat/a influențat-o cineva negativ, l-a întors/a întors-o împotriva mea și este acum derutat/ă și confuz/ă? 


Acestea sunt întrebările incipiente. Cu cât lipsa de comunicare este mai mare, cu cât distanța crește între cei doi, cu cât înstrăinarea se adâncește, cu cât singurătatea în doi se face simțită mai acut, cu cât separarea în fapt se instalează mai pregnant, chiar dacă sunt amândoi , unul lângă altul, dar absenți și cu mintea departe, cu atât întrebările devin mai dureroase, cu atât suspiciunea se instalează mai confortabil în viața lor și cu atât neîncrederea, teama și frica de a îl pierde pe celălalt reușesc să erodeze relația, până la destrămarea ei, dacă cei doi nu au suficient curaj și nu își asumă responsabilitatea de a comunica deschis și sincer:




S-a plictisit de mine? Oare mă mai iubește? Are pe altcineva? Nu mai sunt frumoasă? Nu îl/o mai atrag? Am îmbătrânit? Nu mai sunt suficient de bărbat pentru ea? Caută atenție și afecțiune în altă parte? Este curtat/ă de altcineva? Nu îl mai fac fericit/ nu o mai fac fericită? 


Și astfel se nasc dezamăgirea, frustrarea, gelozia, furia, așteptările înșelate... Apar certurile, reproșurile, cuvinte grele, care dor, care lasă urme adânci, care nu mai pot fi luate înapoi după ce au fost rostite...


Începe o cursă otrăvită între cei doi, o competiție a sacrificiilor făcute de fiecare, un concurs al defectelor acceptate și comportamentelor tolerate, până la acel fatidic „ de fapt, nu mai am nevoie de tine”... Pasul următor...


Tot ce au construit cei doi în atâția ani, cu răbdare, cu iubire, cu dragoste, cu toleranță, cu delicatețe, îngăduință și înțelegere, toate momentele de tandrețe, de fericire, toate clipele frumoase, toate bucuriile trăite împreună, toate adeversitățile învinse în doi, toate succesele repurtate prin armonia direcției comune, tot echilibrul pe care și din care s-au alimentat și care le-a hrănit relația, totul va fi distrus într-o secundă de furie irațională...


Când simțiți că ceva este în neregulă, când simțiți că o umbră începe să se aștearnă asupra relației voastre, nu mai așteptați: nimic nu este mai important decât voi! Izolați-vă de restul lumii pentru cel puțin două săptămâni, purtați recluziunea cu voi peste tot, în camera de hotel, pe stradă, în restaurant, înlănțuiți-vă gândurile și impulsurile cele mai ascunse în cătușele determinării de a le scoate la lumina adevărului și a împărtășirii deschise a lor, și nu desfaceți cătușele până nu le-ați exorcizat în totalitate; spuneți-vă tot ce simțiți, tot ce doriți, tot ce vă preocupă, tot ce v-a invadat inima, sufletul și mintea. Aveți răbdare unul cu altul, ascultați exact ce spune celălalt, fără a îl întrerupe, fără a îl judeca, fără a îl condamna sau contrazice, fără a vă apăra sau justifica, descărcați-vă și eliberați-vă până la capăt și dați apoi șansa și celuilalt să facă același lucru. 


Fiți sinceri cu voi și cu partenerul/partenera, vorbiți cu tact și blândețe, dar nu omiteți nimic. Să nu dați nici un pas înapoi până când nu ați vorbit tot ce era de vorbit și sunteți siguri că ați înțeles complet pe celălalt și ați fost înțeleși în egală măsură. 


Vă veți regăsi, vă veți redescoperi, vă veți aduce aminte de ce v-ați îndrăgostit de celălalt, vă veți ridica vălul care v-a împiedicat să vedeți cât de mult vă apreciați, cât de mult aveți nevoie unul de altul, cât de mult vă iubiți și de cât de puțin aveți nevoie ca să fiți fericiți. 


Iar când vă veți întoarce, cu iubirea voastră reaprinsă, protejându-vă și hrănindu-vă din nou cu energie, poftă de viață și bucurie, nu uitați în viitor că nu este nevoie decât de câteva minute la sfârșitul sau la începutul zilei, în spațiul vostru magic de împăcare și comunicare, pe care îl veți putea crea și schimba oriunde și de oricâte ori, în pat, în fața măsuței de cafea, pe stradă, pe o bancă, în mașină, chiar și printre și în mijlocul oamenilor: sunt suficiente câteva cuvinte șoptite discret, un schimb de priviri, sau un zâmbet complice, pentru a vă reaminti constant angajamentul de a nu lăsa să mai intervină vreo tăcere între voi...


"Indiferent ce se va întâmpla cu noi, fiecare zi petrecută cu tine ESTE CEA MAI BUNĂ ZI DIN VIAȚA MEA."

Photo by Clay Banks on Unsplash